The Ice Road (2021) - Moaște pe Gheață

De văzut? Nu.

Cu: Liam Neeson, Laurence Fishburne, Nicușor Dan
Sinopsis: Liam Neeson se bate cu sosia lui Nicușor Dan ca să salveze niște mineri cu camionul său (cumpără-l astăzi, colega!)
Seamănă cu: Sorcerer (William Friedkin, 1977), Le Salaire de la Peur (Clouzot, 1953), Ice Road Truckers (2007)

Există mai multe feluri de a intra în istoria cinematografiei cu un film. Metoda clasică, bineînțeles e să faci un film bun. O altă metodă este de a face un film atât de prost încât devine legendar, precum The Room, Miami Connection, sau orice film cu, de și despre Neil Breen.

Una din metodele mai puțin cunoscute e să joci în atâtea filme mediocre încât devii, pentru o anumită categorie, un fel de prieten de familie, Tipul Ăla (cu majuscule) pe care îl recunosc și uneori îl caută în filme, și producătorii să vrea să te pună cap de afiș pe un film destinat altfel pieirii.

Din păcate, această metodă, la care o să mă refer ca metoda „Am și eu credite de plătit” era mai viabilă „pe vremuri”, înainte de parasocialitatea Youtube sau de serviciile de streaming cu conținut infinit. Când puteai să fii Don „The Dragon” Wilson, Michael Dudikoff sau Cameron Mitchell și să ai zeci de roluri în zeci de filme mediocre ca să-ți plătești chiria. Nu e nimic rușinos la asta, până la urmă și Jeremy Irons a jucat în Dungeons and Dragons pentru că trebuia să-și plătească ratele la un castel, nu pentru că era mare fan al jocului.

Unul din actorii care păstrează tradiția „Am și eu credite de plătit” e Liam Neeson. De mai bine de un deceniu, Liam Neeson joacă, cu unele excepții notabile, aproape exclusiv în genul ăsta de filme, filme în care e un bărbat – de obicei singur și trist – de vârstă mijlocie, care de fapt e un erou secret.

De-a lungul vremii Liam Neeson s-a bătut cu lupi parte-n parte, a fost lunetist, șofer de plug supărat, ca să nu mai vorbim de rolul său de super-tată asasin CIA în seria Taken, și diverse alte specii de spion, ex-ucigaș sau detectiv. Situația e de așa natură, încât am văzut anul trecut o dramă în care era un artist îndurerat care alături de un fiu falit renova o vilă toscană și mă așteptam ca din moment în moment să intre Camorra pe felie și duo-ul tată fiu să trebuiască să omoare asasinii cu trafaleți și găleți de vopsea. 

Iată că Liam Neeson a atins în sfârșit apoteoza acestui trend, jucând în Drumul Terorii, un film care pare proiectat pas cu pas să atingă toate coardele sensibile ale bărbaților de vârstă mijlocie, de clasă mijlocie.

Liam Neeson e Mike McCann, un șofer de tir (!) care e dat afară de un șef rău și neînțelegător (!) pentru că a apărat onoarea fratelui său, (!) veteran din Irak (!!) cu sindrom post traumatic (!!). Dar iată că abilitățile de condus tiruri (!) ale lui Mike sunt necesare, deoarece Laurence Fishburne caută șoferi neînfricați de tir care să conducă pe lacuri înghețate canadiene, (!!!) cu o încărcătură de echipament minier de specialitate, necesar pentru a salva viețile unor mineri prinși în subteran (!!!).

Ce poate fi mai bărbătesc decât asta, colega? Adaugă la asta un dușman ascuns, care vrea să saboteze misiunea, și ai filmul perfect la care să-l scoți pe taică-tu. Oare cine e personajul negativ secret? E oare singurul personaj feminin din film, o șoferiță de tir cu origini amerindiene care luptă pentru drepturile populațiilor oprimate? Sau omul misterios trimis de compania minieră ca să „observe” misiunea, care seamănă leit cu Nicușor Dan, având până și freza acestuia din pandemie? Nu, pe bune, omul seamănă atât de bine cu primarul capitalei, că m-am oprit cu greu să nu strig la cinema că vreau apă caldă și parcuri cu iarba tunsă.

Filmul nu e chiar „so bad, it’s good” dar mi-a plăcut tocmai pentru că este îmbucurător de prost, cu un dialog și, în general, un scenariu execrabil și mai multe instanțe de reclamă fățișă la o marcă de camioane americane, care merg până la un moment de dramă maximă la sfârșitul filmului, unde un figurant vine să-i dea lui Liam Neeson o broșură cu marca respectivă de camioane, broșură pe care camera zăbovește un număr bun de secunde.

Și noi ne plângeam că apăreau cutii de suc Tymbark plasate strategic prin serialele românești făcute pe buget de catering la Hollywood.

Lăsând gluma la o parte, filmul e unul absolut de duzină, cu multe momente unde am râs de cât de prost e, dar e un film construit aproape pas cu pas pe calapodul de film B hollywoodian și cu ceva talent serios în spate. Mă refer în special la regizor – Jonathan Hansleigh, un om care a scris sau rescris multe dintre filmele proaste de acțiune pe care le iubim gen Con Air, Gone in 60 Seconds sau Die Hard 3.

Ca regizor, însă, nu a oferit multe pe lângă o adaptare proastă a the Punisher cu Thomas Jane și prezentul film confirmă că, de fapt, nu prea are ce oferi. Directorul de imagine, Tom Stern, cunoscut mai ales pentru colaborarea îndelungată cu Clint Eastwood, duce însă mult filmul în spate cu peisaje, filmări cu drone și un pacing care pare să-l facă pe bătrâiorul Neeson erou de acțiune. 

Apropo de asta, știu că e totuși un film de acțiune și că Neeson e acel erou, dar la câtă bătaie dă și ia, cât cade pe gheață din camion, cară lucruri grele și aleargă zici că ar fi un triatlonist adolescent, nu cineva care ar fi mai potrivit pentru reclamă la proteze de șold și adeziv Corega.

Neeson e un actor bun (deși are un accent american atroce), care are probabil facturi multe de plătit și da, probabil cineva i-a vândut filmul ca „ La Salaire de la peur/ Sorcerer dar în același timp Ice Road Truckers”, dar e prea bătrân ca să se bată cu Nicușor Dan pe gheața canadiană ca să salveze mineri. Nu înțeleg cum se poate ca actrițele de la Hollywood în floarea vârstei să nu mai primească după 35 de ani același calibru de roluri, dar Liam Neeson să poată să joace un erou de acțiune, deși e mai aproape de vârsta lui Alexandru Arșinel decât de The Rock.

Drumul Terorii (The Ice Road) nu e un film care să merite văzut decât dacă aveți o pasiune foarte mare pentru camioane, Liam Neeson sau Nicușor Dan.

Asta mai ales având în vedere că, în mare parte a lumii, filmul a intrat direct pe serviciile de streaming, dar la noi cineva l-a considerat destul de important artistic încât să fie distribuit în cinematografe. Poate și pentru că suntem, de bine de rău, o țară de camionagii.

Sfatul meu e să vă uitați mai degrabă la Sorcerer al lui Friedkin sau La Salaire de la Peur al lui Clouzot și apoi să băgați două episoade din Ice Road Truckers și o conferință de presă de la Primăria București.

Dacă însă alegeți să vedeți filmul la cinema, tot ce pot să zic este, drum bun și spor la râs, colega!

Drumul Terorii (The Ice Road) rulează din 2 iulie în cinematografe.