UE pierde competiția cu adversarii săi, din Balcani până în Caucaz

Oana Popescu-Zamfir

La fiecare întrunire de experți și analiști, discuția se învârte în jurul capacității în declin a Uniunii Europene de a influența evoluțiile fundamentale  pentru propria sa securitate.

Cei care își exprimă îngrijorarea nu sunt eurosceptici. Ei sunt cei mai apropiați aliați ai Uniunii: susținători dintotdeauna ai unei integrări mai strânse, parteneri externi și activiști ai societății civile care au apărat valorile europene în cele mai dure condiții. Aceste voci provin atât din statele membre, cât și din țările candidate.

În același timp în care  toată lumea este de acord că sistemul internațional  s-a schimbat - dominat de concurența dintre SUA și China - există o frustrare considerabilă cu privire la performanța UE în contextul tensiunilor geopolitice crescute și al unui război la granița sa.

Nemulțumirile sunt de mult timp aceleași: promisiuni neonorate, ipocrizie, dublu-standard și lipsă de convingere în a proiecta influența europeană acolo contează. 

Liderii europeni susțin că Uniunea nu a fost niciodată menită să fie o putere globală, ci un proiect de pace îndreptat către sine însuși .

Această afirmație este însă extrem de discutabilă, în special pe măsură ce puterile non-occidentale încep să conteste actuala ordine mondială, unele dintre acestea impunându-și agresiv agenda în vidul lăsat de un Occident în retragere.

O schimbare de dinamică: Rusia în Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina a zguduit Europa și a determinat-o să  acționeze . Din Franța în Finlanda, liderii politici și-au dat seama că UE riscă un război și că trebuie să strângă rândurile cu toți partenerii care au o orientare strategică  suficient de apropiată de cea a Uniunii. Oferirea unei perspectivede aderare pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia (condiționat) a fost un prim pas spre consolidarea continentului.

Cu toate acestea, aceeași  dinamică nu a cuprins și Balcanii de Vest, unde deziluzia față de un proces stagnant este profundă. Oamenii au emigrat în căutarea salvării individuale, în timp ce regimuri oportuniste, din ce în ce mai autocratice, mai interesate de supraviețuirea politică decât de reformă, își consolidează puterea pe baza unor politici de extindere prost concepute.

Întrebarea care se pune acum este dacă Ucraina și Moldova pot menține entuziasmul pentru aderarea la UE - și pentru cât timp. Situația din Georgia este și mai tensionată, cu capacități limitate și un guvern la Tbilisi care duce deja o politică externă multivectorială. Aceste tendințe evidențiază criza mai amplă a procesului prea lent de aderare la UE.

Buget de război: cât va cheltui Rusia pe armată în următorii 3 ani și de unde va lua banii?

Moscova își planifică bugetul în avans, în cicluri de câte trei ani, cu ajustări bugetare anuale. Proiectul de lege pentru bugetul de stat al Rusiei pentru 2025-2027 confirmă predicțiile multor analiști – vorbim, în esență, de un buget conceput pentru un război prelungit.

Va alege România un președinte pro-rus?

Ascensiunea lui Călin Georgescu după o campanie virală pe TikTok înseamnă că un sceptic NATO ar putea prelua conducerea armatei în vecinătatea vestică a Ucrainei.

Deținerea președinției Consiliului UE de către Polonia anul viitor oferă unei țări cu mari ambiții  în privința vecinătății Uniunii, cât și cu o bună înțelegere a dinamicii geopolitice, ocazia de a influența semnificativ evoluțiile regionale. La deschiderea Forumului Viitorul Europei, ministrul adjunct de externe Marek Prawda a subliniat că țara sa nu numai că va acorda prioritate dimensiunii estice a extinderii spațiului comunitar, dar își propune și facilitarea deschiderii primului clusterde capitole de negociere pentru Albania și Macedonia de Nord.

De ce este politic riscant să lăsăm extinderea UE doar în seama candidaților

Celor care îi reproșează Uniunii Europene inconsecvența li se răspunde adesea: „De ce nu cereți același lucru de la Rusia și China? Replica este promptă: „Din partea lor nu avem așteptări de integritate dar din partea UE, da.”

