Vicepreşedintele CSM Codruţ Olaru şi-a plagiat total teza de doctorat, coordonată de Tudorel Toader

Procurorul Codruț Olaru, recent ales vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a plagiat de la cap la coadă în teza de doctorat intitulată „Particularitățile criminalității organizate în România”, pe care a susținut-o în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Niciun rând din cele aproape 250 de pagini ale tezei nu îi aparține procurorului Olaru: întreg conținutul este copiat din diverși autori români sau din surse online.

Coordonator de doctorat i-a fost actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader. La momentul susţinerii tezei, Toader era decanul Facultății de Drept de la Universitatea din Iaşi și judecător al Curții Constituționale a României (CCR).

Comisia de susținere

Procurorul Codruţ Olaru este nu doar vicepreședinte al CSM, ci și general-magistrat și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București.

El a devenit doctor în drept pe 6 septembrie 2013, când era adjunct al procurorului general al României.

Din comisia de susținere a tezei sale au făcut parte, ca referenți, profesorul Constantin Mitrache și profesorul Anastasiu Crișu, ambii de la Universitatea din București, și profesorul Vasile Păvăleanu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Președintele comisiei a fost conferențiarul Tudor Plăeșu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Cu o oră și jumătate înaintea lui Codruț Olaru, tot la Iaşi, în faţa aceleiaşi comisii, își susținuse teza de doctorat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, pe atunci viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Olteanu a avut același conducător de doctorat, pe Tudorel Toader. Teza lui se intitulează „Protecția penală a miniștrilor în regimul constituțional și legal românesc”.

Profesorul Anastasiu Crișu, membru în comisia de susţinere, era la acel moment Avocat al Poporului, numit la propunerea PNL, partid al cărui vicepreşedinte fusese Bogdan Olteanu.

Pe de altă parte, Crișu fusese procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada 2005-2009, fiind coleg pentru doi ani cu Codruț Olaru.

Conducătorul de doctorat al lui Olteanu și al lui Olaru, Tudorel Toader, a obținut mandatul de judecător al CCR tot la propunerea PNL.

*

Revenind la Codruț Olaru, cariera acestuia s-a aflat într-o permanentă ascensiune. A ajuns prim-procuror al Judecătoriei Bacău în 1999, la 4 ani după ce terminase facultatea, iar în 2005 era numit procuror-șef al Serviciului Teritorial Bacău al DIICOT.

În ianuarie 2007 a devenit procuror-șef al DIICOT. În mai 2013, când i-au expirat cele două mandate de şef al DIICOT, a fost numit adjunct al procurorului general al României, funcție pe care a ocupat-o până în mai 2016.

De atunci este procuror militar, iar din octombrie 2016 este membru în Consiliul Superior al Magistraturii. În data de 5 ianuarie 2018, a fost ales vicepreședinte al CSM.

Cariera militară a lui Codruț Olaru

În mai 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret de rechemare în activitate a lui Codruț Olaru, care era general de brigadă în rezervă al MApN.

Olaru este un exemplu uimitor despre cum poţi ajunge general de Armată într-un timp foarte scurt, dacă ai susținerea potrivită.

Civilul Codruț Olaru a promovat de la gradul de caporal la cel de general cu o stea în doar 3 ani și 10 luni. Pentru a urca la gradul de general, un militar de carieră are nevoie, în cel mai bun caz, de 25 de ani.

Istoria avansării sale la gradul de general al Armatei române este presărată cu controverse.

La 24 februarie 2011, caporalului Olaru i-a fost acordat direct gradul de locotenent-colonel, alături de alte 426 de persoane care nu deținuseră anterior niciun grad de ofițer. Printre ei se număra și Laura Codruța Kövesi (care ocupa funcția de procuror general al României și era, implicit, șefa lui Codruț Olaru). Ea a primit atunci tot gradul de locotenent-colonel.

Acordarea de grade unor sute de civili care nu avuseseră nimic de-a face cu Armata română a fost decizia personală a lui Gabriel Oprea, ministru al Apărării la acel moment.

Câteva luni mai târziu, la 12 octombrie 2011, Gabriel Oprea a decis avansarea lui Codruț Olaru, de la gradul abia primit de locotenent-colonel, la cel de colonel.

