Sensul tuturor lucrurilor

Cu câteva decenii în urmă, eram convinși că problema cunoașterii depinde mai ales de accesul la informație. Astăzi, când trăim suprasaturați de informație, aceeași problemă se reduce mai degrabă la o chestiune de selecție decât la una de acces.

Ce ne rămâne de făcut când orice idee își găsește nu numai susținători, ci și pretinse „surse de informare”, care o validează ca adevărată? Cum le răspundem celor care cred că vaccinurile provoacă autism, celor care cred că există rețete de pizza dacice, celor convinși că extratereștrii au construit piramidele sau că lumea este condusă de conspirația unor illuminati?

Fiecare dintre afirmațiile pseudoștiințifice de mai sus beneficiază deja de „specialiști” și de mănoase „bibliografii”, pe care adepții lor le promovează ca set de dovezi.

Promotorii pseudoștiinței au reflexele comportamentale ale fundamentaliștilor religioși: ei nu au opinii, ci convingeri de nezdruncinat.

În locul îndoielii și al verificării la care ar recurge omul care dorește să cunoască, ei aleg să vadă dovezi, corelații și tipare fixe acolo unde nu există de fapt.

Recomandarea de astăzi pornește de la întrebările despre relația în care se află astăzi „a afla adevărul” cu „a ști adevărul”. Richard P. Feynman este unul dintre fizicienii mai rar întâlniți, care pot să explice lucruri complicate în termeni pe care îi înțelege toată lumea, motiv pentru care conferințele sale de popularizare au avut mare succes.

Anvergura sa în lumea cercetătorilor este uriașă, mai ales de când a primit premiul Nobel în 1965, pentru reușite în fizica teoretică. Dintre contribuțiile aplicative, este suficient să menționez că a făcut parte din grupul de cercetători care au creat bomba atomică.

La Humanitas, Miruna Fulgeanu i-a tradus recent Sensul tuturor lucrurilor. Gândurile unui cetățean și om de știință (2016) – un titlu pe jumătate ironic, pe jumătate legat de „sensul” gândit în limba engleză ca „bun simț al cunoașterii”.

Volumul cuprinde transcrierea celor trei prelegeri pe care Richard Feynman le-a ținut la Universitatea din Washington (Seattle) în 1963, pe teme care au în comun înțelegerea științei în diferite relații.

Indiferent dacă se referă la societate, religie, îndoială și imaginație, pseudo-explicații, etică, valori, autorul are mereu în vedere știința și cunoașterea.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne Alege: Bătălie între candidații de extremă dreaptă și cozi la București. Pe Marte a fost găsită apa caldă. LIVE

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Primele două conferințe, „Incertitudinea științei” și „Incertitudinea valorilor”, vorbesc despre rolul îndoielii și al incertitudinii în discursul științei, dar și în orientarea noastră socio-politică.

Feynman ne spune cum putem folosi îndoiala ca metodă de verificare a mai multor explicații alternative despre o anumită stare de fapt, despre un fenomen economic sau social. În condițiile în care mass-media au devenit instrument de manipulare, suntem lăsați la discreția propriei capacități de a verifica lucrurile pe care le citim și auzim, înainte de a le lua de bune.

Iar aici, Feynman acționează ca un demolator de mituri. Mai întâi, se ocupă de mitul tehnologiei și al eficienței – un mit care face ravagii într-o lume convinsă că valoarea se află exclusiv în aplicații și aplicabilitate.

Or, „munca nu se face de dragul aplicațiilor. Se face din îndemnul de a descoperi ceva. /…/ Nu puteți înțelege știința și relația ei cu tot restul dacă nu înțelegeți și nu apreciați marea aventură a timpurilor noastre. /…/ Știința nu e o treabă de specialist; e absolut universală.”

Mai mult, Feynman amintește că regimurile totalitare au redus întotdeauna știința la tehnologie, adică au sacrificat imaginația și gândirea liberă inclusiv în sens științific, nu doar în sens filosofic.

Germania lui Hitler, ca și Rusia regimurilor din secolul XX au blocat avântul creației științifice pentru a investi totul în tehnologie, iar pierderea exercițiului democratic al cunoașterii prin îndoială și contestare a influențat negativ sistemele lor politice.

Alt mit despre care se vorbește prea puțin este cel al certitudinii aduse de știință.

Or, „e necesar și adevărat ca toate lucrurile pe care le spunem în știință, toate concluziile, să fie incerte, pentru că sunt doar concluzii. Sunt bănuieli cu privire la ce urmează să se întâmple. /…/ Întreaga cunoaștere științifică este incertă. /…/ Unii spun: «Cum poți să trăiești fără să știi?» Habar n-am ce vor să spună. Eu trăiesc tot timpul fără să știu. E ușor. Ceea ce vreau să știu este cum ajungi să știi.”

Cel mai important este însă mitul incompatibilității credinței religioase cu știința: „cele două tradiții sunt logic perfect compatibile”.

Și aici însă Feynman practică ceea ce predică, subliniind dificultatea de a alterna în viața individuală un mod al cunoașterii bazat pe îndoială cu un mod al cunoașterii bazat pe convingere:

„Incertitudinea necesară pentru a înțelege natura nu e ușor de corelat cu sentimentul de încredere absolută pe care-l asociem cu credința religioasă profundă. Nu cred că oamenii de știință (care cred în Dumnezeu – n.m.) pot avea aceeași certitudine absolută pe care o au oamenii foarte religioși. Poate c-o au. Nu știu. Dar cred că e dificil.”

Cea mai prețioasă bijuterie a cărții se află în ultima conferință, „O epocă neștiințifică”. Autorul expune aici o metodă de verificare a pseudo-cunoscătorilor: „dacă pui întrebări naive, dar relevante, omul nu știe imediat să răspundă, dacă e sincer.”

Prin urmare, dintre doi politicieni întrebați despre problema agriculturii, cel autentic implicat va răspunde „nu știu”, declarându-și limitele competenței, ca și intențiile de a se consulta cu cei care cunosc problema agriculturii.

Numai că oamenii îl vor alege întotdeauna pe cel care va răspunde imediat și foarte precis, în cât mai multe detalii, pentru că „asta e atitudinea din mintea celor mulți, că trebuie să primească un răspuns și că omul care dă un răspuns e mai bun decât cel care nu dă nici unul, când practic treaba stă exact pe dos.”

Citiți Sensul tuturor lucrurilor pentru a vă aminti că deținem, ca ființe gânditoare, toate uneltele care ne permit să verificăm teoriile și pseudo-teoriile care ne sufocă astăzi, reducându-le la întrebări din ce în ce mai simple, revenind la bun simț în cunoaștere.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€