Ţară, ţară, vrem români!

Codruţa Simina

Redactor

O companie de construcții din Cluj a pierdut, în ultimul an, 90% din angajați. Au plecat toți în străinătate.

Patronul unui lanț de restaurante din București nu poate să deschidă un local nou: nu are cu cine.

În Dobrogea, un mare viticultor riscă să rămână cu strugurii neculeşi. În anii trecuți, la vremea recoltei aduna 120 de muncitori. Acum se gândește cu groază că abia de va strânge vreo 40.

La Iași, unul dintre cei mai mari procesatori de carne din ţară nu mai găsește electricieni și instalatori.

În aproape toate domeniile, România resimte din ce în ce mai dureros lipsa de oameni care să muncească. Este efectul unor eşecuri politice pe care nimeni nu şi le asumă: desființarea școlilor profesionale, creșterea taxelor, emigrarea în masă.

„Nu văd altă soluţie decât să aducem muncitori din China, India, Pakistan”

Compania bucureşteană Rotary Construcții a pierdut în ultimele șapte luni 20% din personalul permanent. Adică vreo 50-60 de muncitori, care au ales să plece la muncă în Franța și Germania.

Directorul de producție Mirel Marcu spune că, după estimările sale, peste aproximativ un an România va ajunge la criza de angajați prin care a mai trecut în 2006-2007, când forța de muncă disponibilă era abia jumătate din necesarul de pe piață.

„Este o problemă acută, care se va acutiza și mai tare. Din mai multe motive: nu există decât foarte puține școli profesionale bune, iar muncitorii migrează în spațiul european pentru salarii de 1000-1500 de euro. Eu n-am cum să dau salarii de 1500 de euro, cu taxe de 70%”, explică Mirel Marcu.

Foto: Lucian Muntean

În 2008, Rotary Construcții a angajat 50 de muncitori chinezi printr-o companie de recrutare israeliană. Românii și-au plătit toate facturile la timp către intermediarii israelieni, dar aceştia n-au mai onorat plățile către chinezi.

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

„Poate țineți minte că-n 2008 a fost un protest al muncitorilor chinezi la ambasadă. Noi le-am dus mâncare, apă și haine, pentru că ajungi să-i cunoști pe oameni muncind cu ei un an. Am arătat atunci că noi ne-am achitat de toate obligațiile…

E problematic cu sistemul de taxe, cazare, întreținere… Dar la noi, în construcţii, nu văd altă soluție decât să aducem muncitori din zonele astea − China, India, Pakistan. E o ecuație simplă, din momentul în care trebuie să mai plătești 70% taxe, pe lângă salariu”, mai spune Mirel Marcu.

„Aş scoate şomajul, mai puţin pentru cei foarte bolnavi”

Cosmin Moldovan muncește de la 17 ani, de când a terminat Liceul Industrial Alimentar din Cluj-Napoca. Familia sa locuieşte în satul Sânnicoară, într-o comună limitrofă oraşului, astfel că el trebuia să se trezească zilnic la 6 dimineața și să facă naveta la serviciu.

„Vă rog să mă credeți că nici mie nu-mi plăcea să merg la muncă la vârsta aia. Dar aveam un contract pe care trebuia să-l respect. Și părinții mi-au spus: dacă n-ai vrut să studiezi mai mult, acum mergi la muncă!”.

Cosmin Moldovan a preluat afacerea familiei sale. 

Acum, Cosmin Moldovan conduce afacerea familiei sale − Carmangeria Moldovan Sânnicoară –  două unităţi de producţie și un lanţ de 30 de magazine în judeţul Cluj. Are peste 350 de angajați, dar îi lipseşte circa 15% din personalul necesar − oameni pe care, să ne înțelegem, ar avea de unde să-i plătească.

Dar nu-i găsește. Nu vine nimeni să muncească.

„În primul rând, legislația nu e încurajatoare. Eu am o colaborare cu Colegiul «Raluca Ripan», cu o clasă de școală profesională: le dau elevilor burse de 200 de lei pe lună pentru că vreau să încurajez specializarea în domeniul acesta, al carmangeriei.

Anul ăsta termină prima clasă. Dintre cei 15 oameni pe care i-am susținut, nu știu dacă vor rămâne doi să muncească mai departe la mine. E bună prevederea cu școala profesională, dar ar trebui stipulat acolo ca măcar un an, doi, după aceea, omul să fie obligat să lucreze în domeniu, în România”.

El spune că, din păcate, cultura muncii s-a schimbat odată cu generațiile.

„Pe măsură ce vin generațiile noi, scad calitatea și productivitatea muncii. Eu zic că și municipalitatea ar trebui să înceapă să se gândească la asta, să facă niște locuințe sociale în care să se poată reloca familii din zonele mai sărace, pentru că e bine că avem ingineri și IT-iști, dar avem nevoie și de servicii.