În „lotul” lui Olaru, alte 315 persoane au beneficiat de avansări în grad. Practic, drumul către gradul de general era deschis, acordarea fiind o simplă formalitate.

După izbucnirea scandalului legat de faptul că, în perioada 2010-2012, Gabriel Oprea acordase grade militare sau avansase nu mai puţin de 2.767 persoane, ministrul care i-a succedat la şefia MApN, Corneliu Dobrițoiu, a ordonat o anchetă internă.

O comisie a MApN a stabilit astfel că 835 de avansări sau acordări de grade, dintre cele 1.257 operate în 2011 și 250 din 2012, fuseseră ilegale. Ministerul Apărării nu a comunicat public şi câte dintre cele 1.305 avansări sau acordări de grade din 2010 au fost ilegale.

Printre cei cărora li s-a retras gradul s-a numărat și Codruţ Olaru. Lui i-a fost retras însă doar gradul de colonel, nu și cel de locotenent-colonel.

„Comisia nu a putut desluși dacă gradul de colonel a fost acordat în baza legii și a nevoilor ministrului”, declara Corneliu Dobriţoiu pentru Mediafax.

Dobrițoiu a explicat, tot pentru Mediafax, că numai avansarea la gradul de colonel a lui Olaru fusese supusă analizei comisiei speciale din cadrul MApN, nu și acordarea celui de locotenent-colonel.

„Decizia de retragere a fost bazată pe efortul analitic al unei comisii, a unor oameni. Eu nu-l cunoșteam personal. Ce fapte de vitejie, ce minuni a făcut el în folosul entității care i-a acordat gradul? Care merite excepționale? Se pot naște de aici un milion de întrebări retorice. Eu nu le contest. Probabil în meseria de procuror. Dar ce treabă avea asta cu Ministerul Apărării?”, a adăugat Dobriţoiu.

Totuși, după numai un an, în 2013, ministrul care i-a urmat lui Dobrițoiu, Mircea Dușa, i-a redat lui Olaru gradul de colonel.

Un an mai târziu, tot Dușa i-a propus președintelui Traian Băsescu avansarea lui Olaru la gradul de general de brigadă cu o stea, decret semnat la 1 decembrie 2014, de Ziua Națională a României.

Surse din mediul politic și din justiție ne-au declarat în 2016 − când Codruț Olaru a fost rechemat în activitate, fiind numit procuror militar la Secția Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție − că traseul său militar i se datorează lui Gabriel Oprea.

Aceleași surse susțin că Gabriel Oprea ar fi lansat în mai multe medii ideea de a-l susține pe Codruț Olaru pentru funcția de șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, în primăvara lui 2015, la numai câteva luni după ce a devenit general, Codruț Olaru a cerut Consiliului Superior al Magistraturii transferul la Secția Parchetelor Militare. La acel moment, Gabriel Oprea era vicepremier în guvernul Ponta.

Tot lui Gabriel Oprea îi sunt atribuite demersurile făcute pe lângă ministrul Mircea Dușa pentru a-i da înapoi lui Olaru gradul de colonel și pentru a-l avansa la gradul de general.

Aceleași surse susțin că, prin susținerea lui Olaru, Gabriel Oprea ar fi urmărit obținerea unei influențe certe în zona Parchetelor Militare, el însuși fiind general cu patru stele.

Indicii ale plagiatului, ignorate de conducător și comisie

Dincolo de faptul că este plagiată, teza de doctorat a lui Codruț Olaru nu are nicio valoare științifică.

Lucrarea însumează 250 de pagini şi reprezintă o simplă inventariere a unor tematici cum ar fi traficul de droguri sau de persoane, terorismul, criminalitatea informatică sau spălarea banilor.

Teza nu propune o metodologie de cercetare, nu are un corpus de cercetare și nici o parte propriu-zisă de cercetare. De altfel, se poate observa cu ușurință faptul că îndrumătorul de doctorat nu a supervizat traseul de realizare a lucrării, iar comisia de referenți nu și-a luat în serios rolul atunci când a evaluat-o.

Deși a fost susținută în 2013, cele mai multe referințe bibliografice din teză au apărut până în anul 2009. Acest lucru ar fi trebui să-i dea de gândit în primul rând conducătorului de doctorat, apoi referenților. În opinia specialiştilor, vechimea surselor utilizate este, de altfel, un indiciu pentru o lucrare plagiată.

Un alt indiciu care arată că lucrarea a fost copiată este citarea unor autori, la notele de subsol, cu „op. cit.” (care înseamnă operă citată anterior), deși acei autori erau menţionaţi pentru prima dată.

Un alt indiciu care ar fi trebuit să le atragă atenția conducătorului și referenților este o serie de citări neuzuale, și anume „doc. cit.”. Acest tip de menționare a unui document nu figurează între standardele internaționale sau naționale de citare academică.

Tot la capitolul „indicii” este faptul că, în dreptul unor mențiuni bibliografice din notele de subsol, se afla trecută o zi și un an (de exemplu, 3 martie 2009), ceea ce înseamnă data la care un document electronic a fost consultat online (mențiune obligatorie în standardele de citare internaționale și naționale).

Aceste mențiuni apar într-o singură secțiune a tezei, și nu pe tot cuprinsul ei, deși sunt menţionate și alte surse online: e un alt semn care ar fi putut să le ridice semne de întrebare conducătorului de doctorat și referenților.

Verificarea

Verificarea tezei lui Codruț Olaru nu a fost una obișnuită. Am pornit documentarea de la o variantă în Word a lucrării care avea în jur de 470 de pagini, primită de la o sursă.

Tudorel Toader, coordonatorul doctoratului, l-a sfătuit pe Olaru să taie 200 de pagini, considerând lucrarea prea mare, afirmă o sursă din mediul universitar.

Astfel se face că teza susținută public de Codruţ Olaru are doar 250 de pagini.

Ulterior, am aflat că el și-a publicat teza la câteva luni după ce a primit titlul de doctor în drept. Asta se petrecea la începutul anului 2014, la editura Hamangiu, cu exact același titlu − „Particularitățile criminalității organizate în România”.

Deoarece Biblioteca Națională a României a interzis accesul la tezele de doctorat, verificarea unei asemenea lucrări a devenit mult mai complicată.

Astfel, după ce am reușit să stabilim că textul tezei este identic cu cel al cărții publicate de Olaru la editura Hamangiu, am preferat, din motive practice, să folosim cartea pentru a face comparaţiile specifice.

Totuși, sunt necesare câteva precizări de ordin tehnic.

Cartea lui Olaru are 281 de pagini, iar teza are 250. Diferența rezultă din faptul că o parte din varianta inițială a tezei a fost reintrodusă în carte, iar capitolul V din teză, intitulat „Mijloace specifice de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată”, dar și Concluziile și „Propunerile de lege ferenda”, au fost scoase.

Dovezile plagiatului

Primele aproximativ 30 de pagini din teza lui Codruţ Olaru sunt copiate din mai multe surse, fiind intercalate paragrafe sau fraze din diverși autori.

De la primul capitol și de la chiar primele pagini, Codruț Olaru copiază, fără să citeze, din cartea „Cunoașterea crimei organizate”, scrisă de Damian Miclea și publicată în 2001 la editura Pygmalion.

Paginile 5 și 6 (corespondent în carte) sunt copiate aproape integral. Sursa nu a putut fi stabilită, însă același conținut, fără note de subsol, apare în referatul „Organizații criminale”, postat în aprilie 2006 pe site-ul referat.clopoțel.ro. Asta indică faptul că sursa este anterioară anului 2006, deci și anterioară anului 2013, când Olaru și-a susținut teza.

Paginile 16 și 17 (corespondent în carte) sunt copiate din volumul „Criminalitatea organizată și spălarea banilor”, scris de procurorul Gheorghe Mocuța, care a fost secretar de stat în Ministerul Justiției în perioada în care Olaru era șeful DIICOT.

Primul paragraf este luat de la pagina 34 a cărţii lui Mocuța, iar restul conținutului, de la pagina 16 și până la pagina 19. Actualul vicepreședinte al CSM copiază inclusiv notele de subsol.

De la pagina 18 (din carte) − care corespunde celui de-al doilea subcapitol din teza de doctorat, intitulat „Reglementarea și definirea conceptului de criminalitate organizată. Secțiunea I: Efectele globalizării asupra criminalității organizate”, conținutul este copiat din cartea „România și SUA, de la Războiul rece la coaliția antiteroristă”, semnată de Ștefan Ciochinaru şi apărută în anul 2007 la editura Alutus din Slatina.

În textul tezei de doctorat, numele cercetătorilor menționați de Ciochinaru au fost eliminate. Ceea ce indică în mod categoric plagiatul sunt notele de subsol copiate ad litteram din textul original.

Paginile 21, 22, și 23 sunt copiate din articolul „Colonialismul modern”, semnat de Dumitru Mazilu și publicat în aprilie 2012. Textul nu este copiat cuvânt cu cuvânt, frazele fiind luate din diferite secțiuni ale textului şi combinate între ele.

De la pagina 25 (din carte) și până la 31, conținutul tezei este copiat de la pagina 35 până la pagina 45 ale volumului „Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, semnat de fostul chestor de Poliție Costică Voicu, împreună cu Adriana Voicu și Ioan Geamănu. Volumul a fost publicat în 2006 la editura Pildner & Pildner din Târgoviște.

Deși Olaru pune o notă de subsol la ultimul paragraf din calupul de texte copiate din Voicu, Voicu și Geamănu, plagiatul rămâne unul evident, având în vedere că nu sunt folosite deloc ghilimele, iar o simplă atribuire printr-o notă de subsol nu este suficientă, conform normelor naționale și internaționale de citare.

În încercarea de a găsi de unde este copiat conținutul acestor pagini, am descoperit un articol semnat de Bogdan Bîrzu, doctorand al Universității „Titu Maiorescu” în anul 2015, care a plagiat și el aproximativ aceleași pagini din Voicu, Voicu și Geamănu în articolul „Globalizarea criminalității”, publicat în Analele Universității din Târgu Jiu.

Paginile 37 și 38 (din carte) sunt copiate din lucrarea „Aspecte generale privitoare la organizațiile criminale”, semnată de conf. dr. Nicu-Damian Barbu, de la Academia de Poliție, şi apărută în 2008 în revista Forum Criminalistic.

De la pagina 43 (din carte) până la pagina 56, conținutul este copiat ad litteram din volumul „Criminalitatea organizată și spălarea banilor”, semnat de fostul procuror Gheorghe Mocuța şi apărut în 2004 la editura Noul Orfeu.

Olaru nu îl citează pe Mocuța, cu care a fost coleg la Parchetul General, deși a preluat din cartea acestuia cel puțin 28 de pagini consecutive (de la pagina 26 la 54).

De altfel, Olaru preia inclusiv o schemă care descrie structura unei organizații mafiote, însă citează raportul utilizat de Mocuța, și nu cartea din care a fost preluată imaginea, așa cum ar fi fost normal.

Începând cu pagina 56 (din carte), Olaru copiază din cercetarea „Formele de manifestare ale crimei organizate”, semnată de lector dr. Nicolae Ghinea de la Academia de Poliție, apărută în volumul Colecția de articole AIT – 2009. Din aceeași lucrare sunt copiate şi alte pasaje răzlețe, în paginile de început ale tezei de doctorat.

Paginile 61, 62 și 63 sunt copiate din „Strategia națională de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2004-2006”, adoptată prin Hotărârea nr. 471 din 1 aprilie 2004 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2004-2006. Pasaje întregi din text sunt preluate cuvânt cu cuvânt, inclusiv formularea „în opinia noastră”.

Începând cu pagina 92 și până la pagina 107 (din carte), Olaru plagiază, din nou, din cartea lui Gheorghe Mocuța (de la pagina 56 la pagina 87).

Păstrează inclusiv sublinierile fostului său coleg − unde Mocuța folosește italice, Olaru folosește bold.

Olaru a operat modificări minimale, cum ar fi înlocuirea formulării „trebuie să menționăm” cu „trebuie menționat”.

În teza de doctorat a lui Olaru, cele două scheme prezentate mai sus îi sunt atribuite în mod greșit lui Thierry Cretin, acesta fiind citat cu cartea „Mafiile, pe urmele societăților criminale”.

Niciuna dintre imaginile atribuite lui Thierry Cretin nu se găseşte în cartea acestuia. Sunt copiate, de fapt, din cartea procurorului Mocuța, care citează „Raportul anual asupra fenomenului criminalității organizate pentru anul 1992 – Ministerul de Interne al Italiei, editat la Roma, mai 1993”.

De la pagina 118 și până la pagina 123 (din carte), conținutul este copiat dintr-un articol intitulat „Cum funcționează rețelele de crima organizată”, semnat de jurnalistul Andrei Luca Popescu și publicat în 15 februarie 2009 în ziarul România liberă.

În text sunt intercalate câteva declarații ale fostului președinte Traian Băsescu, care nu se aflau în articolul inițial. În rest, textul este preluat cuvânt cu cuvânt, inclusiv intertitlurile.

Contactat pentru a comenta acest caz, jurnalistul Andrei Luca Popescu ne-a declarat:

„Nu îmi mai amintesc povestea acestui articol, publicat acum 9 ani. Dar se pare că a fost un articol bun dacă un fost șef al DIICOT a ținut să-l preia în lucrarea sa de doctorat, iar actualul ministru al Justiției, profesorul Tudorel Toader, și-a dat ok-ul din postura de coordonator științific.

Lăsând ironia la o parte, dacă într-adevăr conținutul articolului a fost preluat fără citarea sursei, măcar la bibliografie, mi se pare foarte grav. Ca jurnalist, știu că practica de copy-paste fără citarea sursei este o boală a presei românești.

M-aș aștepta însă ca, într-o teză de doctorat, mai ales una întocmită de un om care se ocupă cu aplicarea legii dintr-o poziție de vârf, să nu existe așa ceva. Evident, nu ar fi primul exemplu care îmi contrazice această așteptare”.

Revenind la teza lui Codruţ Olaru, de la pagina 141 la pagina 144 (din carte), conținutul este copiat din articolul „Evoluţia fenomenului de trafic şi a consumului de stupefiante”, semnat de Daniel Ilcu și apărut în 2008 în volumul conferinței „Politici și strategii în gestionarea conflictualității”, organizată de Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate al Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Capitolul referitor la traficul de ființe umane, care începe de la pagina 156, este o combinație între mai multe surse online, în special referate precum „Evaluarea situației traficului de persoane în România în anul 2009”, articolul „Traficul de ființe umane – «o industrie extrem de profitabilă»”, semnat de Niculae Gamenț-Antoniu, publicat în revista Curier Judiciar în februarie 2011, din raportul pe 2009 intitulat „Aspecte privind fenomenul traficului de femei în România”, realizat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sau din diverse legi sau Hotărâri de Guvern care reglementează prevenirea și combaterea traficului de persoane, cum ar fi Hotărârea nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

Conținutul de la pagina 161 și până la pagina 173 (din carte) este plagiat cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele și fără a se cita, din cartea „Traficul de ființe umane. Infractor, victimă, infracțiune”, apărută în 2005 la Editura Asociației Alternative Sociale din Iași, semnată de un colectiv de autori printre care fostul ministru al Justiției Raluca Prună și avocatul Gheorghiță Mateuț. În cartea respectivă, textul corespunde paginilor 11-35.

Textul de la pagina 201 până la pagina 204 (din carte) este preluat din „Istoria serviciilor de protecție românești”, semnată de colonelul Dan Niță și publicată în 2004. Același conținut este preluat și pe blogul Istorii Regăsite.

De la pagina 227 la pagina 242 (din carte), Olaru plagiază din nou din volumul „Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, semnat de Costică Voicu, Adriana Voicu și Ioan Geamănu și publicat în 2006 la editura Pildner & Pildner din Târgoviște (începând cu pagina 16 din cartea celor trei).

Secțiunea a VII-a – „Fenomenul spălării banilor în România” din cartea lui Olaru, de la pagina 246 la pagina 248, este copiată din articolul „Spălarea banilor − fenomen economico-financiar și valutar”, semnat de Costel Preda de la Inspectoratul General al Poliției Române.

