Scurta, dar agitata carieră de președinte de bloc a Simonei. Experiența tinerilor în comunitate: „M-am simțit ca Vlad Voiculescu, m-a învins sistemul”

Alex Olaru

Știri

09/08/2021

Simona - sau Simo - lucrează de ani buni în comunicare, în industria cinematografică. Promovează filme pentru câteva case de producție, colaborează cu HBO, e implicată în Gala Premiilor Gopo și în organizarea Festivalului Anonimul, așa că se poate spune că e destul de ocupată.

A fost de neînțeles pentru toată lumea din jur de ce și-a dorit să ocupe fotoliul prezidențial al blocului. E de neînțeles și pentru mine, îi spun amuzat. În gând o invidiez. Câtă energie au unii oameni!

Înțeleg însă rapid că Simona are traume pe care le aduce din trecut. O tragedie a lovit subit și, încă de atunci, Simona a înțeles că ceea ce se întâmplă în blocul ei, construit în anii ‘60, nu miroase a bine.

Un semn că va veni și ziua când va trebui să se implice activ în viața bătrânului bloc.

Capitolul I: Începuturile / Tragedia lovește

Totul a început acum aproape 10 ani, toamna. Simona abia se mutase într-un apartament cu trei camere la etajul 1, amenajat în stil scandinav. Practic, o chemare pentru un scenariu adaptat de Lars von Trier.

O mare de alb era casa Simonei, o invitație deschisă pentru duhurile rele.

„Imediat după ce am terminat renovarea, am avut o refulare cu căcat”, oftează Simona. Spune că a fost foarte, foarte greu, pentru că a venit o cantitate imensă din toaletă, chiuvetă și cadă. Practic, de peste tot. Își amintește că era singură acasă și de șoc și groază a început să bată pe la toate ușile de pe palier. 

Într-un final, s-a activat o vecină, după ce a văzut-o că operează ineficient cu un borcan și că nu face altceva decât să mute tragedia de colo-colo. Pragmatică, vecina și-a pus la dispoziție o găleată și propria toaletă. Ba, mai mult, a mobilizat-o și pe gospodina blocului, entitatea supremă cu care trebuie să te ai la fel de bine ca studentul loază cu secretara facultății.

Simona povestește că a urmat un pelerinaj al curioșilor. Vorba s-a dus repede și a mobilizat inclusiv Comitetul Executiv al blocului, care a venit să constate nenorocirea. 

„S-a întâmplat cu o zi înainte de Adunarea Generală, unde urma ca vechiul comitet să-și dea demisia și să se aleagă un nou președinte”.

Erau vremurile cu mulți pensionari în bloc. La Adunarea Generală de a doua zi s-a discutat și despre un fond de rulment care ar fi fost subtilizat în anii '90. Polițe antice de plătit.

Problema Simonei a fost la vremea aceea ceva secundar. Prioritară era numirea unui nou Comitet Executiv și alegerea unui președinte. „Doamna președinte numită atunci a stat în funcție până anul acesta”. 

La un deceniu de la Marea Refulare, așadar, Simona a simțit chemarea administrativă și că, în sfârșit, a venit și momentul ei de glorie.

Capitolul al II-lea: Programul de guvernare / Grădină urbană pe terasa blocului 

De când cu pandemia, adunările generale se întâmplă pe terasa blocului de 10 etaje. Terasă pe care Simona Rădoi visa în taină să o transforme într-o oază verde. Priveliștea s-a schimbat în ultimul deceniu, prioritățile blocului se pare că nu: „Aceiași oameni din bloc se certau pentru aceleași lucruri: fondul de rulment”.

Legea 196/2018 impune organizarea unei adunări generale în primul trimestru al anului. „De obicei există două etape”, detaliază Simona: convocare și reconvocare. Explicația e simplă: niciodată nu se întrunește cvorumul din prima, așa că proprietarii mai bagă o fisă. „Mulți nici nu se obosesc să vină la convocare, că știu că la reconvocare se întâmplă cu adevărat chestii”.

Iar chestii cu adevărat istorice în existența blocului s-au întâmplat pe 7 iunie 2021, când steaua politică în ascensiune a decis să meargă sus, pe bloc, pentru o poză de Instagram.

„M-am dus ca să-i arăt prietenului meu ce frumos se vede Lacul Morii de pe bloc. Dar am văzut scandal: oamenii se acuzau de data asta pentru fondul de rulment din 2011. Și se certau și pe locurile de parcare.”

Simona descrie un nucleu dur, vechi de când blocul și pus mereu pe scandal. Îmi imaginez un grup de ultrași vârstnici. Restul sunt inactivi, vin pentru entertainment.

„Ăștia vocali erau porniți împotriva doamnei gospodina blocului, pe care eu o apreciez foarte tare. Dacă ți se sparge o țeavă la 2 noaptea, o suni pe doamna M. și ea știe ce robinet să oprească, astfel încât să fie bine.”

Simona n-a fost de acord ca o firmă să preia atribuțiile doamnei M. Costă mai mult și nu are suflet. Pe acest fundal, uzați de putere și oricum prăbușiți în sondaje, vechiul Comitet Executiv și Președinta și-au dat demisia.

„Am văzut că se vota un nou Comitet. Și am zis să mă bag și eu. Aveam niște vise fierbinți cu terasa blocului, pe care mi-aș fi dorit să o facem circulabilă, să punem panouri solare, să facem o grădină urbană. Na, preocupări de om tânăr: cum să facem să fie frumos”.

Simona s-a oferit așadar să fie membru în Comitet și, spre surprinderea sa, a fost votată în unanimitate. O întreb ce anume i-a dat încredere și îmi răspunde că e văzută bine pe scară, pentru că salută pe toată lumea și zâmbește mult.

Manevra pentru putere nu s-a oprit însă aici, recunoaște Simo: „Eu, necunoscând legile și fiind mai mult atentă la scandal și la ce frumos se vede de pe bloc, nu am știut că din acest comitet se alege și președintele. Am crezut că sunt alegeri separate, din ce rămâne.”

7 voturi. 8 voturi. 12 voturi. Simona unanimitate. 7 iunie 2021, așadar: țineți minte trei cuvinte, Simona Rădoi președinte!

„Am râs, m-am simțit bine. M-am gândit vaaai, ce drăguț! Mă iubesc oamenii din bloc”.

Make The Bloc Great Again!

Capitolul al III-lea: Trezirea la realitate/ Cercurile de influență: „Se ceartă ca dracii între ei pe gărdulețe”

Puțin și foarte puțin, atât a ținut euforia alegerii noului președinte. Oamenii au început să sară pe noua cârmuitoare cu revendicări. Au fost invocate scurgeri în casă, prin tavan, țevi înfundate, locuri de parcare, zgomote de la vecinul și tot așa.

 - Dom'le, eu mă retrag.

- Prea târziu, ai fost consemnată în procesul-verbal. În cinci zile vei primi documentele Asociației. Apoi e treaba ta. Va trebui să convoci din nou Adunarea Generală. Iei un tabel, bați din ușă în ușă. Îi anunți când și unde se întâmplă ședința și îi pui să semneze că au fost înștiințați.

Unul din puținele avantaje câștigate în pandemie, continuă Simona, e desființarea casieriei, demers făcut pentru a-i proteja pe vârstnici. Lumea plătește direct în cont bancar sau prin intermediul aplicației E-bloc, așa că măcar din acest punct de vedere a fost eliminat un stres birocratic inutil. „Sunt costuri bune și totul e ok. Chiar n-ai ce să comentezi la adresa acestor servicii”, spune Simona, strânsă cu ușa de greutatea funcției în care a picat.

Din perspectiva Simonei, sunt oameni la bloc care își folosesc energia și inteligența înspre investigații care nu duc nicăieri, așa cum le numește acum.

