Patru motive pentru care n-am Facebook, deși sunt jurnalist

Foto: Thought Catalog / Unsplash

Când lumea mă întreabă de ce n-am Facebook, nu știu niciodată ce să răspund. Instinctul meu este să spun ceea ce cred, că Facebook-ul este dăunător pentru suflet, dar motivele sunt mai complexe de atât.

Unele țin de venalitatea companiei conduse de Mark Zuckerberg, altele de temperamentul și de prioritățile mele.

Știu că Facebook este o platformă folositoare, care le face multora viața mai plăcută, dar, pentru mine, costurile sunt mai mari decât beneficiile.

1. Facebook este o gaură neagră care consumă atenția.

Așa cum știm de la investitorul Sean Parker, Facebook a exploatat de la bun început slăbiciunile psihicului uman pentru a deturna atenția utilizatorilor. Care atenție este vândută pe bani buni cumpărătorilor de reclame.

Acest model de business este toxic pentru toți utilizatorii, dar în special pentru jurnaliști, pentru care atenția este cea mai valoroasă resursă intelectuală.

Majoritatea jurnaliștilor își spun că Facebook este o unealtă atât de eficientă pentru promovarea articolelor pe care le scriu, încât ar fi iresponsabili să nu o folosească.

Însă nevoia de a fi activ pe Facebook duce la o fragmentare a atenției, care face aproape imposibilă concentrarea riguroasă.

Preocupați de numărul de urmăritori și de consolidarea brandului personal, tot mai mulți jurnaliști se grăbesc să publice informații neverificate și păreri la cald, care sunt răsplătite de algoritmi, dar nu edifică pe nimeni.

2. Nu vreau să petrec și mai mult timp pe internet.

Documentarea pentru newsletterul Revista Pressei presupune 7-8 ore pe zi în care stau cu fundul pe scaun și cu ochii într-un ecran, cuplat la un flux de știri preponderent negative.

Munca mea nu e mai grea decât altele, dar efortul de filtrare a lucrurilor care contează implică un anumit tip de stres, pe care îl contracarez petrecând cât mai mult din timpul liber offline.

Dacă aș folosi Facebook regulat, probabil aș sta încă o oră pe zi în fața ecranului, polemizând cu oameni pe care nu-i cunosc despre Trump sau despre referendumul pentru redefinirea familiei.

Nu știu alții cum sunt, dar eu prefer să ies la o tură cu bicicleta sau la o bere.

3. Discuțiile pe Facebook nu sunt despre adevăr, ci despre satisfacția de a avea dreptate.

Neavând cont de Facebook, mi-am salvat la bookmarks profilurile unor jurnaliști și publiciști români, iar impresia mea este că Facebook-ul îi face până și pe cei mai rezonabili dintre ei să devină încrâncenați, batjocoritori și închiși la minte.

Într-o societate tot mai divizată, Facebook exacerbează diferențele ideologice dintre grupurile cu valori diferite, iar cea mai sigură cale de a câștiga respectul propriului trib pare să fie denigrarea celor din tabăra adversă.

Indiferent dacă sunt progresiști sau conservatori, oamenii nu mai au răbdare să asculte, darămite să înțeleagă punctele de vedere contrare, ci abia așteaptă să-și afișeze indignarea și îndreptățirea morală.

Pentru Facebook, această stare de vrajbă este rentabilă, dar efectele sociale sunt îngrijorătoare.

La sfârșitul anului trecut, un fost director al Facebook mărturisea că simte o vină uriașă pentru că a lucrat la dezvoltarea unor "unelte care distrug țesutul care face societatea să funcționeze".

4. Mă simt mai relaxat fără Facebook.

Într-o societate hiper-individualistă, feed-ul Facebook poate deveni foarte ușor o sursă de anxietate, impulsivitate și invidie. Oamenii se obișnuiesc să se compare cu semenii lor în fiecare zi și să-și cosmetizeze viața pentru a face o impresie bună.

Nu e musai să fie așa, nu toți folosesc Facebook în felul ăsta, dar mă cunosc suficient de bine ca să știu că n-aș rezista presiunii algoritmilor.

La sfârșitul iernii trecute, ieșind în curte să mă joc cu câinele, am văzut ceva mișcându-se prin pădurea de după gard, într-o zonă în care nimeni și nimic nu ajunge de obicei.

Uitându-mă mai atent, am văzut 4-5 căprioare căutând ceva de mâncare, ca în documentarele lui David Attenborough.

Primul meu instinct a fost să-mi iau telefonul din casă și să le filmez, dar, călcând pe o creangă uscată, am făcut zgomot și le-am pus pe fugă.

Plecând de la o observație a poetului Wendell Berry, muzicianul Andrew Peterson scrie"atunci când trăiești ceva frumos, nu poți să te oprești și să faci o poză, ca să o share-uiești cu restul lumii, pentru că, imediat ce faci asta, nu mai trăiești ceva frumos, ci faci altceva".

Pe cât posibil, vreau să mă bucur de momentele bune din viața mea, fără să mă simt înghiontit să le captez și să le postez online.

Vreau să fiu prezent și recunoscător atunci când se întâmplă ceva frumos, așa că n-am Facebook.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează