O zi din viața Calului Voicu

“Da stai locului, Voicule, mânce-te boala să te mânce!”. Așa a zis omul, ținând strașnic de copita calului, sucită spre potcovar. Mai încolo, cu ochii-n soare, pe aceeași laviță maro de când lumea, vecin cu o stivă de lăzi plină de sticle goale de bere, ședeam eu. Omul care suduia calul mi-a zis: “Ioi, da’ mă iertați”. Și drept scuze, am primit o bere gratis.

Când m-am prins că vecinul Dănuț are un cal pe nume Voicu, poate cel mai popular nume de cal din zona Măguri-Mărișel-Muntele Rece, urmat de Gelu și Doru, a început să mă obsedeze ideea de a studia subiectul îndeaproape. Experiența de viață mi-a demonstrat că nimic pe lume nu îți poate aduce bucurii mai profunde decât genul acesta de demers absolut gratuit, lipsit de sens și cu relevanță zero în economia bunului mers al umanității.

Când nu e accesat și înhămat pentru diverse cauze practice, cum ar fi adusul de pietriș de la Drânda, scosul unui lemn pe foc de pe dos sau mutatul unei clăi la A Marcului, calul Voicu o freacă la greu moțăind în grajd sau păscând o pajiște, cum o freacă uneori omul pe net de-a proasta, ronțăind mecanic ceva cipsuri cu mâna care nu stă pe mouse.

Studiind îndeaproape viața tizului meu, am descoperit subtile asemănări cu viața mea. Și am mai descoperit cât de plăcut la mângâiat poate fi un botic de cal care poartă numele tău.