foto: 7595427 | Desk Funny © Ninamalyna | Dreamstime.com
31/10/2024
Știri din cealaltă Românie. Angajații Prefecturii Gorj vor spor la salariu din cauza câmpului electromagnetic, iar un fost primar din județul Iași a plecat acasă cu biroul sub braț
Aici găsești știrile și subiectele care nu apucă prima pagină a ziarelor centrale, dar care îți arată România fără filtre, reală și necosmetizată în vreun fel.
Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București și în marile orașe.
Iată ce-am găsit săptămâna asta, când ai aflat deja de la PressOne cum operează firmele de „pariuri la bursă”, ale căror proprietari se filmează în avioane de lux pentru Tik Tok, că în România 6 din 10 femei nasc prin cezariană sau că șansele unui pacient de AVC la viață sunt mult mai mici, din cauza lipsei medicilor de gardă.
Harghita. Recorduri de temperatură înregistrate în apa Lacului Sfânta Ana în acest an
Pe 15 iulie 2024, la începutul după-amiezii, temperatura apei Lacului Sfânta Ana, la o adâncime de jumătate de metru, a atins 30,9 grade Celsius, ceea ce reprezintă o valoare record pentru ultimele decenii şi, probabil, chiar pentru ultimele secole. Sursa
Tulcea. Jandarmii au îndepărtat un şarpe dintr-o casă în Frecăţei
Şarpele se afla ascuns după o canapea, iar jandarmii l-au prins cu un dispozitiv din dotare şi l-au eliberat într-o zonă de vegetaţie. „Femeia a declarat că a observat prezenţa şarpelui în casă de câteva zile, dar a sperat că va ieşi din locul unde era ascuns.” Sursa
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Cluj. O plantă de peste 60.000 de ani, descoperită de cercetătorii UBB în Carpaţi
Cercetătorii UBB au descoperit o plantă care trăieşte de peste 60.000 de ani în Carpaţi: unul dintre cele mai vechi organisme vii de pe Terra. Andryala laevitomentosa este una dintre cele mai rare plante din lume, cu doar cinci populaţii mici, distribuite pe o creastă montană de 1,8 km din Carpaţii Orientali. Sursa
Cum să devii bărbat și să ai bani: o incursiune în lumea pastilelor roșii vândute de Cezar Ionașcu
Reporterul PressOne a făcut o incursiune de o lună în industria self-help-ului masculin din România. Mai precis, a luat lecții despre femei, bărbăție și făcut bani de la consultantul vestimentar Cezar Ionașcu.
Ce rol joacă serviciile în ascensiunea neo-legionară? Represiunea singură nu este suficientă - Interviu cu Oliver Jens Schmitt
Mult mai periculoase decât neolegionarii sunt acele cercuri ale „statului profund” român care au tolerat și au promovat în secret tendințele neo-legionare timp de mulți ani, avertizează istoricul Oliver Jens Schmitt.
Gorj. Angajații Prefecturii ar putea să primească un spor de condiții vătămătoare, din cauza câmpului electromagnetic
Instituția Prefectului Gorj a angajat o firmă pentru a măsura câmpul electromagnetic din birouri, astfel încât angajații să poată beneficia de sporuri pentru condiții vătămătoare. Sporurile pentru funcționari ar putea ajunge până la 15%. De ele vor beneficia angajații Prefecturii, ai Serviciului de Pașapoarte și ai Serviciului de Înmatriculare Auto. Sursa
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Olt. „Pașaportul de oltean”, în pericol. Coorganizatorii festivalului „Oltenii și... restu' lumii” sunt „la cuțite”
Unul dintre cele mai vechi festivaluri de umor din țară a ajuns și printre cele mai disputate, coorganizatorii evenimentului aruncându-și cuvinte grele. Cum CJ Olt și Primăria Slatina nu mai au, după ani buni, aceeași culoare politică, o singură instituție va continua să-l finanțeze. Sursa
Brașov. Primăria va plăti aproape 190.000 de lei pentru a demola vechile „țarcuri” de gunoi
Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, subterane sau supraterane, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Sursa
Iași. Fostul primar din Târgu Frumos a plecat din primărie cu biroul sub braț
Situație halucinantă în Târgu Frumos. Fostul primar a plecat din primărie cu tot cu birou, acesta și-a bătut joc de toți oamenii, a furat până și scaunul și biroul din primărie. I.V. s-a ținut de scaunul de primar din Târgu Frumos până l-a luat acasă. Fostul primar nu s-a oprit la birou și scaun, ci a luat și covorul și a lăsat camera goală. Sursa
Sibiu. Primăria a semnat contractul cu CFR pentru trenul periurban care va avea 13 stații
Într-o primă etapă, se propune ca acest tren să conecteze comuna Șelimbăr cu zona industrială vest și Aeroportul Internațional Sibiu, corelat cu implementarea ramificației Turnișor – Tilișca, asigurând astfel o modalitate de transport alternativă și mai prietenoasă cu mediul, inclusiv pentru cetățenii din Șelimbăr care lucrează în zona industrială a Sibiului sau pentru cei care vin în Sibiu pentru școală, serviciu sau cumpărături. Linia de cale ferată, fie se va electrifica, fie se va amenaja infrastructura necesară pentru încărcarea trenurilor electrice ușoare care se vor achiziționa prin acest proiect. Sursa
Bihor. Orădeanul Thurzó Zoltán a devenit cel mai rapid pianist din lume
Pianistul orădean Thurzó Zoltán, deţinător a trei recorduri Guinness, aşteaptă să îi fie omologat oficial şi al patrulea record, acela de cel mai rapid pianist din lume. La un an de la decesul mamei sale, a reuşit să doboare cel de-al patrulea record Guinness, la categoria: Most piano keys hit in 30 seconds (Cele mai multe bătăi pe o clapă în 30 de secunde). Categoria avea înainte recordul stabilit la 495 de bătăi, de către japonezul Keita Hattori. Sursa
Suceava. Un clip fals despre otrăvirea pădurilor din Vatra Dornei a devenit viral pe internet
Un video despre pădurile din Vatra Dornei care ar fi otrăvite chimic a stârnit îngrijorarea pe site-urile de socializare. Clipul, devenit viral, prezintă așa-zise capcane, cu otravă pentru păduri, care de fapt sunt cu totul altceva, iar așa-ziși brazi uciși sunt molizi sănătoși, după cum spune Romsilva într-o postare menită să dezmintă informațiile false. Dispozitivele care apar în video sunt de fapt niște curse feromonale menite să protejeze pădurile. Sursa
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this