Valea Templelor antice din Sicilia

Lucian Muntean

Redactor

Orașul Agrigento din sudul insulei Sicilia are o istorie fabuloasă, care începe în Antichitate. Conservate foarte bine, vestigiile arheologice din Valea Templelor au fost incluse în 1997 pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

În arșița unei zile de început de octombrie, am străbătut drumul care șerpuiește aproape de vârful dealului și pe care stau agățate casele aglomerate, cu fațade zugrăvite în culori pale, ale orașului actual.

De aici se deschide o amplă panoramă spre mare. Un versant calcaros coboară domol spre țărmul Mediteranei, brăzdat de două văi secate. Într-un peisaj arid, împuns de măslini, migdali și pini, se disting cu greu ruinele care au și dat numele sitului arheologic: Valle dei Templi.

Înșirate pe un aliniament de vreo doi kilometri, aceste ruine reprezintă doar o mică parte din ceea ce era acest oraș în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.

Imagine panoramică în care se văd ruinele Templului lui Juno (în stânga) și cele ale Templului Concordiei (în dreapta).

Primii care s-au stabilit aici au fost coloniștii greci, veniți dinspre est, între anii 582 și 580 î.Hr. Așezarea s-a numit inițial Akragas, iar apoi a devenit un centru comercial cu o populație de 200.000 de locuitori. În scurt timp, orașul și-a consolidat puterea politică, dar și-a păstrat neutralitatea în conflictul dintre Atena și Siracuza.

Viața economică și democrația care guverna cetatea au fost zdruncinate de invazia cartaginezilor, în 406 î.Hr.. Akragas nu și-a recăpătat niciodată pe deplin statutul anterior, deși avea să se revigoreze într-o oarecare măsură.

A urmat o perioadă dificilă. În timpul războaielor punice (264-201 î.Hr.), Akragas a fost intens disputat între romani și cartaginezi.

Romanii au capturat orașul în anul 210 î.Hr. și l-au redenumit Agrigentum. Cu toate că, în urma acestor războaie, mulți locuitori au căzut victime sau au fost vânduți ca sclavi, a rămas totuși o comunitate importantă, în mare parte vorbitoare de limbă greacă.

În secolele care au urmat, orașul a devenit din nou prosper sub dominația romană, iar localnicii au primit cetățenia romană deplină după moartea lui Iulius Cezar în 44 î. Hr.

După căderea Imperiului Roman de Apus, orașul a trecut succesiv sub influența vandalilor, a ostrogoților, a bizantinilor și apoi a arabilor, în 828 d.Hr. La acea vreme, numele arab al localității era Jirjant.

Din cauza acestor invazii succesive, locuitorii au părăsit treptat zonele inferioare ale orașului, în care erau edificiile antice grecești și romane, și s-au mutat în fosta acropolă, de pe vârful dealului.

În prezent, Agrigento este invadat de turiști din toată lumea. În grupuri organizate sau solitari, aceștia iau cu asalt parcul arheologic. Cuceresc rând pe rând templele de pe traseu, mișună peste tot, printre coloanele prăbușite, pe fragmentele de ziduri, printre vechile statui și morminte, iar la final își marchează victoria cu un selfie postat rapid pe rețelele de socializare.

La intrarea în parcul arheologic, o alee pietruită, flancată de agave gigant, te duce spre ruinele celor șapte temple, toate construite în stil doric.

Numele acestor edificii, exceptând Templul lui Zeus, au fost atribuite în vremea Renașterii.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Templul Dioscuri – cunoscut și sub denumirea de Templul lui Castor și al lui Pollux – este o reconstrucție relativ recentă, de la începutul secolului al XIX-lea. A fost recompus folosindu-se piese din diferite alte temple, cu 4 coloane restaurate.

Clădirea inițială datează de la mijlocul secolului al V-lea î.Hr.. Construcția era tipică unui templu doric cu 6 coloane pe lățime și 13 coloane pe lungime.

O galerie foto cu ruinele Templului Discouri:

Urmează un areal extins, în preajma Templului lui Zeus, ale cărui ruine sunt doar parțial excavate. Piesa cea mai impresionantă este o statuie imensă, asamblată din blocuri sculptate în calcar, care acum este culcată la pământ.

O mare parte a acestor construcții au fost afectate de cutremurele produse în aceste două milenii.

De-a lungul timpului, din aceste temple s-au refolosit fragmente de coloane și blocuri de calcar din vechile ziduri, inclusiv la construcția portului Empedocle, din imediata apropiere.

Galerie foto cu ruinele Templului lui Zeus:

Puțin mai sus se zăresc coloanele masive ale Templului lui Hercule. Cercetările arheologice îl datează ca fiind construit la finele secolului al VI-lea î.Hr.

Clădirea, refăcută parțial în secolul XX, măsoară 67 de metri x 25 de metri, având 6 coloane pe lățime și 15 coloane pe lungime.

O galerie foto cu Templul lui Hercule:

Dintre toate edificiile civilizației grecești care s-au păstrat până astăzi, Templul Concordiei este în cea mai bună stare de conservare.

Are în alcătuire câte 6 coloane în zonele frontale și câte 13 coloane în lateral, pe un fundament de 40 de metri x 17 metri.

Exteriorul și interiorul au fost inițial placate cu stucaturi policrome, iar acoperișul era cu plăci din marmură. Templul se remarcă de departe, prin geometria și proporțiile desăvârșite. Chiar dacă a suferit unele transformări și a fost folosit ca biserică, iar apoi a fost lăsat în paragină, vechiul templu păstrează ceva din eleganța inițială.

În mod special, acest templu doric grecesc a inspirat logoul folosit de UNESCO.

În apropiere, pe marginea aleii laterale, o sculptură din 2011 a artistului polonez Igor Mitoraj, intitulată „Icar prăbușit”, completează metaforic dramatismul locului.

O galerie foto cu Templul Concordiei:

Templul lui Juno a fost construit pe o suprafață înălțată artificial, aflată în extremitatea vestică a parcului arheologic de azi. Datează aproximativ din perioada 450 î.Hr.  Arhitectura este similară, în stil doric, construcția măsurând 38 de metri x 17 metri, cu 6 coloane pe lățime și 13 coloane pe lungime.

Clădirea a fost distrusă într-un incendiu din anul 406 î.Hr. Avea să fie restaurată în perioada romană, când plăcile din marmură au fost înlocuite cu plăci din lut.

O galerie foto cu Templul zeiței Juno:

Parcul arheologic Valle dei Templi se întinde pe o suprafață de câteva hectare. Deocamdată, doar o mică parte din ruinele vechiului oraș Akragas sunt scoase la lumină.

Făcând o plimbare printre aceste temple impunătoare, este destul de dificil să-ți imaginezi cum era viața cotidiană în Antichitate, când aceste bijuterii arhitectonice erau noi și funcționale.

De altfel, pare la fel de dificil să ne imaginăm ce se va păstra dintr-un oraș al zilelor noastre.