O rog să-mi dea un exemplu. Aflu că fosta președintă era acuzată că a subtilizat de la bancă o sumă ridicolă, câteva zeci de lei, cam cât costă o pizza. „Investigăm, de fapt, achiziția unor saci de gunoi. Se pierde vremea aiurea”. Orice încercare de a rezolva problemele cu adevărat relevante se lovește de rezistența unor locatari.

„O doamnă mi-a trimis un document de șase pagini cu toate contractele pe care le solicita. Bănuiala mea e că are ceva personal de împărțit cu fosta conducere.”

Simona insistă că oamenii tineri din bloc nu pun piciorul la ședințe. Din punctul lor de vedere, lucrurile funcționează. De ce să te legi la cap, dacă nu te doare? mă gândesc. Pe măsură ce o ascult vorbind îmi dau seama că nu m-aș băga nici în ruptul capului în așa ceva.

„Se ceartă ca dracii între ei pe gărdulețe. E apogeul vieții lor sociale”, concluzionează fosta președintă de bloc.

Predarea documentelor Asociației presupune transferul cărților de imobil ale celor trei scări de bloc, CUI-ul, bugetul de cheltuieli spre aprobare ulterioară, caietul cartonat de procese-verbale și convocatorul și re-convocatorul ședinței. „Documentele esențiale sunt certificatul fiscal și cele trei cărți de imobil”.

Proprietarii aleși în Cex trebuie să semneze că au primit documentele de mai sus, însă până și acest pas procedural se împotmolește rapid, pentru că e mereu cineva care refuză să o facă. „Atunci mi-am dat seama că problema va fi extrem de… problematică pe parcurs. Oamenii își purtau cumva războaiele personale prin mine.”

Comitetul Executiv al unui bloc e format dintr-un număr impar de membri. Votul președintelui e decisiv și totodată președintele de bloc e singurul care are un salariu: undeva la 100 de euro lunar.

Simona precizează însă că nicăieri nu este alocată o normă pentru suma respectivă și susține că oamenii nu înțeleg că șeful statului la bloc nu poate fi la dispoziția lor 24 de ore din 24.

„Trebuie să fii tot timpul disponibil, la orice oră din zi și din noapte. În luna mea de mandat s-a întâmplat să mă sune oameni la 7 dimineața, pentru un calcul la întreținere. Administratora nu le răspunsese evident noaptea la email, așa că m-au sunat pe mine. Și oricum, președintele nu calculează întreținerea.”

Capitolul al IV-lea: Baletul diplomatic / Demisia: „Am fost prinsă în această spirală de nebunie”

Simona e un potop de vorbe. Îmi relatează pas cu pas fiecare moment al scurtului, dar altfel agitatului mandat pe care l-a avut. O întreb ce s-a ales totuși de grădina urbană cu panouri solare la care visa pe bloc.

 „N-am apucat nici măcar să vorbesc despre ele. Singurele lucruri pe care le-am făcut într-o lună au fost să investighez și să caut printr-un morman de contracte vechi, astfel încât să pot să răspund măcar într-o mică măsură solicitărilor celor care își doreau documentele înșirate pe 6 pagini într-un pdf. A trebuit să fac și un balet diplomatic între gospodina blocului și contestatarii ei.”

Unii locatari s-au fixat pe ideea că doamna M. trebuie înlocuită cu o firmă. Simona s-a interesat de costuri și a constatat că nicio firmă nu poate face ce face gospodina blocului, chiar dacă unii sunt nemulțumiți că nu răspunde prompt la saluturile lor. Din nou, energie consumată.

„Eu nu sunt conflictuală. Nu sunt agresivă, dar dacă nu îmi rezolvați problema, vă dau în judecată!” a fost discursul pe care l-a auzit președinta de bloc timp de o lună, în repetate rânduri. „Am fost prinsă în această spirală de nebunie.”

