Va reuși Franța să-și rezolve problema cu terorismul islamist? Foto © Neydtstock | Dreamstime.com

Un atentat ca o caricatură: islamismul în război cu Republica

În ultimii douăzeci de ani, în special după atentatele din 11 septembrie 2001 împotriva turnurilor gemene din New York, terorismul islamist a căpătat o vizibilitate globală.

În Franța, unde profesorul de istorie Samuel Paty a fost decapitat în ziua de 16 octombrie 2020 de un tânăr cecen, el avea deja o funestă tradiție.

Cum s-a ajuns aici? În cele ce urmează, vom încerca să identificăm originile și resorturile acestui extremism religios, inclusiv profilul tip al adepților.

Pentru a înțelege mai bine obiectul articolului, să definim de la bun început termenii.

Ce este islamismul? El reprezintă o formă de radicalizare a religiei musulmane, ale cărei obiective sunt politice, iar mijloacele de atingere a acestor scopuri sunt adesea violente, inclusiv teroriste.

Islamismul constituie un integrism: el își propune să reglementeze toate aspectele vieții personale și sociale a credincioșilor pe baza unei interpretări maximaliste a Coranului.

Islamul tradițional, în principal rural, este substituit de unul deosebit de intransigent, doctrină cunoscută și drept salafism. El intră astfel în coliziune cu puterea normativă a statelor în care trăiesc musulmanii, vehiculând o ideologie a segregării.

După islamiști, credinciosul trebuie să se supună mai întâi imperativelor derivate din cartea sfântă și abia în subsidiar legilor seculare. Forma extremă a islamismului o reprezintă jihadul, războiul sfânt împotriva necredincioșilor, care poate fi purtat și individual, sub formă de atentate (sinucigașe sau nu) sau asasinate.

Între revanșă istorică și aclimatizarea terorismului

În Franța, confruntarea dintre islamism și valorile Republicii are rădăcini adânci – istorice, culturale și sociale. În primul rând, din perspectivă istorică, Franța a colonizat în trecut o mare parte din Africa, preponderent musulmană, astfel că sentimentul revanșei istorice este ușor de mobilizat pentru islamiști.

Mur de la Paix, Champ de Mars, Paris. Pacea cu o parte a minorității islamice pare a fi din ce în ce mai îndepărtată. Foto Lucian Muntean

În al doilea rând, cultural, Franța nu recunoaște minorități etnice printre francezi. Cetățenia franceză este definită exclusiv prin adeziunea la valorile republicane, laice. Religia ține strict de sfera privată și este total separată de stat. În consecință, nicio formă de organizare religioasă comunitară nu poate înlocui sau intra în contradicție cu constituția.

În al treilea rând, din punct de vedere social, în Franța există o foarte numeroasă comunitate arabo-musulmană, constituită atât din cetățeni francezi, cât și din imigranți (legali și ilegali). Cum colectarea datelor cu caracter etnic sau religios la recensăminte este interzisă (după cum decurge logic din ceea ce scriam mai sus despre cetățenia republicană), nu se poate afirma cu precizie cât de numeroasă este comunitatea musulmană din Hexagon.

Estimările merg de la 4.1 milioane de persoane (o cifră avansată în 2019 de Observatorul laicității, o comisie consultativă) la dublu. Există un consens în privința faptului că, oricum ai contabiliza numărul adepților, islamul este a doua religie din Franța, după catolicism. 

Terorismul islamist este un fenomen de dată relativ recentă. Franța se mai confruntase cu atentate în anii 1950 și 1960, în timpul războiul din Algeria, în urma căruia fosta colonie și-a dobândit independența.

Dar motivația acestora nu era de ordin religios și ele au fost practicate de toate părțile implicate în conflict. Primele atentate islamiste lovesc Franța între decembrie 1985 și septembrie 1986, fiind revendicate de gruparea Hezbollah, ca represalii pentru implicarea Parisului în războiul civil din Liban.

