URBĂNUȚII. Căzănești, Ialomița: trei referendumuri, aceeași plasă

Roxana Garaiman

Redactor

Dacă locuieşti într-un oraş mare şi petreci zilnic măcar o oră-două pe Facebook, dacă eşti mai mereu la curent cu temele din politică, ţi-ai conturat o explicaţie infailibilă pentru victoria lui Trump, ştii cine a mai fost prins cu doctorat plagiat ori ce serial a intrat recent pe Netflix, e foarte probabil să ai slabe legături – sau chiar inexistente – cu viaţa din localităţi care nu apar niciodată la ştiri.

În România, diferenţa de mentalitate şi de preocupări dintre polii de dezvoltare urbană şi satele care nu sunt străbătute de o şosea naţională e atât de mare, încât, pentru această campanie electorală, ne-am gândit să le unim cumva.

Am decis să aflăm – şi să vă spunem – cum se trăieşte între lumi.

Ce preocupări au, despre ce vorbesc, câţi bani cheltuiesc oamenii din cele mai mici oraşe ale ţării? Ce impact au dezbaterile din Capitală asupra unor comunităţi de maximum 3.000 de suflete? Ce speranţe, ce visuri, ce proiecte poţi avea într-un loc unde îi cunoşti pe toţi şi eşti cunoscut de fiecare?

Nici pe drum, nici pe lângă drum, nici călare, nici pe jos, nici oraşe, nici sate, vă prezentăm Urbănuţii.

*

Aflat cam la jumătea drumului național dintre Urziceni și Slobozia, Căzănești (județul Ialomița) este oraș din 2004.

Uniunea Europeană ne atenționase că România are, proporțional, prea puțini cetățeni care trăiesc în mediul urban, așa că mai-marii de atunci ai comunei au încropit documente care arătau că localitatea lor bifează condițiile necesare.

Au gâdilat mândria oamenilor fără să le explice consecințele, iar rezultatul referendumului a fost pentru schimbare.

Curând după aceea au apărut nemulțumirile. Ca orășeni, locuitorii din Căzănești aveau de plătit impozite aproape duble. Așezarea își schimbase titulatura, nu și infrastructura.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

După 12 ani de urbanism pe hârtie, situația nu este cu mult diferită. Anul trecut s-au asfaltat, totuși, 40% dintre străzi, dar nu există nici canalizare, nici conducte de gaze.

Cei aproximativ 3.000 de locuitori au la dispoziție un dispensar cu un singur medic de familie și, mai nou, un cabinet stomatologic. Căminul cultural zace în ruină, iar liceul ar urma să devină, în 2017, școală profesională.

*

La pachet cu Amara și cu Fierbinți. „Las Fierbinți”

În spatele Primăriei din Căzănești, pe o alee neasfaltată, se află gospodăria lui Cezar Ciobanu (foto), profesor de matematică ajuns la 84 de ani.

Timp de trei decenii, el a fost directorul liceului din Căzănești. Știe fără cusur istoria locului, chiar dacă nu s-a născut aici.

„Sunt născut în Gorj eu. După ce am terminat facultatea, am fost repartizat într-o localitate din Ialomița, Fundata.

Au fost oameni deportați acolo prin 1952: din Banat, Oltenia, basarabeni, macedoneni, sași.

În 1956 li s-a ridicat domiciliul obligatoriu. În 1959 m-am mutat aici, la Căzănești.”

Profesorul Ciobanu locuiește singur. Soția i s-a stins acum 6 ani, iar cei doi fii și-au făcut un rost departe de casă. Băiatul cel mare e lider de sindicat, iar cel mic, inginer, s-a stabilit, hăt, în Kuweit.

Profesorul e nostalgic după vremurile în care Căzăneștiul era un nume în această regiune. În perioada interbelică, localitatea a fost plasă¹, rămânând importantă și după instalarea regimului comunist.

„A fost populație mare aici odată. În anii ’70 am avut și cinci clase de a cincea. A fost un liceu foarte bun aici, cu rezultate deosebite.

Căzăneștiul a fost o localitate cu pondere în zonă economică și administrativă. Am avut complex de creștere a porcilor, unde erau circa un milion de porci.

Un arab a luat o parte din complexul acela, niște instalații și a dezvoltat o fermă de creștere a porcilor. Lucrează oameni acolo. Sunt și câteva societăți agricole foarte dezvoltate”, spune Cezar Ciobanu.

Profesorul Ciobanu își amintește că, acum 12 ani, de la București a venit un ordin ca mai multe comune din județ să treacă la statutul de oraș: au profitat de ocazie Căzănești, Amara și Fierbinți.

Cea din urmă a căpătat notorietate datorită serialului filmat acolo, „Las Fierbinți”.