Noi plătim niște salarii puțin peste medie și oferim bonusuri și facilități, vrem să fim angajatori buni. Dar și autoritățile ar trebui să vină în sprijinul nostru cu măsuri”, consideră Cosmin Moldovan.

Dacă ar fi după el, ar adopta o măsură foarte drastică, singura pe care o vede eficientă în acest moment:

„Aș scoate șomajul complet, mai puțin pentru cei foarte bolnavi. Dar l-aș scoate, l-aș anula, măcar pentru o vreme”.

„Cei care beau din ajutoare sociale când vin la muncă sunt cei mai pretențioși”

Viticola SA s-a înființat în 1991, iar din 2015 produce vinurile Crama Histria: de pe 155 de hectare cu viţă-de-vie din Dobrogea se produc anual circa 45.000 de litri de vin.

Managerul Paul Fulea se uită cu groază la viitor: dacă, în urmă cu 3 ani, avea la recoltat echipe de 120 de oameni, acum abia adună câte 40.

Foto: Lucian Muntean

„În ultimii doi ani am pierdut aproximativ 60 de oameni, și criza se acutizează. Din păcate, plantațiile de vie au nevoie de angajați permanenți. Noi avem acum 18 angajați permanenți. Dar au dispărut zilierii, nu mai găsesc niciunde…

Adun oameni din patru sate, maşinile noastre fac zilnic 120 de kilometri să-i ducă și să-i aducă. Sunt oameni care vor să muncească și pot câștiga 2000-2500 de lei pe lună.

Dar în satele astea sunt și unii care stau în fața birtului și beau din ajutoare sociale. Iar când vin la muncă sunt cei mai pretențioși – vor să ia 100 de lei pe 6 ore de muncă. Forța de muncă scade peste tot în România, dar, din păcate, forța de nemuncă crește”, spune Paul Fulea.

El consideră că principala problemă a României este criza demografică în care ne adâncim și care ne va duce, în decursul următorilor 30 de ani, la o populaţie de numai 15 milioane, dintre care foarte puțini tineri apți de muncă.

„Deja e foarte târziu. Gândind la rece, cred că ar trebui să ne gândim la modelul Germaniei: nemții nu mai vor să facă copii, aşa că îi aduc pe alții care vor să facă copii și care vor munci.

E clar că noi avem o problemă demografică majoră, care ar trebui asumată de toată lumea, indiferent de religie, culoare politică și altele. Avem toți o mare problemă.

Și nu e foarte complicat să faci ca lumea să nu mai plece: e nevoie de stabilitate politică, sentimentul că vei avea un viitor sigur în țară și dezvoltarea infrastructurii”, mai spune Paul Fulea.

„Am pe masă un contract negociat de o lună, dar nu îl semnez de frică: dacă n-am cu cine să-l fac?!”

Răzvan Simion are 35 de ani. De 11 ani conduce propria firmă de construcții. Anul trecut, pe vremea asta, avea 20 de angajați. Acum mai are doi. El și doi angajați. Ceilalţi 18 şi-au găsit cu toţii contracte de muncă în Occident.

„Eu sunt pe marginea prăpastiei, aproape de faliment. Am firma din 2006, dar în momentul ăsta sunt în cel mai mare declin. Am păstrat doar contracte mici, pe care le pot face eu și oamenii mei.

Cel mai bine plătit încasează 200 de lei pe zi, în mână, net, iar celălalt, 100 de lei pe zi, net. Au program de 10 ore pe zi, cazare și transport asigurate”, mărturiseşte el.

Foto: Lucian Muntean

De încercat, a încercat să rezolve problema în toate felurile posibile. S-a interesat dacă nu poate aduce muncitori din alte zone ale României, dar majoritatea preferă să plece în spațiul european – să câștige „ca-n Germania”.

Iar asta nu e doar situaţia lui: majoritatea dezvoltatorilor imobiliari care-l caută îl roagă să facă măcar bucăţelele unor lucrări – nici ei n-au muncitori.

„Cei din Republica Moldova au un regim special: pot veni să muncească trei luni, apoi trebuie să plece înapoi. Mai mult, decât să meargă 1000 de kilometri și să câștige ca-n România, mai bine fac încă 1500 de kilometri și iau mult mai mult. Ucrainenii preferă să meargă în Polonia sau în Rusia, unde au salarii apropiate de cele din UE.

Iar cei din țară sunt foarte puțini. Am prieteni care lucrează cu turci, cu moldoveni… Nu știu ce s-a întâmplat cu tinerii, până acum câțiva ani munceam cu oameni de 24-25 de ani. Acum nu mai e niciunul. Am pe masă un contract negociat de o lună, dar nu îl semnez de frică: dacă n-am cu cine să-l fac?!”, adaugă Răzvan Simion.

El crede că vina pentru această criză profundă o poartă instituţiile statului, fiindcă, de 20 de ani, nu au nicio politică de a reține forța de muncă – nici cele naționale, nici cele locale.

„Cealaltă soluție e să aducem un milion de migranți. Nu știu cine-și dorește asta…”

Lanțul de restaurante La Mama cuprinde opt unități, în București și pe litoral. Şansele să se deschidă altele noi scad constant, deoarece forța de muncă specializată părăsește masiv România.

„Eu am 3-400 de angajați, dar pot să spun că între 30 și 50 de posturi sunt neocupate, la toate nivelurile. Noi avem doar angajați permanenți, dar pleacă în Norvegia, Anglia și Germania”, povesteşte Cătălin Mahu, proprietarul restaurantelor La Mama.

El spune că angajații săi nu pleacă neapărat la un trai mai bun: „afară” lucrează mai mult, iar banii pe care-i câștigă le asigură condiții mai proaste decât în România. Ceea ce-i determină să emigreze este pur și simplu sentimentul unui viitor mai sigur.

Foto: lamama.ro

Drept soluție, Mahu încearcă să recruteze oameni din alte părți și, în același timp, să-și păstreze propriii angajați.

„Ca să-i păstrăm, facem training continuu. Trebuie să le arăți că pot să se dezvolte după dorință la locul lor de muncă: dacă azi speli vase, cu muncă susținută poți ajunge bucătar.

Problema e dacă mă gândesc să deschid alt restaurant: nu pot. Nu am pur și simplu pe cine să angajez, cu cine să muncesc pentru asta”, adaugă Mahu.

În opinia lui, soluția nu poate să vină decât de la autoritățile statului, și nu poate fi construită decât în jurul unui principiu: o politică națională care să vizeze întoarcerea românilor plecați.

„Cealaltă soluție e să aducem un milion de migranți. Nu știu cine-și dorește asta… N-ai cum să rezolvi o problemă națională decât politic, la nivelul conducerii centrale. Astăzi, România are mai multe locuri de muncă decât muncitori”, mai spune Cătălin Mahu.

„Nu ne rămâne decât să punem presiune pe universități, să crească numărul absolvenților”

AROBS Transilvania este o companie de IT creată în 1998 de câțiva programatori, la Cluj. Astăzi, numără aproximativ 640 de angajați în mai multe centre, care monitorizează fluxuri de transport pentru 4.000 de clienți și dezvoltă soluții IT personalizate pentru diverşi clienţi.

Voicu Oprean, CEO al companiei AROBS, spune că una dintre problemele acestui domeniu e că numărul angajaților crește constant, în timp ce numărul de absolvenți cu specializare de programatori/informaticieni a rămas același din 2006.

„Dacă ne-am raporta doar la ultimii trei ani, am vedea că, pe piața din Cluj, companiile de IT au crescut cu 15-30% anual, iar cifra de școlarizare a Universității Tehnice a rămas aceeași.

Ce se va întâmpla însă când nu vom mai putea răspunde cererilor, din cauza insuficienței de personal? Și așa România a început să își piardă din competitivitate, pentru că salariile sunt din ce în ce mai mari. Nu ne rămâne decât să punem presiune pe universități, să crească numărul absolvenților„, explică Voicu Oprean.

El merge mai departe şi afirmă că universităţile tehnice nu pot ţine pasul cu evoluţia tehnologiilor şi scot pe piaţă oameni nepregătiţi.

Imagine de la AROBS Summer Party 2017.

Iar dacă juniorii au nevoie oricum de training odată ajunşi în lumea reală, lucrurile se complică atunci când un angajator caută seniori, specialişti care au dus la bun sfârşit proiecte IT cu multe zerouri.

„Un senior este vânat de mai multe companii și câștigă cel care propune cel mai atractiv pachet și cu care omul rezonează cel mai bine.

De fiecare dată când aud că specialiștii în resurse umane caută oameni tehnici foarte buni, care să se potrivească cu valorile companiei, mă amuz teribil. De mult nu mai ține nimeni cont dacă omul pe care vrei să îl angajezi are aceleași valori ca tine sau are abilități de comunicare și de lider.

Obligația ta este să-i găsești un loc în companie în care să se simtă bine, ca să fie productiv și să nu plece după șase luni”, mai spune Voicu Oprean.

*

Un studiu efectuat de compania KeysFin la finalul lunii mai arată că numărul locurilor de muncă vacante a crescut de la 38.625, în 2009, la 59.753 în 2016. În același timp, datele Institutului Național de Statistică spun că, în 2016, România avea 530.000 de șomeri.

Într-un comunicat din mai 2017, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) informa că, dintre cele 367.161 de persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale, 67.676 primeau indemnizație de șomaj.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€