Uniunea a folosit mult timp extinderea ca un instrument puternic de politică externă, cu promisiunea că reformele și alinierea la valorile europene vor face ca toate părțile să fie mai puternice. Această strategie se bazează pe ideea că, dacă vecinii noștri se reformează, adoptă valorile noastre și se aliniază cu noi în chestiuni strategice - în special în materie de politică externă și securitate -, siguranța și puterea noastră colectivă vor fi sporite.

Cu toate acestea, am precizat întotdeauna că responsabilitatea finală revine țărilor aspirante, care trebuie să dea dovadă de voință politică pentru a merge până la capăt.

Apare însă o întrebare esențială: Ce se întâmplă atunci când țările candidate încetează să mai urmeze calea asumată? Țările din Europa de Est și din Balcanii de Vest au acum mai multe opțiuni: să urmărească integrarea în UE, să prefere investițiile chineze și rusești - ambele cu potențial de consolidare a corupției și dependențelor - sau să adopte o cale a loialităților mixte, folosind fondurile UE fără a pune în aplicare reformele necesare, ceea ce ar crește instabilatea politică și economică internă. Turcia este principalul exemplu al modului în care un candidat la aderare se poate îndepărta de Uniunea Europeană. Serbia, Bosnia și Herțegovina și chiar Macedonia de Nord ar putea să urmeze același parcurs curând, pe măsură ce negocierile de aderare stagnează.

foto: 38964377 © Viorel Dudau | Dreamstime.com

În loc să se bazeze doar pe asumarea responsabilității de către țările candidate pentru impulsionarea extinderii, liderii europeni trebuie să recunoască mizele fundamentale ale acesteia pentru membrii actuali ai UE și să se gândească dacă suntem pregătiți să facem față consecințelor unei potențiale centuri de instabilitate  în jurul frontierelor noastre. China și Rusia nu stau deoparte, așteaptând ca statele care prezintă interes pentru ele  să își aleagă orientarea ci vin peste ele cu toată forța - cu bani, presiune politică și, atunci când este necesar, chiar forță militară.

Costul de până acum al inacțiunii

Într-o perioadă de exacerbare a competiției geopolitice, extinderea pieței, a teritoriului și a populației europene, consolidarea autonomiei și a capacităților noastre în materie de energie, comerț, producție agricolă și industrială și securizarea lanțurilor de aprovizionare sunt mai urgente ca niciodată.

Succesul guvernării și al sistemelor politice din Uniunea Europeană este, de asemenea, un pilon de influență. Având în vedere că nu acționăm în vid, ci într-un mediu internațional din ce în ce mai dificil sau chiar ostil, mizele sunt mari. Un eșec al politicii de extindere a UE riscă să genereze nu doar dezamăgire în rândul vecinilor, ci și reorientarea acestora  în favoarea puterilor rivale Occidentului, foarte active  în a-i tenta cu oferte care le pot părea prea bune pentru a fi refuzate.

Mai aproape de noi, țări vitale din punct de vedere strategic, precum Serbia, crucială pentru stabilitatea Balcanilor de Vest, și Georgia, pivot geopolitic și geoeconomic, au adoptat deja o politică externă multi-vectorială. Oricât ar  promite aceste guverne un viitor european în spațiul public, acest lucru se întâmplă doar pentru că UE este dispusă să ofere un sprijin substanțial în schimbul unui dialog minim și al unor reforme de fațadă. În realitate, fondurile UE facilitează tot mai mult influența puterilor rivale.

De exemplu, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Banca Asiatică de Dezvoltare finanțează proiecte majore de infrastructură din Georgia, dintre care aproape toate sunt executate de companii chineze, care au câștigat în mod miraculos toate licitațiile și care acum prezintă  în mod manipulator aceste proiecte ca parte a Inițiativei Belt and Road a Beijingului - în timp ce, în realitate, banii europeni finanțează expansiunea Chinei într-o zonă cheie de interes pentru Europa, conform unui raport încă nepublicat al ZOiS.

Între timp, guvernul Georgiei, condus din umbră de oligarhul Bidzina Ivanishvili, a adoptat o lege draconică privind așa-numiții ‘agenți străini’, care decimează societatea civilă și anulează decenii de investiții occidentale în dezvoltarea democratică a țării.

foto: 272570403 © Tetiana Strilchuk | Dreamstime.com

În Serbia, președintele Aleksandar Vučić a vândut activele și favorurile politice ale țării unui amestec de interese din China, Rusia, Turcia și statele din Golf, ai căror lideri s-au bucurat de o primire grandioasă la Belgrad. În același timp, el și-a întărit controlul asupra instituțiilor interne, anihilând practic orice opoziție. Societatea civilă pro-democratică, aflată deja sub presiunea guvernului, se simte acum abandonată și de partenerii occidentali.

Bruxelles-ul a dat dovadă de foarte puțină hotărâre în a reacționa laaceste tendințe. Rămâne de văzut dacă situația dramatică din Georgia va duce în sfârșit la înțelegerea ideii că extinderea nu mai poate fi strict un proces derulat  între Bruxelles și guverne. UE trebuie să identifice rapid modalități de a sprijini elementele pro-europene din aceste state, colaborând direct cu adevărații promotori ai schimbării, chiar și atunci când guvernele lor se opun acestor transformări democratice.

În ceea ce privește Serbia, nu există încă niciun semn de schimbare a tacticii europenilor față de Vučić, în ciuda frustrării tot mai mari față de autoritarismul acestuia. UE menține o abordare care încurajează regimurile autocratice, permițându-le să abuzeze de procesul de aderare pentru a-și servi interesele personale și politice în schimbul unor reforme minime și al unor concesii strategice. În acest sens, înțelegerile economice precum mineritul litiului, sau sprijinul pentru apărarea Ucrainei maschează o degradare din ce în ce mai mai profundă a climatului politic.

Grecia a amenințat că va bloca procesul de aderare a Albaniei, dacă aceasta nu îl eliberează din închisoare pe fostul primar ales Fredi Beleri, un etnic grec, iar Bulgaria a cerut Macedoniei de Nord să își modifice Constituția pentru a include bulgarii printre popoarele fondatoare.

În loc să sprijine eforturile de reconciliere și normalizare din regiune, aceste state membre ale UE au început să folosească extinderea pentru a-și promova propriile agende revizioniste. Altele, precum Ungaria, forțează periodic concesii de la Bruxelles în schimbul renunțării la veto-uri discreționare.

Cândva cel mai eficient instrument de politică externă al Uniunii, extinderea riscă acum să fie compromisă din interior. Guverne oportuniste și-au dat seama că pot exploata nevoia UE de a-și atinge obiectivele strategice, manipulând procesul în propriul lor interes. În ciuda retoricii sale idealiste, Uniunea s-a arătat dispusă să își negocieze valorile, principiile și normele atunci când sunt în joc interese politice și economice.

Extinderea: o sarcină urgentă atât pentru Bruxelles, cât și pentru statele membre

Eșecul UE în  a acționa decisiv în privința extinderii trimite un semnal periculos rivalilor săi. Putin, în special, este foarte priceput să utilizeze tehnica de bază a judo-ului, care exploatează slăbiciunile UE împotriva ei înseși.

Pe măsură ce presiunea pentru o pace negociată în Ucraina crește, iar alegerile din SUA se apropie, lipsa de claritate strategică a Uniunii Europene în vecinătatea sa semnalează o vulnerabilitate de care Kremlinul va profita cu siguranță, activându-și rețelele subversive și destabilizatoare din Caucazul de Sud până la Marea Adriatică.

Extinderea nu poate rămâne un proces gestionat exclusiv de Comisia Europeană, dictat de promisiuni vagi și de angajamente cu jumătate de măsură.UE trebuie să lucreze direct cu forțele pro-europene din țările candidate, chiar ocolind guvernele care folosesc aderarea doar ca monedă de schimb.

Numai voința politică fermă, exprimată la cel mai înalt nivel de la Bruxelles și susținută de principalele state membre, poate inversa această spirală descendentă. Un nou impuls necesită inițiative ambițioase, o viziune clară și capacitatea de a forța mecanismele instituționale să ofere o nouă cale de dinamizare a procesului .În absența acestor elemente, obstacolele birocratice și legaliste vor submina obiectivul geopolitic.

Textul original în limba engleză: © Visegrad Insight.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€