The Post: Secretele Pentagonului

Plasat la începutul anilor ’70, The Post prezintă modul curajos în care jurnaliştii cotidianului The Washington Post au publicat o serie de articole rămase în istoria populară drept Pentagon Papers.

Bazate pe dosare oficiale ale ministerului Apărării și apărute începând de la jumătatea anului 1971, The Pentagon Papers descriau cum decidenţii politici îşi minţiseră alegătorii în repetate rânduri cu privire la războiul din Vietnam.

În contextul actual, filmul regizat de Steven Spielberg pare mai viu ca niciodată şi vorbeşte despre faptul că istoria, iată, tinde să se repete.

Matthew Rhys, în rolul lui Daniel Ellsberg.

The Post revalorizează întreaga poveste într-o cheie intimistă şi reconstituie modul în care oamenii implicaţi s-au comportat în acele zile extrem de tensionate.

Povestea începe în 1966, când un analist al Departamentului de Stat, Daniel Ellsberg (interpretat de Matthew Rhys, pe care îl ştiţi din serialul The Americans), documentează operațiunile derulate de armată în Vietnam. Munca sa deserveşte biroul lui Robert McNamara (Bruce Greenwood), ministrul Apărării între 1961 și 1968.

Există un moment în film – recuperat din realitatea factuală – în care Ellsberg (de altfel, un patriot şi un om de bună-credinţă) îşi schimbă poziţia faţă de autorităţi. El aude o discuţie între McNamara şi preşedintele Lyndon Johnson, în care șeful Pentagonului recunoaşte teribilul fapt că războiul din Vietnam nu poate avea sorţi de izbândă şi că soldaţii au fost trimişi (să moară) doar pentru a mângâia orgoliul Statelor Unite, care nu îşi pot asuma eşecul.

Pe fondul discursului oficial, prin care autorităţile îi asigură pe cetăţeni de victorie şi de necesitatea purtării acestui război, afirmaţia privată a lui McNamara îl deziluzionează atât de puternic pe Ellsberg, încât simte că trebuie să facă ceva.

Meryl Streep și Bruce Greenwood, în rolul lui McNamara.

Istoria înregistrează un fapt interesant.

La finalul anilor ’60, fără ştiinţa preşedintelui, McNamara a înfiinţat o echipă care trebuia să alcătuiască un raport legat de războiul din Vietnam. Scopul documentului era o analiză realistă a situației, în perspectiva concluziilor ce urmau să fie trase mai devreme sau mai târziu.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Această cercetare − întreprinsă la nivel oficial, dar strict secretă – trebuia să prevină alte erori administrative. Era, dacă vreţi, un fel de asigurare că orice greșeală din Vietnam nu avea să mai fie comisă încă o dată, în ideea că istoria se repetă doar dacă nu o cunoaştem.

Numai că aici intervine, după câţiva ani, Ellsberg, care pune mâna pe documente şi decide să le trimită, anonim, ziarelor The Washington Post şi The New York Times.

Tom Hanks, în rolul redactorului-șef Ben Bradlee.

Regizorul Steven Spielberg nu pune accent pe modul în care Ellsberg obţine documentele, ci se concentrează pe reacţiile personajelor puse într-o situaţie limită. Din acest punct de vedere, The Post se legitimează drept studiu de caz.

Pe Katharine Graham (Meryl Streep), prima femeie din istoria Americii ajunsă în conducerea unui ziar important, anul 1971 o găsea într-un moment delicat. Devenise proprietara cotidianului The Washington Post după sinuciderea soţului ei şi încerca să îl transforme într-o publicaţie de anvergură naţională.

Dar colegii şi subalternii nu o luau în seamă, iar liderul ziarului era, de fapt, redactorul-şef Ben Bradlee (Tom Hanks) − personaj cunoscut cinefililor români din Toți oamenii președintelui, unde era interpretat de Jason Robards.

În ciuda amenințărilor venite dinspre Casa Albă şi fără să ia în seamă sfaturile consilierilor juridici care o îndemnau să nu publice aceste documente, Katharine Graham decide să pornească o luptă periculoasă pentru adevăr.

La fel ca filme similare, The Post sugerează că istoria, reconstruită cinematografic, continuă. Este destinul colectiv în plină refacere artistică, care punctează tocmai faptul că anumite momente au schimbat decisiv destinul națiunilor.

Fotografii: 20th Century Fox

Fără să fie spectaculos, filmul lui Spielberg rămâne o necesară lecţie de istorie şi integritate.

În cultura americană există această dorinţă constantă de a nu-i uita pe acei predecesori care au luptat pentru o societate mai bună, mai curată, mai integră. Iar cinemaul este, probabil, mediul cel mai la îndemână pentru a populariza imaginea acestui tip de om.

Filme precum The Post, care transcend o condiţie strict artistică, sunt pilde pentru o lume care, de multe ori, pare că şi-a pierdut valorile, răbdarea şi judecata clară.

Astfel de decizii, devenite istorice, au fost luate de oameni ca noi toţi, dar care, puşi în faţa posibilităţii de a-şi sacrifica statutul, n-au stat pe gânduri. Sunt fapte care merită reamintite şi oferite drept modele de conduită morală.

Filmul subliniază ideea că destinul îi ajută pe oamenii oneşti, pe cei care acţionează dezinteresat.

Pusă în faţa posibilităţii de a pierde totul − averea, poziţia şi afacerea de suflet a familiei, Katharine Graham a jucat o carte câştigătoare. Ea a pus deasupra oricărui câştig personal dreptul cititorilor de a cunoaşte adevărul.

Romanţată sau nu, pe această atitudine s-a construit civilizaţia occidentală. Ce ne revine de făcut nouă este să o ducem mai departe.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€