Mersul pe jos te ajută să-ți limpezești gândurile

Alex Enăşescu

Redactor

Cel mai bun lucru la un câine este că te obligă să-l scoți la plimbare zilnic. Am învățat treaba asta luna trecută, când câinele meu s-a pricopsit cu probleme la coloană, după ce a mâncat de pe jos mai multe nuci decât de obicei.

Dintr-un aprig alergător de pisici și veverițe, bietul ciobănesc german abia se mai ținea pe picioare, așa că plimbarea zilnică a fost suspendată până când antiinflamatoarele aveau să-și facă efectul.

Tot răul spre bine, mi-am zis, estimând că o să-mi rămână mai mult timp pentru scrisul acestei rubrici și pentru documentarea newsletter-ului. Într-adevăr, în săptămânile care au urmat am avut mai mult timp, dar am început să mă simt neinspirat și blocat din punct de vedere creativ.

Fără să-mi dau seama, acea jumătate de oră de plimbare cu câinele devenise o rutină esențială pentru workflow-ul meu. După trei-patru ore de stat cu ochii în monitor, o plimbare în aer liber nu este doar o șansă de a te deconecta, ci și de a ridica ochii din pagină și a vedea imaginea de ansamblu.

Gândurile legate de muncă nu se opresc brusc atunci când pleci de la birou, ci continuă să se învârtă prin minte, devenind mai clare și mai ascuțite. Așa se formează cele mai bune idei.

Legătura dintre gândit, scris și plimbat este bine documentată. De la Aristotel până la Nietzsche și Kant, mulți dintre marii gânditori ai istoriei au fost plimbăreți.

După sesiunea zilnică de scris, de la 9.00 la 14.00, Charles Dickens pornea într-o plimbare lungă de 20-30 de kilometri pe străzile Londrei. De asemenea, C.S. Lewis era convins că ziua ideală trebuie să includă o plimbare în jur de ora 14.00.

Deși n-a fost scriitor, Steve Jobs știa că plimbările fac conversațiile mai productive, așa că se plimba frecvent alături de designerul Jony Ive prin campusul Apple.

Nu e de mirare că oamenii care-și câștigă pâinea de pe urma gândirii creative preferă să se plimbe. Orice fel de efort fizic pune sângele în mișcare, ceea ce stimulează memoria și creativitatea, însă viteza de deplasare impune un anumit ritm al gândurilor.

Îmi place mersul pe jos pentru că este lent și bănuiesc că mintea, la fel ca picioarele, funcționează la cinci kilometri pe oră. Dacă așa stau lucrurile, atunci viața modernă se mișcă mai repede decât viteza gândului sau a cugetării. – Rebecca Solnit

Alergatul sau mersul cu bicicleta sunt activități solicitante, a căror intensitate necesită un anumit nivel de concentrare. În schimb, mersul pe jos necesită atât de puțină atenție, încât mintea este liberă să facă legături noi și să rezolve probleme.

Totuși, studiile arată că efectele mersului pe jos depind de mediul în care ne plimbăm. Traseele urbane, cu străzi aglomerate, gălăgioase, pline de mașini și de reclame stridente, consumă prea mult din atenția mergătorilor. Plimbările cu adevărat relaxante sunt cele în natură, pe aleile și potecile din parcuri.

E drept că orașele românești sunt construite cu dispreț față de pietoni, dar o viață sedentară este dăunătoare și pentru sănătate, și pentru creativitate.

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.