Acum mai bine de 20 de ani, Portugalia a devenit prima țară din lume care a decriminalizat cu totul consumul de droguri. Acest lucru a permis construirea unui sistem în care dependența să fie tratată ca o problemă de sănătate, iar consumul, în general, să devină un subiect destigmatizat, abordat deschis în educație și în spațiul public.

Contestat sau privit sceptic de unii, admirat și aplaudat de alții, modelul portughez e mereu prezent în dezbaterile despre politici pe substanțe ilicite. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează acesta, dar și cum se încadrează abordarea Portugaliei în contextul european, PressOne a discutat cu specialiști din domeniu, atât din Portugalia, cât și de la nivelul Uniunii Europene.

Am mers, de asemenea, la un ONG din Lisabona care lucrează cu dependenți, pentru a înțelege ce înseamnă „drug harm reduction” cu adevărat.


Ionuț are 37 de ani și e originar din Iași. Bunicii l-au crescut, a terminat zece clase, iar la 23 de ani a plecat din țară. Deși spune că și-a dorit de multe ori să se întoarcă, nu a făcut-o niciodată. Peste droguri a dat prima dată în Germania, la Hamburg, acum aproape zece ani. Ionuț trăiește astăzi la Lisabona și e dependent de heroină.

– Am fost peste tot. Și în Paris, în Berlin, în Londra…

– Și nu te-ai gândit niciodată să te întorci acasă?

– Aoleu… de câte ori!

– Păi și?

– N-am putut. Drogurile astea…Tu te duci acasă de sărbători?

– Da.

– Și ce o să ai de mâncare?

– Nu știu, ce pregătește bunica. Tradițional, cum se face de Crăciun.

– Sarmale? Vai, ce mi-e dor de niște sarmale.


Folii de staniol, un brad de Crăciun decorat cu seringi, fum înțepător. În spatele ușii de metal pictate cu graffiti de pe Calçada de Santo André, numărul 81, atmosfera e apăsătoare. Înăuntru sunt în jur de 20 de persoane, bărbații și femei de naționalități diferite. Se înțeleg în ce limbă apucă, iar atmosfera e în general calmă. „Iubim oamenii străzii”, „Viața nu este un drog, dar [drogurile] îmi plac foarte mult” sau „Nu lăsa pe nimeni în urmă” – sunt câteva din mesajele de pe pereți.

Mural în camera de consum de la IN Mouraria, realizat de un grup de artiști francezi: „Viața nu este un drog, dar [drogurile] îmi plac foarte mult”

Așa arată una din cele două camere de consum supravegheat de droguri din Lisabona, deschisă acum doi ani și gestionată de GAT, o organizație neguvernamentală care lucrează cu persoane infectate cu HIV sau aflate la risc.

Bine, impropriu spus cameră. E mai mult un soi de terasă acoperită numai cu o prelată, care nu e tocmai eficientă în a-i adăposti pe cei din interior de ploaia care tocmai a început. Zona aceasta e rezervată pentru fumat. În spate, câteva trepte duc către o încăpere împărțită în recepție, un mic cabinet de consultații și o cameră de injectare, ascunsă de o draperie de spital.


Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor de pretutindeni, așa cum e ea, și despre problemele cu care aceștia se confruntă. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

Pentru un scurt moment, se discută despre muzică. Se aud nume precum Stevie Wonder, Jim Morrison sau Ray Charles. La aproape fiecare cinci minute, se aude și câte o bătaie puternică în ușă. Luisa Salazar, coordonatoarea centrului, sau Malu, așa cum i se spune aici, îi roagă pe cei care stau de mai mult timp să iasă. E timpul să cedeze locul altora.

Nou-veniții intră și o salută cu zâmbetul pe buze pe Malu. Unii în portugheză, alții într-o engleză stâlcită. Unii sunt oameni fără locuință, alții par tocmai ieșiți de pe ușa unei corporații, la final de program, cu un rucsac de laptop în spate. Malu îi întreabă ce fac, apoi le cere numărul de înregistrare și tipul de substanță pe care urmează să-l consume. Le notează într-un tabel. Pentru unii, știe deja pe de rost numărul.

Fuck drugs!” strigă Paolo, de departe cel mai vesel de aici, și mă privește zâmbind semnificativ, aflând că sunt jurnalistă.

Ce înseamnă decriminalizarea?

Unități dedicate consumul de droguri supravegheat (DCR) funcționează în Europa încă de acum trei decenii. Prima a fost deschisă la Berna, Elveția, în 1986. În prezent, camere de consum se găsesc și în Franța, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Norvegia, Spania sau Grecia.

Harta centrelor DCR din Europa. Sursa: EMCDDA

Aceste facilități urmăresc în primul rând să reducă riscurile acute de transmitere a bolilor prin injectare neigienică, să prevină decesele cauzate de supradoză și să conecteze consumatorii de droguri cu risc ridicat la servicii de tratament al dependenței și alte servicii de sănătate și sociale. De asemenea, ele contribuie la reducerea consumului de droguri în spații publice și a problemelor asociate.

Deși a fost printre ultimele țări care a intrat în clubul DCR, cu prima cameră de consum deschisă abia în 2018, Portugalia reprezintă un caz aparte în Europa în ceea ce privește gestionarea problemei drogurilor.

În 2001, țara iberică a devenit prima din lume care a decriminalizat consumul tuturor drogurilor (Legea 30/2000). Sub efectul legii, achiziția, posesia și consumul de droguri nu sunt legalizate, ci pur și simplu nu mai fac obiectul unor procese sau al pedepsei cu închisoarea. Astfel, țara și-a schimbat cu totul abordarea, către una orientată spre reducerea riscurilor asociate cu consumul de droguri (drug harm reduction).

Brendan Hughes, specialist pe legislația drogurilor la Observatorul European pentru Droguri și Dependențe de Droguri (EMCDDA)

Brendan Hughes, specialist principal pe legislația drogurilor la Observatorul European pentru Droguri și Dependențe de Droguri (EMCDDA), explică pentru PressOne că alte țări europene au făcut pași importanți spre o abordare orientată spre harm reduction înaintea Portugaliei — programe de schimburi de ace sau inițiative de decriminalizare existau în Europa înainte ca Portugalia să le implementeze. Însă ce diferențiază cazul țării iberice de celelalte e că aceasta a fost prima care și-a restructurat sistemul cu totul, în loc să facă mici ajustări ale legii.

Lucrul care a făcut din Portugalia un adevărat pionier a fost schimbarea structurii administrative. Un consumator de droguri încă e reperat de poliție, ei sunt primii la fața locului. Sunt găsiți de poliție, dar apoi nu vor avea de-a face cu cineva care lucrează sub Ministerul de Interne sau cel de Justiție. Toate celelalte țări încă au o astfel de procedură”, spune specialistul.

Luisa Salazar, coordonatoarea centrului IN Mouraria, cere numerele de înregistrare noilor sosiți în camera de consum

Oricine este prins cu o cantitate calculată de lege ca fiind necesară pentru cel mult 10 zile din orice drog – de la canabis la heroină – este invitat să se prezinte în fața unei comisii locale, formată dintr-un medic, un avocat și un asistent social, unde e informat despre tratament și serviciile medicale disponibile. Rezultatele acestui sistem, conform directorului adjunct al SICAD (instituția care monitorizează adicțiile) intervievat de PressOne, arată că 97% din aceste persoane se prezintă în fața comisiei și în jur de 75% își schimbă relația cu drogurile.

Legea nu face distincție între drogurile „hard” sau „soft”, sau dacă consumul are loc în privat sau în public. Ceea ce contează este dacă relația cu drogurile este sănătoasă sau nu. În schimb, dealerii de droguri nu sunt în niciun fel avantajați de această lege, ei încă sunt urmăriți în justiție.