Demisia pândea de după colț. Era o chestiune de timp, dar nici plecarea nu a fost ușoară. „M-am simțit ca Vlad Voiculescu, m-a învins sistemul”, îmi spune amuzată. Râdem amândoi. Grea politica la bloc.

 „A trebuit să provoc mai multe lucruri ca să se întâmple această Adunare Generală. E foarte problematic. Și până la urmă nu e vorba doar de experiențe amuzante. Această lege 196/2018 e defectuoasă, în sensul că e extrem de interpretabilă. În ce mă privește pe mine, ca președinte, dacă nu aș fi găsit pe cineva care să mă înlocuiască, chiar dacă mi-aș fi prezentat demisia în cadrul Adunării Generale, aș fi rămas în funcție pe termen nelimitat. Dacă mi-aș fi dat demisia în cadrul Comitetului Executiv aș fi scăpat ceva mai ușor. Dar nu am vrut să fac asta, pentru că am dorit să cer și dizolvarea acestui for, pentru a-l scăpa pe înlocuitor de membrii turbulenți instalați deja acolo. Practic, această lege te ține prizonier în funcție. Nu mai poți apela la propria voință”, reclamă tânăra.

Pentru a înștiința tot blocul, așa cum cer procedurile, Simona a folosit avizierul, mailul și un tabel convocator, cu care a mers la colindat din ușă în ușă. 

 „Așa am avut ocazia să bat la fiecare ușă și să văd oamenii. În prosop, în boxeri, în furou. A fost un reality check foarte bun, pentru că mi-am dat seama că sunt foarte mulți oameni bătrâni sau nevoiași. Alții nu se pot deplasa și nu au mai ieșit din case de luni sau ani.”

A convocat adunarea la 19.00 seara, dar chiar și așa era foarte cald, iar un domn a venit cu o umbrelă de plajă. Secretar de conjunctură a fost partenerul ei, care s-a înghesuit și el sub umbrelă, să scrie procesul-verbal. Ceilalți refuzau să își asume, ziceau că „ei nu știu să scrie frumos”. Prietenul Simonei a fost instruit: imediat cum ea își anunța demisia, el trebuia să consemneze, ca genistul care taie firul roșu. „Voiam doar să scap, ajunsese un coșmar pentru mine.”

Cei doi făcuseră un plan de acasă, pentru a evita scandalul: fiecare locatar urma să primească un obiect în mână, atunci când voia să spună ceva. O metodă corporatistă de înscriere la cuvânt, care nu a mai fost implementată, pentru că, spune fosta președintă de bloc, „ni se părea că fiecare obiect pe care puneam ochii era contondent”. 

Când să dea să plece spre casele lor, locatarii de la Piața Chibrit au primit cireașa din tort. „După ce am anunțat că plec din funcție, m-am simțit atât de eliberată, că am luat-o în brațe pe gospodina blocului. Avea cheile de la terasa blocului în mână și a doua zi am văzut ce vânătaie mi-am făcut. Atât de eliberator a fost momentul.”

Simona a găsit un alt tânăr, un jurist din bloc, care să-i ia locul. „Tu ești USR”, i-a spus într-un final, eliberată de povară și i-a urat mult succes.

„Le-am zis că îmi anunț demisia, pentru că job-ul meu de zi cu zi nu îmi permite să aloc atâta timp problemelor asociației, că am cearcănele până la genunchi, că nu mă pot baza pe Comitetul Executiv, care nu-și asumă niciun fel de sarcini. Mai mult, o parte din comitet mă împiedică să mă ocup de adevăratele probleme.”

Capitolul al V-lea: Învățăturile și învățămintele Simonei:  „În blocuri sunt și foarte mulți oameni singuri”

Pentru cine nu are pregătire de specialitate, legea 196 e mai tehnică și complicată decât Codul Rutier pentru începători, a învățat fosta președintă de bloc pe propria piele. „Dacă nu deții limbajul și nu cunoști, e greu, mai ales că oamenii sunt incisivi și nu te lasă să te acomodezi”. 

