România Educată, moștenirea lui Iohannis? „Unii președinți rămân în istorie ca monumente de curaj. Riscul este ca el să rămână doar un monument”

Proiectul „România Educată” își propune să fie punctul de pornire pentru tot ceea ce ar trebui să însemne un Proiect de țară autentic. „România Educată” este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani – președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința de guvern în care executivul a aprobat memorandumul privind implementarea proiectului prezidențial.

Anunțat cu mare fast, proiectul ar urma să reformeze radical sistemul de Educație din România. Printre altele, examenul de Bacalaureat ar urma să fie unic, după modelul testelor PISA, liceele vor putea introduce propriul examen de admitere, înaintea Evaluării Naționale, iar elevii vor putea urma trei direcții: teoretică, profesională sau vocațională. Toate acestea, dar și altele, ar urma să fie implementate până în anul 2030, iar unul din marile beneficii ar urma să fie reducerea ratei de analfabetism funcțional.

Statistic, peste 40% din elevii români știu să citească un text, dar nu înțeleg o boabă din ce vrea să spună autorul și nu sunt capabili să facă deduceri logice simple. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Ce a urmărit însă politic președintele odată cu lansarea României Educate? Și mai ales ce șanse are strategia să rămână în istorie drept moștenirea lui Iohannis, o încununare a unui deceniu de mandat? PressOne l-a întrebat pe Radu Magdin, consultant și analist de risc politic, dacă România Educată, criticată deja de unele voci, nu prefigurează de fapt un rateu politic al președintelui Klaus Iohannis.

Ce înseamnă conceptul de legacy (moștenire) pe care o lasă un președinte unei țări?

Radu Magdin: Moștenirea înseamnă un lucru simplu: felul în care președintele va fi identificat (mult) după ce mandatul său se va fi încheiat. Este vorba despre asocierea, aproape naturală, între numele unui președinte și un atribut care i-a definit mandatul.

Moștenirea îți poate fi structurată de momente care au loc timp în timpul președinției tale (G. W. Bush este președintele în mandatul căruia au avut loc atacurile teroriste din 11 septembrie 2001) sau de acțiunile pe care tu le planifici și duci la îndeplinire (Președintele Obama va rămâne probabil cunoscut pentru Obamacare sau Lincoln pentru decizia sa de a pune capăt sclaviei în SUA).

Ce moșteniri au lăsat mandatele lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu?

Traian Băsescu este președintele luptei anti-corupție. Emil Constantinescu este președintele care a deschis drumul țării către NATO și UE. La Ion Iliescu, lucrurile sunt mai complicate: pe de-o parte este președintele mineriadelor, în primul mandat; pe de altă parte, este cel în timpul căruia s-a concretizat integrarea euro-atlantică.

În ce măsură poate fi România Educată moștenirea pe care o lasă Klaus Iohannis și în ce măsură credeți că președintele și-a propus asta?

Interesant este că președintele a vorbit nu doar despre România Educată, dar și despre un proiect de țară, a făcut niște pași în primul mandat, dar apoi l-a băgat la sertar și nu a mai prezentat nimic, deși se angajase să facă acest lucru.

România Educată este un obiectiv generos, care răspunde unei mari probleme a țării. El poate rămâne proiectul cu care președintele Iohannis va fi asociat, pentru că până la urmă trebuie ca mandatul să fie asociat cu ceva (dincolo de comportamentul și personalitatea președintelui). Întrebarea este dacă această asociere este una pozitivă, constructivă sau dacă va dăinui.

În aceste zile, nu vedem suport public consistent pentru proiectul prezidențial, mai degrabă observăm critici generalizate din partea experților și comentatorilor atât despre substanța proiectului, cât și despre felul în care a fost el realizat și prezentat.

Guvernul și-a asumat strategia România Educată, prin care ar urma, printre altele, ca rata analfabetismului funcțional să fie de cel mult 20% în 2030. Ce înseamnă, simbolic, asumarea de către guvern și nu trecerea unui astfel de plan prin Parlament?

Ne concentrăm prea mult pe mecanica și birocrația proiectului. Aș spune că întrebarea esențială este dacă acest raport, prin ce conține el, ne dă speranța că obiectivul poate fi îndeplinit. Avem încredere în cei care trebuie să-l îndeplinească? Aici este miza proiectului: poate fi el mai mult decât o colecție de obiective, mai bine sau mai slab justificate?

Cât de plauzibilă și probabilă e atunci politizarea proiectului România Educată, chiar dacă strategia a venit de la Cotroceni?

Deja vedem acest unghi de analiză, iar proiectul este tratat mai degrabă drept unul politic (de aici și discuția despre moștenire), decât ca un document serios de politică publică, de strategie de intervenție în educație.

Nici măcar politizarea nu este marea problemă, cât mai degrabă ignorarea lui și menționarea din când în când, doar pentru a i se face pe plac președintelui. De altfel, o întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu proiectul în lipsa PNRR.

Glumind doar puțin, unii președinți rămân în istorie ca monumente de curaj, de ambiție. Riscul este ca Iohannis să rămână doar un monument, prin imobilismul său și prin inabilitatea de a arăta acțiune. Cum se tot spune, nu este suficient să faci, trebuie să și arăți că faci ceva.

Altfel, mandatul președintelui va rămâne drept unul dintre cele mai frumoase albume foto din istoria țării noastre (președintele dă foarte bine în poze, vedem în unul din documentele proiectului).

Unde este, realist, România Educată în lista de priorități ale politicianului român?

Este o prioritate discursivă și de foarte puține ori mai mult decât atât. Educația este un domeniu greu, cu foarte mulți stakeholders, presupune coaliții și capacitate de negociere, dincolo de reforme bine fundamentate empiric și legislativ. Sunt puțini cei care se înhamă la un astfel de efort, pentru că mizele politicienilor sunt de obicei pe termen scurt, definite de ciclurile politice. Nu aș generaliza însă, deși, dacă facem media și ne uităm la rezultatele domeniului, perspectiva nu este încurajatoare.

Cum se văd astfel de inițiative din țară, de la nivelul unor organizații județene de partid sau poate chiar de la nivelul unui primar de oraș mic sau mediu?

Președintele face ceva. Cu ce mă afectează pe mine acest lucru? Mai pot angaja pe cineva, pot face mai multe licitații, vin mai mulți bani de la centru? Cam acestea ar fi probabil primele întrebări pe care și le pun cei din teritoriu. Pragmatic și politic, nu îi poți învinui, direcția trebuie să vină din altă parte.

„Este o zi extrem de importantă pentru viitorul educației din țara noastră. Prin asumarea de către Guvern a Proiectului „România Educată”, înaintăm decisiv către implementarea sa. Românii așteaptă un plan coerent de implementare, cu responsabili și cu termene realiste, care să pună sistemul de educație pe făgașul necesar: unul al coerenței, al responsabilității, al stabilității și al profesionalismului. Singurul tren către un viitor mai bun este educația (…)” transmite Klaus Iohannis. Cum evaluați, din punctul de vedere al unui specialist în comunicare, mesajul președintelui?

Un discurs foarte birocratic și plin de șabloane, care nu este în măsură să transmită vreo emoție. Putea fi rostit de orice politician implicat în proiect. Unde este nota personală a președintelui, fost profesor? Unde sunt metaforele care să ne permită să vizualizăm ce descrie președintele? Astfel de mesaje sunt o oportunitate ratată de comunicare și de conectare cu publicul.

Cum evaluați consistența comunicării președintelui, în general, în toți anii de mandat?

Președintele este foarte consistent, aici este și una dintre probleme. Foarte greu iese dintr-un stil foarte instituțional de comunicare, foarte greu iese din tipare, foarte greu transmite emoție. Îl știm că preferă planificarea și că evită orice moment de spontaneitate în comunicare. E greu să stabilești un raport cu publicul fără mai multă umanitate și chiar fără proiectarea unei doze de vulnerabilitate. În cele din urmă, oameni suntem.

Până la urmă câtă calitate are și resursa umană din România și cât contribuie asta la reușita sau insuccesul unui mandat de președinte?

I-aș lăsa pe experți să răspundă. Deocamdată, știm să resursa umană, și calificată, și necalificată, a tot plecat masiv din România. Mediul academic are probleme majore de competitivitate, iar de multe ori este, prin tot felul de aranjamente, un inhibitor al performanței. Acest lucru nu se poate schimba peste noapte, dar președintele poate da semnale în direcția corectă și îi poate încuraja și susține pe cei care pot aduce schimbare pozitivă în sistem. Nu l-am văzut să prefere astfel de intervenții, domnia sa este mai degrabă adeptul abordărilor sistemice.

Cum îl percep românii pe președinte și ce perspective mai are Klaus Iohannis să schimbe ceva în acest sens?

Cred că președintele încă mai are timp să schimbe o percepție generală nu foarte pozitivă care s-a sedimentat în acești ani. Mai are trei ani să schimbe și viteza de acțiune publică, și strategia. Poate că definiția leadership-ului este să sădești pomi la umbra cărora nu vei sta niciodată, dar, în ceea ce-l privește, este nevoie să începem să vedem niște pomișori rapid, pentru că astfel riscul este să rămână doar cel care i-a învins în alegeri pe Ponta și Dăncilă.

