Stindardul lui Ștefan cel Mare: recuperat după 400 de ani, restaurat după 500

Chipul Sfântului Gheorghe, brodat pe stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare. Fotografii: Lucian Muntean

Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare este și "stindardul" expoziției dedicate voievodului de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), care va fi deschisă până în 28 iulie 2018.

Povestea acestui prapur este demnă de un roman.

Comandat de Ștefan în al 43-lea an al domniei sale (1500), pierdut, regăsit în Muntele Athos după sute de ani, adus în țară după Primul Război Mondial, salvat de un profesionist al restaurării după 7 ani de muncă, stindardul se dovedește un învingător al timpului.

Unul dintre curatorii expoziției "Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie" este cercetătorul Ginel Lazăr, de la Secția de Istorie Medievală, Modernă și Contemporană a MNIR (cel care ne-a prezentat recent Cazania lui Varlaam).

El și-a făcut timp să ne descrie această comoară medievală, evaluată azi la 7 milioane de euro, dar a cărei valoare simbolică este, pentru români, inestimabilă.

"O, martirule și biruitorule mare, Gheorghie, cel care în nevoi și în nenorociri ești grabnic sprijinitor și fierbinte ajutător și celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului tău rob Domnul Ioan Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, și păzește-l neatins în lumea aceasta și în cea viitoare prin rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să te proslăvim pe tine în veci, amin. Și s-a făcut în anul 7008 (1500), iar al domniei lui al 43-lea".

Traducerea din slavonă a frazelor de pe marginea prapurelui, brodate cu fir de in întărit cu argint

*

Inițial, stindardul a avut două fețe, ca orice prapur bisericesc. Pe o parte era reprezentată Învierea Domnului, iar pe cealaltă, care s-a păstrat până azi, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Broderia liturgică bizantină a fost realizată între 1 ianuarie și 11 aprilie 1500 într-un atelier autohton, probabil din Suceava.

Este lucrată pe suport de mătase purpurie și dublată cu țesătură de in. Această țesătură avea rolul de a susține pietrele prețioase ce decorau coroana Sfântului, dar și lucrătura grea din fir de argint, precum și straturile succesive de umplutură care dădeau volum compoziției.

Istoricii sunt de părere că stindardul a fost donat inițial unei biserici de curte sau unui așezământ monahal din Moldova care avea hramul Sfântului Gheorghe.

Ulterior, la o dată necunoscută, a ajuns la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos (astăzi, mănăstire bulgărească), pe care Ștefan o salvase din ruină în anii de final ai domniei sale.

Lipsa menționării Mănăstirii Zografu în inscripția din chenar face puțin probabilă ipoteza trimiterii stindardului la Muntele Athos în timpul vieții voievodului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit istoricilor, situația politică din 1500 și mai ales starea de război de la frontiera cu Imperiul Otoman făceau imposibilă trimiterea în siguranță a prapurelui către Muntele Athos.

Au trecut aproape patru secole până când, în 1882, călătorind prin Macedonia și Thessalia pentru a studia cultura aromână din Balcani, cercetătorii Teodor T. Burada, Alexandru M. Pencovici și Radu C. Pătârlăgeanu au descoperit stindardul la Zografu.

Din cauza condițiilor în care fusese păstrat, ajunsese într-o stare avansată de degradare, cel mai afectat fiind suportul din mătase.

În jurul anului 1898, călugării de la Zografu au făcut o "restaurare" total improprie.

Au decupat broderia realizată cu fire de argint și argint aurit și au aplicat-o pe o catifea de culoare vișinie. Lipită cu clei de tâmplărie, broderiei originale i-au mai adăugat franjuri și elemente decorative din metal.

Ansamblul astfel refăcut a fost păstrat într-o casetă din lemn, protejată cu geam de sticlă.

Aceste improvizații au afectat originalitatea acestui obiect de artă care este, totodată, un document istoric unic.

