Pentru a limita numărul victimelor următorului mare cutremur este esențial să ne schimbăm mentalitatea și să ne pregătim, nu să lăsăm viața noastră în seama autorităților. Foto: Lucian Muntean

România înainte de cutremur: ghid de supraviețuire

În anii ‘60, atunci când japonezii au construit centrala nucleară de la Fukushima, au gândit-o astfel încât să poată rezista la cele mai puternice catastrofe cunoscute până în acel moment. Au analizat cele mai grave scenarii care loviseră vreodată regiunea, cel mai puternic cutremur, cele mai mari inundații sau tsunamiuri și le-au folosit pentru a estima și preveni riscurile unor viitoare dezastre echivalente.

Acest model de gândire, în care sunt folosite evenimentele trecute pentru a face predicții legate de viitoarele evenimente, este o capcană în care cădem frecvent.

În momentul când au făcut managementul riscului și au luat drept model catastrofele anterioare, au ignorat faptul că atunci când s-au întâmplat, și ele au depășit la rândul lor cele mai grave scenarii cunoscute până atunci.

Suntem familiarizați cu toate catastrofele care ne lovesc des, toate cutremurele și inundațiile și alte fenomene extreme pe care Mama Natură ni le servește, însă știm prea puține despre cele care lovesc o dată la câteva sute de ani – adică cele care sunt cele mai puternice. Iar cu cât un eveniment de acest gen se întâmplă mai rar, cu atât știm mai puține.

În 11 martie 2011, centrala de la Fukushima a fost lovită de cutremur – la care fusese construită să reziste, dar și de un tsunami fără precedent. A rezultat un accident echivalent cu dezastrul de la Cernobîl, din 1986 – singurele de nivel 7 pe scala internațională a evenimentelor nucleare.

Evident, privind retrospectiv, acum că știm ce știm, putem spune că am fi putut anticipa producerea sa. După război, mulți eroi se arată.

După dezastrul de la Fukushima, industria nucleară a devenit conștientă de cât de mult contează expunerea la greșeli. În loc să dea vina pe imposibilitatea de a prezice că se va întâmpla o catastrofă atât de mare, au început să se concentreze pe lucrurile aflate sub controlul lor. Mai exact, s-au întrebat de ce au permis de la început să construiască ceva atât de fragil la acest gen de evenimente.

Acum se concentrează pe construirea unor reactoare suficient de mici și în clădiri atât de izolate, cu suficient de multe straturi de protecție, astfel încât probabilitatea unui dezastru să devină irelevantă. În cazul în care totuși se produce o avarie, efectele nu vor mai fi atât de devastatoare.

Clădire distrusă de cutremurul din 1977. Fotografie de Aurel Mihailopol

A da vina pe lucrurile aflate în afara controlului tău sau a te baza pe evenimentele trecutului ca să le prezici pe cele viitoare înseamnă a nu-ți asuma vina, dar să construiești un sistem care nu este fragil la acele evenimente? Clar este sub controlul nostru.

Unele lucruri beneficiază de pe urma incertitudinii, a greșelilor, a erorilor sau a șocurilor precum catastrofa de la Fukushima. Astfel, învață lucruri noi și evoluează mai rapid – este ceea ce Nassim Nicholas Taleb numește „antifragil”.

Gândește-te la părinții exagerat de protectori care își țin copiii izolați într-o bulă unde totul este previzibil, atent monitorizat și aflat sub control. Nu se poate întâmpla nimic rău. Iar în încercarea de a-și proteja copiii, reușesc doar să le facă mai mult rău atunci când aceștia se lovesc de viața reală. Așa cum se practică în medicină, în vaccinări sau pentru a trata alergiile, expunerea la doze mici de rău ne face pe termen lung să devenim imuni la dozele mai mari.

Fiind expuși constant la catastrofe, pregătirea japonezilor la astfel de evenimente a devenit din ce în ce mai bună.

Ce am putea învăța în privința cutremurelor de la strategiile companiilor private

Atunci când o persoană moare, i se face o autopsie, numită și analiză post-mortem, în care medicii și familia învață care au fost cauzele morții.

În companiile mari, se obișnuiește practicarea unui pre-mortem. Pre-mortemul este un exercițiu de imaginație care se face la începutul unui proiect, înainte de a fi lansat, și care funcționează sub prezumția că „pacientul” (proiectul) deja a murit.

