Codrin Munteanu, secretar general al MApN. Foto: mapn.ro
31/05/2016
Secretarul general al MApN și-a rezervat un post de lector la Universitatea din subordine
Secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, Codrin Dumitru Munteanu, și-a rezervat un post de lector la Universitatea Națională de Apărare (UNAp) – instituție coordonată tocmai de Secretariatul General pe care el îl conduce.
Munteanu figurează drept lector cu post rezervat la Facultatea de Securitate și Apărare din cadrul UNAp. El nu merge la cursuri, dar acumulează puncte pentru a putea accede la următoarea treaptă didactică – conferențiar universitar.
Informația apare în CV-ul său, postat pe site-ul MApN, și ne-a fost confirmată de Codrin Munteanu. Contactat de PressOne, el s-a declarat convins că nu se află în conflict de interese, pe motiv că este vorba despre un post didactic.
De ce a ales secretarul general al MApN să candideze pentru o poziție de lector în instituția de învățământ pe care o coordonează? De ce a rezervat postul? Care sunt atribuțiile sale în coordonarea UNAp?
Acestea sunt întrebările cărora am încercat să le răspundem în cele ce urmează.
"Nu a existat niciodată post de titular pe Drept"
Facultatea de Securitate și Apărare (FSA) din cadrul UNAp a fost înființată în 2013, prin comasarea unor departamente care funcționau separat, potrivit site-ului unap.ro.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Începând cu anul universitar 2015-2016, FSA este compusă din patru departamente:
- Departamentul operații multinaționale, studii strategice și de securitate
- Departamentul de comunicare în domeniul securității
Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
- Departamentul sisteme informaționale militare și informații pentru apărare
- Departamentul de management militar și de pregătire a personalului didactic.
În acesta din urmă – Departamentul de management militar și de pregătire a personalului didactic – a fost scos la concurs, la finele anului 2014, postul de lector universitar specializat în Drept și Management public. Așa cum cere legea, anunțul în acest sens a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 662/24.XI.2014.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Surse din UNAp au declarat pentru PressOne că postul a fost înființat chiar atunci:
„Aici nu a existat niciodată post de titular pe Drept. Nu era necesar. Materia asta era predată de profesori invitați sau asociați, iar în planul de învățământ nu erau trecute suficiente ore încât să justifice un post de titular.”
Potrivit acelorași surse, poziția pe care și-a dorit-o Codrin Munteanu presupune 400 de ore de activitate în cadrul Facultății.
Pentru a verifica dacă postul a existat anterior în planul de învățământ al Facultății de Securitate și Apărare, am trimis solicitare oficială în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
În solicitare am cerut numele celui care a ocupat anterior postul deținut de Munteanu, data vacantării acestui post, precum și justificarea scoaterii sale la concurs.
Până la ora publicării acestui material, UNAp nu ne-a răspuns.
Portalul posturilor vacante din învățământul superior, afiliat Ministerului Educației Naționale, a publicat detalii referitoare la concurs la finalul anului 2014 – în aceeași perioadă în care anunțul a apărut în Monitorul Oficial.
De aici am aflat că Munteanu a susținut prelegerea obligatorie la data de 2 februarie 2015, în incinta Universității de Apărare.
Concursul s-a derulat în felul următor: candidatul a ținut un discurs a cărui durată trebuia să fie de 45 de minute, în care a vorbit despre experiența sa profesională, dar și despre planul de dezvoltare a carierei universitare. În urma acestei prelegeri, comisia și publicul ar fi trebuit să îi adreseze întrebări.
Cea de-a doua probă a constat în susținerea unei prelegeri, pe o temă la alegere, axată pe una dintre cele două materii pe care Munteanu ar fi urmat să le predea: Management public și Drept.
Interesant este că, pentru alte poziții scoase la concurs de către Universitatea Națională de Apărare, candidaților li se impune să prezinte diplomă de Doctor în Științe Militare. Această condiție le-a fost cerută, de pildă, candidaților pentru poziția nr. 29, lector universitar de engleză și franceză în cadrul aceleiași Facultăți, post scos la concurs în aceeași perioadă cu cel al lui Munteanu.
De altfel, Metodologia de Concurs pentru ocuparea posturilor didactice din cadrul UNAp prevede, la articolul 36, că un lector universitar trebuie să prezinte diploma de doctor în domeniul postului pentru care candidează.
Aceasta este explicația pentru care, la poziția 29, dar și la poziția 30 – unde postul scos la concurs se axează pe Tehnici discursive și Limba greacă -, una dintre condiții este deținerea diplomei de doctor în Științe Militare.
Lui Codrin Munteanu însă, deși domeniul științific în care a candidat este tot cel al Științelor Militare, i s-a cerut doar să aibă doctorat, indiferent în ce domeniu.
Comisia care i-a acordat lui Munteanu posibilitatea de a preda în UNAp a fost condusă de către decanul Facultății de Securitate și Apărare, col. Toma Pleșanu. Ceilalți membri comisiei au fost: col. Lucian-Dragoș Popescu, lt. col. Mirela Pușcașu, conf. univ. Sorina Mihaela Mardar, col. Constantin Iordache.
Cu toate că nu a predat la Facultatea de Securitate și Apărare, Codrin Munteanu semnează, totuși, articole științifice din domeniul militar.
Un astfel de articol a apărut în volumul „Strategic Changes In Security And International Relations”, publicat în cursul lunii aprilie a acestui an.
Codrin Munteanu semnează articolul împreună cu Nicolae-Alin Pleșanu, care este fiul decanului Facultății de Securitate și Apărare. Articolul se referă la durata de funcționare a sistemelor de arme.
"A doua sau a treia zi am și făcut cerere de suspendare"
L-am contactat pe secretarul general al MApN pentru a-l întreba de ce a candidat pentru acest post și dacă nu își face griji cu privire la un posibil conflict de interese.
Inițial, Codrin Munteanu a declarat că UNAp nu se află în subordinea sa, ci a ministrului Apărării. Ulterior însă, el a admis că are atribuții de coordonare a Universității, dar a respins conflictul de interese, pe motiv că aceste atribuții nu ar fi legate de procesul de învățământ.
Potrivit articolului 301 din noul Cod Penal, conflictul de interese este definit astfel:
Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de ocupa o funcție publică.
Se observă că legiuitorul nu distinge între tipurile de relații profesionale, ci vorbește, pur și simplu, despre raporturi de muncă, în vreme ce foloasele pot fi orice natură.
L-am întrebat, deci, pe Codrin Munteanu, dacă nu consideră că se află în conflict de interese, din moment ce Universitatea Națională de Apărare funcționează în subordinea sa.
Informația referitoare la structurile coordonate de Secretariatul General al MApN se găsește, de altfel, chiar pe site-ul instituției conduse de Munteanu:
În aceste condiții, iată discuția telefonică pe care am purtat-o cu secretarul general al MApN:
– Nu considerați că vă aflați într-un conflict de interese, din moment ce Universitatea se află în subordinea dumneavoastră?
Codrin Munteanu: Nu, Universitatea nu e în subordinea mea. Deci, doamnă, lucrurile stau în felul următor: eu sunt lector la Universitatea „Babeș-Bolyai” din 2003. Nu s-a scos un post, s-au scos mai multe posturi la acel moment (în noiembrie 2014 – n.r.), cu toată procedura legală, publicate în Monitorul Oficial. Nu știu să vă spun un număr, oricum, au fost multe.
În contextul în care pentru acest post nu s-a prezentat nimeni, mi-am depus un dosar și eu, dreptul la concurs fiind un drept al oricui. De fapt, nici nu este un concurs, pentru că eu deja funcționam ca lector la „Babeș-Bolyai”.
Ca atare, a fost doar o verificare a condițiilor de dosar și cam atât. În situația în care ar fi fost două persoane înscrise, nu m-aș fi înscris, dar, repet, au fost mai multe posturi și nu s-a înscris nimeni.
– UNAp nu funcționează în subordinea Ministerului Apărării?
– Este în subordinea ministrului Apărării Naționale. Iar anumite aspecte legate de coordonare, într-adevăr, sunt delegate, dar nu au legătură una cu alta.
