Sinistra comedie a alegerilor din București

Adrian Mihălțianu

Publisher

Două milioane de locuitori. Mai mult de 10% din populația țării. Una dintre puținele zone ale României cu un nivel de trai peste media UE (cel puțin pe hârtie).

Totodată, un oraș de care și-au bătut joc nume sinistre precum Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu, Videanu, Oprescu sau Firea. 30 de ani de administrație execrabilă care a furat cel puțin 50% din potențialul de bunăstare a orașului. Și o poveste care, din păcate, riscă să continue în același fel.

Bucureștiul a fost pus de cititorii noștri la coada clasamentului în topul orașelor din România, pentru că discrepanța dintre situația economică și ceea ce oferă orașul locuitorilor săi nu putea fi mai mare. Cu alte cuvinte, bucureștenii au bani, dar orașul în care trăiesc nu reflectă deloc acest lucru, iar standarul de viață ajunge, de multe ori, să fie precum cel dintr-o țară din lumea a treia.

Problemele capitalei României sunt acute și tot mai profunde - distracția favorită a locuitorilor ei a fost să facă duș cu apă rece vara asta, după ce astă-iarnă o bună parte din ei au dârdâit în case. Avem cel mai prost trafic din Uniunea Europeană, mii de clădiri care riscă să se prăbușească la un cutremur mare, iar capacitatea de preluare a unor bolnavi grav de Covid-19 a fost depășită cu ușurință în doar câteva săptămâni.

Mă opresc aici cu lista (altminteri interminabilă) a problemelor care fac din București un oraș detestat de cei care locuiesc în el. Dar nu mă pot opri să mă minunez la faptul că, deși mai avem doar două luni înainte de data alegerilor locale, clasa politică din România a găsit resurse să coboare incredibil de mult în ridicol.

Cel mai mare partid din România, PSD, nu și-a anunțat nici până acum candidații la sectoare. Nici Firea nu știe dacă va fi sau nu susținută realmente de partid, tot așa cum n-a fost capabilă să fie susținută de guvernele PSD de sub Dragnea, privând orașul de miliarde de euro în investiții.

PNL n-a reușit în patru ani să crească și să aducă un candidat propriu la PMB, fiind forțat să susțină un independent, pe Nicușor Dan. La sectoare, negociază de luni de zile cu USR-PLUS niște nume care, dacă nu au probleme de integritate, sunt cvasinecunoscute publicului bucureștean.

Timpul curge, iar cele două forțe politice care ar trebui să gestioneze muntele de probleme ale Bucureștiului nu sunt în stare să se pună de acord pe niște persoane pe care să le împingă în prim-plan cu toate forțele.

PMP și Pro România se agită în fundal, încercând să profite cât mai mult de pe urma fragmentării (sau a amenințării cu fragmentarea) ofertei politice.

Din păcate, o constantă printre candidații propuși este lipsa de notorietate și de experiență administrativă (atunci când nu ne sunt propuși mafioți și prieteni de mafioți).

Este incredibil ca, în pragul alegerilor, să fii nevoit să cauți să citești nu doar numele, ci și CV-urile candidaților pentru cel mai mare oraș din țară. Ar fi fost normal ca, până acum, să fim deja obișnuiți cu respectivii, să fie personalități deja trecute prin filtrul public.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Exact acesta este motivul pentru care niște primari execrabili precum Băluță sau Florea reușesc să stea bine în sondaje, deși în orice țară civilizată ar fi fost demult trimiși la plimbare. Lipsa acută de notorietate a contracandidaților lor este, practic, singurul atu al acestor pesediști, deja aproape siguri că-și vor păstra fotoliile de primari.

Cum s-a ajuns aici?

Singurii care au știut în acești patru ani să se promoveze au fost Clotilde Armand (USR) și Ciprian Ciucu (PNL). Ca dovadă, amândoi au prima șansă la sectoarele la care candidează. În rest, patru ani de noncombat PNL și de strategie greșită de comunicare a USR au dus la absența din spațiul mediatic a potențialilor candidați.

Ni se spune că ei n-au reușit să se facă cunoscuți publicului pentru că n-au avut la dispoziție banii aruncați de Firea și Negoiță în televiziuni, acolo unde pot fi văzuți zilnic dându-și cu părerea despre orice.

Corect până la un punct, numai că suntem în 2020, când un clip bine făcut pe net îți poate asigura o audiență mult mai mare decât cea de la TV. În plus, dacă Armand și Ciucu au reușit, de ce n-ar fi reușit și alții?

Problema e destul de simplă: mentalitatea de partid. De clică. De comitet.

PSD nu și-a crescut lideri sub Dragnea din frică. Singurii care aveau măcar o umbră de competență au plecat din partid sau au fost dați afară. Azi a rămas doar osatura otrăvită a unor bădălăi și ciolaci care n-au nici măcar anvergura foștilor politruci școliți de UTC. Este un partid eminamente mort, al cărui electorat este pus acum la bătaie pentru alte forțe politice.

Va câștiga însă cel puțin două sectoare pentru simplul motiv că primarii de acolo au pus borduri și panseluțe în locuri în care nu se mai făcuse nimic de 30 de ani, iar opoziția n-a reușit să explice cum ar trebui să arate, de fapt, un oraș modern din 2020. Ștacheta e atât de coborâtă, încât bucureștenii vor vota oamenii care măcar au părut că fac ceva.

PNL a încercat să se reformeze în epoca post USL, dar abia dacă a reușit să zgârie suprafața. Sunt câteva reușite demne de aplaudat, dar atât. Obligat să gestioneze pandemia cu un guvern numit ca să pice, partidul n-a fost în stare (și nici măcar n-a avut decența) să crească timp de patru ani nume capabile să-și asume conducerea Bucureștiului. Liderii săi au considerat că se vor descurca ei la timpul potrivit, mizând pe forța partidului, nu a numelor propriu-zise.

Când a văzut, tardiv, că nu are personalități capabile să tragă partidul după ele, a apelat la import. Din păcate, achizițiile făcute frizează penibilul (uneori și penalul), iar liota de pesediști și de combinatori ai pesediștilor e tot mai mare în partid.

Nu doar la București a demonstrat că nu e preocupat să crească personalități. Cazul Iași e grăitor, și continuă să apară și altele. Cum să crezi că PNL se va comporta altfel în următorii 4 ani, dacă asta e atenția pe care a acordat-o acestor două mari orașe din România?

Tinerele speranțe de la USR-PLUS arată spre lupta și victoriile lor în instanță care au împiedicat uneori PSD-ul și mafiile asociate să distrugă în mod complet orașul. Foarte bine și frumos, dar, lăsând la o parte certurile interminabile din partid, ce lideri au reușit să aducă la lumină între timp?

De ce trebuie să-ți zică partidul să ieși la rampă, să devii cunoscut, să comunici public, când esența politicii e exact comunicarea cu oamenii? Dacă pesedistul Negoiță e în stare să fie zilnic pe teren, asigurându-și astfel peste 60% din voturi deși a făcut destule nenorociri în sectorul 3, de ce te trezești tu, tânără speranță a politicii, să mergi printre oameni doar cu trei luni înainte de alegeri?

Politicienii care schimbă ceva în bine nu sunt făcuți de alții, ci se fac singuri. Au capacitatea de a lucra în echipă, dar nu sunt niște aparatcici anonimi care fac mereu un pas în spate pentru partid, ci dimpotrivă, fac mereu un pas în fața partidului.

Nu ca saltimbancii aduși de te miri unde (da, PNL, la voi mă refer), dar nici ca bine-intenționații care au luptat timid și surd cu monstrul pesedist timp de patru ani și azi abia învață să comunice public.

Dar mai e un lucru frustrant. Cu foarte puține excepții, candidații la locale propuși de partide nu au experiență administrativă și nu sunt nici școliți ca atare. Este de un elementar bun simț să treci măcar prin niște cursuri de management urban. Nu, experiența antreprenorială nu te va ajuta prea tare, administrația publică e altă mâncare de pește!

Câte dintre partide au crescut astfel de candidați? Câte le-au plătit cursuri de specialitate? Câți dintre politicienii care vor să rezolve problemele a sute de mii de oameni au arătat deja că i-a interesat să se și specializeze în administrație publică?

Câte dintre partide au venit cu proiecte concrete, cu subiect și predicat, concepute abia după ce au consultat comunitățile locale și specialiștii din domenii complexe (urbanism, trafic, peisagiști etc) iar nu doar niște schițe penibile gândite doar pe sfert înainte de a fi prezentate pe o foaie de hârtie? Câți dintre candidați au o „cameră de război” cu hărți de opt metri pătrați ale orașului, pe care să puncteze problemele și rezolvările propuse?

Dacă aceste proiecte nu există acum, să înțelegem că va fi nevoie de alți patru ani și zeci de studii de fezabilitate ca să înceapă să fie și implementate?

Abordarea asta ușuratică a administrației publice din cel mai mare oraș din România de către toate partidele este teribil de frustrantă. PSD și-a demonstrat atât reaua voință cât și incompetența, iar ceilalți par a trata Bucureștiul doar ca pe o trambulină pentru parlamentare, nu ca pe o redută esențială care trebuie smulsă din mâinile acestei mafii.

Să nu se mire dacă joaca asta iresponsabilă se va întoarce împotriva lor. Că împotriva noastră, a celor nevoiți să ne ducem viața într-un oraș care ar putea fi superb cu doar câteva intervenții inteligent gândite, s-a întors deja.

Sau poate cine știe, se vor deștepta în ceasul al treisprezecelea, își vor alege candidații și îi vor împinge suficient de puternic și cu curaj în lumina reflectoarelor astfel încât să nu ne trezim în septembrie (sau când vor avea loc, până la urmă, alegerile locale) că dimineața de după alegeri e tot roșie. Ca apa bucureștenilor.