Său și salvatorul său

„Nu trebuie să îmbraci o pelerină sau o uniformă pentru a fi un super-erou. Ajunge să fii un om bun la suflet”.

O spune plutonierul major Florin Tăbăcaru (38 de ani), pompier la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. El donează de aproape 7 ani trombocite pentru un vârstnic din Focșani, Marin Său (68 de ani), care a fost diagnosticat în 2012 cu trombocitopenie acută.

Viața lui Său, un instalator ieșit la pensie, depinde de disponibilitatea celor care au grupa lui sanguină, zero negativ. La fiecare o lună și jumătate, el se internează în spital timp de 5-6 zile, pentru transfuzia plachetelor sangvine.

După ce a aflat că suferă de o afecțiune gravă, pentru Marin Său a început o cursă contra-cronometru în a găsi donatori. Doi dintre cei patru copii ai săi i-au asigurat o parte din necesarul de trombocite pentru transfuzii.

Nu era suficient.

Numele plutonierului Tăbăcaru figura în baza de date a Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea. Începuse să doneze încă din 2005, când era militar în compania Geniu a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani.

Citise el undeva că oamenii cu grupa sanguină 0 au jucat un rol important în toate societățile, de când e lumea și pământul, dar i se părea o gogomănie.

Cu un an înainte, fusese în misiune în Afganistan, cercetaș de geniu, printre câmpuri de mine și bombe artizanale.

Sărbătorise împlinirea vârstei de 24 de ani în baza din Kandahar.

După ce a scăpat cu viață dintr-un teatru de război, i se părea floare la ureche să stea câteva minute pe un scaun, iar o asistentă să-l înțepe cu un ac.

După prima recoltare, i-au spus că Rh-ul negativ îl face special, dar că a „moștenit” o situație incomodă: este donator universal, dar poate primi sânge doar de la aceeași grupă, una destul de rară.

Așadar, Tăbăcaru trecea de la soldatul universal la donatorul universal.

Și atunci − s-a întrebat el −, există suficiente rezerve de sânge pentru cei care au cu adevărat nevoie?

Destul de puține, avea să afle, fiindcă oamenii nu se prea înghesuie să doneze. Din acel moment, a început să meargă periodic la Centrul de Transfuzie și a adunat peste 40 de donări.

*

În 2006, Tăbăcaru a aplicat pentru unul dintre posturile scoase la concurs de ISU Vrancea. Așa a ajuns pompier în orașul său natal, Adjud.

Spune că uniforma de la detașamentul de pompieri l-a făcut să se simtă într-adevăr special:

„Se numește microbul pompieristic, și el te învață și te îndrumă permanent să vezi problema celuilalt ca pe problema ta, și să încerci s-o rezolvi.

Odată contaminat, vă spun că orice pare greu pentru cineva nouă ni se pare ușor. Și nu mai ai cum să treci cu vederea problemele celui de lângă tine”.

În urmă cu 10 ani, o familie i-a bătut la ușă. Aveau nevoie de sânge pentru fata lor bolnavă de leucemie.

Subofițerul Tăbăcaru n-a ezitat să ajute. Nu i-a întors spatele nici instalatorului Marin Său, când acesta i-a cerut ajutorul.

De atunci, o dată la trei luni îi donează trombocite − celulele VIP, cum sunt supranumite. A mai găsit la ISU un coleg cu grupa zero negativ, pe plutonierul adjutant Dumitru Petrică, iar acesta a acceptat și el să doneze pentru Marin Său.

Tăbăcaru insistă că a dona sânge e la îndemâna oricui și că, după ce o faci, „starea de relaxare, știind că ai făcut bine, te mulțumește profund la nivel de suflet”.

„Hai să nu discutăm despre procedură, ca să nu-i speriem pe oameni. Și așa sunt speriați, și nu știu de ce. Să donezi sânge e banal.

De ce n-o facem cu toții, asta-i întrebarea. Trăim niște timpuri în care fluturăm zilnic tot felul de idei și repere morale, dar vorbind foarte mult și făcând foarte puțin.

E o distanță prea mare de la vorbe la fapte. Ce-ți dorești să fii în viață − spectator sau actor? Uneori mai trebuie să fii și actor. Îi rog pe colegii mei din minister și pe toți oamenii cu suflet bun din țara asta să meargă să doneze”.

*

De Crăciun, Marin Său l-a vizitat la Belfast pe unul dintre cei patru copii ai săi, Daniel − singurul stabilit în străinătate.

În 2016, după 12 ani de Italia, acesta se mutase, împreună cu soția și copiii, în Irlanda de Nord. În toată perioada aceea, „fiul rătăcitor” nu mai venise deloc în România.

Își văzuse tatăl doar pe Skype. Așa cum tot de la „distanță” îl cunoscuseră și copiii lui pe bunicul din Focșani.

Daniel Său are trei copii. Primul e născut în țară − avea 2 ani în momentul plecării din România −, al doilea a venit pe lume în Italia, în urmă cu 8 ani, iar al treilea la Belfast, anul trecut.

Tatăl lor decisese, când a părăsit România, că tot ce mai contează sunt copiii: dacă ei sunt fericiți, și el e fericit.

„Nu ducem dorul României. Viața noastră e aici. Am trecut prin ceea ce au trecut mii de români. Sunt capul familiei și trebuie să le asigur copiilor mei cele mai bune condiții.

Când l-am văzut pe tata la Belfast, după atâta timp, am început să plâng. Și am plâns mult. Nu credeam că o să-l mai văd vreodată în viață”.

Pe vremea când trăia în Italia, Daniel Său a fost voluntar la Protezione Civile: s-a specializat pe căutare-salvare montană și pe stingerea incendiilor de pădure.

„Din acest motiv îi înțeleg perfect pe pompierii care donează pentru tata, și le mulțumesc din suflet”.

Copiii lui nu vorbesc limba română. În primele zile l-au privit pe bunicul lor ca pe un străin cu care abia reușeau să comunice. Dar sângele apă nu se face.

„Într-o dimineață, tata a coborât în living cu ochii în lacrimi. Mi-a spus că băieții intraseră în cameră și îl luaseră în brațe.

Apoi au petrecut mult timp împreună cât a stat la noi. Cel mijlociu îmi spunea că are cel mai tare bunic de pe fața pământului”.

Daniel spune că, până la acea vizită, n-a știut că tatăl lui e atât de grav bolnav. Fiindcă, în toți acești ani, Marin Său le ceruse copiilor din România să nu-i spună adevărul, până la capăt, fratelui lor.

„Am fost șocat când am căutat pe Google diagnosticul. Apoi, după întoarcerea lui în România, am văzut într-o zi toate știrile locale și toată povestea legată de gestul pompierilor.

Stăteam pe canapea plângând. Copiii m-au întrebat ce e cu mine. Le-am explicat.

Cel mare a priceput cel mai bine, iar cel mijlociu știe un lucru: dacă oamenii în uniformă îi dau sânge, bunicul nu o să moară niciodată”.

*

Cum se recoltează trombocitele

Există 4 grupe de sânge și nu toate sunt compatibile între ele: A, B, AB, 0 (zero). Cu cât grupa de sânge este mai comună, cu atât cererea este mai mare. Cele mai frecvente grupe de sânge sunt 0 și A. Mai puțin frecventă este grupa B, iar AB este și mai rară.

Fiecare grupă are și Rh Negativ. Grupele cu Rh Negativ sunt extrem de greu de gestionat din cauza faptului că sunt rare la nivelul populației, în general. Se întâmplă, deseori, ca solicitările făcute de spitale să nu poată fi satisfăcute în timp util.

Dacă sângele tău este sănătos, poți să salvezi chiar și trei vieți, pentru că în laboratoare, specialiștii pot să separe următoarele:

– celule roșii (se folosesc mai ales la intervenții chirurgicale și sunt „bune” până la 35 de zile de la recoltare);

– trombocite (sunt „bune” până la 5 zile de la recoltare și pot ajuta la tratamentul bolnavilor de cancer și leucemie);

– plasmă (congelată, poate fi folosită până la 12 luni și este cel mai des utilizată în accidente și traume, arsuri);

Orice donator sănătos poate dona trombocite mergând la Centrul de Transfuzii, unde, timp de aproximativ o oră, i se recoltează sânge de la nivelul braţului, cu ajutorul aparatului de citafereză.

Instrumentul medical extrage din sânge trombocitele, apoi sângele este indrodus la loc în organism. Practic, sângele trece prin acest filtru care opreşte însă celulele ce pot fi folosite în tratamentul tuturor formelor de cancer, dar şi pentru alte maladii rare.

Sursa: sieudonez.ro