„Deși toți bănuiesc furturi, nimeni nu se implică pentru angajarea unui cenzor, de exemplu. Am căutat singură oferte. Apoi voiau să desfundăm țevile cu elefantul și, din nou, nebunia s-a repetat. Mi-am dat seama că nu am cu cine să fac, că fiecare are de fapt un alt interes”, susține Simona. 

Spune că viața de președinte de bloc a afectat-o, pentru că ajunsese să doarmă doar patru ore pe noapte. „Nu că mă ținea Asociația ocupată, ci gândurile că oamenii cereau mereu câte ceva, amenințându-mă”.  

Experiența a ajutat-o însă să înțeleagă mai bine unde trăiește și implicit să-i vadă mai clar pe cei din jur:

„Categoriile mari pe care le-am identificat: oameni activi, cu joburi, mult mai ancorați în vremurile în care trăim. Oameni cu preocupări și care nu se implică în scandaluri. Își plătesc întreținerea la zi și nu le pasă pe ce se ceartă restul din bloc. A doua categorie: oamenii în vârstă. Mulți locuiesc acolo din anii '60. ”

 „Sunt și câțiva cetățeni străini. Unii chiriași cauzează probleme. Au fost apartamente unde au fost studiouri de videochat, multora nu le pasă de curățenie."

Și tocmai într-o lume colorată și diversă a blocului, așa cum a descris-o Simona până acum, cu ședințe OTV-iste și cu mult tumult, trăiesc și invizibilii. Oamenii singuri.

 „În blocuri sunt și foarte mulți oameni singuri. La una din ușile în care am bătut gospodina blocului îmi spunea că nu o să răspundă nimeni, pentru că acolo locuiește o doamnă de 90 de ani, paralizată, cu fiul ei, care o îngrijește, dar are la rându-i un handicap. Nu mai are un picior și nici proteză. Oameni cu handicap și cazuri sociale. Sunt oameni la etajul 9 care folosesc, de exemplu, terasa blocului pentru plimbarea zilnică, pentru că starea lor de sănătate nu le mai permite să iasă pe afară.”

Schimbarea, crede Simona, ar trebui să plece tot de la tineri. Ei ar trebui „să înceapă prin a înțelege că trebuie să comunice cu cei din bloc, în funcție de mediul în care se află.”

 „E fezabil ca tinerii să se implice, dar într-un orizont de timp mai îndepărtat. În blocuri locuiesc încă locatari de la prima generație. Sunt oameni în vârstă și e absurd, dacă vrei de exemplu să faci terasa, să-i supui la niște costuri. Aș zice că poate în vreo zece ani lucrurile s-ar putea schimba. Cei vârstnici reprezintă o problemă doar pentru că nu le poți imputa la întreținere costuri foarte mari.

Dar mai sunt și cei din categoria 50+, care au prins alte vremuri și pentru care totul este un ciubuc. La fiecare discuție apare o suspiciune. Așa au fost învățați, după ce și-au trăit o jumătate de viață în comunism. Sunt oameni care au nevoie să fie validați. Distrag atenția de la lucrurile importante și îi atrag și pe alții în nebunia lor. Lucrurile se vor schimba, dar trebuie ca oamenii să-și mai schimbe un pic obiceiurile”, concluzionează Simona, proaspăt demisionară din funcția de președinte de bloc.

Federația Asociațiilor de Proprietari: Legislația e haotică, iar tinerii sunt descurajați

Legea 196 creează probleme președinților, dar mai ales administratorilor de bloc, în special în ceea ce privește atestarea, reiese din povestea Simonei. Și, într-adevăr, articolul 64 prevede că „atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis”, fără a exista și alte detalii. 

