Smida Jazz, un festival care te încarcă

Mălina Gîndu

Viața

23/08/2022

Aici, în luminișul flancat de Someșul cald și Lacul Beliș-Fântânele, în timp ce te lăfăi într-un hamac sau sorbi dintr-un ceai cald cu un strop de alcool, ai toate șansele să uiți pentru puțin de lumea de afară. Nu prea ai semnal la telefon, ca să mai iei contact cu ea. 

Dar cu siguranță nu poți să uiți cât e de mare și, cu toate problemele ei, frumoasă, atunci când asculți sub cerul înstelat saxofonul mânuit de un artist aflat pentru prima dată în Apuseni, ca a doua zi dimineață să le zâmbești complice străinilor din cortul de alături fiindcă ați trăit același moment magic. 

Festivalul de jazz de la Smida, ajuns la a șasea ediție, a avut loc weekendul trecut. Am fost și noi pe acolo să vedem ce și cum. Am descoperit unul din acele evenimente numai bune de încheiat o vară agitată. Unul după care nu ai nevoie de recuperare, de la care pleci odihnit și cu ceva mai multă încredere în umanitate. 

Trei zile de relaxare activă, cu soundtrack de jazz

Indiferent cum ajungi la Smida, că e cu mașina, cu autobuzul de festival sau cu bicicleta, primul lucru care te lovește e senzația de liniște și familiaritate. Oamenii, fie că sunt participanți, voluntari sau parte din staff, sunt calmi și zâmbitori. E ca o convenție secretă de a lăsa orice grijă la poarta de acces. 

O convenție pe care nu e greu să o respecți. Realmente, la acest festival nu prea are ce să te streseze. Aria în care se desfășoară totul e destul de mică și ușor de învățat. Sunt doar două scene, între care poți să te miști în mai puțin de cinci minute. Nu ai parte de cozi pe nicăieri. Iar dacă ai salvat și booklet-ul pus la dispoziție de organizatori, știi exact ce se întâmplă și când. Îți poți face un plan.

Pentru că la Smida festivalul nu e numai despre concertele de seara. Ziua începe de dimineață și e plină de activități.  Pentru cei mai așezați, workshop-uri de scriere creativă, sesiuni de yoga sau masaj sau discuții cu diferiți invitați. Pentru cei care au energie de consumat se fac tururi ghidate în împrejurimi, pe jos sau cu bicicleta. La alte ediții exista și posibilitatea de a merge cu caiacul sau la paddle surfing pe Lacul Beliș-Fântânele. Anul acesta, seceta a făcut imposibile aceste activități. 

În schimb, poți ajunge în mai puțin de zece minute la Someșul cald și să-ți bagi puțin lăbuțele în apă. O revigorare mai bună decât orice cafea.

A da, că tot am zis lăbuțe. Festivalul e dog-friendly și e plin de căței de toate rasele și taliile. Să te împrietenești cu ei e în sine o activitate cu care te poți relaxa.

Smida e genul de festival la care nu trebuie să știi nimic despre line-up ca să vii. Ba chiar e mult mai interesant așa, pentru că îți dă șansa să descoperi pe loc un artist cu care rezonezi. Nu știi niciodată dacă ți se va umbla la coarda sensibilă sau vei fi ridicat la dans. 

Printre revelațiile mele de anul acesta se numără Mischa Blanos, un român care face magie doar cu un pian și al cărui album excelent îl ascult scriind acest text.

E un adevărat om-orchestră cu o energie debordantă, în stare să facă oricare două picioare stângi să se miște pe ritm. L-am prins puțin în backstage, după ce și-a încheiat regește concertul cu un omagiu către muzica lăutărească românească, și i-am aflat secretul pentru aproape două ore de show fără întrerupere. În cuvintele lui: „Zero alcool, zero droguri, mult sex și multă mișcare”. 

