Sculptorul de fructe

Valentin Șchiopu

Redactor

– Hernie de disc, varice, te interesează?

– Păi nu prea.

– Vrei să-ți vezi familia mai mult în poze?

…

– În cazul ăsta, nu te apuca de bucătărie.

E sfatul pe care Sebastian Bătinaș li-l dă tinerilor care vor să lucreze în acest domeniu competitiv. Le înșiră bolile profesionale și le explică ritmul de lucru la care se vor înhăma.

Dacă spaima nu se instalează imediat, atunci trece la alte detalii.

La 14 ani, Bătinaș voia să se angajeze ca picolo într-un hotel din Cluj. Mult mai târziu, după ce fabricase mobilă timp de vreo două decenii, a ajuns în bucătăria unui hotel de patru stele din orașul Harrogate, aflat în comitatul Yorkshire din nordul Angliei. Avea deja aproape 40 de ani.

În paralel, își perfecționase tehnica de fruit and vegetable carving (sculptură în fructe și legume). Se inspirase de la maeștri thailandezi și de oriunde găsise tutoriale și sfaturi practice.

Recent, Sebastian Bătinaș s-a întors în România pentru a pune bazele unei școli în domeniu.

Încercase și înainte să plece în Anglia. Atunci i s-a cerut să facă un curs în urma căruia să obțină calitatea de formator. Când l-a terminat, i s-a cerut diploma de absolvire a unei facultăți.

„«Doamnă, eu sculptez pepeni, pentru ce îmi cereți facultate?» Asta e o problemă acasă, faptul că totul e complicat și că nimeni nu e dispus să-ți ușureze existența, ba dimpotrivă”.

Clienții hotelului din Yorkshire îi admirau aranjamantele. Amazing, amazing, amazing, era succesiunea de cuvinte care-l amuza. Altfel, Bătinaș spune că britanicii știu să se bucure de orice lucru, oricât de neînsemnat. Și știu s-o și arate.

Programul lui de lucru era cumplit. 5 zile pe săptămână, cel puțin 10 ore pe zi. Stabilimentul la care lucra avea în medie 300 de clienți.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Era relaxat când în bucătărie munceau 12 oameni, dar, de obicei, făceau toată munca într-o echipă de 6-7.

„E o muncă frumoasă. Cine are pasiunea asta merită să-și acorde o șansă și să meargă afară să vadă cum se întâmplă lucrurile.

În același timp, trebuie să aibă o sănătate de fier și să-și permită să renunțe la familie și la multe altele.

Lucram cu bucătari din Cehia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie…O lume pestriță, în care fiecare încerca să fie la înălțime. Am înțeles că lucrul în echipă e cel mai important”, povestește Bătinaș.

Momentele tensionate le tranșa simplu. La un moment dat, unul dintre colegi a început să urle la el. Ieșirea era nejustificată. Sebastian l-a invitat la o discuție în camera frigorifică.

– Știi, eu vin dintr-un sistem și dintr-o țară în care oamenii urlă mereu unii la alții. Nu mai suport lucrurile astea. Dacă nu înțeleg din prima ce vrei, poți repeta. Dacă se întâmplă și a treia oară, da, s-ar putea să fie necesar să ridici tonul. Dar, până atunci…

– Și de ce purtăm această discuție în camera frigorifică?

– Ca să ții minte.

La 45 de ani, Sebi a revenit la Cluj. Vrea să împărtășească din experiența lui. L-a emoționat un mesaj pe Facebook. Un puști de 12 ani l-a abordat să-i ceară sfaturi despre cum se fac prăjiturile. Schimbă mesaje de doi ani.

„E impresionant. Puștiul îmi trimite mereu poze cu ceea ce face. Tinerii au nevoie de ghidaj. Poate că nouă ne-a lipsit. Eu aveam 18 ani la Revoluție. Am ieșit în stradă cu speranța că schimbarea se poate produce cu adevărat. Poate că noua generație va izbuti”.