Acoperișul improvizat dintr-o prelată deasupra camerei de consum

Una dintre ideile care stă la baza modelului portughez e că indiferent ce ar face statul, dependența de droguri va continua să existe și să-i afecteze pe cetățeni. Ceea ce a adus cu sine schimbarea legală din 2001 a fost implementarea unui sistem în care dependentul nu mai e un criminal, ci o persoană cu o problemă de sănătate care are nevoie de ajutor.

Decriminalizarea reprezintă doar primul pas, cel care le permite celor calificați să ajungă mai ușor la cei care au nevoie. Totodată, elimină o bună parte din stigma asociată dependenței de droguri și le oferă celor aflați în această situație mai multă deschidere pentru a primi ajutor, atât pe stradă, la intervenții ale echipelor mobile, cât și în centre precum IN Mouraria.

„Dacă m-aș putea întoarce, aș lua-o pe alt drum”

Aici avem un spațiu sigur, lipsit de prejudecăți”, îmi spune Malu în timp ce mă conduce spre cealaltă parte a centrului din Mouraria, de vizavi. Aici ușa rămâne deschisă mereu și conduce spre o cameră largă, un spațiu comunitar dotat cu canapele, mese, computere și un cabinet medical.

E locul în care ajung prima dată oamenii care vin la centru, dar și cel unde obișnuiții vin să-și rezolve probleme legate de acte, să-și preia corespondența și să petreacă timp împreună sau să participe la activități propuse de GAT. Pe pereți sunt dispuse desene făcute de cei din comunitate.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Unii din consumatorii care vin la centrul GAT își aduc și animalele de companie. Aici e Zeus, în camera de consum

Personalul permanent al centrului e compus din trei asistente, doi lucrători sociali și patru „peers” — persoane care au trecut prin adicții și pot oferi suport și sfaturi consumatorilor dintr-un punct de vedere apropiat experienței lor. Pe lângă ei, mai sunt și câțiva voluntari, majoritatea studenți. Zilnic, la IN Mouraria vin între 60 și 80 de persoane, aproximează Malu.

Unul dintre ei este Ionuț. Malu ne face cunoștință în camera de consum, unde lui i se spune João. La început, Ionuţ mă priveşte suspect. Parcă nu-i vine să creadă că poate vorbi cu cineva în română. Cu cei din jur se înțelege în spaniolă. Dar chestia asta pare să-l deschidă pe măsură ce conversăm.

Oricând discuția virează în direcția aceasta, Ionuț se crispează.

O draperie de spital separă camera de injectare de restul unității de consum supravegheat

Drogurile mi-au luat tot. Dacă m-aș putea întoarce, aș lua-o pe alt drum”, atât îmi spune, apoi schimbă din nou subiectul. Vorbim despre acasă, despre felurile de mâncare de care îi e dor, despre moartea tatălui său, de care n-a fost apropiat, dar care l-a afectat. Și despre Dumnezeu.

– Am ajuns la un moment dat să-mi asum, să cred că aș putea să vând droguri. Dar mi-am dat seama că Dumnezeu ne vede și…

– Ești credincios?

– Așa și așa. Am fost, știi, dar acum, cu toate astea pe care le-am văzut și le-am făcut…

– Nu mai ești sigur?

– Măi, ceva e. Cu toate astea, ceva e acolo. Nu pot să cred că suntem chiar singuri.

Când îl întreb dacă are prieteni, sau dacă se simte acasă aici, la centru, Ionuț răspunde aproape mașinal: Nu. Totuși, vine aici aproape zilnic, după spusele lui Malu. Iar când apare vreun chip cunoscut, Ionuț se ridică și întreabă: „Que tal, hermano?”.

Paolo, un obișnuit al centrului GAT, își arată mândru casca de motocicletă

Îmi cere la un moment dat telefonul. Vrea să-și sune mama. Inițial se chinuie puțin, dar eventual își amintește numărul și cineva de pe partea cealaltă chiar răspunde. O voce de femeie calmă, căreia Ionuț îi vorbește spășit, aproape în șoaptă.

Alo?

Săru’mâna mamă… Ionuț sunt.

Da? Ce mai faci tu, măi băiatule?

Ce să fac? Uite, mi-a dat o fată telefonul și m-am gândit să te sun…

Un anunț vine din partea cealaltă a centrului: începe cursul de yoga. Însă nimeni din camera de consum nu pare foarte entuziasmat de idee. Cu atât mai puțin Ionuț, care s-a retras într-un colț cu telefonul meu.

„Între simțul comunității și lege exista un decalaj”

Pentru a înțelege cum a ajuns Portugalia să-și schimbe radical abordarea în ceea ce privește consumul de droguri în 2001, PressOne a stat de vorbă cu Dr. Manuel Cardoso, directorul adjunct al Direcției Generale de Intervenție asupra Comportamentelor de Dependență (SICAD).

Manuel Cardoso, Directorul adjunct al Direcției Generale de Intervenție asupra Comportamentelor de Dependență (SICAD)

Specialistul amintește că în anii 90, una din cele mai mari probleme în societatea portugheză era dependența de heroină. Aproximativ 1% din populație era dependentă, iar acest procent acoperea multiple categorii sociale. Mai mult, Portugalia avea cea mai mare rată de infectări cu HIV din întreaga Uniune Europeană.

„La acea vreme, din notificările noastre pe infecții HIV, în jur de 60% erau dependenți sau consumatori de droguri. Era o problemă imensă. Obișnuiam să spunem că oricine avea cel puțin o rudă care se confrunta cu această problemă”, spune Cardoso.

În acest context, guvernul condus de prim-ministrul socialist António Guterres (acum secretar general al ONU) a decis să creeze o comisie pentru a discuta, evalua și a propune o strategie pentru gestionarea problemei. Scopul era o abordare comprehensivă, care să includă prevenție, tratament, reducerea riscurilor medicale asociate consumului și reintegrarea în societate pentru dependenți.

Desene realizate de membrii comunității IN Mouraria

Ne-am dat seama că era foarte greu pentru specialiști să lucreze cu dependenții de droguri pentru că legea era foarte restrictivă, iar consumul de droguri, o infracțiune. De asemenea, încă de atunci societatea portugheză privea dependenții mai mult ca pe persoane bolnave, decât ca pe niște criminali. Așa că între simțul comunității și lege exista un decalaj”, explică specialistul.

Astfel, comisia a propus decriminalizarea ca măsură pentru a facilita accesul dependenților la o gamă largă de servicii (medicale, psihiatrice, angajare, locuință, etc.). Guvernul a adoptat planul comisiei „aproape linie cu linie”, spune Dr. Cardoso.

Rezultatele sistemului portughez

Cu trecerea timpului, evoluția pozitivă a devenit evidentă. Un studiu din 2021 menționează ca rezultate:

  • o reducere a mortalității și a infecțiilor asociate cu comportamentul adictiv;
  • amânarea vârstei de inițiere și o creștere a percepției riscurilor asociate, în rândul tinerilor;
  • un nivel rezonabil scăzut al consumului de droguri în comparație cu majoritatea țărilor europene;

Și în ultimul Raport European asupra Drogurilor (2022) Portugalia prezintă cifre mai mici decât media europeană în ceea ce privește consumul, la toate categoriile de droguri. De asemenea, numeroase țări europene (cum ar fi Danemarca, Norvegia, Grecia sau Suedia) prezintă la nivelul anului 2020 peste 30 de decese asociate consumului de droguri per milion de locuitori. Comparativ, Portugalia are doar 10, sub media europeană de 16.7.

În ceea ce privește infectările cu HIV, Dr. Manuel Cardoso susține că de la 60% în 2000, în prezent doar 2% din notificări provin de la consumatori de droguri. În același timp, datele ONU din ultimii zece ani arată o scădere generală a infectărilor cu HIV și a deceselor asociate în Portugalia.

„Rezultatele” sistemului românesc

Spre deosebire de Portugalia, în România fenomenul drogurilor e gestionat în principal de Ministerul de Afaceri Interne, care are în subordine Agenția Națională Antidrog (ANA).

Potrivit ultimelor date raportate la nivel european, România rămâne pe ultimele locuri la consumul de droguri, chiar dacă prevalența a crescut în ultimii ani. Numărul oficial ar indica 1,2 milioane de consumatori ocazionali sau dependenți la nivel național, însă acuratețea datelor e pusă la îndoială de monopolul statului asupra raportării, prin ANA, singura instituție care face astfel de rapoarte.

Numărul persoanelor care primesc tratament de înlocuire a opioidelor în Europa. Sursa: EMCDDA

Ceea ce arată atât ultimul raport european, cât și cel mai recent studiu ANA, este o creștere a consumului de droguri pe segmentul de vârstă 15-34 de ani. Avem cele mai mari procente din Europa în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive(5,1%) și ketamină(0,8%) în rândul tinerilor.

În același timp, România înregistra, la nivelul anului 2020, 1,9 cazuri de HIV corelate cu consumul de droguri per milion de locuitori, peste media europeană de 1.3. Avem de asemenea o prevalență covârșitoare a injectării ca metodă de consum a opioidelor: 80,8% în România, la o medie europeană de 30,8%.

Însă în ceea ce privește decese asociate consumului de droguri, stăm, aparent, bine. În 2020, România raporta doar 3 decese/milion de locuitori, la nivelul întregii Europe prevalența fiind de 16,7 decese/milion.

Drug death ages – Distribuția pe vârste a deceselor corelate cu consumul de droguri în țările europene – EMCDDA

România este printre ultimele și în ceea ce privește distribuirea tratamentelor de înlocuire pentru opioide(OST): Doar 10% dintre consumatori beneficiază de un astfel de tratament, conform unui raport tehnic al EMCDDA. La polul opus, în Slovenia, Grecia sau Franța, cel puțin unul din doi consumatori au parte de OST.

În România nu există, la acest moment, vreun centru public pentru tratarea dependențelor. După cum arăta PressOne anul trecut, domeniul îngrijirii, prevenirii și tratării dependenței de droguri, ca și elaborarea politicilor, sunt complet divorțate de factorii medicali, de specialiștii în medicină și psihologie.


Ionuț caută frenetic, la lumina laternei telefonului meu, folia de staniol pe care a scăpat-o pe jos.

La început o faci din curiozitate, apoi din dorință și apoi… de nevoie”, îmi spune cu un zâmbet amar.

E dificil să-ți petreci timpul într-un astfel de loc. E și mai dificil să lucrezi în acest mediu zilnic, în încercarea de a-i ajuta pe cei care au luat-o pe acest drum.

Burnout-ul e mereu după colț când lucrezi aici”, îmi spune Malu. Din acest motiv, personalul centrului are parte de consiliere psihologică iar supravegherea în camera de consum se face prin rotație. În plus, aici, la nivelul zero, lucrurile nu arată la fel de roz ca în rapoartele și statisticile SICAD.

Luisa Salazar, Malu, spune că ceea ce o motivează în munca ei la centru este comunitatea care s-a creat în jurul acestuia

Malu vorbește despre personalul insuficient, echipamente necesare asigurate din bugetul propriu, lipsa posibilității de testare a substanțelor în centrul din Mouraria. Toate aceste probleme trimit, însă, spre una centrală: subfinanțarea. Când o întreb ce o motivează în munca ei la centru, cu toate aceste dificultăți, Malu îmi răspunde fără să stea pe gânduri: comunitatea pe care au reușit s-o creeze aici. Oamenii.

Un dependent pentru noi e o persoană bolnavă, nu un criminal. Dacă te uiți la el și încerci să-l tratezi ca pe o persoană bolnavă, totul se schimbă. Asta e marea diferență. Uită-te la oameni, la cetățeni, la acest individ. Care e problema lui? Cum putem gestiona problema și să-i găsim o rezolvare, oricare ar fi substanța, oricare ar fi comportamentul? Uită-te la om.” – Dr. Manuel Cardoso, director adjunct SICAD

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.