„În aceleași condiții, cum? Adică mai trebuie examen, mai trebuie parcurs o dată sau cum? Administratora noastră s-a dus la Primărie să întrebe și i-au spus că nimeni nu știe încă. Trebuie să treacă patru ani de la legea emisă în 2018 și apoi vor vedea”, spune tânăra.

O confirmă, pentru PressOne, și președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România. Radu Opaina merge însă și mai departe și vorbește de un sistem întreg care, susține el, nu ar face altceva decât să creeze confuzie și să îngreuneze actul administrativ. 

„În primul rând legea este haotică. Are șapte prevederi în șapte articole care descriu teoretic aceleași aspecte. Doar că sunt de fapt diferite și lasă loc de interpretări. Dacă vrea cineva să înțeleagă logic legea, nu înțelege nimic. A creat un haos în teren, în realitate. Oamenii nu mai știu ce să facă.”

Până și digitalizarea administrațiilor de bloc și trecerea plăților în online ar veni cu o serie de restricții, în loc să ușureze plata întreținerii, acuză Radu Opaina. 

 „La un articol se spune că se ia acordul, semnătura 100%, la altul că trebuie să semneze 70% din bloc. Legea intră în contradicție și cu alte legi. Încalcă Codul Fiscal, Codul Civil. Și vă mai dau un exemplu: în lege se spune că Asociația va deschide un singur cont bancar. Unde este în România și Europa limitată treaba asta? Ar trebui să poți să ai unul, două, trei conturi bancare, după nevoi și în funcție de ce necesități ai, nu?”

Legislația, acuză Federația Asociațiilor de Proprietari din România, ar fi fost făcută după ureche, „de către o echipă care nu avea nicio legătură cu realitatea de la blocuri. N-au întrebat profesioniști, n-au cerut cont de sfaturile altora, care se pricep în domeniu. Pur și simplu au tratat problema neserios.”

Inițiatorul legii 196/2018 a fost Guvernul, iar obiectivele, așa cum au fost definite în expunerea de motive, vizau, printre altele, eficientizarea administrării locuințelor, clarificarea responsabilităților și a incompatibilităților dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociațiilor de proprietari sau clarificarea relației dintre autoritățile publice și asociațiile de proprietari. 

„Sunt o grămadă de puncte care trebuiau atinse, de la organizare și până la managementul de calitate a unei asociații de proprietari. Se puteau lua o serie de măsuri eficiente, simple și clare. Nu complicate, cum s-a procedat. Când faci o lege nouă trebuie să vii cu plus valoare, nu cu minus”, comentează acum Radu Opaina, pe care îl întreb ce înseamnă însă management de calitate la bloc. 

„Parametri care pot fi măsurați”, răspunde reprezentantul proprietarilor. „De exemplu, situația financiar-contabilă. E pe plus sau pe minus? Normală sau fraudată? Valoare sau non-valoare? Sunt foarte multe blocuri în faliment. Care nu au cum să plătească facturile din N cauze. O măsură extrem de importantă ar fi fost să nu mai existe administratorul unic care face totul într-un bloc. Când unul face totul și are pe mână și banii, și actele. Așa apare frauda, Președintele și Comitetul Executiv sunt formali. Cine e șmecher și hoț îl învârte pe președinte cum vrea el. Președintele e formal, e afon în treaba asta. Deci nu s-a pus accentul până acum pe importanța președintelui.”

Când s-a apucat să învețe noțiuni administrative și când a decis să se implice în viața microcomunității de la bloc, Radu Opaina avea 26 de ani. Au trecut mai mulți de atunci, dar spune că o înțelege pe Simona și experiența ei.

„Nu se bagă tinerii și nu se implică pentru că ei văd că în comunitatea din blocul respectiv sunt numai scandaluri, cârcoteli, numai intrigi. Nu sunt atrași și stimulați pentru că nu-i ajută nimeni din punct de vedere al legii și din punct de vedere al stimulentului lui personal.”

Fotografiile au fost preluate cu permisiunea administratorului grupului Scară, frumos