Unde a punctat președintele, pe parcursul mandatului său și unde a ratat? Vă rog să nu ne referim la replici punctuale sau momente izolate, ci la lucrurile care contează și și-au păstrat relevanța. Statul de drept, reformele în justiție, debirocratizare, drepturi cetățenești.

Președintele a punctat de câteva ori în momentele asaltului PSD asupra justiției, când tot Guvernul părea că voia să-l scape pe Dragnea de la pușcărie. A avut o abordarea fermă, nespectaculoasă, dar consistentă în politica externă, în primul rând prin cooperarea strategică și militară cu SUA. Cei 2% pentru apărare sunt inițiativa sa.

Am punctat mai sus unde s-au văzut limitele mandatului său: capacitatea de a inspira și mobiliza populația, plus abilitatea de a coordona și impune reforme majore. Mai are trei ani să ne convingă că poate face acest lucru.

Cum arată mandatul președintelui în plan extern? Relația cu UE, SUA și Republica Moldova?

Un mandat predictibil și consistent, mai ales în relația cu SUA. Rămâne de văzut cum vom continua în mandatul lui Biden. În relația cu SUA, a încercat să medieze diferențele care au apărut în timpul lui Trump între Bruxelles și Washington și cred că a avut o abordare corectă. În relația cu Republica Moldova, putea fi mai implicat, mai jucător, dar este loc de recuperare, mai ales cu noua realitate politică de la Chișinău.

Cum se prefigurează a arăta bilanțul total al președintelui Iohannis, în condițiile în care voci critice susțin că, din acest punct de vedere, România ar contabiliza un deceniu pierdut?

Poate fi un deceniu pierdut, o perioadă fără realizări majore, deși contează care este termenul de comparație. Se putea și mai rău, puteam avea un mandat extrem de haotic. Cum spuneam, riscul este să fie zece ani de poze foarte frumoase, președintele are de recuperat în ultimii trei ani pentru a schimba percepția și a ieși pe plus. Eu cred însă în șansa oamenilor de a se schimba, dacă își asumă schimbarea. Mingea e în terenul Președintelui la acest capitol, pasul însă trebuie să fie mai repejor sau dă pe lângă minge curând, lumea și influențatorii nu mai au răbdare cu el, cum s a văzut în contextul dezbaterii actuale cu România Educată.

Cât de pregătită va fi România pe care o lasă Klaus Iohannis în fața valurilor populiste și extremiste, de tip AUR sau în fața unor atacuri asupra statului de drept?

Președintele nu prea a reușit să transfere încrederea de care s-a bucurat – și rezultatele sale electorale – către PNL. Nu s-a născut un mare partid prezidențial în mandatul său. Iohannis nu este, din acest punct de vedere, Maia Sandu.

M-aș concentra nu doar pe acțiunile președintelui în a explica ascensiunea populismului în România. Cei care au rămas în urmă caută alternative, chiar dacă ele sunt doar iluzorii. Aici este în principal sarcina Guvernului, de a-i convinge pe cei dezamăgiți. Președintele poate comunica cu acești oameni, le poate da semnale de încredere, dar Guvernul și Parlamentul au pâinea și cuțitul.

Cum vă explicați dvs. faptul că în agenda politică a președintelui nu s-au regăsit consistent teme ce vizează generațiile tinere? Drepturile minorităților sexuale, parteneriatul civil, economia participativă.

Sunt teme polarizante, cu doze emoționale semnificative, iar președintele este foarte prudent, el nu definește agenda publică, doar o speculează – dovadă că s-a concentrat pe educație, o temă asupra căreia există consens, cel puțin ca rol în sistemul public. Toți vrem o Românie educată. Iohannis nu a riscat. Unii vor spune că dacă nu riști, nu câștigi, alții vor insista că trebuie să-ți adaptezi acțiunile la resurse și posibilități.

Ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe un portofoliu european relevant după încheierea mandatului?

Depinde de câtă energie va avea președintele la acest sfârșit de mandat, dar și de activitatea sa în plan european, mă refer ca jucator și nu ca gestiune de discursuri corecte politic și atât. Altfel nu va avea susținere suficientă pentru o poziție importantă. Posibilitate cert există, s-a mai vorbit în trecut despre acest lucru. Vedem la unii lideri europeni de top că pot avea ușor un mandat șters și că asta poate fi un avantaj, câteodată. Totuși, pentru președinte, miza este să salveze în următorii trei ani nereușitele primilor șapte.