The Shape of Water / Forma apei

Acțiunea filmului The Shape of Water − recent nominalizat la 13 premii Oscar − se petrece la începutul anilor ’60, în plin Război Rece, când, într-o bază secretă a armatei americane, sfioasa femeie de serviciu Elisa (Sally Hawkins) se înamorează de un amfibiu ciudat (Doug Jones), ținut captiv într-una dintre încăperile securizate.

Regizorul mexican Guillermo del Toro caută să îşi câştige spectatorii cu forma filmului său, neglijând fondul poveștii.

Pentru ca „fabula” să fie pe placul Academiei Americane, el înghesuie în schema narativă teme din registrul corectitudinii politice: marginalul cel bun, monstrul persecutat, discriminarea rasială, falsitatea familiei clasice, obtuzitatea militarilor ș.a.m.d.

Sally Hawkins și Octavia Spencer joacă rolul unor femei de serviciu dintr-o bază secretă a armatei.

După ce Elisa își găsește sufletul-pereche, șefii bazei decid să pună capăt vieții omului-amfibie, pentru că nu vor şi nici nu au răbdare să îl priceapă. Doar ea, o marginală, comunică cu acest „monstru” şi începe să îl îndrăgească.

Melancolică și incapabilă să vorbească, Elisa are doar doi prieteni: un ilustrator gay ratat (Richard Jenkins) şi o colegă de muncă, afro-americană guralivă (Octavia Spencer).

Schema de idei a filmului e fondată pe acest tip de contrast, care apare și în relația dintre timiditatea Elisei și violența lui Strickland (Michael Shannon), șeful dispozitivului de securitate din baza secretă.

Ciocnirile etice și comportamentale se îmbină și cu o tematică aflată din nou la modă, aceea a conflictului dintre America și Rusia.

Numai că The Shape of Water pare prea puţin interesat de o dezbatere aplicată pe acest subiect, pe care îl foloseşte mai degrabă ca pretext pentru o istorie fantastică.

Acest specific fantastic e repetitiv atât înăuntrul filmului, cât şi în ansamblul carierei lui Guillermo del Toro. De pildă, creatura din El laberinto del fauno (Labirintul lui Pan, 2006) seamănă izbitor cu amfibianul căruia Elisa vrea să-i redea libertatea.

Michael Shannon (în stânga) și Michael Stuhlbarg, în rolul agentului sovietic.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Del Toro lucrează cu forme narative finisate pe jumătate, care provin, mai toate, din zona corectitudinii politice.

Sunt puși față în față, de pildă, americanul zelos și arogant cu rusul parșiv, dar omenos. Nu lipseşte nici diferenţierea socială dintre eroină (Elisa) şi antagonist (gardianul Strickland): ea stă într-un apartament decrepit, dar plin de farmec, în timp ce el are o casă ca din revistă, își cumpără o mașină foarte scumpă şi are o soţie care ar putea poza în publicații pentru adulţi.

E bifată și problema rasială, pentru că suntem în anii ’60 și segregarea este o mare problemă: un cuplu de culoare nu este primit într-un bar, cu toate că înăuntru nu e niciun client.

Aceste „comentarii politice” sunt introduse ca să ofere filmului şi altceva decât imagini de basm. Numai că viteza cu care del Toro trece peste elementele de context şi grija exacerbată cu care se revine la compoziţia plastică a filmului decredibilizează inserţiile ideologice.

În aceste condiţii, mișcarea tremurată a camerei, muzica interminabilă, jocul expandat al actorilor şi montajul precipitat sunt doar artificii care să mascheze puţinătatea unor idei ce nu depășesc scheme duale de tipul rău-bun, indiferent-implicat, exaltat-reţinut, romantic-pragmatic etc.

Amfibianul din scurtmetrajul olandez „The Space Between Us”.

În presa occidentală s-a creat o dezbatere legată de faptul că The Shape of Water ar plagia firul roşu al poveştii şi creatura marină din scurtmetrajul olandez The Space Between Us (2015) (disponibil aici).

Del Toro a respins aceste acuzaţii, argumentând că autorii scurtmetrajului nu deţin automat drepturile pe toate personajele cinematografice aflate la întâlnirea dintre om şi creatură acvatică.

În timpul filmărilor, înainte de iscarea acestei polemici, mexicanul spusese că s-a inspirat din povestirile fraţilor Grimm, din „Frumoasa şi Bestia” şi din „Mica sirenă”, şi că, încă din anii ’90, după lungmetrajul său de debut – Cronos –, avea în plan să facă un astfel de film.

În apărarea lui s-a poziționat și Academia olandeză de Film, care a produs scurtmetrajul cu pricina. Academia a emis recent un comunicat în care precizează că cele două proiecte au identităţi distincte.

Însă, cu toate că speculaţiile au fost negate în mod oficial, asemănarea rămâne izbitoare şi naşte semne de întrebare legitime.

În presa românească, Cristian Tudor Popescu a identificat o altă sursă potenţială pe care del Toro ar folosi-o fără să o menţioneze în fişa producţiei sale.

Este vorba despre romanul Omul amfibie, publicat de scriitorul sovietic Aleksandr Beleaev în 1928, care începe cu o bucată narativă similară cu voice-over-ul din debutul filmului.

Totuşi, pe pagina de IMDb a filmului The Shape of Water, în secţiunea trivia, există informaţia conform căreia povestea s-ar inspira din romanul menţionat.

Dincolo de aceste discuţii, del Toro nu reuşeşte să facă nici film politic, nici basm, aşa cum reuşea, de pildă, Matteo Garrone, cu superbul Il racconto dei racconti – Tale of Tales (2015).

Mexicanul se află pe graniţa dintre cele două genuri şi le ratează pe ambele. Pentru că, atunci când forma înseamnă totul, ea riscă să îşi pierdă relevanţa.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€