VIDEO. Unirea Principatelor române. Povestea generației care a făcut România - Colecționarul de istorie

Matei Udrea

Redactor

La 24 ianuarie 1859, la București se petrecea un eveniment extrem de improbabil: domnitorul Moldovei, colonelul Alexandru Ioan Cuza, era ales și pe scaunul Țării Românești. Ceea ce părea de neconceput și împotriva oricărei șanse devenea realitate: stătulețele de la gurile Dunării se uneau sub același domnitor.

Unirea Principatelor române rămâne, până azi, de departe cel mai spectaculos și mai dificil lucru pe care l-a realizat vreodată o generație de politicieni din România.

Este vorba de o mână de oameni, puțin peste 100, care au luptat cu tenacitate, dibăcie și devotament timp de câteva decenii pentru a realiza un vis: crearea unei țări.

Povestea este extraordinară și, în mod normal, ar trebui să reprezinte o eternă sursă de inspirație pentru fiecare nouă generație a elitelor românești.

Acești fii de boieri și mici burghezi plecați din cea mai săracă și mai înapoiată parte a Europei au descoperit, în capitalele occidentale, nu doar civilizația, ci și idealurile. Și-au dat seama de prăpastia fără fund în care se afla poporul lor și s-au întors pentru a-l emancipa.

Le-au fost necesare decenii. Revoluția de la 1848 a eșuat, ca peste tot în Europa. Au fost nevoiți să fugă din țările lor. Dar n-au renunțat. Acești oameni, niște intelectuali adevărați, de calibru, și-au creat relații în marile capitale europene.

Inteligenți, foarte bine educați, știind câteva limbi străine fiecare, și-au câștigat încrederea și respectul în saloanele elitelor occidentale, unde patriotismul lor autentic și înfocat a trezit admirație.

Generația aceasta excepțională a făcut absolut orice a fost nevoie pentru a-și atinge țelul. Mulți au intrat în masonerie. Au bombardat cancelariile occidentale cu petiții, au umplut ziarele cu articole în care pledau cauza românilor. Au negociat în culise, au arătat ce avantaje ar fi pentru Occident dacă Moldova și Țara Românească s-ar uni. Și, în final, când s-a ivit o mică-mică șansă, au acționat.

Această șansă a apărut după Războiul Crimeei, când voracele Imperiul Rus a fost învins de Franța, Marea Britanie și Imperiul Otoman. În tratativele de pace de la Paris a apărut pe masa conferinței, aparent de niciunde, dosarul românesc. La imboldul Franței, marile puteri au decis să vadă ce-și doresc locuitorii micilor principate dunărene.

Într-o succesiune de evenimente care ar putea să le pară cunoscute unora, cei aflați la putere în acel moment la Iași și București au încercat să păstreze situația de înapoiere extremă în care se afla poporul, dar care lor le convenea.

Au urmat ani de lupte politice, de manevre de culise (și nu numai) crâncene, elita politică reacționară aflată la putere în Moldova și Țara Românească fiind susținută de ruși, austrieci și otomani în încercarea, uneori de-a dreptul violentă, de a împiedica unirea.

S-au trucat alegeri, s-au folosit instituțiile statului împotriva unioniștilor, s-a manipulat legislația electorală, s-au angajat mercenari pentru a-i lichida pe liderii unioniștilor, s-au organizat atentate, s-a dat mită, s-au tras sfori în cancelariile europene și câte și mai câte.

La București a fost nevoie ca unioniștii să cheme la propriu masele de locuitori în jurul clădirii unde avea loc votul, pentru a convinge tabăra conservatoare. Abia când au văzut mulțimea amenințătoare de jos, în care măcelarii veniți direct din carmangerii agitau satârele în aer, reprezentanții elitei politice aflate la putere în acel moment au dat înapoi.

În final, ceea ce părea imposibil s-a realizat. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și București, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, Principatele Moldovei și Țării Românești se uneau, dând naștere unui nou stat care avea să devină cunoscut, până în ziua de azi, sub numele de România.

Cum au luat rușii Crimeea la 1783. Nimicirea unei națiuni: tătarii

Cucerirea Crimeei de către Imperiul Rus, la 1783, a însemnat deopotrivă ieșirea acestei puteri la o mare care nu îngheață și, în același timp, tragedia unei națiuni: tătarii. Acest popor care terorizase regiunea timp de 550 de ani a fost șters de pe hartă într-o tragedie de proporții și care s-a întins pe durata următorilor 150 de ani.

Belgrad 1717: intrarea Banatului în civilizația Europei Centrale

Banatul și civilizația sa multiculturală poartă pecetea imperialilor austrieci. Această transformare de la pașalâc turcesc sărac și fără perspective la o mentalitate central europeană a fost posibilă datorită unui eveniment crucial în istoria Europei: asediul Belgradului de la 1717.

Întreaga discuție cu istoricul Andrei Pogăciaș, în clipul Colecționarului de Istorie.