„Ce mă încarcă sunt sentimentele pe care le văd pe fețele oamenilor”

Sămânța pentru ceea ce urma să devină Smida Jazz Festival a încolțit în mintea lui Răzvan Scurtu, directorul festivalului, încă de prin 2009, când a făcut o schimbare profesională radicală și a trecut de la management medical la organizare de evenimente. Și-a format mâna în Iași, orașul unde s-a născut, dar a fost nevoie să se mute la Cluj ca ideea unui festival de jazz contemporan să se cristalizeze. 

Printr-un prieten a descoperit Smida Park și, la invitația proprietarilor care își doreau să promoveze zona, a ajuns să schițeze conceptul evenimentului. În 2016 a avut loc „ediția pilot” așa cum o denumește Răzvan. A avut doar două zile și intrarea liberă. 

„Ne-a cam ieșit planul, pentru că de la prima ediție am avut un număr destul de mare, aproape o mie de participanți pe zi. Asta ne-a ajutat și în următorul an”, povestește Răzvan. 

Începând cu a doua ediție, Smida Jazz Festival a început să aplice pentru finanțare la AFCN. Cu o singură excepție, a obținut-o an de an, inclusiv acum. E unul din motivele pentru care, pentru Răzvan, procesul de organizare al ediției viitoare începe încă din septembrie, anul curent.

Festivalul a crescut organic de la an la an și a ajuns acum la aproximativ 2000 de participanți pe seară. Deși își dorește ca evenimentul să mai ia amploare, pentru Răzvan e la fel de important să nu se îndepărteze de esența care face festivalul special:  

„Aș vrea să reușim să păstrăm atmosfera familiară și conceptul cu care l-am început. Cu cât îți dorești să crești un eveniment mai mult, cu atât trebuie să faci mai multe compromisuri. E nevoie de publicuri diferite și atunci trebuie să le oferi tuturor cât mai multe motive de a veni. Și atunci, în situația asta, cred că s-ar pierde esența festivalului. Dar mi-aș dori și cred că se poate să ajungem al un număr de cam 5000 de participanți pe zi și să mai adăugăm încă o zi.”

În ceea ce privește motivația care îl determină să facă un festival de jazz contemporan într-o locație care vine cu provocări logistice mari, pentru Răzvan e simplu:

„Ce mă încarcă sunt sentimentele pe care le văd pe fețele oamenilor și în timpul zilei dar și seara, la concerte. Mai tot timpul când reușesc să vin în fața scenei, la asta mă uit. Și aseară am făcut asta. Sunt curios de reacțiile lor din perspectiva validării unor alegeri pe care le fac pentru programul festivalului.”.

Când imprevizibilul nu e un impediment, ci o oportunitate

La fel ca pentru majoritatea evenimentelor, cei doi ani de pandemie au fost dificili la Smida. În 2020 festivalul nu a mai avut loc, iar ediția din 2021 a fost una restrânsă, cu dificultăți legate de reglementările pandemice, siguranța tuturor celor implicați și mai ales, contractarea artiștilor internaționali. Deși restricțiile au dispărut, anul acesta este unul cel puțin la fel de dificil pentru organizatorii de evenimente: 

„Ediția de anul acesta a depășit-o ca și dificultate (n.r. pe cea din 2021) din multe motive pe care le cam știm: contextul economic, începutul războiului din Ucraina, situația zborurilor, multă impredictibilitate. Asta s-a cunoscut și la nivel de sponsori și parteneri. Costuri mult mai mari decât am estimat inițial. Toate aceste lucruri cumulate au dus la cea mai dificilă ediție”, explică Răzvan Scurtu. 

Prima seară de festival a început cu un anunț dezamăgitor: headliner-ul, Kamaal Williams, nu a mai ajuns la Smida din cauza unui zbor anulat. Astfel de situații, pe cât de neplăcute în aparență, sunt cele care totuși pot duce la momente memorabile, dacă există cineva acolo care știe să profite de ele. 

La Smida, acei oameni au fost colegii de trupă ai lui Kamaal. Deși puteau anula concertul în lipsa artistului, au preferat să improvizeze. Iar când și-au dat seama că le lipsește, totuși, cineva care să cânte la congas, au apelat la un baterist din public.

Când l-am văzut a doua zi, n-am putut să nu mă duc la el să-l felicit. Am aflat că se numește Dan Dima, e din București și cântă într-o trupă cu mai multe nume. Unul din ele (preferatul meu) e Timebenders. E îndrăgostit de improvizație și vrea să mai pună de un jam session în Cluj până la Jazz in the Park (dacă sunt muzicieni interesați printre cititorii acestui material, îl găsiți aici).

Bune practici pentru un festival mai prietenos cu mediul

În ultimii ani, tot mai mulți reprezentanți din industria muzicală internațională au început să ia măsuri pentru a-și reduce impactul negativ asupra mediului. Deși amprenta de carbon a acestui sector nu se compară cu cea a transportului sau a industriei farmaceutice, ONG-urile de mediu consideră că acesta e un punct bun de început pentru schimbare, deoarece muzicienii pot fi modele de bune practici pentru fanii lor. 

Pentru Smida Jazz Festival, diminuarea impactului negativ asupra mediului a fost un scop asumat încă de la prima ediție, spune Răzvan Scurtu:

„E o realitate, evenimentele au un impact. Se consumă resurse, se poluează, iar din păcate transportul e una din dimensiunile cele mai nocive. Încercăm și noi să mai reducem acest impact.”

În ce se traduce, concret, acest lucru? Sigur, nu poți obliga o trupă din Belgia să vină cu trenul până la Cluj, dar poți implementa câteva practici de bine: gratuitate pentru cei care vin cu bicicleta până la festival, colectare selectivă a deșeurilor, cât mai puțin plastic la standurile de food & drinks și discuții cu invitați pe subiecte de mediu.

Însă poate cea mai eficientă practică pe care am regăsit-o la Smida e introducerea paharelor reutilizabile. 

Sistemul e simplu: La prima băutură achiziționată plătești o garanție de 10 lei pentru pahar. Îl păstrezi, și de fiecare dată când faci refill, ți se dă un alt pahar curat. La final poți opta să-l păstrezi ca amintire sau să primești garanția înapoi. Chestia asta a redus semnificativ cantitatea de deșeuri de la festival. 

În niciun moment, în cele trei zile de eveniment, nu am văzut o pubelă plină până la refuz. Iar după concerte, pe aria din fața scenei te chinuiai să vezi măcar un muc de țigară aruncat pe jos. Deci se poate.

„Am venit prima dată anul trecut și am zis gata, nu mai ratez nicio ediție”, am prins într-o frântură de conversație, cu câteva momente înainte să înceapă un jam session organizat de  Cercul Întreg, o comunitate din Cluj dedicată educației prin ritm, dans și joc. După mai puțin de zece minute, toți cei adunați în jurul scenei delimitate de baloți de paie participau la ceea cei de la Cercul Întreg numesc „muzică silvatică” - pe care o „lași să se întâmple” și în care oricine poate interveni. 

Imediat a început și o ploaie care, dacă la un alt festival ar fi compromis atmosfera, la Smida n-a făcut decât să-i determine pe oameni să se ghemuiască și mai aproape unii de alții sub cort, să danseze și mai înfocat și să se bucure mai tare de muzică. 

În astfel de momente stă farmecul acestui festival. Iar după trei zile în care viața ta arată așa, nu pleci cu dureri de cap, nici de mușchi, dacă ai grijă să treci pe la ora de yoga sau pe la masaj, nici chiar cu părere de rău că s-a terminat. Pleci energizat, puțin mai calm și mai binevoitor, și, în cazul meu, cu o lecție: anume că improvizația din jazz nu e numai o practică pentru muzicieni, ci poate deveni chiar filosofie de viață.