Valeria Stoica: "De fiecare dată când am vrut să cedez, ceva a intervenit și mi-a spus să nu mă las"

Raluca Pancu

Redactor

Una dintre cele mai tulburătoare voci ale Basarabiei, Valeria Stoica − pe care publicul a descoperit-o în 2013, la emisiunea „Moldova are talent” −, plănuiește să se mute la București.

Valeria are 21 de ani, a copilărit în orașul Nisporeni, iar acum este studentă în anul III la secția Regie și Film a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

Am întâlnit-o între două sesiuni de înregistrări pentru primul ei album, „I don’t like roses”, pe care vrea să-l lanseze cel târziu la toamnă.

*

− Ce te aduce la București?

− Fac muzică, lucrez la studio și cred că o să mă mut aici. Primăvara e anotimpul meu preferat. Sunt foarte inspirată, și în fiecare zi simt nevoia să merg la studio să lucrez.

Chiar m-aș muta acum, pentru că simt că e momentul când pot să dau tot. Vreau să lucrez toată vara la primul meu album și până în toamnă să ies cu el. Ăsta e visul meu acum.

− Cu facultatea de la Chișinău cum rămâne?

− Cred că o să mă înțeleg eu cumva cu profesorii (râde). Deja, după trei ani, au văzut că eu sunt mai mult cu muzica. Dar regia mă ajută foarte mult, pentru că procesul prin care compun e un pic invers.

Compun prin imagini. Uneori încep de la videoclip, intru în stare și încep să compun. Mă gândesc: ce muzică ar trebui pentru așa un clip?

− Tu vii cu ideea videoclipului sau te mai ajută cineva?

Ana Dragalina, bucureșteanca mutată în Bali: "Câți români mulțumesc dimineața pentru toate darurile?"

"Românii nu au timp să se întrebe ce face sufletul lor".

Jean Gavril: "Am încercat un exercițiu de vulnerabilitate − să nu mai fiu arogant, să recunosc când greșesc"

− Prima idee vine de la mine, am câteva imagini, câteodată mai desfășurate, dar lucrez cu prietenul meu, Nicu Drăgan, el e directorul de imagine al întregului proiect.

Lucrăm de doi ani împreună. El îmi filmează clipurile, iar de regizat, le regizăm împreună.

− De ce ai dat la Regie și film?

− M-am gândit să fac Conservatorul, dar în altă țară costă foarte mult și nu am vrut niciodată să îmi trag părinții la cheltuieli.

Așa că am ales regia, ca să am timp și pentru muzică, și, totodată, să mă ajute. Conservatorul te ajută, dar poate să te strice.

− Muzica e o profesie?

− Încă o fac la nivel de pasiune și nu m-am gândit vreodată să scot bani din muzică.

Aș cânta non-stop, asta simt că pot să fac cel mai bine, și cred că venitul meu o să vină din concerte. Dar o s-o fac tot timpul din dragoste.

− Când te-am ascultat prima dată, nu m-am gândit o secundă că nu ar fi vorba de o cântăreață din America sau din țările nordice. Ai mai primit astfel de reacții?

− Da (râde). În Moldova s-au acomodat oamenii cu mine, dar, oricum, nu e un gen de muzică foarte ascultat. În Vest e foarte popular, pentru că acolo sunt rădăcinile.

E un proces mai îndelungat, dar vreau să lupt ca muzica asta să fie mai auzită. Merită! E o muzică de stare și văd că oamenii se regăsesc în ea.

− Ai studiat muzică?

− La 9 ani, tatăl meu m-a dat la chitară. Cinci ani am făcut chitară, după care am predat jumătate de an, în clasa a noua.

Profesorul meu se îmbolnăvise și m-a lăsat pe mine: aveam 15 ani, și le predam chitară unor elevi de clasa a 12-a. A fost interesant.

− Ai avut ezitări?

− Nu eram foarte sigură că muzica mea poate să fie ascultată și de alți oameni. Era greu, eram doar cu Nicu în echipă, nu aveam nici resurse și nici foarte multă încredere.

Dar, de fiecare dată când am vrut să cedez, ceva a intervenit și mi-a spus să nu mă las.

Când am primit un telefon să vin în România și să lucrez la album, eram gata să cedez. Eram în săptămâna când am zis − Gata, muzica nu mai există pentru mine.

− La ce țintești?

− Nu țintesc lucrurile ce țin de faimă. Mă interesează sufletul meu și cât de multă frumusețe poate să ia de la oameni sau de la natură. Deci, mă interesează sănătatea lui.

Sunt foarte încăpățânată cu ce ține de muzica mea. Pot să mă reprofilez în orice, dar nu sunt gata să îmi vând muzica, să o schimb pentru ceva. Mai bine renunț.

− Care e povestea albumului de debut?

− Albumul este o poveste despre descoperire și despre căutarea mea ca om. Piesele sunt foarte diferite, au tot felul de influențe − de la indie folk, la indie rock, indie pop.

Cineva m-a întrebat de ce sunt atât de multe influențe: pentru că atât de colorată e experiența mea de a mă descoperi.

− Unde o să ai concerte?

− O să particip la un festival pe 9 iunie, la Grădina Botanică. Se mișcă lucrurile. Dar așa sunt eu, un om mai calm: simt că tot ce trebuie să se întâmple se întâmplă.

− Nu ți-au zis părinții − „fă ceva ca să ai un venit sigur„?

− Până să particip la Moldova are talent, nu știau că eu cânt din voce. Deci, părinții m-au auzit prima oară pe scenă.

Mai cântam eu, așa, prin casă, dar nu m-au luat în serios. M-am dus la emisiune și am intrat ultima. Am zis − Se poate să cânt și eu? Și au zis că da, și așa am ajuns până în finală.

Am renunțat apoi la toate ofertele care mi s-au propus, la bani. Nu m-a captat și m-am dus acasă, mi-am căutat liceu. Asta a fost perioada în care nu am avut treabă cu muzica, am învățat.

După ce m-am cunoscut cu Nicu, i-am cântat o piesă compusă de mine și a zis − Vai, de ce nu o lansezi? El nu avea nicio lucrare și voia să debuteze în imagine. E un director de imagine superb, nu aș mai lucra cu altcineva.

Și mi-a propus − Hai, tu cânți, eu te filmez și așa ne ajutăm reciproc. Și am debutat și creștem împreună.

− Ai simțit că unii oameni ar vrea să te schimbe?

− Da, sunt foarte mulți oameni, dar trebuie să știm să alegem lucrurile care ne dezvoltă.

Eu cred într-un proiect care nu se gândește la bani și care poate să aducă public mare.

Bine, sunt momente în care te gândești: Vai, dar aș vrea și eu. Dar aici intervin părinții și familia, care îmi spun − Valeria, fii atentă, că se ridică nasul. Oprește-te.

Și îi ascult, pentru că sfatul lor a fost ca niciodată să nu uit de unde am pornit. Și am pornit de la nimic.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€