Adică nu au niciun fel de legătură și, repet, ar fi putut exista suspiciuni de orice natură doriți dacă ar fi fost mai multe persoane pe post și aș fi ieșit eu câștigător, dar nu a fost nimeni. Iar o minimă inteligență, având 11 ani de experiență ca lector universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” bănuiesc că am și eu, inclusiv cărți scrise.
– Dumneavoastră predați sau nu la UNAP?
– Nu. Nici nu am predat vreodată.
– Și atunci, de ce ați participat la un concurs pentru un post pe care nu îl puteați ocupa?
– Păi, stați un pic. Puteam să îl ocup.
– Erați deja demnitar.
– Nu sunt demnitar. Sunt funcționar public. Dacă vă uitați în Statutul funcționarilor publici, în mod expres la incompatibilități, spune că funcționarii publici nu pot ocupa alte funcții cu excepția celor de cadre didactice.
Nu sunt puține persoane care fac asta. O parte dintre ele au timpul necesar să se ocupe și de administrație, altă parte – în care mă încadrez și eu – consideră că nu pot face două lucruri în același timp și se suspendă, potrivit Legii Educației. Eu nu am prestat nicio oră acolo.
– Iar postul rămâne rezervat.
– În condițiile Legii Educației, cadrele didactice care ocupă diferite funcții se pot suspenda. Cred că a doua sau a treia zi am și făcut cererea de suspendare.
– În ce constau atribuțiile dumneavoastră în ceea ce privește UNAp?
– Orice universitate funcționează pe criteriul autonomiei universitare. Ca atare, nu e subordonată în ceea ce privește decizii interne de învățământ, pentru că și acolo există un Senat, ca la orice altă universitate.
Anumite chestiuni ce țin de logistică, de exercitarea acelor sarcini de natură militară, ca să spun așa, de personal… Nu neapărat de personal, că numirile de rector sunt tot la ministru.
Rectorul, de exemplu, se numește în baza unor alegeri. Sunt lucruri care țin de administrarea patrimoniului, de administrarea operativă. Nu intră în procesul de învățământ.
– Bugetul UNAp intră în atribuțiile dumneavoastră?
– Nu. Este o Ordonanță, 27 din 2014, unde apare exact cum se finanțează. De exemplu, pleacă comandantul în concediu și eu îi aprob concediul. Sau părăsește garnizoana și îi aprobi plecarea. Deci, nu pe aspecte de învățământ, pentru că și acolo funcționează autonomia universitară.
Cu siguranță, nu e nimic ilegal. E vorba de pasiunea mea de a preda… Dar, repet, m-am suspendat ca să nu încasez două salarii. Am primit reclamații, dar care au plecat de la altă situație și au fost verificate.
– Știu. A fost acolo, anul acesta, Corpul de Control al ministrului Apărării.
– Da. Vă spun eu, nu e nimic nelegal. Nemulțumirile de acolo pleacă de la niște chestiuni interne pe care am ajuns și eu să le cunosc, dar în care nu am nicio implicare. Pot să vă spun că e falsă chestia asta legată de mine.
Fost prefect de Covasna. Plus afaceri cu lemn
Cine este Codrin Dumitru Munteanu, secretarul general al MApN?
Potrivit CV-ului său, este doctor în Științe Administrative, cu o teză susținută la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), în 2010.
Și-a început cariera în Prefectura Covasna în anul 2000 și, până în 2008, a urcat treptele ierarhice. În 2008, pentru scurt timp, a fost subprefect de Covasna, iar între 2008 și 2009, subprefect de București.
S-a întors în Covasna ca prefect (2009-2010), apoi a revenit la București pentru doi ani, ca inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului.
Din 2012 în 2013 a fost din nou prefect de Covasna, susținut de PSD, iar la 30 ianuarie 2013 a fost numit secretar general în MApN.
Potrivit declarației sale de avere din 2015 – cea mai recentă pe care a publicat-o pe site-ul MApN -, Codrin Munteanu deținea 7 terenuri în județul Covasna. Dintre acestea, o suprafață de peste 20 de hectare reprezintă terenuri forestiere pe care, potrivit aceluiași document, le-ar fi obținut printr-o donație. Numele donatorului nu apare în acte.
În 2014, Munteanu a declarat că ar fi obținut și 21.666 lei din vânzarea de material lemnos, prin firma Ciambur SRL.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this