România de peste Ocean. Cum se vede alianța româno-americană de la Washington

Codruţa Simina

Redactor

La începutul lunii decembrie, la invitația Center for European Policy and Analysis (CEPA) – un think tank cu sediul în Washington DC, PressOne ar fi urmat să participe la un eveniment dedicat parteneriatului strategic dintre SUA și România, în capitala americană.

La conferințele programate pe Capitol Hill timp de două zile (7-8 decembrie) își anunțaseră prezența membri ai Camerei Reprezentanților din SUA, precum și ministrul român al Afacerilor Externe.

However, vorba americanului, în urma schimbării Guvernului de la București, evenimentul a fost amânat în ultimul moment pentru luna ianuarie.

Noi, un reporter și un fotoreporter, aveam biletele de avion plătite, așa că tot ne-am dus. Și, prin intermediul CEPA, am avut parte de întâlniri cu membri ai Congresului american, cu foști ambasadori ai SUA la București, cu jurnaliști americani, dar și cu tineri români care trăiesc în capitala federală.

În urma acestor discuții, vă putem prezenta câteva teme de interes public care sunt aproape inexistente în dezbaterile din România. E vorba, în primul rând, despre felul în care este văzută și înțeleasă țara noastră la Washington, ca o cultură diferită, cu un sistem politic bazat pe alte tradiții.

Surpriza

Dacă există o instituție din România respectată unanim la cel mai înalt nivel al statului american, aceea este Armata.

Toți interlocutorii noștri de la Washington – printre care s-au numărat congresmanii republicani Mike Rogers (Alabama) și Jackie Walorski (Indiana), precum și foștii ambasadori la București James Rosapepe și Mark Gitenstein – se referă la Armata Română nu doar ca la un partener solid și valoros, ci cu recunoștința mereu repetată că, atunci când alții și-au făcut bagajele, românii le-au rămas alături la greu.

Din această perspectivă, a fost relevant interviul pe care ni l-a acordat Jackie Walorski, membru al Comisiei pentru Forțe Militare a Camerei Reprezentanților (camera inferioară a Congresului american).

Partidul Republican deține majoritatea în această Comisie, al cărei rol este de a aloca fonduri Pentagonului, dar și de a supraveghea activitatea acestui minister.

Jackie Walorski reprezintă statul Indiana în Camera Reprezentanților.

Dialogul a început cu povestea unei urmăriri pe străzile Bucureștiului. Între 1999 și 2003, Jackie Walorski și soțul ei au locuit în România și au activat în programe menite să combată sărăcia în rândul copiilor. Printre altele, au încercat să ajute minori care trăiau în rețeaua de canalizare a Capitalei.

O altă bucată importantă a șederii sale în România a constituit-o lupta împotriva traficului de carne vie. Walorski spune că a prins o perioadă când, în București, un autoturism de teren de fabricație străină atrăgea imediat atenția mafiei moldovenești, care vindea peste Prut mașini furate din București.

„M-am trezit cu o coadă de Mercedesuri negre în urma mea. Știam ce sunt, pentru că un prieten de-al nostru fusese scos din mașină, bătut și abandonat pe autostradă, iar mașina fusese furată pentru a fi vândută în Moldova. Am condus mai departe, sperând că vor pleca. Land Cruiser-ul pe care îl conduceam era vechi, adus din Africa, o mașină mare ca o cutie. Nu îmi imaginasem că le va stârni interesul. Mi-am sunat câțiva prieteni și i-am rugat să mă aștepte cu mașinile la ieșirea dintr-o parcare. Într-un final, au renunțat”.

Experiența românească de la începutul anilor 2000 are și un revers. Vizitând, ulterior, bazele americane din Afganistan, Walorski a constatat că unele dintre acestea, din care trupele țării sale fuseseră retrase, sunt acum conduse de militari români.

Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră

Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

„Controlul uneia dintre primele baze din care Armata SUA s-a retras a fost lăsat românilor. Și, fiind acolo, a fost grozav să văd legătura puternică și angajamentul României față de NATO.

A fost una dintre cele mai puternice apropieri pe care le-am văzut. Soldații români, bărbați și femei, umăr la umăr cu afganii, ajutându-i să obțină și să mențină ceea ce România a visat multă vreme: să fie liberi, să fie eliberați de corupție, să dețină controlul și să poată vedea înainte, în viitor.

Am fost foarte bucuroasă. Când au aflat că am locuit în România 4 ani, am avut cea mai tare conversație din toată acea călătorie. Pentru mine, ca american, știind că suntem aliați și am ajuns atât de departe… Noi contăm pe Armata română acum, ca parteneri serioși, în marile teatre de operațiuni. Cred că acesta e un pas imens”, ne-a spus Jackie Walorski.

