Rugul

Într-un fel, când ne întâlnim personal cu istoria mare, când tăvălugul ei ne atinge direct, toți ne aflăm în situația orbilor puși să descrie un elefant pe baza experienței pipăirii lui. Unul îl reduce la trompă, altul la fildeși, altul la piciorul acoperit de piele cornoasă.

Pentru că elefantul e prea mare ca observatorul tactil să aibă acces la întregul său corp, dar și pentru că observațiile prin contact nemijlocit capătă, subiectiv, o mult mai mare importanță decât ce a rămas netrăit.

Tot așa, puși să redăm momente istorice traumatice, cei mai mulți ne vom descrie pe noi înșine, dând memoriei individuale întâietate asupra memoriei documentare.

Ca orice bun prozator, György Dragomán știe acest lucru. Încă de la romanul pe care l-a publicat în 2008 – Regele alb, în scrisul lui se vedea preocuparea pentru această gamă personală și minoră a privirii asupra istoriei.

Acolo, fiul și mama se aflau în centrul romanului în care tatăl era condamnat politic. Cei doi își scriau partitura umană în marginea sacrificiului eroic și tocmai din această privire a celor rămași acasă, pentru a-i aștepta pe eroii detenției politice, se năștea unul dintre cele mai tulburătoare și mai dense romane ale lumii postcomuniste.

În cel mai recent roman al său, Rugul (Polirom, 2015, tradus de aceeași Ildikó Gábos-Foarță), nepoata și bunica se reîntâlnesc pentru a se sprijini, literal, una pe cealaltă: nepoatei i-au murit părinții, iar bunica, de mult îndepărtată de fiica ei, a rămas văduvă.

Orfana Emma este recuperată din orfelinat și adusă să trăiască în casa în care a copilărit și mama ei. Ne aflăm undeva în Transilvania anilor ’90. Portretele comandantului suprem zac rupte prin tot felul de unghere, primele hipermarketuri nasc lacrimi de emoție religioasă, urmașii victimelor îi urăsc pe urmașii presupușilor călăi, morților Revoluției li se fură cadavrele, iar Securitatea se așază la bazele noii lumi, având trimiși în Frontul Salvării Naționale.

Toate aceste lucruri alcătuiesc însă fundalul, planul îndepărtat al unei povești pe care o spune adolescenta Emma, cu vorbele propriilor emoții și, uneori, cu vorbele bunicii, care îi relatează episoade din istoria familiei.

În această poveste contează mai mult parfumul mamei pierdute, amintirea tablourilor tatălui – un artist refugiat în alcool, prietenii și dușmanii de la școală, așteptarea unui mărțișor, costumul de baie perfect, surpriza primei iubiri, descoperirea transei artistice la orele de desen sau a bucuriei de a alerga până când respirația începe să doară.

Un palier special îi este dedicat bunicii, care oficiază acte de magie albă (prin care o salvează pe Emma din tot felul de pericole) sau neagră (vezi scena păpușii de cârpe străpunse de andrele).

Bunica descifrează semne doar de ea știute și îi predă nepoatei lecții de cunoaștere secretă. Tot cu ajutorul ei iese la lumină o poveste paralelă, a deportării evreilor din Transilvania.

Relația bunică-nepoată este excelent construită, în primul rând pentru că nu e minată de sentimentalismele care clișeizează de obicei reprezentarea ei în ficțiune.

Impresionant este și faptul că „rugul” devine chiar veriga de legătură între cele două femei: firește că o primă sugestie ne trimite la purificarea prin foc, dar la fel de importantă este evocarea vânătorilor de vrăjitoare, finalizate de obicei cu arderea pe rug.

*

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 4-6 aprilie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

COFFeEAST în București, UrbanEye Film Festival în Cluj-Napoca, Food Truck Festival în Timișoara și lucrări de Ștefan Câlția în Iași. Tu ce faci în weekend?

În Rugul respiră o lume a vânătorilor de vrăjitoare din istoria recentă. E o lume însetată de răzbunare și de sânge, de la copiii care se bat până la desfigurare, la adulții „siderurgiști” care o sechestrează pe bunică în numele unei dreptăți colective ai cărei mesageri se autoproclamă.

Toate acestea merg mână în mână cu impresia unei anestezii colective, de parcă întregul corp comunitar și-ar fi pierdut capacitățile senzoriale, devenind un mușuroi incapabil să simtă prin ce trece. Într-o astfel de lume nimeni nu vrea să accepte că „noi nu suntem de vină nici că ei au murit, nici că noi am supraviețuit”.

Culmea este că, deși o fetiță și o bunică nu ar avea nicio șansă aici, ele capătă puteri și ajutoare speciale, care le fac aproape invincibile. Cu frecvente trimiteri la logica simbolică a basmelor, Dragomán le sare în ajutor acestor personaje din marginea istoriei, trimițându-le obiecte și animale benefice: inelul cu rubin al bunicii, elasticul de păr cu clopoței de argint al mamei, moștenit de Emma, vulpile eliberate într-o scenă care amintește de romanul lui Swarthout Binecuvântați animalele și copiii, apoi șopârla dătătoare de viață, șoimul salvatorului Péter, dar și Golemul evreiesc reinventat ca Osul Pământului.

Stofa de romancier adevărat se vede la György Dragomán și în ceea ce lasă nespus, în dozajul de o precizie farmaceutică al violenței. Nu m-am putut abține să-mi imaginez cum ar fi construit alți scriitori contemporani anumite scene din Rugul, și comparația a ieșit mereu în avantajul lui Dragomán. El pare să respecte logica memoriei subiective inclusiv la acest nivel, evitând atât excesul expresionist, cât și falsa pudoare, sentențiozitatea, transformarea adevărului personal în adevăr general.

O lecție despre iertare și suferință, despre țapi ispășitori care își asumă conștient rușinea colectivă, dar – nu în ultimul rând – o foarte bună lecție de ficțiune.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€