Abia la începutul anilor 2000, când risca să se distrugă pentru totdeauna, stindardul a fost restaurat în mod profesionist.

Operațiunea a durat 7 ani și a fost realizată de Spiridonia Macri, restaurator expert în materialele textile de patrimoniu. Ea a curățat și stabilizat decorațiunile brodate, aplicându-le pe un nou suport de mătase purpurie, similar cu originalul.

În ceea ce privește iconografia prapurelui, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este redat într-o ipostază rar întâlnită.

Este așezat pe un tron cu spătar, cu genunchii ușor depărtați și cu tălpile sprijinite pe corpul contorsionat al unui balaur înaripat, care are trei capete. Picioarele tronului au forma unei copite de bovină.

Chipul sfântului − realizat din mătase de culoarea fildeșului − este oval și încadrat de păr buclat, cusut din mătase de culoare castanie.

Sfântul ține în mâna dreaptă garda unei spade, iar cu cea stângă sprijină lama, spre vârf. Fața, gâtul și mâinile sale sunt însângerate, sugerând martiriul, printr-un efect dat de broderia pe mătase roșie.

Însângerate sunt și chipurile celor doi îngeri care îl flanchează. Ei îi așază pe cap coroana de mare martir, oferindu-i totodată spada și scutul, simboluri de apărare a credinței.

Se presupune că, inițial, coroana de pe capul Sfântului era decorată cu 16 perle și pietre prețioase (sau cu imitații ale acestora), care însă s-au pierdut.

Sfântul este înveșmântat în tunică militară de culoare gri, bogat împodobită. Pe umeri poartă o mantie militară, specifică ofițerilor romani de rang înalt, iar în picioare are sandale legate cu curele încrucișate pe gambe.

În partea de sus a prapurelui, sub cei doi îngeri, este brodată cu fir de argint și argint aurit, pe trei rânduri, o inscripție în limba greacă: "Sfântul Gheorghe din Cappadocia".

Detalii ale stindardului liturgic (galerie foto):

*

Pentru ca stindardul să fie readus în România, a fost nevoie de o întreagă "broderie" diplomatică (detalii, în acest articol).

Astfel, la începutul anului 1917, în plin Război Mondial, au început negocieri pentru a fi recuperat de la Mănăstirea Zografu, aflată sub ocupaţia trupelor ruse.

Cu ajutorul armatei franceze, obiectul a fost recuperat și trimis la Paris, unde, pentru siguranță, a fost depus în seiful unei bănci. Ar fi fost periculos să fie expediat la Iaşi, deoarece o mare parte din țară, inclusiv Capitala, era ocupată de trupele Puterilor Centrale.

Prapurele a ajuns în țară abia pe 22 februarie 1920, iar conducerea Marelui Stat Major l-a depus la Muzeul Militar, unde a rămas până în 1970.

În prezent, stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare, care în această lună a împlinit 518 ani, este păstrat la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Imagini din expoziția dedicată domniei lui Ștefan (galerie foto):

*

Expoziția deschisă la MNIR cuprinde peste 300 de exponate descoperite de arheologi la Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Hârlău, Botoșani și Târgu Trotuș.

Sunt expuse arme, obiecte de podoabă, monede, vase, cahle pentru sobă, icoane, documente și cărți.

Aceste obiecte datează din secolele XV-XVII și creează o imagine complexă a vremurilor în care Ștefan cel Mare și urmașii săi au domnit în Moldova.

Proiectul acestei expoziții a fost inițiat de Complexul Muzeal Bucovina din Suceava în vara anului trecut, când s-au împlinit 560 de ani de la urcarea pe tron a celui mai longeviv dintre voievozii Moldovei. Ulterior, expoziția a fost găzduită de Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași.

La București va fi deschisă până în 28 iulie 2018, iar ulterior va fi transferată la Bistrița și la Alba Iulia, în preajma datei de 1 decembrie.

Articol realizat cu sprijinul
Muzeului Național de Istorie a României

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează