Andrea Berntzen, surprinzătoarea debutantă din filmul lui Poppe.
17/08/2018
Utoya, 22 iulie: o coborâre în infernul lui Breivik
Daniel Iftene
Redactor
Utøya 22. juli (2018), thriller. Regia: Erik Poppe; scenariul: Anna Bache-Wiig și Siv Rajendram Eliassen; imaginea: Martin Otterbeck; cu: Andrea Berntzen, Aleksander Holmen, Solveig Koløen Birkeland.
*
La 7 ani după ce extremistul Anders Behring Breivik a omorât 77 de tineri pe insula Utøya, regizorul norvegian Erik Poppe reușește o reconstituire înfiorătoare a masacrului, văzut din perspectiva victimelor.
Filmul său − 72 de minute în iad − e un monument al spaimei, dar nu evită nici dimensiunea politică a crimelor.
Pentru norvegieni, 22 iulie 2011 va rămâne drept cea mai sângeroasă zi din istoria postbelică a țării lor, iar Anders Breivik − sinonimul extremismului de dreapta care amenință astăzi existența europeană, și nu numai.
Cu un discurs anti-multicultural și anti-islamic care glorifica nazismul și cruciadele, el a ucis 77 de persoane în două faze, pe care le-a orchestrat în câteva ore.
Primul dintre aceste momente – explozia din apropierea sediului Guvernului din Oslo, în care și-au pierdut viața 8 persoane – e folosit de regizor drept „copertă” pentru uciderea în masă a tinerilor din tabăra social-democrată de pe insula Utøya.
Imaginile arhivate de camerele de supraveghere, combinate cu panoramarea orașului, dau impresia rece a terorismului: o camionetă albă lăsată într-o parcare, flăcările exploziei, geamurile sparte, lumea care fuge speriată.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Sunt acele imagini care au făcut înconjurul lumii, parte din „documentele” acestei bucăți de istorie.
Apoi, întâia imagine a insulei introduce pericolul. Camera fixează corturile de dincolo de copaci, așa cum ucigașul își urmărește viitoarea victimă în filmele de groază.
Peste acest cadru, o adolescentă, Kaja (Andrea Berntzen), stabilește miza, cu privirea întoarsă direct spre spectator: „Nu o să înțelegi niciodată! Dar ascultă ce îți spun!”.
De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva
În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.
Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas
Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.
Kaja e personajul ficțional pe care echipa lui Erik Poppe l-a creat din mărturiile a peste 40 de tineri care au trecut prin calvarul de la Utøya. E o fată aflată pe insulă alături de sora sa, Emilie, pe care încearcă să o regăsească în mijlocul haosului și al groazei.
Filmul recreează toate momentele atacului, din momentul în care Breivik ajunge în tabără: primele sunete ale puștii, tinerii care se refugiază în sala de mese pentru ca apoi să-și caute salvarea în pădure, în apă sau agățați de stânci.
E o încercare disperată de a te salva, fără a putea să lupți, pentru că ești prins ca într-un domeniu de vânătoare, iar tu ești vânatul.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Carabina semi-automată Ruger Mini-14 cumpărată de Breivik. Sursa foto: wikipedia.org
Regizorul Erik Poppe are câteva intuiții care dau filmului o forță remarcabilă.
În primul rând, el mută atenția de pe agresor pe victime și redă o imagine fidelă a tragediei acestora. De ce? Pentru că Breivik a fost, fără îndoială, „vedeta” mediatizată a masacrului.
Crimele asumate cu zâmbetul pe buze, precum și lipsa oricărui regret au traversat o lume împietrită, incapabilă să înțeleagă un asemenea individ fără să apeleze la un diagnostic psihiatric.
Pentru că, din perspectiva celui vânat, chipul și ideologia agresorului sunt irelevante.
Reale sunt împușcăturile care se aud continuu, aproape o oră și jumătate. Reali sunt tinerii care fug și strigă după ajutor. Reale sunt sângele și moartea.
Ce face ca Utøya. 22 iulie să devină un monument al fricii e și dimensiunea sa aproape documentară.
Directorul de imagine Martin Otterbeck te scufundă în infernul de pe insulă și o face sufocant, fără posibilitate de speranță.
Și, pentru a fi „mai real”, totul e surprins într-o singură secvență, fără vreo tăietură de montaj sesizabilă, așa că spectatorul nu poate să se despartă niciun moment de personaje, interpretate de actori neprofesioniști.
De aici și aprecierea pentru protagonista Andrea Berntzen.
Deși avea mai puțin 20 de ani când s-a turnat filmul și era la primul rol în cinema, ea duce în spate toată acțiunea, în care camera n-o scapă aproape nici un moment din ochi.
Spuneam că regizorul nu trece cu vederea nici latura politică a masacrului din 2011. În intervențiile din presă, Poppe spune că l-a perceput ca fiind un atac direct asupra democrației.
Asta pentru că Breivik nu este doar un psihopat care ucide. El a aruncat slujirea extremismului de dreapta asupra „dușmanilor” politici: stânga multiculturalistă norvegiană, pe care o considera responsabilă de islamizarea țării și de distrugerea valorilor naționale și religioase. Un atac justificat de „necesitate”, după cum le spunea el judecătorilor.
Astfel, Poppe își motivează decizia de a reconstitui tragedia în sens invers. Pentru el, fantoma care traversează Europa este extremismul de dreapta, iar mesajul său vizează orice încercare de a impune punctul de vedere prin violență.
Pentru că, fie că e cu mitraliera, fie că e cu bastonul sau cu gazele lacrimogene, acesta devine tot un atac asupra democrației.
Offscreen
→ După Eternal Sunshine of the Spotless Mind, imaginația regizorului Michel Gondry se reîntâlnește cu dexteritatea lui Jim Carrey în primul sezon din Kidding, care va fi lansat de Showtime în 9 septembrie.
Serialul, din a cărui distribuție mai fac parte Catherine Keener și Judy Greer, completează lista de personaje tragi-comice ale lui Carrey cu un star de televiziune convins că trebuie să împrăștie binele prin lume.
→ Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Florin Șerban − după Eu când vreau să fluier, fluier (premiat cu Ursul de Argint în 2010) și Box − a fost lansat zilele trecute la Sarajevo și a primit două dintre premiile importante ale Festivalului.
După cum spune regizorul, Dragoste 1. Câine deschide Trilogia Dragostei, o serie extrem de personală despre fațetele iubirii.
Prima parte îi are ca protagoniști pe Valeriu Andriuță și pe Cosmina Stratan, care se reîntâlnesc după ce au jucat împreună în După dealuri.
Filmul spune povestea unui pădurar izolat care, într-o zi, găsește o femeie bătută și se decide să o răzbune. Cea de-a doua parte a trilogiei va purta titlul America.
→ Știrea care nu se poate rata: Tony Kaye (American History X) folosește un robot pentru unul dintre rolurile principale ale noului său film, intitulat 2nd Born.
Potrivit revistei Indiewire, regizorul nu e satisfăcut de ideea ca acel rol să fie jucat de un actor și să fie manipulat prin efecte digitale.
Robotul va beneficia și de instruire actoricească, prin intermediul unor tehnici speciale. Westworld, mănușa e aruncată!
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this