Alexandru Constantin Hora, managerul și bucătarul bistroului "Hai la Tinu!". Foto: Arhiva personală

Orădeanul Alexandru "Tinu" Hora (44 de ani) știe să pună faianță și gresie, să ridice o casă din temelii și să manevreze un buldozer. Viața l-a provocat să o tot ia de la zero și a vrut să se asigure că va avea mijloacele să o facă.

A crescut într-o familie unde bătaia avea rol "pedagogic". Ajunsese să doarmă prin vecini sau pe scara blocului ca să scape de furia unui tată căzut în patima alcoolului.

S-a angajat ca să-și poată susține mama, iar anii '90 l-au prins descoperind gustul pentru speculă. La 17 ani, avea taraba lui și vindea ochelari de soare aduși din Polonia. Renunțase la școală, dar își luase "doctoratul" în jocuri de noroc.

Păcănelele i-au adus o dependență de care s-a lecuit cu greu. Dar a făcut-o.

În 1999, a fost la un pas să-și piardă viața. A ajuns la spital cu peritonită acută, delirând din cauza infecției. "Vedeam o plajă, la ocean, cu palmieri".

Un an mai târziu ajungea în Spania, la Figueres, locul de naștere al lui Dalí. Lucra într-o echipă de grădinari care îngrijea, printre altele, palmierii din zona orășelului catalan.

Destinația inițială fusese Palma de Mallorca, dar cel care îi promisese că îi va face adaptarea mai ușoară în Spania și-i va rezolva inclusiv actele a coborât puțin mai repede din autocarul cu care plecaseră din România: la Milano, cu cele 2.000 de mărci pe care Tinu i le dăduse pentru serviciile neonorate.

"Așa am ajuns la Figueres, cu o plasă în mână și la mila lui Dumnezeu. Mi-am căutat imediat de lucru și credeți-mă că am muncit în toate locurile posibile.

Într-o după-amiază, afară erau 40 și ceva de grade, în timp ce aranjam pământul la baza unui palmier a început să mă ia cu friguri.

Mi-am dat seama că eram pe plaja aia pe care mă mai plimbasem o dată, atunci când eram pe un pat de spital, între viață și moarte".

De la grădinărit, tâmplărie și strungărie în lemn, Tinu Hora a devenit și un remarcabil fierar-betonist pe șantierele din provincia Girona.

Le tot spunea colegilor că se va întoarce acasă și își va proiecta propriul restaurant, pe care apoi îl va administra. Nu-și imagina el, atunci, că va și găti într-unul.

"Mai știam una-alta, în bucătărie, îi mai ceream mamei sfaturi de la distanță. Dar nici prin cap nu-mi trecea că voi transforma asta în ceva serios".

După 7 ani de Spania, a revenit în țară. El și soția lui au condus un restaurant, dar Tinu stătea la distanță de bucătărie.

În 2012, fiica lui, Aida, a văzut la televizor prima ediție a show-ului MasterChef. I-a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să participe în anul următor. Și ce nu face un tată pentru fiica lui?

Așa a ajuns printre cei vreo 5.000 de oameni care au intrat în preselecții. De acolo a urmat un drum lung până în finală. S-a clasat pe locul 2, iar premiul a fost un curs la Academia Barilla din Parma.

"Acolo l-am întâlnit pe chef Marcello Zaccaria. Un tip incredibil, un om simplu și modest, care m-a învățat că în meseria asta e important să împărtășești.

Trucuri, tehnici, orice, nu așa cum se mai întâmplă la noi, unde bucătarii preferă să țină rețetele pentru ei. E mai important să ne mâncăm între noi, cum ar veni", spune Tinu.

Apariția la televizor i-a adus o seamă de prieteni noi. Dar în 2014, Tinu a divorțat și a rămas, dintr-odată, aproape singur.

"A fost o lovitură grea. Dispăruse rutina aceea care îmi dădea forță și echilibru: mă trezeam să-mi pregătesc copilul pentru școală, să-i fac sandvișurile și să-l duc de mânuță la autobuz.