Între 1994 și 1996, în timpul războiul civil din Algeria dintre regimul militar, sprijinit de Franța, și islamiști, aceștia din urmă pun la cale 11 atentate pe teritoriul francez, soldate cu opt morți (toți în urma exploziei unei bombe artizanale plasate în stația pariziană Saint-Michel-Notre-Dame). Toate aceste atentate, precum și cele din anii 1980, aveau comanditari externi.

Situația se schimbă radical în 2012, când Franța începe să fie lovită de o serie de atentate jihadiste care au făcut deja aproape 300 de victime. Din momentul în care Statul Islamic a proclamat „califatul”, în iunie 2014, Franța este țara cea mai afectată de terorismul islamist. Majoritatea atacurilor au deja responsabili interni.

Portul islamic deranjează o republică bazată pe egalitatea dintre femei și bărbați, dar o parte din minoritatea islamică ține să perpetueze diferențele culturale, sub pretext religios. Foto © Rafael Ben Ari | Dreamstime.com

Ce s-a schimbat așadar în ultimii 25 de ani, cum s-a aclimatizat terorismul pe solul francez? I-am cerut să schițeze răspunsuri la această întrebare politologului Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și la Universitatea Paris-Est Créteil:

„În ultimul sfert de veac, am asistat într-adevăr la o accentuare a radicalismului islamist în Franța. Cauzele acesteia sunt complexe și greu pot fi rezumate în câteva fraze. Pe scurt, fondul pătrunderii islamului radical este legat de degradarea condițiilor de viață din zonele peri-urbane ale principalelor metropole, zone cunoscute sub numele de „cartiere sensibile”, în care populația compusă din imigranți de origine magrebiană și africană este numeroasă.

Aici, cetățenii se confruntă cu creșterea chiriilor, explozia șomajului și proliferarea criminalității, toate acestea pe fondul unor forme de discriminare (desigur, indirecte, voalate, dar efective) la care mai ales „minoritățile vizibile” sunt supuse sistematic.

În acest context, asociațiile islamiste radicale, predicatorii și imamii salafiști, formatorii de opinie ultra-tradiționaliști sau integriști, de multe ori beneficiind de sprijin financiar substanțial provenit din Peninsula Arabă și Orientul Apropiat, au cultivat atent terenul, oferind în special tinerilor vulnerabili din aceste zone ajutoare materiale, suport moral, integrare socială în grupuri cu profil identitar și, mai ales, educație religioasă radicală.

Toate aceste acțiuni au vizat în mod evident și impregnarea valorilor anti-occidentale în mințile și în inimile acestor tineri aflați în dificultate.

Majoritatea covârșitoare a musulmanilor din Franța sunt integrați în societatea franceză. Atacurile vin dinspre o minoritate radicalizată ideologic, indiferent de statutul social. Foto © Roland Nagy | Dreamstime.com

Islamismul începuse să se manifeste cu intensitate în suburbiile marilor orașe franceze din anii 1980. Profesorul Gilles Kepel, de la Institutul de Studii Politice din Paris, a publicat cu începere din 1980 zeci de cărți despre cauzele și manifestările sale, în Franța și în lume, pe care le recomand celor interesați de aprofundarea subiectului.

Pe lângă cauzele socio-economice, există desigur și alți factori care au favorizat ascensiunea islamismului. L-am întrebat așadar pe profesorul Mișcoiu dacă se poate vorbi despre un eșec al Franței în domeniul antiterorist și, în opinia sa, poate fi astfel clasată;

„În primul rând, politica laxistă în materie de securitate, cu un accent excesiv pe menținerea aparenței protejării drepturilor omului (incluzând rezidenții nefrancezi, imigranți ilegali, refugiații, apatrizii etc.), în detrimentul urmăririi eficiente și reprimării efective a activităților ostile, în special a celor cu caracter ultra-radical sau terorist.

Apoi, delegitimarea politicilor de limitare și de încadrare a imigrației datorită confiscării discursului național și securitar de către Frontul Național și alte grupări de extremă dreapta.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

În acest sens, tentativele de a recurge la țapi ispășitori meniți să ascundă absența unor politici publice hotărâte și eficiente în materie de combatere a imigrației ilegale și a amenințărilor de securitate – așa cum a fost cazul cu romii din România în mandatul lui Nicolas Sarkozy, 2007-2012 – sunt elocvente pentru a sublinia, pe de o parte, caracterul ezitant și inconsecvent al măsurilor întreprinse, și, pe de altă parte, faptul că a primat calculul politico-electoral în dauna imperativului apărării intereselor cetățenilor.

Nicolas Sarcozy, în calitate de Președinte al Franței, participă la o dezbatere televizată în timpul revoltelor din noiembrie 2005 din suburbiile Parisului. Poissy, Franța. Foto Lucian Muntean

De abia în ultimii ani, începând cu atentatele din 2015, au fost adoptate pachete de măsuri substanțiale, însă, de multe ori, și acestea s-au concentrat pe reprimarea mediatizată a unor elemente teroriste și nu pe prevenție, adică pe politici de integrare socială, economică, educațională și culturală prin măsuri sistematice și aplicate pe termen lung.” 

Sarkozy, romii și islamismul

Profesorul Mișcoiu a evocat în contextul de mai sus figura fostului președinte Nicolas Sarkozy (2007-2012). Fără îndoială, responsabilitatea acestuia nu poate fi ocultată pentru înrădăcinarea islamismului radical în Franța.

În 2002, el accede pentru prima dată la responsabilități politice naționale, ca ministru de interne. Este începutul ascensiunii sale, bazate pe o strategie simplă. Spre a câștiga voturi (de la dreapta radicală), Sarkozy a mizat pe combaterea retorică a imigrației ilegale.

Spre a nu călca pe teren minat, și-a luat drept țintă imigrația românească, mai precis romii ei foarte vizibili în Paris (cerșetorie, furturi din buzunare, dar și proxenetism). Astfel, nu își aliena voturile unei comunități numeroase, și nici nu se lovea de spinoasa chestiune colonială.

Incendierea unei mașini în timpul revoltelor din noiembrie 2005 din suburbiile Parisului. Poissy, Franța. Foto Lucian Muntean

Desigur, era doar o întâmplare că romii veneau din România. Mai existase în anii 1990 un val de imigrație romă din fosta Iugoslavie, dar nu prilejuise o asemenea exploatare politică.

De combaterea imigrației ilegale, inclusiv de raporturile acesteia cu islamismul, de legăturile dintre criminalitate și finanțarea terorismului, se ocupa serviciul de informații Renseignements Généraux (RG).

Ofițerii RG și, prin extensie, serviciile de poliție care preluau de la politic prioritățile de ordine publică, au prioritizat românii, lăsând deoparte islamismul de pivniță și garaj din regiunea pariziană.

Explicația: o procedură administrativă de expulzare pentru un cerșetor dura trei ore (în care mobiliza trei polițiști și un ofițer RG), iar fiecare individ reprezenta o procedură separată, cu rata de rezolvare sută la sută.

Așa creștea mecanic numărul de expulzări și opinia publică admira fermitatea lui Sarkozy, care urca în sondaje. În plus, cum aderarea la Uniunea Europeană constituia enorma prioritate a politicii externe a României, guvernul Adrian Năstase a acceptat toate solicitările franceze și a plătit până și avioanele pentru repatrierea romilor (care oricum se întorceau rapid în Franța). 

O procedură judiciară sau supravegherea unei rețele islamiste dura cel puțin trei luni, poate ani, și, oricâte persoane erau implicate, în statistici se contabiliza drept un singur caz. Așa că RG și alte servicii au lăsat o perioadă pe plan secund islamismul radical, sub presiunea politică și a ierarhiei.

La rândul lor, comisariatele de poliție care aveau sub supraveghere infracționalitatea din zona lor de acoperire și trebuiau să raporteze evoluțiile îngrijorătoare serviciilor specializate au fost aspirate în această goană după infracționalitatea „de vitrină”, foarte vizibilă, dar care nu reprezenta o amenințare serioasă la adresa ordinii publice.

Evident, Sarkozy era la curent că în suburbiile sensibile radicalizarea se accelera, că în zonele unde poliția nu mai patrula salafiștii făceau legea, că traficurile și criminalitatea violentă alimentau terorismul, că armamentul greu și explozivii începeau să fie monedă curentă.

Dar nu a luat măsuri hotărâte, spre a nu risca revolte pe scară largă (precum cele din 2005, declanșate de moartea accidentală a doi adolescenți urmăriți de poliție). Trebuie spus însă că nici predecesorii săi nu făcuseră mai mult, însă islamismul ajunsese de-acum la alt nivel.

Acest respiro a fost suficient pentru ca rețelele islamiste, care din 1995 (și chiar dinainte) se aflau sub atentă supraveghere, să se consolideze și să atingă o talie critică.

Participarea elementelor celor mai radicale la campaniile Statului Islamic din Siria și Irak a fost pasul următor, iar recrudescența terorismului în Franța, o urmare firească. Jihadiștii aduceau acasă experiența de război, contactele internaționale și expertiza în mânuirea armelor și explozibililor. 

Ecosistemul radicalizării

Radicalizarea se produce pe internet, în moschei improvizate și școli clandestine, în cluburi sportive și închisori. În 1989 se cunoaște prima confruntare larg mediatizată între intransigența unui islam rigorist și valorile republicane.

Manifestație de solidaritate cu victimele terorismului islamist, Lyon, 2020. Foto © Beatrice Preve | Dreamstime.com

Trei eleve erau exmatriculate pentru purtarea năframei islamice.

După trei decenii în care au fost adoptate legi de interzicere a purtării simbolurilor religioase ostentative în școli sau de acoperire a feței în locuri publice, o parte a comunității musulmane se află în confruntare, mocnită sau fățișă, cu valorile republicane.

Criticile la adresa islamului, garantate de libertatea de expresie, sunt resimțite drept acte de umilire publică, iar reacțiile violente își găsesc destui susținători.

Ultimul asasinat din Franța este unul tipic.

Abdulah Anzorov, tânăr (18 ani) de etnie cecenă născut la Moscova, trăia în Franța, unde tatăl său obținuse statutul de refugiat politic, de la vârsta de șase ani. A urmat școala exclusiv în Franța, a frecventat moschei locale, a practicat sport în mod organizat.

Și musulmanii trebuie să învețe că libertatea de expresie în Franța este fundamentală, chiar și atunci când jignește și atacă frontal ceea ce au mai drag: asta e filosofia franceză. Foto: Beatrice Preve | Dreamstime.com

În ultimul an indiciile de radicalizare erau din ce în ce mai evidente : urmărea pe internet predicile unor imami integriști, refuza să comunice cu femeile, făcea prozelitism și apologia jihadului, posta mesaje virulente pe Twitter (inclusiv un fotomontaj cu decapitare), ba chiar intenționa să plece la război în Siria. Ancheta ar fi descoperit că ținea legătura cu un jihadist rusofon din regiunea Idlib și că era interesat de martiriu. 

Victima devenise obiectul unei intense campanii de stigmatizare pe rețelele de socializare, astfel că Anzorov a trecut la acțiune, cu o cruzime bine planificată.

Pentru tânărul asasin, Samuel Paty era doar un executant, un instrument demn de dispreț al unui regim ostil dreptcredincioșilor. După ce l-a decapitat pe Paty, tweetul cu capul tăiat al acestuia îi era adresat lui „Macron, căpetenia necredincioșilor”.

Crima a fost motivată de afișarea în clasă a unor desene satirice în care profetul Mahomed era expus într-o ipostază nu tocmai glorioasă. Actul nu este unul izolat, ci reprezintă punctul culminant al unei campanii.

El are claritatea, schematismul și virulența unei caricaturi: islamismul a declarat război Republicii Franceze.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...