Sticletele, cântărețul favorit al braconierilor

Spre deosebire de urmăririle din romanele sau din filmele polițiste, în care sticleții îi prind pe răufăcători, în natură este invers. Când sunt prinse, păsările sunt practic condamnate la moarte.

Plăcut ochiului și urechii, sticletele este specia întâlnită cel mai des în comerțul ilegal cu păsări sălbatice din România, spune Dorin Damoc (34 de ani), biolog la Societatea Ornitologică Română (SOR) și managerul proiectului Aripi Libere, care a vizat acest tip de tranzacții, dar și braconajul asociat lor.

Scatiul, cinteza, florintele și câneparul sunt, după sticlete, speciile găsite cel mai frecvent în acest negoț, enumeră biologul.

Deseori, după ce capturează păsările cu ajutorul unor capcane, braconierii le taie din pene ori le leagă cu sârmă aripile la spate. Apoi, le livrează comercianților pentru a fi vândute la negru, afirmă site-ul SOR.ro. Prețurile, în jur de 10 lei, sunt mult mai mici decât în magazinele specializate.

Totuși, ceea ce pare inițial un chilipir este, de fapt, o afacere proastă. „Cele mai multe păsări capturate și ținute de către amatori nu supraviețuiesc mai mult de câteva luni”, afirmă Dorin Damoc.

„Locul unei păsări sălbatice este în libertate. Păsările sunt printre vietățile cu cea mai mare mobilitate de pe planetă. Privarea de libertate și închiderea unei păsări – care se deplasează în mod obișnuit sute sau mii de kilometri – într-o colivie reprezintă o problemă de etică.

Dacă e necesar să enumerăm neajunsurile, lipsa spațiului, lipsa altor păsări, lipsa unui ciclu de viață normal, apropierea de oameni, stresul, lipsa unei diete diverse sunt multe dintre problemele unei păsări închise în colivie”, explică biologul.

Din aprilie 2016 până în iunie 2017, cât a durat proiectul Aripi Libere, Dorin Damoc și un alt biolog de la SOR, Dani Drăgan, au cutreierat locuri din București unde erau tranzacționate la negru păsări sălbatice.

De cele mai multe ori au fost însoțiți de comisarul Mircea Pupăză, de la Garda Națională de Mediu, și de reprezentanți ai Poliției sau ai Jandarmeriei.

Un text publicat pe site-ul SOR.ro arată că:

„Într-o zi de sâmbătă, puteau fi găsite la vânzare și 200 de exemplare, din mai multe specii: sticleți, scatii, cinteze, mugurari etc. Mai mult, în piețe se vindeau și capcane pentru a bracona cu succes aceste specii”. 

Autorii aceluiași text avertizează:

„Am descoperit că prea puțini oameni știau că fac o ilegalitate atunci când cumpărau o astfel de pasăre”.

La jumătate de an de la încheierea proiectului Aripi Libere, Dorin Damoc declară pentru PressOne că nu exclude ca vânzarea de păsări sălbatice, existentă inițial în mai multe piețe din București, să fi apărut din nou în două locuri.

„Din câte cunoaștem, în piețele Filaret și 16 Februarie este posibil să mai fie activități de vânzare ilegală.”

„Ce ne dorim? Ce s-a întâmplat în Marea Britanie din 1982.

Crescătorii de păsări cântătoare să fie obligați prin lege să aplice pe piciorul păsărilor un inel închis. De ce? Pentru că acest tip de inel se poate amplasa doar de crescători, în primele zile de viață ale păsării. Atunci, ligamentele sunt flexibile, moi, și permit amplasarea acestui inel. După… nu se mai poate.

Iar orice pasăre scoasă la vânzare care nu are acest inel provine clar din natură, a fost braconată. De aceea, orice autoritate va putea reține un vânzător ilegal de păsări, un braconier sau un om care deține ilegal o pasăre sălbatică.” 

Fragment dintr-un text publicat pe site-ul SOR.ro

O piticanie de pasăre

Sticletele (Carduelis carduelis) este mai mic și decât o vrăbiuță. Are lungimea între 12 și 13,5 centimetri și cântărește între 9,5 și 24 de grame, indică Dorin Damoc.

„La noi în țară, sticletele este o specie rezidentă și poate fi întâlnit tot timpul anului. În sezonul rece, sticleții se strâng în stoluri și se deplasează în căutare de hrană.” 

Habitatul speciei este unul variat. „Păduri rare sau margini de pădure, zone cu tufișuri și arbori, vegetație arboricolă de la marginea drumurilor, pășuni cu copaci împrăștiați, livezi, copaci și tufișuri din zone agricole, parcuri și grădini”, îl descrie biologul.

Sticleții, specie monogamă, cuibăresc din aprilie până la începutul lui august. Între sexe nu sunt deosebiri vizibile de la distanță. Femela construiește cuibul, iar „masculul ajută prin colectarea de material”, spune Dorin Damoc.

Femela depune între patru și șase ouă. Puii scot capul din găoace după 9-12 zile. După o perioadă care variază între 13 și 18 zile, noua generație sare din cuib, dar pentru încă minimum 10 zile primește hrană de la părinți, detaliază biologul.

„Majoritatea dietei constă în diverse semințe, muguri și fructe. Consumă și insecte – artropode.”

Dorin Damoc spune că, în afară de braconieri, și unele specii de păsări răpitoare, precum uliul păsărar și ereții, pot să prindă sticleți.

O galerie foto cu sticleți: