
Jon Bernthal, în rolul lui Frank Castle.
06/01/2018
The Punisher
The Punisher – o nouă serie difuzată de Netflix – poartă numele unuia dintre super-eroii din universul benzilor desenate Marvel. Personajul a apărut prima oară în 1974, în revista The Amazing Spider-Man.
Până la această serie, The Punisher a mai fost personaj principal al unor filme de ficţiune, precum cel din 1989 cu Dolph Lundgren, cel din 2004 cu Thomas Jane şi cel din 2008 cu Ray Stevenson.
În 2017, acest personaj este interpretat de Jon Bernthal, care se dovedeşte a fi cea mai inspirată alegere de până acum. El a apărut în acest rol şi în sezonul al doilea din seria Daredevil, produsă tot de Netflix.
The Punisher (cel care pedepseşte), pe numele său Frank Castle, este veteran de război şi a participat la operaţiuni ilegale în Afganistan. El a plătit cel mai greu preţ pentru faptul de a fi executat ordinele superiorilor săi: soţia şi cei doi copii i-au fost omorâţi.
Asta l-a făcut să-şi piardă încrederea în oameni şi l-a transformat într-o maşină letală. Singurul lui scop a devenit eliminarea tuturor celor implicaţi în moartea persoanelor care i-au fost cele mai dragi.
Faţă de povestea originară – unde soţia şi copiii îi sunt ucişi pentru că asistă fără să vrea la o crimă în Central Park –, în această serie ei sunt asasinaţi în urma răzbunării unor apropiaţi ai celor pe care Castle a fost pus să îi omoare în Afganistan.
Castle e un om de onoare, care nu concepe să nesocotească ierarhia. Asta până în momentul când totul ia o întorsătură personală, iar el conştientizează latura pervertită a superiorilor lui.
Ei sunt portretizaţi ca nişte oameni fără sentimente, care, pentru a menţine ordinea şi imaginea CIA în lume, recurg la abuzuri şi îşi pun carierele înaintea binelui comun.
Nivelul de manipulare pe care îl rafinează aceşti oficiali este îngrijorător. Pentru a salva aparenţe, ei şterg şi anulează date, evenimente şi chiar indivizi.
Castle nu poate accepta o astfel de lume, iar singura cale de a o combate este violenţa. Cu toate acestea, el ucide numai persoane imorale şi e în stare să îşi rişte viaţa pentru cauze nobile.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Atitudinea lui Frank e una romantică. Felul cum s-a modificat istoria personajului – de la benzile desenate din 1974 şi până acum – se pliază pe evoluţia contextului social şi politic din această perioadă.
Indiferent de modificările narative, personajul lui Frank şi-a păstrat trăsăturile, iar lumea în care se învârte a rămas una a corupţiei, minciunii şi depravării.
În mentalul colectiv, el devine o victimă a sistemului. Spre deosebire de anii ’80, când The Punisher a câştigat multă popularitate pentru că vorbea despre o generaţie de militari care nu îşi mai reveniseră după Vietnam, acum atenţia se mută spre noile războaie purtate de Statele Unite.
Dincolo de ecranizarea bazată pe universul Marvel, acest The Punisher vorbeşte despre o lume care nu îşi mai găseşte valorile şi care şi-a pierdut integritatea.
Câte un Frank Castle, reprimat, se ascunde în fiecare din noi.
Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”
„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.
„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei
La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