Toate astea au devenit inaccesibile: a fost și este cumplit. Îmi dorisem să nu repet greșelile tatălui meu, să fiu un părinte bun, atâta tot. În viață trebuie să iei niște decizii. Când o faci, îți asumi tot ceea ce urmează".

Tinu a refuzat să plece iarăși din țară. A rămas acasă, pentru a fi aproape de copil. Iar când s-a adunat, a decis să-și deschidă un bistrou la Negreni, în județul Cluj.

Mai exact, în celebra parcare de la ieșirea din sat, pe DN1, undeva pe la jumătatea distanței dintre Cluj-Napoca și Oradea.

Și-a construit localul cu mâna lui. Lucra și noaptea, cocoțat pe o schelă, la lumina unei lumânări. În 2016, a deschis "Hai la Tinu!", lângă alte șapte restaurante − unele cu o vechime de 20 de ani în popasul turistic.

"Știi cum se spune în Ardeal! No, unde merem? No, hai la Tinu! Mi-am dorit ceva simplu, ușor de ținut minte".

Tinu și-a propus să fie cel mai tare din parcare. Spune că, în mare măsură, i-a reușit.

"Noi, românii, mergem de obicei setați, ca oile. Nu ne prea uităm după ceva diferit. La început, n-am băgat în meniu ciorbă de burtă sau mici, dar tot al doilea client intra la mine și întreba − ciorbă de burtă aveți, mici aveți?

Și am zis atunci că trebuie să mă mulez și după așteptările lor. Și dacă tot se întâmplă asta, hai să fac cea mai bună ciorbă de burtă și cei mai buni mici".

"Cotletul lui Tinu" e produsul cel mai căutat: "Un preparat simplu, gustos, cu hribi din zonă, mărar, usturoi, smântână".

"Mi-am canalizat toată energia în bistroul acesta. Oamenii care-mi trec pragul fac parte din familia mea. Stau cu ei la masă, povestim, e fain. Deși e o zonă de tranzit și lumea se așteaptă să fie ca la «împinge tava», găsesc o atmosferă diferită.

Nu pun meniul pe masă și plec. Clienții vin greu, dar pe cei pe care-i pierzi îi pierzi, de cele mai multe ori, pentru totdeauna. Am această satisfacție că, după atâtea încercări în viață, m-am ridicat și am făcut ceva cu mâinile și priceperea mea.

Pur și simplu am renăscut când am descoperit în gastronomie o lume care oferă o grămadă de chestii de explorat. Un bucătar trebuie să evolueze, să vrea tot timpul mai mult. Să nu se mulțumească niciodată − bă, atâta știu să fac, asta e.

Iar cei mai tineri trebuie să aibă cojones, să nu se prostitueze. Dacă vine un patron care n-are nicio treabă și vrea doar să spele niște bani cu un restaurant, să aibă curajul să-i înfrunte: «Uite, vezi intrarea în bucătărie, până aici! Lasă-mă să-mi fac treaba!»".

Rețeta de cotlet a lui Tinu

Ingrediente:

− 250 de grame de cotlet (două felii);

− 3 căței de usturoi;

− 100 de grame de hribi (proaspeți sau congelați);

− 100 de mililitri de smântână de gătit (grăsime, minim 25%);

− o mână de mărar proaspăt;

− sare, piper, ulei de măsline.

Se pune tigaia la încins cu uleiul de măsline, se bate ușor cotletul și se condimentează cu sare și piper. Se pune cotletul în tigaie, se lasă să se rumenească, apoi adăugăm două polonice de supă de legume (se poate pune și apă).

Adăugăm ciupercile și cățeii de usturoi tocați mărunt. Se întoarce carnea, se lasă să scadă și verificăm de sare și piper. Adăugăm smântâna și mărarul verde. Se lasă la foc mediu să se facă sosul.

Merge cu mămăliguță sau piure de cartofi.

Poftă bună!

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează