Seven Pounds / Șapte suflete

Când a fost lansat, în 2008, Seven Pounds a stârnit negativ o parte din critica americană de cinema, acea parte care e interesată mai degrabă de nivelul realizării tehnice sau dacă scenariul are fracturi de logică.

S-a spus atunci că filmul italianului Gabriele Muccino – care îl alegea din nou pe Will Smith ca protagonist, după doi ani de când lucraseră împreună la tulburătorul „The Pursuit of Happyness” – ar fi repetitiv, neverosimil, lipsit de umor sau prea asamblat, că prea sunt toate la locul lor şi vin exact atunci când trebuie.

Că o asemenea poveste e prea bună ca să fie adevărată.

Și poate că da, într-adevăr, e greu să credem că un bărbat chinuit de vină după ce a comis un accident mortal ar decide să ajute, sacrificându-se, şapte oameni care-i sunt parţial sau complet necunoscuți.

Numai că, așa cum se întâmplă deseori, spectatorii n-au ținut cont de reținerile criticilor, ci au rezonat pur și simplu cu acest personaj care încearcă să repare ceva în ordinea bunătății de pe Pământ, și nu pentru că e obligat de lege, ci doar pentru că așa-i spune propria conştiinţă.

Înainte de accident, Ben e bărbatul tânăr și de succes care a reușit în viață și căruia nu pare a-i lipsi nimic: are o soție iubitoare, o profesie de top și o superbă casă pe plajă, la Pacific.

Din această relaxare, poate dintr-o prea mare siguranță de sine, se naște neglijența care declanșează dezastrul.

Bărbatul realizat și cu o bunăstare psihică de invidiat devine hăituitul, depresivul, o fantomă care-și caută eliberarea din această lume.

Din fericire, căința îi dă o șansă la izbăvire: Ben începe să caute șapte oameni buni, fiecare cu povara unei mari suferințe, despre care să fie convins că merită să fie salvați.

Iar reacția lor este cât se poate de firească: cine și-ar imagina că o persoană apărută din senin i-ar putea oferi darul de care are cea mai mare nevoie fără a cere nimic în schimb?

Unde s-a mai văzut altruism pur? Unde s-a mai văzut salvator dezinteresat?

Woody Harrelson și Will Smith, într-o scenă din film.

Unul dintre cei șapte pe care Ben decide să îi salveze este Emily (Rosario Dawson), a cărei inimă este foarte bolnavă. Între ei se înfiripă o dragoste disperată și fragilă, căreia regizorul Gabriele Muccino îi dedică scene de o rară tandrețe.

Ca spectator, știi că Ben a ales un drum fără întoarcere și, totuși, îți dorești să apară, cumva, o cale pentru ca ei să nu se despartă − să existe o rezolvare neașteptată a acestei situații implacabile.

Dar miza majoră a filmului rămâne una morală.

Putem să știm dacă cei pe care îi ajutăm sunt de bună credinţă? Cum verificăm acest lucru şi în ce măsură e firesc să o facem?

Cine suntem noi să judecăm? Și cine suntem noi să intervenim abrupt în viețile unor străini, fie și cu bune intenții?

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.

Cu toate îmbinările sale „prea” perfecte, filmul Seven Pounds – care poate fi văzut sau revăzut pe Netflix – rezonează în cele mai vulnerabile încăperi ale sufletului şi reușește să ne amintească, măcar pentru câteva momente, că oricând putem încerca să fim niște oameni mai buni.