Sushi kid

Valentin Șchiopu

Redactor

Când a ajuns prima oară într-o bucătărie, lui Gabriel Georgiu i s-au înfățișat trei saci cu cartofi, 11 kilograme de morcovi, doi saci cu ceapă și o legiune de căpățâni de usturoi. Avea 14 ani, era elev la Liceul Economic din Cluj și nu știa să curețe cartofi. În vreo 6 ore avea să-și desăvârșească tehnica, dar și convingerea că nu va lucra niciodată într-un astfel de regim.

A îngroșat o vreme rândul ospătarilor, până când, într-o zi, cineva i-a propus să lucreze într-un restaurant japonez din Cluj.

„Era o lume nouă pentru mine, stranie, interesantă. Și am privit tot ce mi se întâmpla drept o provocare”.

Până la absolvire, a lucrat înaintea și la finalul cursurilor. Diminețile și serile și le petrecea învățând să facă sushi de la un japonez stabilit la Cluj, Tsuchiya Naofumi. După-amiaza mergea la școală.

„Eram mai tânăr atunci, trăgeam de mine, duceam foarte, foarte mult și îmi plăcea ceea ce făceam. Îmi place și acum, și asta e o motivație suficientă”.

De atunci a trecut un deceniu. Gabriel Georgiu are 29 de ani și lucrează în Londra. A plecat în urmă cu trei ani, prin intermediul unei firme care recruta personal calificat în bucătăria niponă.

Managerul și bucătarul șef al unui restaurant japonez cu vechime în regat, denumit Matsuri, au venit în România pentru a decide dacă îi oferă un contract. L-au angajat fără să stea prea mult pe gânduri.

După Matsuri, Gabi a intrat la Maze, restaurantul lui Gordon Ramsey din districtul Mayfair.

La proba pe care a susținut-o acolo, bucătarul-șef, un japonez, a început să zâmbească. A urmat un scurt dialog.

„- E ceva în neregulă?

– Nu, îmi cer scuze, dar lucrezi ca un japonez. E surprinzător când găsești europeni care lucrează în stilul ăsta”, a venit răspunsul.

„A fost cel mai fain compliment pe care-l puteam primi”.

După Maze, Gabi a trecut în sushi-barul unui restaurant din Chelsea, Kiru. Aici muncește de aproape doi ani și jumătate.

Între timp a participat și la World Sushi Cup 2013, în Japonia, și s-a perfecționat pentru câteva săptămâni la un restaurant de acolo. I s-a confirmat faptul că standardul de calitate e tot ceea ce contează.

Lindenfeld. Eterna reîntoarcere în seducătorul sat-fantomă.

Undeva în Banatul Montan, în Munții Semenic, mai precis la poalele Vârfului Nemanu Mare, la cam 800 de metri altitudine se află rămășițele unui sat-fantomă. Numele lui sună ca o chemare de sirenă – Lindenfeld (Câmpul cu Tei). Și mai e ceva subtil aici: lindern ca verb tranzitiv în limba germană înseamnă „a alina”. Îmi place această idee de „a-ți căuta liniștea pe câmpul cu tei”. Mult mai poetic decât vechea denumire populară a locului cunoscută drept Cracul Teiului.

Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase” spune povestea gastronomică a Banatului. Prima oprire: „De La Măicuța”, în Secusigiu

Daniela și mama ei pregătesc zama de părădaică, răsfoiesc caietele de rețete și își compară amintirile despre felul în care gătea Măicuța. Din aceste conversații se conturează povestea unei moșteniri culinare și a dorinței de a o transmite copiilor. Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase”, disponibilă pe canalul de YouTube „Amintiri Gustoase” începând cu 2 octombrie, spune povestea gastronomică a Banatului, cu o primă oprire la Secusigiu, în județul Arad.

„Patronul de acolo nu deschidea restaurantul în ziua în care piața de pește era închisă. Or, asta spune totul în legătură cu respectul pentru clienți și, până la urmă, pentru munca lui”.

Bucătarul român spune că munca în fața clienților l-a educat.

„În sushi bar, fiecare om poate observa cu ușurință ceea ce facem noi. Trebuie să știi să comunici, s-o faci cu plăcere, să dai informații. Trebuie să ai control emoțional, fiindcă, dacă ești stresat, te poți tăia. Clienții vin cu tot felul de pretenții, unele absurde, dar tu nu ești acolo ca să-i tratezi cu superioritate. E important să fii disponibil, să dai informații și să încerci să-i convingi cu argumente”.

Gabi e în concediu, la Cluj, de o săptămână. Îi place efervescența orașului: are senzația că în fiecare zi e câte un festival.

Într-o seară însă, a încercat să ia masa la un restaurant cu o oarecare reputație. Nu l-a întâmpinat nimeni să-l conducă la o masă. Și-a zis că poate cere prea mult. S-a așezat și a așteptat vreo 10 minute. Nebăgat în seamă, s-a ridicat și a plecat.

Ceviche reinterpretat

(mâncare specifică țărilor latino-americane de pe coasta Pacificului)

Aveți nevoie de pește proaspăt.

Ingrediente

Biban de mare 150 de grame

Coriandru 3 grame

Suc de lime 30 de mililitri

Castravete 50 de grame

Zmeură 35 de grame

Afine 35 de grame

Ceapă roșie 15 grame

Roșii cherry 2 bucăți

Mod de preparare:

Se curăță peștele de solzi, se filetează, după care se scot oasele din fileurile obținute. Se taie cubulețe și se pune într-un bol.

Se taie castravetele cubulețe, zmeura se poate tăia în două, iar afinele se pot pune întregi. Coriandrul trebuie tocat mărunt, ceapa roșie se taie în fâșii subțiri. Toate acestea se amestecă într-un bol, după care se adaugă zeamă de lime, se amestecă și se lasă câteva minute pentru a se marina puțin peștele.

După preferință se poate adăuga sos de soia, semințe de susan, ulei de susan, semințe de quinoa.

Se poate servi cu chipsuri de cartofi dulci.

Poftă bună!