Trafic infernal, agitație și „trebuie să înveți să te descurci” pe cont propriu. Primele impresii ale tinerilor veniți la facultate despre viața din București

Ana Coman

În Făgăraș îți ia 10 minute să mergi din centrul orașului până la liceu. În Piatra Neamț, 8 minute. În Focșani, 13. În București trebuie să schimbi 2 mijloace de transport din centru, o magistrală, să te orientezi pe harta metroului și să speri că nu întârzie autobuzul că să ajungi, 40-50 de minute mai târziu, la Politehnică.

PressOne a vorbit cu mai mulți studenți de anul I despre cum a fost plecatul de acasă, venitul în București și cum s-au adaptat la noua viață, după prima săptămână petrecută aici.

Și după ce ajungi la Gara de Nord, ce? 

Radu și Otilia se cunosc de două zile și acum beau o cafea în curtea căminului.

Sunt colegi de grupă la Politehnică și vin din orașe mici, Făgăraș și Piatra Neamț. Acasă au lăsat, fiecare, o soră, respectiv un frate mai mic. Roșesc când vorbesc de familie,  le e dor de ei. Dar vor și „o viață pe bune” și tocmai de asta susțin că au ales să stea la cămin. 

Otiliei i-a fost puțin teamă că nu o să se integreze: „ Am venit în București să văd de ce sunt în stare.  Sunt și o persoană introvertită, dar și extrovertită, depinde foarte mult de stare.”

„Nu îi dau pe spate" camerele de la cămin, dar s-au obișnuit. Radu a ales căminul pentru că avea baie personală, iar Otilia pentru că era renovat recent. Au început să se obișnuiască și cu a avea colegi de cameră: „Trimiți colegul până la bibliotecă, dacă vrei să stai singur.” Unii paznici sunt mai atenți ca alții atunci când trebuie să lase persoane străine să intre: „Mai dorm uneori... aici dorm în picioare toată ziua.”

Regula neoficială atunci când te muți e că poți face renovări, atât timp cât îmbunătățesc camera. „De ce crezi că nu renovează ei căminele? Că le renovăm noi, fraierii.” Mulți colegi s-au apucat de văruit, de tras cabluri de internet, dat cu mopul și măturat. Radu e mulțumit că la etajul 7 nu au ajuns gândaci, iar pentru Otilia e suficient că măcar i-a găsit morți după dezinsecție, cu „degețelele în sus.”

„Meniul zilei” și dorul de casă

Multe din cămine nu au nici măcar bucătărie pe etaj, așa că se descurcă cum pot: „Am un sandwich maker, două borcane de zacuscă și unul de gem”. Au încercat să meargă la cantină de câteva ori, dar e mereu coadă și e deschisă doar de la 11 la 15, când ei au cursuri, așa că merg la patiserie. Sunt destul de siguri că s-ar descurca să gătească cu tutoriale de pe YouTube, dar momentan se duc la un hypermarket pentru meniul zilei. 

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Bucureștiul li se pare gălăgios (mereu aud câte o ambulanță la 3 dimineața), dar „și gălăgia asta are momentele ei”; oamenii sunt zgomotoși, stau mereu la coadă și se enervează destul de repede, dar măcar sunt diverși și deschiși.

Lui Radu îi e dor de casă, de liniște, de priveliștea dintre munți și de vrăbiuțele care se aud dimineața în Făgăraș. Otiliei îi e dor de apa curată din Piatra Neamț și de priveliște, dar simte că „are nevoie de mai multă comunicare, de mai multe persoane, de mai multă mișcare în jurul ei, pentru că îi dau o anumită energie”. 

Amândoi îmi spun că ar vrea să se mute în viitor într-un centru urban mai mic, ca Brașov. Nu au vrut să plece „afară” la facultate, pentru că „în România chiar se face școală” și nu ar fi putut petrece cu străinii cum petrec cu românii, care „mai ascultă o manea, mai mănâncă o sămânță, mai ies la o palincă”. Otilia are o verișoară în Danemarca și după ce a auzit poveștile ei, a fost și mai sigură că vrea să rămână. 

Vrea să își aleagă un domeniu în care să poată lucra cu drag, pentru că și-a văzut mereu părinții mergând la muncă fără tragere de inimă. Tatăl lui Radu, pe de altă parte, are o firmă de case de marcat și se documentează în fiecare dimineață despre cele mai recente știri în domeniu.

Îi las să se pregătească, pentru că se duc o petrecere organizată de asociația studenților; o să cânte Babasha. 

Foto: Ana Coman / PressOne

„Dacă ar fi să descriu totul într-un cuvânt? Libertate”

Nici Ionuț nu vrea să plece din țară după facultate. A vizitat multe locuri, dar a simțit mereu că oamenii sunt mai reci și dezinteresați în afară, iar el e mulțumit aici: „E o comunitate cu care îmi place să îmi petrec timpul și am de învățat de la ei destul de multe lucruri. Eu înainte vorbeam mult mai greu. Acum încerc să interacționez cu cât mai multe persoane, să stabilesc niște relații, să ne ajutăm reciproc”, spune, în timp ce îl salută mai mulți colegi, unul după altul.  

E din Târgu Jiu și stă de vorbă cu mine cât așteaptă să „îl sune cei de asigurări”. A locuit la cămin și în liceu și, deși acum ar putea să stea la apartament, mulți colegi i-au povestit despre viața de la facultate, așa că a venit „pentru colectiv”. Și pentru că a auzit că există baie în cameră. Nu-i pare rău. Ce-i drept, s-a rătăcit de câteva ori în metrou până a realizat că „stai, nu-i bine” și și-a instalat harta pe telefon. 

Îi convine că aici „nimeni nu te întreabă de absolut nimic, ești pe propria ta barbă, cum s-ar spune. Trebuie să înveți tu, să te organizezi, să te descurci singur”, spre deosebire de liceu, când avea stingerea la 9 și ore obligatorii de studiu. Simte că, la cât de alertă e toată lumea în capitală, ar rămâne în urmă dacă nu s-ar mișca și el repede, ceea ce îl face să nu mai „lenevească” ca acasă. Ai lui l-au învățat tot ce avea nevoie să știe ca să se poată gospodări. 

Foto: Ana Coman / PressOne

Cum te descurci singur 

Tudor* e din Focșani și a venit în prima zi de cursuri îmbrăcat la patru ace. Din când în când, se uită la smartwatch, parcă așteptând un termen limită sau un telefon important. Îi place la el că e o persoană calmă și liniștită și speră ca agitația Bucureștiului să nu îl schimbe foarte tare. Nu plănuiește să meargă în cluburi sau la petreceri, pentru că nu fumează, nu bea și „nu e genul lui de distracție.”

Stă singur într-un apartament pe care i l-au luat ai lui și a terminat deja toate treburile casnice: și-a făcut o listă cu o săptămână înainte cu ce are de spălat, ce are de gătit, ce are de organizat prin casă. Făcea deja o parte din lucrurile astea, așa că i-a fost ușor.

Acum că a plecat, crede că părinților lui le e „și un pic greu și un pic bine”, pentru că nu mai au de rezolvat lucruri după el prin casă. Mama lui o să îi aducă mașina în curând (momentan are numerele temporare), așa că a mers 20 de kilometri ca să își ia un blocator de parcare și i-au displăcut gălăgia orașului și prețurile mai mari ca în Focșani. 

Nu îl deranjează liniștea de când e pe cont propriu, așa că nu s-a simțit singur nici în apartament și nici în campus, până acum. „Am niște prieteni din Focșani deja. Am mai socializat și pe grupurile de admitere de pe Facebook și ne-am mai întâlnit. Și acum, fiind prima zi, am intrat într-o bisericuță, cum s-ar spune.”

Foto: Ana Coman / PressOne

Planul A este să își facă un business. Investește la bursă de vreo doi ani și se informează de pe YouTube despre cele mai profitabile acțiuni. Vrea să își construiască o afacere, deși crede că ai lui ar fi îngrijorați dacă ar afla, „că cine știe ce face copilul, ne bagă în datorie”. Dacă asta nu merge, planul B e să meargă pe IT. Și dacă nici asta nu merge, pe inginerie. 

Și dacă vii de mai departe? 

Vanessa e din Chișinău și a ales să facă Dreptul aici datorită „reputației universității”. Momentan, a observat că nu e niciodată loc suficient în amfiteatre și că studenții sunt mult mai curajoși și dornici să își spună punctul de vedere față de cei de acasă, care „mai stau în dubiu uneori”.

Nu e încă înscrisă la nicio grupă, pentru că transferul de informații între universități a întârziat și se simte puțin izolată pentru că oamenii stau în bisericuțele pe care le aveau deja formate din liceu. Cât timp îmi povestește, pare că telefonul încă e deschis pe un apel video, care continuă mult și după ce plec eu de acolo.

Bucureștiul a șocat-o pentru că e aglomerat și e foarte greu să ajungi dintr-un punct în altul. A fost doar de două ori cu metroul, și atunci doar pentru că a insistat un coleg. Nu se așteptase să fie atât de mare, deși „are practic număr de locuitori cât toată Moldova”. Când vine vorba de cămin, râde cu subînțeles: „Eh, încerc să mă obișnuiesc cu ideea.”

În prima ei săptămână la București s-a întrebat de câteva ori dacă o fi fost decizia bună să plece de acasă. 

Foto: Ana Coman / PressOne

Mathew e din Ucraina și i se pare că Bucureștiul e „nu doar ok, ci foarte, foarte ok”. E student la economie și e mulțumit de universitate: de la facultate a primit cămin gratuit, poate să își continue studiile în engleză și să facă cursuri suplimentare de română.

Nu îl incomodează personal, pentru că s-a lăsat de fumat acum câțiva ani, când a decis că vrea să facă o carieră în sport. Se antrenează aici de când a venit și a fost plăcut surprins că antrenorul lui știe 5 limbi, deci îi e ușor să comunice cu el. A fost în echipa națională de atletism a Ucrainei și e puțin trist că, neavând cetățenie, nu mai poate face asta în România.

Nini e din Georgia și se întoarce de la mall-ul din apropiere cu o pungă de Mc în mână, de unde mănâncă de obicei de când e aici, într-un schimb de experiențe Erasmus. Nu înțelege de ce toate porțiile de mâncare sunt așa de mari în România. Inițial i s-a părut că Bucureștiul e curat. După ce a mai mers puțin prin oraș, s-a răzgândit.

Se simte oricum în siguranță pe stradă, chiar și la 3 - 4 dimineața. Dar „abia așteaptă să se termine cele două luni” și să meargă acasă.

Ce înseamnă acum acasă? 

De la cămin până la Gara de Nord sunt numai 16 minute. Până la aeroport, o oră. Și după, tot drumul înapoi. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€