Song to Song

Song to Song îşi centrează povestea în jurul lui BV (Ryan Gosling), Faye (Rooney Mara), Cook (Michael Fassbender) şi Rhonda (Natalie Portman). Cei patru se întâlnesc în momente relativ apropiate şi încep – aşa cum e de aşteptat – să îşi influenţeze reciproc sentimentele. Foarte rapid, apar şi alte persoane în relaţiile lor.

Lucrurile evoluează în aşa fel încât regizorul Terrence Malick adaugă tot mai mulţi oameni pe măsură ce povestea avansează. La un moment dat, nu mai ştim exact ce scop are fiecare. Iubiţi, părinţi, rude, colegi, necunoscuți, această masă pare că împărtăşeşte visul comun al bunăstării sufletești.

Ar vrea să trăiască bine, fără griji, să aibă succes şi să își atingă aşteptările. Țel devenit universal – ceea ce ne uneşte, spre ce aderăm cu toţii, sugerează Malick –, dar intangibil, existent doar în mintea noastră, aceste aşteptări, mereu schimbătoare, rămân singurul vis de neatins. Când credem că le-am înhăţat, ne dăm seama că de fapt ne dorim şi altceva.

În contextul vieţii acestor personaje, totul devine o luptă tulbure.

Ryan Gosling și Rooney Mara.

BV, Faye, Cook, Rhonda şi apropiaţii lor ar vrea o viaţă electrizantă, plină de întâmplări şi de întâlniri decisive. BV şi Cook fac muzică împreună. Faye, Rhonda şi alte asemenea persoane se învârt în jurul acestor artişti, dar fără să aibă vreun complex de inferioritate, ci din dorinţa de a fura meserie. Poate, într-o zi, vor crea la rândul lor.

Pe oamenii ca BV, norocoşi, împliniţi, îi apropie faptul că au prins un context favorabil. Dar lor nu li se pare aşa. Ar vrea mai mult. Sunt în continuare nemulţumiţi şi îşi fac procese de intenţie.

Cook, individ bogat, amfitrion şi sponsor cultural, este singurul om lucid din peisaj. Dar asta nu îl face mai bun sau mai onest. El simte că trebuie să-şi sublinieze potenţa. Banii îl fac să ceară un oarecare monopol asupra celor din jur.

Lui BV i-a luat drepturile de autor, pe Faye o doreşte doar pentru a-şi satisface un capriciu, iar pe Rhonda o cere de nevastă doar pentru că nu are altceva mai bun de făcut.

Natalie Portman.

Totul pare o faţadă pe care Song to Song o exploatează persiflant-îngrijorat, fără să îşi centreze eforturile în jurul unui fir epic foarte bine definit. Pe Malick îl preocupă mai degrabă senzaţiile şi ideile cu care operează.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Din suflet, cu (mare) drag. Duioșia la români.

În aceste vremi tulburi pentru țară, așa cum au fost mai mereu în istorie, cu foarte puține excepții, trăim paradoxal o suspectă epidemie de bunătate și bună învoire. Pe conaționalii noștri i-a apucat un soi de tandrețe generalizată, de halviță înmuiată la soare, deși suntem mai divizați ca niciodată. Ai zice că suntem o nație compusă exclusiv din inimi frumoase de poeți, contaminați de patos și sensibilitate, cu accente simbolist-pășuniste.

Sugestia lui se leagă de faptul că viaţa se desfăşoară în flux continuu şi nimeni nu îi poate opri ciclul. Unii o încep, alţii o termină, totul în cercul care îţi permite chiar să o iei de la capăt, dar doar o dată, poate – dacă ai noroc – de două ori, după care timpul ţi-a expirat. Tăvălugul istoriei, pe care Malick îl echivalează destinului, rămâne implacabil.

Pe regizor îl interesează clipa, încapsularea şi, apoi, idealizarea acesteia. Oamenii păstrează amintiri plăcute, pe care ulterior le romanţează. Despre ele îşi aduc aminte că ar fi fost mai frumoase decât în realitate.

Tatăl lui BV s-a purtat teribil cu cei trei băieţi ai lui şi nu e de mirare că, în tinereţe, ei au făcut totul pentru a scăpa de el. Acum, tatăl a ajuns inert, imobilizat de boală, și BV plânge la capul lui.

Lucrurile nu au ieşit aşa cum plănuiau ei. Se confesează. E timpul să lase lucrurile în ordine, în această relaţie care stă să se încheie.

Michael Fassbender și Natalie Portman.

Nu trece mult şi pe fundal rulează o melodie în care este repetată obsesiv expresia true profhet. De fapt, ironia lui Malick stă în însuşi faptul că el îşi asumă postura ingrată de (fals?) profet într-o lume în care toți au ceva de spus.

Regizorul prinde pe ecran o criză a individului care vorbeşte şi postează online încontinuu, dar care şi-a pierdut esenţa. Liberalizarea excesivă, inflaţia canalelor de comunicare ne fac să exprimăm mult, dar să transmitem puţin.

Traumele personajelor lui Malick sunt de fapt şi ale noastre. Totuşi, oricât de serioase ar fi, nu mai contează. Le-am văzut repetate, pe ecran, de prea multe ori. Cine le mai crede?! Noi nu mai putem empatiza cu ele, fiindcă le-am consemnat.

Aşa că Malick recurge la acest demers de a se duce din proprie iniţiativă în derizoriu. El montează în poveste clişee, pentru ca apoi să le banalizeze, trecând foarte repede peste ele. Parcă nici nu s-ar fi întâmplat.

Spre final, BV pare să intre pentru prima oară în contact cu Faye (ei fac cunoştinţă), cu toate că i-am văzut tot filmul împreună. Malick, preocupat mai degrabă de o anumită stare, renunţă la redarea unei cronologii bine definite.

Momentele grele, tensionate, sunt iute înlocuite cu următoarele, într-o naraţiune unde toată lumea suferă. Dar aceste suferinţe se pierd – fapt căutat de regizor – într-o dramă continuă, disparată, unde oricare eveniment poate surveni oricând. Linia temporală este, astfel, înlăturată, iar montajul evenimentelor pare aleator.

Până la urmă, toată această experienţă poate fi subsumată replicii unuia din personajele episodice: „Running around, trying to be somebody”. Oamenii din Song to Song vor cu disperare să reuşească în viaţă. Dar acest deziderat devine imposibil atunci când nu-şi mai simt nici reperele. Calitatea realizării cinematografice punctează magistral acest efect.

Song to Song

Regia: Terrence Malick.

Scenariul: Terrence Malick.

Cu: Ryan Gosling, Rooney Mara, Michael Fassbender, Natalie Portman.

★★★★★

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€