De data asta...

La orice discuție în care vine vorba despre relația dintre cele două țări, politicienii de la Washington țin să repete că armata americană va respecta tratatele semnate și va interveni în favoarea aliaților săi, în cazul unei agresiuni.

Am fost curioși, în acest context, să vedem cum se desfășoară o conferință de presă la Pentagon.

Cu o acreditare normală, orice jurnalist poate participa la un briefing de presă. Nu e nimic complicat sau pretențios.

Conferința la care am intrat a fost susținută de general-locotenent Frederick „Ben” Hodges, comandantul forțelor americane din Europa (US Army Europe), cel care condusese, în România, exercițiul de trecere a râului Mureș de la finalul lunii octombrie.

În fața jurnaliștilor, generalul Hodges a insistat pe importanța prezenței americane în Europa, descriindu-le situația din Estul continentului.

El a anunțat că SUA vor continua să trimită echipament de luptă și să întărească bazele dezvoltate până acum în Europa, ca răspuns la agresiunile Rusiei pe teritoriul Ucrainei.

Comandantul US Army Europe (foto) a confirmat că SUA vor continua să-și întărească pozițiile din Europa de Est.

Obiectivul Pentagonului este ca, până la finalul anului 2016, să detașeze peste 1300 de vehicule în România, Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania și Estonia.

Dintre acestea, peste 235 vor fi tancuri Paladin și Bradley. Aceste mijloace de luptă se adaugă celor 30.000 de militari americani cantonați deja în Europa.

Potrivit generalului Hodges, aceste acțiuni urmăresc creșterea capacității de reacție rapidă în cazul unei amenințări directe a Rusiei. El a precizat că măsurile anunțate sunt și un răspuns la faptul că Rusia a numit Lituania, Polonia și România, aliate ale SUA, ca fiind ținte nucleare. Hodges a catalogat aceste declarații ca fiind iresponsabile.

Senzația că ai de-a face cu un soi nou de război rece e mai pregnantă în capitala SUA decât în România. „Dacă România va avea nevoie, America va acționa, nu vom sta deoparte”, este mesajul care ni se transmite foarte direct, fără bucle diplomatice.

Foarte puțini dintre oficialii americani cu care am vorbit înțeleg însă de unde vine scepticismul românilor în ceea ce privește o intervenție americană în caz de nevoie.

Unul dintre ei, poate cel mai lucid, e fostul ambasador Mark Gitenstein: „Știu că bunicii voștri s-au retras în munți și au așteptat ajutor american. Este incredibil”.

... și propaganda

Al doilea subiect care îi pasionează deopotrivă pe politicienii și pe jurnaliștii americani interesați de Europa de Est este propaganda pro-rusă din zonă.

În România, abia în decembrie 2015 propaganda a fost menționată, în Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a țării, ca reprezentând o amenințare.

„Politicienii români care vin în SUA par să nu aibă habar de această dimensiune. Îi întrebăm cum e cu propaganda pro-rusă, iar ei spun – Dar noi nu avem așa ceva, în România nu există așa ceva”, a comentat unul dintre interlocutorii noștri americani.

Motivele sunt de înțeles. Potrivit lui James Kirchick, jurnalist specializat în relații internaționale, absolvent de Yale și editorialist pentru The Daily Beast, propaganda pro-rusă este o realitate în întreaga Europă.

Conținutul este disimulat în știri aparent reale, însă mesajele intrinseci sunt nocive. E unul dintre subiectele pe care Kirchick le abordează cel mai des în textele sale.

James Rosapepe, fost ambasador la București, vorbește despre nevoia ca SUA să „revigoreze ceea ce odată avea succes” – posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii”. El e conștient că mediul de propagare a informației trebuie să fie altul, adaptat timpurilor.

James Rosapepe a servit drept ambasador în România între 1998 și 2001.

Politicienii și corupția. Una dintre ideile pe care e bine să ți le fixezi în cap este că prejudecățile de acasă nu ajută România peste Ocean.

Ar fi simpatic, dacă n-ar fi dezolant, felul în care oficiali americani povestesc despre politicienii români. Pentru că ai noștri se duc relativ des peste Ocean și apoi vorbesc cu entuziasm despre prietenia româno-americană.

Ceea ce-i nedumerește pe americani e lipsa oricărei inițiative. „Ce putem face să vă ajutăm?”, e întrebarea cu care se finalizează majoritatea întâlnirilor bilaterale.

De regulă însă, românii nu vor nimic. Cer doar sesiuni de fotografii cu prietenii de peste Ocean.

Mike Rogers reprezintă Alabama în Camera Reprezentanților.

„Sunt atât de corupți pe cât se spune?” – altă întrebare care ți se pune frecvent, ca român.

Nu poți răspunde decât cu un zâmbet senin și cu versurile lui Alexandru Andrieș în gând: „La producția de țepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume. I-am depășit pe-americani, fără rușine putem spune”.

Pentru echilibru, fostul ambasador Rosapepe spune că liderii români de acum sunt „foarte, foarte diferiți” de cei de acum 15 ani. Ceea ce nu s-a schimbat, totuși, e lipsa de instrumente prin care să fie trași la răspundere.

E greu să traduci sensul lui „accountability” în română. Poate în câțiva ani vom avea un cuvânt pentru acest amestec de responsabilitate și tragere la răspundere implicită.

Am întrebat despre traseismul politic. Se practică și în SUA, doar că nu la nivelul din România.

„Politicienii fac asta și la noi, atunci când votanții din zona lor glisează masiv către celălalt partid. În ultimii 40 de ani, de pildă, Sudul s-a deplasat încet din a fi pro-democrat către pro-republican. Și asta a făcut ca politicienii să schimbe partidul. Ceea ce e diferit e că noi avem un sistem binar, două partide. În România e ușor să ajungi în al treilea, patrulea sau șaptelea partid ca să accezi la putere”.

Piedicile pe care ni le (im)punem

Am păstrat din dialogul cu James Rosapepe fragmente în care, date fiind diferențele culturale, românii pot înțelege mai clar cum sunt percepuți „la firul ierbii”.

Rosapepe e uimit, de pildă, de încrederea foarte scăzută pe care românii o au în ei înșiși.

Să-l ascultăm:

„Maghiarii, dacă-i întrebi de Ungaria, îți vor spune cât e de minunată. Polonezii, despre Polonia, la fel. Întrebi francezii despre Franța? O, Doamne!

Un american despre SUA? O să-ți povestească despre avansul tehnologic, libertatea politică… N-o să-ți spună despre dependența de droguri, obezitate sau despre violența cauzată de arme. Iar astea sunt realități cotidiene în SUA.

Dar noi nu devenim obsedați de neajunsurile noastre. Și mi se pare că românii, mai mult decât oricare altă cultură cu care am intrat în contact, au tendința să se concentreze mai mult pe problemele din societatea lor decât pe succesele acesteia.”

James „Chill the fuckout, Romania” Rosapepe.

Și continuă:

„E-o poveste pe care îmi place să o spun: am venit în România în 1998. Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat a fost că românii se plâng foarte mult de multe lucruri. Pentru un român poate e normal, dar pentru un american venit pentru prima dată e ușurel excesiv.

Mai departe: de ce se plângeau oamenii? Păi, se plângeau de politică. Spuneau: românii n-o să aibă niciodată o democrație precum SUA.

Am întrebat: dar ce nu e în regulă cu democrația din România? Mi s-a răspuns cam așa.

Numărul 1: parlamentarii se ceartă tot timpul.

Numărul 2: presa publică orice-i trece prin cap, fie că e adevărat sau nu.

Numărul 3: politicienii sunt preocupați doar cu alegerile următoare.

Okay, man, am spus, sunt ambasadorul SUA și am o veste foarte proastă pentru voi: cam asta e cea mai bună variantă de sistem democratic! Parlamentarii se contrazic pentru că au opinii diferite, presa publică orice vrea, deci există libertatea presei, și politicienii sunt îngrijorați de alegerile viitoare pentru că, hei, există alegeri viitoare! Dar românii vedeau asta ca fiind problema, nu soluția!”

Banalul fapt divers

Limba română e, cel mai frecvent, confundată cu ucraineana. Câțiva șoferi Uber cu care am străbătut capitala americană puteau jura că vorbim o limbă latină. Dar: „What about the DA”?

Ce-i cu „Da”-ul pe care-l zicem?

„Vii dintr-una din țările alea care se termină cu -nia?” – asta e o altă localizare geografică a unei părți din Europa de Est. Dacă plusezi cu Dracula, te alegi cu Transilvania, și tot mai rămâne un drum lung până la România.

Oricum, Europa de Est e o nebuloasă. Mai puțin real(ist)ă decât, de pildă, Middle Earth sau Death Star.

Și un detaliu care te pune pe gânduri: „La ultima mea vizită, m-am simțit extraordinar în România. Parcă eram în America de acum 20 de ani. Vreau să spun, pe MTV România încă se difuzează clipuri muzicale, nu reality shows. Iar tinerii le ascultă. E adevărat că vorbiți atât de bine engleză pentru că urmăreați Cartoon Network nedublat? Uau!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€