„Asta înseamnă impozite mai mari. Dar nu sunt cu foarte mult mai mari. Pe cine afectează: pe ăștia care au sute și mii de hectare. Dar pe ăștia nu i-am auzit să zică ceva. Se plâng tot ăștia care au pământ foarte puțin. Deși, cum l-au primit, l-au și vândut.”

Cezar Ciobanu spune că nemulțumirile au tot crescut, deoarece localnicii nu resimțeau niciun progres. În 2010 și 2014 s-au organizat referendumuri, dar nu s-a întrunit prezența obligatorie de minimum 50%.

Abia în 2015, când cvorumul a coborât la 30%, nemulțumiții au reușit, printr-un nou referendum, să-și impună voința.

Profesorul consideră că, oricum, aceasta e o falsă problemă a Căzăneștiului, una care distrage atenția de la adevăratele greutăți: locurile de muncă și salariile bugetarilor.

„Este o problemă creată de unii care au vrut să se afirme politic. Această idee a fost susținută la nivel de județ de PNL, iar PSD-ul vrea oraș.”

*

Impozitul pe porumb

Anul trecut, după ce rezultatul celui de-al treilea referendum a fost cel dorit, deputata PNL Cristina Pocora a depus în Parlament proiectul pentru revenirea orașului Căzănești la statutul de comună.

Senatorii n-au fost de acord și, chit că le convine sau nu, oamenii au rămaș orășeni.

De viața urbană îi despart însă 30 de kilometri. E distanța aproximativă și până la Slobozia – reședința județului Ialomița, și până la Urziceni.

„Înțeleg nemulțumirea oamenilor, pe motiv că aici e Căzănești, iar următoarea localitate este Munteni-Buzău, care e tot în Ialomița.

Ne desparte un singur drum. Pe un hectar, la Căzănești e porumb, pe un hectar, la hotar, în Munteni, e porumb.

Eu fac 5 tone, vecinul face 5 tone. Eu îl vând cu 60 de bani, vecinul – cu 60 de bani. Eu plătesc impozit 90 de lei, el plătește 40 de lei”, explică primarul Alexandru Machiță (foto), care a candidat din partea ALDE.

Născut în Căzănești, s-a întors acasă abia în anul 2000. Până atunci a locuit la București, unde s-a și însurat.

„Atunci când s-a făcut schimbarea, eu am fost împotrivă, pentru că știam de taxe și impozite, dar acum sunt pentru, adică să rămânem oraș. Și asta nu pentru că sunt primar, nu pentru că aș încasa nu știu ce salariu. Este o diferență de 400 de lei între salariul de primar de comună și cel de primar de oraș.”

*

„D’ale lu’ Mitică”

Primarul are o explicație pentru situația în care se găsește astăzi orașul.

„În 2000 au fost alegeri. A venit un primar, care prin 2002-2003 l-a dat afară pe secretarul de atunci. În 2004 au fost din nou alegeri, fostul secretar concediat a devenit primar, iar fostul primar a devenit viceprimar. No comment. D’ale lu’ Mitică.”

Alexandru Machiță povestește că, din cauza discordiei dintre aleși, la primărie nu s-a mișcat nimic timp de 4 ani.

„În 2007 am aderat la UE, dar în 2004-2007 a fost perioada de preaderare. Trebuia să pregătim niște documente, dar Căzăneștiul nu a făcut nimic. Se certau între ei și nu au făcut nimic.”

Abia primarul din 2008 a adus la zi documentele. I-a luat însă un mandat. În perioada 2012-2014, Alexandru Machiță a fost viceprimar din partea PSD și susține că, tot de atunci, lucrurile au început să se miște în localitate.

„S-a adus în localitatea noastră Evidența persoanelor, unde sunt vreo șase localități arondate. Anul trecut s-a asfaltat cam 40% din localitate.

În 2017, dacă avem succesul din 2016, în februarie trebuie să ne aducă proiectul, mergem cu el la finanțare și o să asfaltăm undeva până la 80-85% din localitate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Am pornit din bugetul local – care acum este mai mare – construcția unei grădinițe noi. Am reabilitat și școala. Încep să se facă lucruri.

La anul, punem pe lista de investiții reabilitarea căminului cultural. Vrem să luăm și o mașină nouă pentru pompierii voluntari, că au o rablă de prin anii ’80.”

*

„În 2000 au fost alegeri. A venit un primar, care prin 2002-2003 l-a dat afară pe secretarul de atunci. În 2004 au fost din nou alegeri, fostul secretar concediat a devenit primar, iar fostul primar a devenit viceprimar.” (Alexandru Machiță, actualul primar al orașului Căzănești)

*

„Noi ne încadrăm la orașe cu caracter rural”

Alexandru Machiță visează ca, într-o bună zi, Căzănești să redevină un centru zonal, așa cum a fost odată. „Nu cred că se va mai reveni la statutul de comună. În primul rând, revenirea înseamnă regres.”

Primarul pariază pe oportunitățile care vor apărea când se va realiza reorganizarea administrativ-teritorială a țării.

„Știu de la Asociația Orașelor, din care Căzănești face parte, că localitățile vor fi împărțite în șase categorii. Noi ne încadrăm la orașe cu caracter rural, adică ce vedeți la noi, aici.

Astfel, noi vom putea să accesăm fonduri atât pe rural, cât și pe urban. Ca să te duci cu un proiect, trebuie să îndeplinești niște condiții. Noi avem șanse duble.

Căzănești poate deveni un centru urban zonal. A început ușor, timid, cu buletinele. Deja șase localități învecinate nu se mai duc la Slobozia – timp pierdut, bani.

Eu pun bază multă pe educație și cultură. Evoluția unui individ și în final a unui popor este direct proporțională cu educația și cultura. Unui om needucat degeaba îi dai un bun, că îl strică, nu se pricepe. Iar prin cultură trebuie să ne identificăm și noi, românii ăștia. O să reabilităm casa de cultură.”

*

„Du-te până-n sat, la magazin!”

Anii pierduți au măcinat încrederea oamenilor într-un viitor mai bun. Acum, Căzăneștiul este scindat în două, dar nimeni nu vrea să audă de parlamentari.

În apropiere de Primărie, pe DN 2A, care străbate localitatea, se află dispensarul orașului Căzănești. Un singur medic de familie are în grijă aproape 3.000 de persoane.

În timp ce pe la cabinet se perindă oameni de toate vârstele, Constantin Iancu (foto) își mai amână cu o țigară intrarea.

„Cine se mai uită în gura lor, doamnă, mai ales acum că sunt în campanie? Ei vin, zâmbesc, cer voturi și pe urmă pleacă la ale lor. Nici măcar un spital nu avem. Mergem la Slobozia pentru orice problemă”, se plânge bărbatul.

„Păi dumneavoastră vi se pare că ăsta e oraș?! Uitați-vă și dumneavoastră: dispensarul ăsta este tot ce avem. Ăsta nu e oraș, ăsta e o bătaie de joc.”

Dispensarul din Căzănești.

Un pic mai în față, după biserică, dăm de un magazin alimentar. Pe trotuar, câțiva bărbați beau bere, fumează și discută. Alături, doi băieți în trening ignoră vântul aspru și sar de zor într-o baltă cu noroi.

„Cel mai urât oraș e ăsta! Nu sunt locuri de muncă pentru oameni. Stăm pe ajutor social și avem copii de crescut”, se înfoaie unul.

„Cine poate să se plângă?”, se întreabă altul. „Când vin jurnaliști, îi trimit să discute cu cine vor ei. Păi eu dacă nu votez cu cine trebuie, credeți că îmi mai dă ajutor social?”

„Eu am vrut să mă angajez la complex, dar dacă nu te duci cu primarul de mână, nu te ia”, continuă al treilea.

„Nu vă uitați pe aici, că au pus puțin asfalt. Veniți la noi, la blocuri, să vedeți ce-i acolo!”, intervine tatăl celor doi copii, și arată către capătul localității.

Acceptăm invitația și ne îndreptăm către Fostele IAS-uri, cum îi zic localnicii micului cartier de blocuri de la capătul Căzăneștiului. În dreapta e un teren de fotbal pe care doi copii bat mingea. Pe alee e noroi.

Rufe așteaptă la zvântat pe o culme, deși afară sunt 10 grade.

În stânga se află un șir de garaje. Porțile unuia dintre ele sunt deschise. Agitație. Un copil cară un lighean cu apă și îl pasează unui bărbat.

O masă învelită cu mușama este acoperită de un pește imens. Ne minunăm de dimensiunile lui, iar proprietarul, care se pregătește să-l eviscereze, ne lămurește:

„Novac se numește. Are 15 kilograme.”

L-a luat de la un băiat care zice că l-a adus din Dunăre. A dat 9 lei pe kilogram și e mulțumit de afacere.

Își spală mâinile de sânge și de noroi și schimbă cuțitul cu o toporișcă.

„Chiar așa mare n-am mai tăiat”, spune, cu vădită satisfacție. Lovește cu toporișca și îi separă capul, pe care îl așază alături, lângă corp. Apoi cheamă copilul:

„Fugi până în sat, la magazin, și ia niște ulei pentru ăsta!”.

*

În cadrul acestui serial au mai apărut:

URBĂNUŢII. Dragomirești, Maramureș: oraşul care vrea să redevină sat după 12 ani

URBĂNUŢII. Băile Tușnad, Harghita: cel mai bun oraș din țară pentru pensionari și pentru urși

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€