Unlocked: Pericol descătuşat

Alice (Noomi Rapace) este un fost investigator CIA care face muncă de birou sub acoperire. E încă marcată de un atentat parizian, pentru care consideră că are o parte din vină. Antrenată să creadă că oricine poate fi terorist, Alice e mereu atentă. Şi, fiindcă reflexele dobândite pe teren sunt intacte, ea este atrasă într-un joc la două capete.

Un jihadist este prins de serviciile secrete, iar americanii şi britanicii trebuie să îl descoasă. Neavând la îndemână o variantă mai bună, se văd forţaţi să o repună în circuit pe Alice. Acţiunea începe.

Unlocked e construit după forma unui thriller, aşa că protagonista ajunge să lupte pentru propria supravieţuire. Subiectul, clasicizat, e actual prin punerea în context: inamicul suprem este acum teroristul, care a ajuns să saboteze riguroasa lumea occidentală, construită pe bază de protocoale.

Asta până la proba contrarie, când agenţi dubli detonează toată situaţia. Aşa că eroul îşi face apariţia. Este omul providenţial, just, care îşi pune viaţa în joc pentru a face binele. Iar pornirea uşor egoistă o transformă pe Alice în centrul acestei lumi.

Sub drapelul binelui care trebuie să învingă răul, astfel de filme funcţionează ca propagandă la nivel înalt.

Este o propagandă asumată de Occident împotriva inamicilor săi. De când există cinemaul, aceştia au fost, pe rând, oamenii de culoare (The Birth of a Nation), apoi naziştii, apoi sovieticii, şi aşa mai departe, până la jihadiştii de azi.

Liderii lumii îşi caută mereu duşmani, într-o cultură care propovăduieşte alegerea răului mai mic. Nu mai există bine, după cum vedem şi în Unlocked. Binele s-a demodat. Confruntată cu mirajul puterii şi banilor, toată lumea devine meschină.

Alice reprezintă, în acest peisaj sumbru, eroul ridicat de pe stradă. În afara ei, fiecare tabără are un plan. Chiar şi Occidentul joacă la două capete mişcătoare. Sunt capete cameleonice, care se modifică în funcţie de oportunităţi.

În acest context, oamenii oneşti sunt atraşi în capcană. Important şi dătător de speranţă este, spune filmul, că eroi se pot ridica de oriunde şi că în fiecare dintre noi trăieşte unul gata să fie activat: precum fanul echipei de fotbal Milwall, brutarul român sau britanicul din trenul Amsterdam-Paris.

Poveştile lor devin, în această nouă ordine, ficţiuni – exagerări ale faptelor înregistrate de istorie.

Filmul insistă astfel pe ideea că oricine se poate transforma în erou. În calitate de cetăţeni ai Occidentului (care am aderat, deci, la anumite valori, am fost învăţaţi să nu fim inerţi şi să acţionăm), avem obligaţia să devenim eroi, dacă şi când ni se cere.

E singura modalitate de-a lupta contra terorismului. Aşa cum ei se sacrifică, şi noi trebuie să o facem. Asta spune filmul.

Pe acestă retorică dualistă se bazează tot mai mult (şi) cinematografia de larg consum, care are şi scop didatic. Publicul trebuie educat. Câteodată, spune un astfel de film, devine acceptabil faptul că eroii au (ne)voie − şi chiar trebuie − să ocolească anumite protocoale.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Pentru a-şi câştiga spectatorii, Unlocked mizează pe fantasma providenţialului. Dar, când credem că asta e singura sa pistă, filmul deviază spre o a doua teză: nu toţi musulmanii sunt terorişti. Majoritatea lor chiar detestă violenţa, fie aceasta per se ori de dragul lui Allah.

E momentul când o a treia poziţie apare, şi anume că taberele s-au diluat, că oamenii trebuie chestionaţi permanent, că nimeni nu mai poate fi de încredere. Aliatul devine inamic, iar inamicul, aliat.

Singura valoare certă ajunge să fie, în acest caz, individualismul. Alice e prototipul ideal – egoista, cea care nu colaborează şi care îşi face propriile reguli.

Propria capacitate de reacţie devine unica certitudine.

În astfel de poveşti, eroul, mereu solitar, câştigă. E sentimentul de siguranţă pe care Hollywoodul vrea să-l insufle fiecăruia dintre noi.

Realitatea pe care o oferă drept certitudine un proiect precum Unlocked este, de fapt, un miraj căruia trebuie să îi conştientizăm limitele şi exagerările.

Pericol descătuşat

Titlu original: Unlocked.

Regia: Michael Apted.

Scenariul: Peter O’Brien.

Cu: Noomi Rapace, Orlando Bloom, Toni Collette.

★★☆☆☆