Capitolul al V-lea al tezei, intitulat „Elemente de drept comparat privind legislația financiară și penală în materia prevenirii și combaterii infracțiunilor din sfera criminalității organizate. Secțiunea 1. Aspecte din legislația unor state europene” (de la pagina 258 până la pagina 273 în carte), este copiat tot din cartea „Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, semnată de Costică Voicu, Adriana Voicu și Ioan Geamănu.

În Capitolul V al tezei, care nu se regăsește și în cartea lui Olaru, intitulat „Mijloace specifice de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată”, textul este plagiat din diverse surse. De exemplu, „Secțiunea VI: Perchezițiile informatice și interceptarea traficului informatic” este copiată din cartea „Criminalitatea informatică”, semnată de Ștefan Prună și Ioan-Cosmin Mihai, apărută în 2008 la editura Sitech din Craiova.

Cât privește ultima parte a tezei, cea de Concluzii și Propuneri, Secțiunea a II-a, intitulată „Propuneri privind modificarea legislației financiare, penale și procesual penale”, este copiată de pe internet, dintr-un text publicat în 2009 de Ene Dinga, ministru al Integrării în guvernul Tăriceanu. Textul se intitulează „Responsabilitatea fiscală: O propunere de lege ferenda”.

Ce riscă Olaru și Toader

Atât Codruț Olaru, cât și conducătorul său de doctorat, Tudorel Toader, riscă să fie acuzați de fals în acte publice, având în vedere că și-au asumat originalitatea tezei, în acord cu Legea educației naţionale nr. 1/2011 și cu Codul studiilor universitare de doctorat, printr-o declarație comună, semnată de ambii pe propria răspundere, înainte de susținerea publică a tezei.

După adoptarea Legii educației, în 2011, a fost introdusă obligativitatea semnării, atât de către studentul doctorand, cât și de coordonatorul său, a unei „Declarații pe proprie răspundere privind originalitatea conținutului tezei de doctorat și respectarea standardelor de calitate și etică profesională”.

Orice declarație pe propria răspundere trebuie să aibă în conținut următoarea formulare:

„Luând în considerare conținutul art. 143 alin. (4) și art. 170 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 65 alin. (5) – (7) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. 681/2011, declar pe proprie răspundere că:

a) această lucrare este rezultatul propriilor activități și realizări;
b) nu conține porțiuni plagiate, iar sursele bibliografice sunt indicate în teză și părțile preluate din aceste surse sunt semnalate, în concordanță cu legislația română și convențiile internaționale privind dreptul de autor;
c) teza de doctorat respectă standardele de calitate și de etică profesională”. (Un model de declarație poate fi accesat aici.)

Potrivit articolului 143, aliniatul (4) din Legea Educației, „îndrumătorii lucrărilor de licență, de diplomă, de disertație și de doctorat răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalității conținutului acestora”.

Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. 681/2011, prevede la articolul 65, alineatele (5)-(7):

„(5) Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menționarea sursei pentru orice material preluat.
(6) Studentul-doctorand este autorul tezei de doctorat și își asumă corectitudinea datelor și informațiilor prezentate în teză, precum și a opiniilor și demonstrațiilor exprimate în teză.
(7) Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalității conținutului, potrivit prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011″.

Articolul 170 prevede eventualele sancțiuni care se pot aplica în cazul tezelor plagiate:

„(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
a) retragerea calității de conducător de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi”.

Codruţ Olaru: „Eu am scris-o”

Contactat pentru a comenta cu privire la teza sa de doctorat, Codruţ Olaru ne-a declarat:

„În condițiile în care părerea dumneavoastră este deja formată, orice discuție este inutilă. Puteți să confirmați că m-ați sunat, dar nu fac niciun fel de comentariu. O să vedem mai departe care e dezvoltarea subiectului. Categoric exclud o astfel de prezumție până una, alta”.

Întrebat dacă și-a scris singur teza, Olaru a spus că nu a plagiat: „Indiscutabil nu a fost scrisă de altcineva. Eu am scris-o”.

Întrebat ce legătură are cu Gabriel Oprea, Codruţ Olaru a declarat: „Mă uimiți cu întrebarea asta. Chiar nu aș vrea să dezvolt. Nu am nicio legătură. Nici profesională, nici didactică sau academică. Exclus. Nici nu se pune problema”.