Tehno pe casetă demo

Ce s-a petrecut între nominalizarea lui Dacian Cioloș ca premier și votarea în Parlament a Guvernului său ne ajută să învățăm câteva lucruri, ca societate.

1. Știam de la revoluție, dar ni s-a confirmat sub o formă „democratică”: nu contează câți ies în stradă și cine sunt ei, contează cine e antrenat să absoarbă acea energie imensă și suficient de organizat încât să o deturneze în propriul interes.

Atunci, în 1989, un grup de complotiști susținuți de Moscova s-a folosit de înfometatul eșalon doi al structurilor de partid; acum a fost sistemul însuși, partea nevăzută a aisbergului de incompetență și dispreț împotriva căruia s-au ridicat zecile de mii de români impresionați de tragedia din clubul Colectiv.

Nu mai are importanță dacă manifestațiile au fost spontane sau ațâțate: acea forță s-a risipit la fel cum, în desene animate, lovit de Jerry peste picioare, Tom își urlă durerea într-o sticlă și apoi o eliberează la mare depărtare de locul faptei.

2. Dacian Cioloș este un începător într-ale politicii. Pare că s-a bucurat atât de mult că va fi premier, încât și-a dezactivat „scutul” de scepticism obligatoriu la acel nivel.

Felul în care i-a acceptat pe tânărul medic Andrei Baciu pentru portofoliul Sănătății și pe doamna Cristina Guseth pentru portofoliul Justiției ne arată că „tehnocrația” acestui Cabinet nu este decât un eufemism pentru „capete de pod” ale mai multor grupuri de putere, printre care Președinția, partidele și serviciile secrete.

Dacian Cioloș este, până una-alta, doar bunul-simț care coagulează acești vectori politici, de ochii oamenilor gata să iasă din nou în stradă.

3. Cele 36 de ore în care Cristina Guseth a trecut de la anunțarea listei de miniștri la retragerea nominalizării sale ar putea fi subiect de film minimalist.

O femeie educată, o doamnă cu o carieră respectabilă, ea cunoaște pârghiile nevăzute prin care o mână de activiști aflați sub denumiri internaționale pot pune presiune pe un stat întreg. Această proveniență a fost cea care i-a mobilizat, la audierea de luni seară, pe membrii a nu mai puțin de șapte comisii parlamentare.

A fost ca și cum sistemul ar fi zis – „Ne-ai dat ani de zile peste degete, la adăpostul unei umbrele străine, acum ai ajuns la mâna noastră”. Și au executat-o scurt, însă cu largul său concurs.

Mi-era rușine și jenă, privind-o pe doamna Guseth, ca atunci când vezi un film la televizor și-ți vine să ieși din cameră pentru că protagonistul se pune pe sine într-o situație embarasantă. Rușine de rușinea celuilalt. Și mă gândeam cum poți nărui în câteva minute tot ce-ai clădit, pe plan profesional, o viață întreagă.

Rezultate alegeri: Elena Lasconi, cu 2178 de voturi înaintea lui Ciolacu. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Călin Georgescu, emanația unor „grupuri de reflecție” conectate la servicii?

Putinistoidul și legionarul Călin Georgescu de astăzi, cel care a câștigat turul I al alegerilor prezidențiale, este produsul electoral creat și cultivat cu răbdare în laboratoare obscure, dirijate de oameni vechi și noi ai serviciilor secrete.

De ce a acceptat să fie propusă ca ministru? Fie pentru a-și vedea cariera încununată, deci din vanitate, fie pentru că i s-a impus să nu refuze. Sau din ambele motive. Orice-ar fi fost, și dincolo de jocul politic, cele două ore ale audierii sale vor rămâne o lecție de fragilitate și cinism, îngemănate.

4. Audierea doamnei Guseth ne-a mai transmis un mesaj: se poate. Dacă există interes, parlamentarii se activează și sunt capabili să pună întrebări legitime.

Acesta e unul dintre paradoxurile democrației românești: de ce, în general, audierile viitorilor miniștri sunt niște formalități, deseori sfidătoare, din moment ce acești oameni – nu mai mulți decât cei 22 de tineri de elită cu care Noica zicea că ar crea o cultură de performanță (nu știu de ce am făcut această asociere) – urmează să dispună de bugetul național?

N-ar fi normal ca aceste interviuri publice să fie, la fel ca în mediul de business, o probă de foc pentru angajare? N-ar fi nevoie, oare, ca fiecare candidat să fie purtat prin „toată materia”, descusut și supus la toate chinurile retorice? Nu se va afla el, odată instalat la minister, în situații mult mai dure? Ca atare, n-ar fi bine să aflăm înainte dacă rezistă, dacă-l țin brăcinarii?

5. Cu riscul de a vă mânia (și cu rugămintea de a nu o face), am să închei cu această constatare: am avut dovada, în aceste zile, că de-aia are democrația parlamentară partide – ca ele să negocieze coaliții și să formeze guvernul.

Faptul că nu știm mare lucru nici despre premierul desemnat, nici cum și-a ales majoritatea viitorilor colegi – a lucrat cu ei?, i-au fost propuși de partide?, i-a primit „în plic”? – este inacceptabil pentru o democrație care se vrea în proces de maturizare.

La o adică, nimeni nu-și va asuma răspunderea, nici măcar Cioloș, dacă unul sau mai mulți dintre noii miniștri se vor dovedi nepotriviți sau chiar periculoși pentru acel nivel al deciziei.

Nimeni nu i-a votat, nimeni nu-i va putea trage de mânecă. Iar asta nu e democrație.

Din altă perspectivă – așa cum s-a văzut și la audierile din comisii -, profesia de politician are și ea atuurile ei. A fi politician înseamnă că ai secretat un „înveliș” de instincte specifice, că te-ai deprins cu situații-limită, în care ți se cere să găsești portițe înăuntrul legii. De-aceea există viață de partid și viață parlamentară, de-aceea există compromisuri și proiecte negociate la virgulă.

Ca orice univers profesional, și politica presupune specializare. Aruncarea unor inocenți în acest univers nu creează o nouă clasă imaculată și eficientă, doar ridică o vreme povara de pe umerii celei existente și îi oferă timp să acumuleze idei pentru o viitoare ciocnire cu nemulțumirile oamenilor. Să mă înșel eu, asta mi-aș dori.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€