Fiecare membru al echipei își imaginează că absolut totul va merge prost și face o listă cu toate cauzele pentru care proiectul ar fi putut eșua. Împreună fac reverse engineering: analizează fiecare șir narativ, identifică pericolele principale, își iau asigurări că nu se va întâmpla acel lucru, își construiesc mai multe șanțuri de apărare, epuizează literele alfabetului pentru a numi planurile de rezervă și repetă împreună toate acele scenarii negative.

Această vizualizare negativă se mai numește și „premeditatio malorum” și este un exercițiu care-și are bazele în stoicism, o filosofie extrem de practică, axată pe acțiune într-o lume haotică.

Principiul de bază al stoicismului este că nu putem controla din lumea din jur și ce se întâmplă, dar putem controla comportamentul nostru. Nu ne putem baza pe evenimentele exterioare, ci doar pe cum percepem lucrurile, pe felul în care ne pregătim și reacționăm.

Stoicii făceau des acest exercițiu de vizualizare negativă prin care își imaginau cele mai rele lucruri care s-ar fi putut întâmpla și încercau să se pregătească pentru ele. În ziua de azi, acest exercițiu este făcut de cei care sunt printre cei mai buni în lume în domeniul lor, în special de sportivii care se antrenează în cele mai proaste și mai dure condiții, pentru a deveni mai rezistenți.

De ce? Ai putea spune că sunt pesimiști, dar, mai degrabă, sunt doar realiști. Vor să fie pregătiți pentru scenariile cele mai rele, fiindcă în timpul competițiilor rareori au condiții ideale de alergare.

Mereu avem impresia că suntem speciali, că lucrurile se întâmplă altora, nu nouă, fiindcă noi suntem diferiți. Iar pe urmă ajungem să fim dezamăgiți.

Ce este mai rău decât să dea greș lucrurile? Să dea greș și să fim luați prin surprindere, să fim prinși cu garda jos.

Cutremurele se întâmplă „așa cum vrea Dumnezeu”, dar consecințele depind de noi

Japonezii sunt aflați la intersecția a trei plăci tectonice majore și sunt loviți constant de cutremure, tsunamiuri și taifunuri, ceea ce i-a făcut să se adapteze și să fie foarte bine pregătiți de aceste catastrofe. Au mai multe centre de dezastre naționale în care copiii lor sunt educați referitor la condițiile în care se trăiește ca refugiat acolo, între cutii de carton, și cum să se comporte odată ce sunt acolo astfel încât să nu-i deranjeze pe ceilalți. Ei sunt conștienți că ar putea fi nevoiți să trăiască astfel chiar și mai bine de jumătate de an după ce a lovit un cutremur. Tot japonezii își demolează și reconstruiesc clădirile constant, astfel încât să folosească cele mai noi informații din cercetările seismice făcute în lume. Cu toate astea, nici ei nu sunt imuni.

Consolidarea clădirilor cu risc seismic maxim se desfășoară foarte încet. Foto: Lucian Muntean

În România, cutremurele foarte puternice se întâmplă suficient de rar ca populația să uite de ele: o dată la aproximativ 30-40 de ani, îndeajuns să vină o generație nouă care să nu fie conștientă de ce înseamnă un cutremur puternic. La fel cum albanezii au fost surprinși de cutremurul de azi, la fel vom fi și noi atunci când va veni următorul mare cutremur.

Mai rău de atât, până în 1940 nici măcar nu le-am resimțit la nivel de societate, deoarece afectau o parte prea mică a populației, cădeau doar turlele bisericilor sau poate casele boierilor. De abia la cutremurul din 1977 a existat un impact suficient de mare și a murit un număr atât de mare de oameni încât societatea să devină conștientă de acest pericol.

Dacă nu se întâmpla tragedia de la Colectiv, societatea nu devenea conștientă de riscurile la care ne expunem în clădirile care nu sunt construite cu măsurile de siguranță împotriva incendiilor.

Dacă nu se întâmpla atentatul terorist din 11 septembrie 2001, nu am fi devenit conștienți că avioanele pot fi deturnate și folosite ca arme, și n-ar fi fost adoptate niciodată măsurile de siguranță actuale.

Pentru ca o schimbare radicală să se producă la nivel de societate, este nevoie de o tragedie suficient de dureroasă. Din păcate, în lipsa de interes actual al autorităților și al societății civile, exact acest lucru se va întâmpla și la următorul cutremur.

Nu putem controla faptul că urmează un cutremur mare în România. Nu putem controla momentul și locul unde ne va prinde acesta. Nu putem controla nici ce fac sau nu fac autoritățile. A ne crampona în așteptarea asta eternă „să facă Primăria/Statul ceva” înseamnă doar a ne pregăti senini de moarte.

Dimpotrivă, putem să ne imaginăm ce s-ar întâmpla în fiecare scenariu, putem controla partea de pregătire și cum reacționăm noi înșine atunci când se produce, cu efect imediat și major asupra șanselor noastre de supraviețuire sau de a scăpa teferi. Iar aici putem învăța de la japonezi

Ghid: ce să faci înainte, în timpul și după cutremur

Cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne crește șansele de supraviețuire în următorul mare cutremur nu depind de alții, ci de noi înșine.

PREVENȚIA E CHEIA SUPRAVIEȚUIRII

Pentru că petreci măcar o treime din zi acasă, sunt șanse mari să te prindă acolo. Iar aici nu trebuie să aștepți după primărie să rezolvi ce ai de rezolvat.

În timpul producerii unui cutremur, cei mai mulți oameni mor din cauza pieselor mari de mobilă sau electrocasnicele care cad peste ei. Ce putem face este să prindem corpurile de mobilă din casă care riscă să cadă, mai ales dacă sunt lângă pat sau ne-ar putea bloca ieșirea din casă. Gândește-te la toate traseele pe care ai lua-o spre ușa de la intrare și scapă de orice oglindă sau obiect cu sticlă care te-ar putea răni.

Putem cere managerilor sau administratorilor clădirii în care lucrăm să facă exerciții de evacuare în caz de dezastre. Dacă un singur om rămâne cu informații utile și care-i pot salva viața în urma unui astfel de exercițiu, atunci este de ajuns. Unde am ajunge dacă plecăm cu toții de la premisa că astfel de exerciții nu vor fi luate cu seriozitate de către ceilalți?

Este important să înveți și ce să faci în cazul unui incendiu sau dacă ești prins sub rămășițele unei clădiri – da, este o posibilitate să se întâmple asta.

Rucsacul cu cele necesare supraviețuirii nu trebuie să lipsească din casa noastră. El trebuie pus la un loc ușor de accesat în câteva secunde și trebuie să conțină, pe lângă o trusă de prim ajutor, actele noastre cele mai importante (actele casei, asigurarea, actele de stare civilă etc.), sticle de apă, batoane energizante, două conserve cu mâncare, un fluier, o lanternă cu baterii noi, o baterie externă pe care o reîncărcăm periodic, cablu pentru reîncărcare, iar dacă ne dă mâna, măști de gaze.

Stabilește împreună cu membrii familiei un loc unde să vă regrupați după cutremur. Să fie undeva îndeajuns de aproape de unde ne aflăm în mod normal în timpul zilei (birou, școală, casă), să fie spațiu deschis, astfel încât să nu riscăm să fie obturat accesul, și să nu fie de interes public (ex: fără ieșiri de metrou).

CU 10 SECUNDE ÎNAINTE:

După 2007, japonezii au impus ca toate telefoanele vândute să fie optimizate pentru sistemul lor național de alertă, prin care anunță automat oamenii în cazul producerii unui cutremur sau al unui tsunami. Ei sunt avertizați asemănător și pe televizoare – au un sistem prin care se aprind și încep să emită automat, astfel încât să aibă timp suficient să se adăpostească – câteva secunde pot fi suficiente pentru a face diferența.

Noi nu avem așa ceva în România, dar putem folosi aplicații asemănătoare. În funcție de unde ne aflăm față de epicentrul cutremurului, cât de bună este conexiunea la internet și stabilitatea serverelor INFP, avem la dispoziție aproximativ 10 secunde de când suntem alertați și până ajunge la noi prima undă – suficient timp cât să ne îndepărtăm de un corp care poate cădea peste noi, să tragem pe dreapta mașina sau să ne luăm rucsacul cu cele necesare supraviețurii.

Radu Dumitru are un tutorial pentru a instala și seta astfel de aplicații (cu mențiunea că nu vor funcționa decât dacă ții mereu internetul pornit și nu pe mod silențios sau pe battery mode, și setezi aplicațiile să aibă prioritate maximă la notificări pe telefon):

SECUNDA 0:

Japonezii au câteva platforme de simulări seismice, unde-și duc copiii pentru a experimenta pe propria piele cum se simte un cutremur. Pe acea platformă, ei sunt trecuți treptat prin simulări ale mai multor cutremure, de grade din ce în ce mai intense pe scala Richter: pornesc de la 4 grade, trec la 5, pe urmă la 6, la 7 și, în final, încheie cu unda seismică a cutremurului din 11 martie 2011, estimat la o magnitudine de 9 grade. Astfel, ei conștientizează că în timpul unui cutremur mai mare de 6 grade, unda seismică este atât de puternică încât sunt paralizați, blocați pe loc, incapabili să mai stea măcar în picioare.

Gândește-te la toate scenariile unde te poate prinde un cutremur, pe tine și pe ceilalți membri ai familiei, și cum veți reacționa în fiecare caz în parte, ce veți face și ce NU veți face.

  • Ce facem dacă suntem acasă sau la birou? Nu fugim pe scări în niciun scenariu, rămânem înăuntru și ne îndepărtăm de pereții exteriori și de obiectele care ne pot lovi, găsind un loc de refugiu, poate sub o masă solidă.
  • Dacă suntem în bucătărie și gătim? Gazele ar trebui să se oprească automat dar ar fi bine să deschidem geamurile și să ne îndepărtăm spre interiorul casei.
  • Dacă ne prinde când suntem în mașină? E vital să rămânem în mașină, nu să ieșim din ea, pentru că este ca o armură de protecție în jurul nostru. Oprim cu atenție la traficul din jur, tragem pe dreapta dacă nu sunt clădiri în preajmă și așteptăm. Dacă suntem pe un pod, ne continuăm deplasarea cu viteza redusă cât să păstrăm controlul asupra mașinii.
  • Dacă ne prinde pe stradă? Ne îndepărtăm imediat de clădiri, stâlpi, copaci, cu atenție să nu fim loviți de mașini. Ajută să te ții strâns de alții și să formați un lanț uman – este mai eficient decât să te ții de obiectele din jur
  • Dacă ne prinde la cinema sau la școală? Ne acoperim capul cu ce putem, stăm pe scaun și avem grijă să nu fim călcați în picioare de oamenii intrați în panică
  • Dacă ne prinde pe scări? Pe balcon? Pe scări ne refugiem imediat pe un palier, cât mai lipiți de uși, preferabil lângă casa liftului. Plecăm imediat de pe balcon și ne refugiem în interiorul casei.

PRIMELE 2 ORE DUPĂ:

După producerea unui cutremur, liniile de comunicații vor fi blocate și nu vom putea lua legătura cu nimeni. Japonezii au un serviciu special pentru liniile lor de urgență, prin care oamenii pot înregistra un mesaj vocal pentru familiile lor, astfel încât să știe unde sunt, dar să nu blocheze liniile de telefonie mobilă.

De asemenea, folosește mai degrabă SMS-ul și internetul pentru a trimite mesaje, liniile de voce ar putea fi blocate.

PRIMELE 72 DE ORE:

În cazul în care supraviețuim cutremurului și nu avem nevoie de îngrijire medicală de urgență, va fi esențial să rezistăm în primele 72 de ore – minim. Atâta durează până când autoritățile se ocupă de cazurile cu adevărat urgente și termină de scos victimele de sub dărâmături. După 72 de ore, șansele de supraviețuire, în cazul în care cineva a fost prins astfel, scad exponențial. Așadar este important să știm să supraviețuim pe cont propriu minim 72 de ore, să avem suficiente provizii pregătite, acel kit de cutremur pe care-l putem lua și ieși din casă imediat după ce s-a oprit cutremurul. De preferat ar fi să avem multiple kituri de cutremur, în toate locurile unde petrecem mult timp (în mașină, la birou, acasă).

Este esențial să te depărtezi de fațadele insalubre ale clădirilor. Foto: Lucian Muntean

Întrebări pe care ni le punem atunci când pregătim acel rucsac cu kit de cutremur: avem suficientă apă să ne hidratăm timp de 72 de ore (2 litri / persoană / zi)? Avem mâncare ușor de pregătit, să nu ocupe prea mult spațiu, dar să aibă putere calorică mare? Îl putem căra cu noi?

La un eveniment pe tema cât de pregătit este Bucureștiul la cutremure, a fost invitat cineva de la ISU care a declarat că ține în casă provizii de mâncare și apă pentru 3 luni (locuiește la casă).

Cred că felul în care și-a pregătit el familia spune multe despre câtă încredere are în răspunsul autorităților la ce urmează să vină peste noi.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...