România îmbătrânește, iar o parte din societate vrea să vadă schimbări și reforme mai rapide. foto: Alex Olaru

România confiscată. „Cartelizarea” partidelor politice sufocă societatea și o lasă fără școli, spitale sau drumuri (interviu)

România alocă educației puțin peste 3% din produsul său intern brut, cel mai scăzut nivel Uniunea Europeană, chiar dacă o lege din 2018 obligă la un buget cel puțin dublu. 

Rata de analfabetism funcțional din România atinge 50%, sistemul de învățământ e îmbătrânit, anacronic și deprofesionalizat, dar guvernul și-a asumat proiectul de țară „România Educată”, elaborat de președinție. Un document nerealist și imposibil de pus în practică, după cum au atras atenția specialiștii. 

România alocă sănătății 5,7% din PIB, din nou, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. În mod tradițional, statul nu investește în prevenție, iar managementul spitalelor mari e profund politizat. 

România nu are drumuri și trenuri de mare viteză, deși produsul intern brut a crescut de aproape zece ori, comparativ cu anul 1991. România înregistrează un declin demografic fără precedent, iar emigrarea se produce la vârste tot mai tinere. 

De ce? l-a întrebat PressOne pe Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București și fost deputat european. În evaluarea sa, scena politică s-ar fi „cartelizat”, iar confiscarea înăbușă societatea. 

Cristian Preda. Foto: Lucian Muntean

Românii își trăiesc viețile private în stilul european, nu și viețile publice. Ăsta este paradoxul. Refugiul în viața privată, urmând un tip de comportament și de atitudine europeană, a devenit regula pentru cei care vor să supraviețuiască”, constată, printre altele, Cristian Preda. 


Cristian Preda: Atmosfera de Ziua Națională seamănă cu cea din anii trecuți. E un pic mai cazonă, pentru că avem în fruntea guvernului un general. E o atmosferă dominată de un tip de festivism care moștenește ceva din cultura publică ceaușistă și e reorientat către teme naționaliste. 

Altfel, sigur că există o teamă legată de posibilitatea extinderii conflictului din Ucraina. E o teamă care nu e justificată de ceva precis, din februarie încoace. Însă atmosfera în societate e în general de neîncredere și asta face ca orice teamă să pară rezonabilă.

PressOne: Ce credeți că este falsul patriotism și care sunt formele pe care le ia în România?

C.P.: Există multe forme de fals patriotism. Isteria vadimistă prelungită acum de Șoșoacă este un fals patriotism. E o retorică inflamată și mândră de sine. E însă fals patriotism și gestul public de solemnitate făcut de oameni corupți sau oameni incompetenți, care au treburile țării în grijă. 

E fals patriotism și entuziasmul de sărbătoare mimat ca într-un spectacol kitsch. Din păcate avem asemenea gesturi și în alte ocazii, nu doar atunci când e Ziua Națională. Cultura publică e în multe ocazii falsă, idolatră și nu e bazată pe o sensibilitate susținută de reflecție, de nuanțe, de dezbatere.

Eu cred în continuare că dezbaterea publică este benzină foarte bună pentru a alimenta o identitate consistentă. Ori la noi, de multe ori, că e vorba de personalități literare, personalități politice, avem de-a face doar cu un tip de solemnitate idolatră și nu cu asumarea unor valori pornind de la o cunoaștere de detaliu a episoadelor complicate din istoria noastră și de la controverse bazate pe argumente. 

Dar îmi dau seama că există o minoritate, în acest moment, cum a existat și în vremurile de dinainte de 1989. O minoritate a celor care cred cu adevărat în virtuțile libertății de gândire și care asociază dragostea de patrie cu libertatea, nu cu festivismul cazon. 

PressOne: Unde simțiți însă că a progresat totuși, cu adevărat, România? Aș lua ca reper ultimii 10 ani.

C.P.: În ultimii zece ani România n-a progresat. România este într-o involuție politică de un deceniu încoace. De altfel, e semnificativ faptul că între 1996 și 2008 s-au produs alternanțe veritabile cu ocazia alegerilor. Însă din 2012 încoace, cei care au organizat alegerile n-au mai trecut în opoziție, cum se întâmplase în perioada 1996-2008. 

Și de aici apare un tip de „partidocrație” care macină de fapt, edificiul democratic românesc și o dezamăgire tot mai mare în rândul cetățenilor care, dacă n-au plecat din țară, sunt demobilizați, triști, decepționați, pesimiști. De aceea sunt și posibile gesturi de corupție trecute cu vederea și considerate normalitate publică.

PressOne: Și atunci, în contextul acesta pe care îl descrieți, cum credeți că își văd românii viitorul? 

C.P.: Românii, din păcate, își văd viitorul mai degrabă în afara României. 

Rata de exil în rândul tinerilor este astăzi uriașă. În anii 90 plecau oamenii care aveau un capital profesional și social semnificativ și care considerau că România nu o să iasă niciodată la liman, că n-o să ajungă niciodată într-o stare mai bună. 

Acum pleacă oameni foarte tineri, care își gândesc viitorul, inclusiv atunci când vine vorba despre formare, în afara țării. Iar cei care pleacă pentru a găsi locuri de muncă sunt, de asemenea, extrem de numeroși. Asta ar trebui să fie o grijă a celor care guvernează, indiferent de tabăra politică.

Faptul că se pleacă din România ca dintr-o țară fără viitor ar trebui să-i pună pe gânduri pe oameni. Și nu văd această preocupare. Avem de ani buni dezbateri, fără ca educația și sănătatea să fie îmbunătățite. Dimpotrivă.

PressOne: Ce reprezintă pentru dvs. proiectul de țară numit România Educată?

C.P.: E un proiect pe hârtie, în care nu cred tocmai cei care sunt susceptibili să primească educația. De asta, familiile plătesc sume enorme atunci când le interesează cât de cât educația, pentru a fi meditați privat proprii copii. 

De asta sistemul este abandonat de acum de la nivelul liceului și tinerii încurajați de familii pleacă în străinătate. De asta nemulțumirea față de calitatea sănătății. Și în ciuda acestei largi răspândiri a dezamăgirii și a decepției, de zece ani încoace în România se fac doar strategii retorice. Doar lucruri pe hârtie. 

În cazul proiectului de țară România Educată ni s-a oferit un text ilizibil, pe care nimeni nu-l va putea aplica vreodată. Nu este un expresia unei viziuni, ci a unei plictiseli obosite și stranii. Pare un document făcut pentru a contrazice orice bună intenție. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

PressOne: Dacă dinspre factorul politic nu vine lumină și constatăm asta de ani buni, societatea are, în schimb, pârghiile ei proprii, independente de decidenții politici. Cât de europeni se simt astăzi românii, față de acum zece ani? 

C.P.: Cred că adaptarea s-a produs datorită experiențelor externe, profesionale sau turistice, ale românilor. Ne simțim acum în mult mai mare măsură europeni, ca acum 10-15 ani. 

Însă românii își trăiesc viețile private în stilul european, nu și viețile publice. Ăsta este paradoxul. Refugiul în viața privată, urmând un tip de comportament și de atitudine europeană, a devenit regula pentru cei care vor să supraviețuiască. 

Cei care nu vor să supraviețuiască aici pleacă definitiv din țară și se întorc de Paște și Crăciun doar ca să-și vadă familiile. Asta este, de fapt, înfățișarea generală. Astea sunt rețetele pe care atâtea și atâtea familii au învățat să le gătească. 

PressOne: Care este prima generație scăpată cu totul de perioada de tranziție de după căderea regimului comunist și de tarele moștenite de la familie și societatea din perioada respectivă?

C.P.:  În opinia mea, tranziția s-a încheiat în 2007. Și, cum spuneam și mai devreme, anul 2008 a marcat încă în mod politic ritmul pe care societatea românească l-a definit din 1996, până la integrarea în Uniunea Europeană.

Un ritm al alternanței, al trecerii în opoziție a celor care organizează alegeri. Un ritm al schimbării, care a și produs o dinamică socială și economică semnificativă. Problema este ce s-a întâmplat în această post tranziție, în perioada în care România a devenit un stat membru. Și dacă progresul economic, în sensul creșterii PIB-ului și resurselor de care dispune societatea românească au mers în direcția bună.

Ceea ce s-a întâmplat în mod șocant este desincronizarea politicii, a valorilor care mobilizează lumea politică și rămânerea în urmă a acestei componente esențiale care e sensibilitatea publică, respectul pentru demnitate, pentru inteligență, pentru buna creștere. 

Toate astea au devenit excepții și se regăsesc mai degrabă în comportamentele private. Nu tranziția este problema. Și nu suntem acum într-o perioadă postcomunistă. Suntem de fapt într-o perioadă în care viața publică nu a reușit să profite de pe urma europenizării societății românești.

PressOne: De ce? 

C.P.: Din pricina unui tip de articulare a mașinăriei politice care este definită de ceea ce în teoria politică se numește „partidocrație” sau „cartelizarea” partidelor. Un fenomen care sufocă, de fapt, societatea. Nu-i permite să aibă educație și sănătate mai bune, nici să poată avea infrastructură sau transporturi mai bune. 

Sunt dezbaterile din societatea românească. De ce n-avem o școală și servicii de sănătate comparabile cu cele din celelalte țări? De ce nu avem autostrăzi? 

Sunt toate grijile pe care le cunoaștem de atâta vreme și pe care, deși intrați în lumea bună a Europei, politicienii români nu știu cum să le gestioneze.

PressOne:  Cum arată generațiile noi, Gen Z, de exemplu? Interesul demonstrat al acestei generații față de politică e foarte mic. Care ar putea fi urmările? 

C.P.: Este o generație digitalizată și la noi digitalizarea înseamnă depolitizare, dezinteresul pentru pentru binele comunitar. Digitalizarea a produs un soi de egoism idolatru și un soi de de abandon de principiu al vieții publice. De asta și profită partidele cartelizate și grijulii doar cu corupții din propria ogradă, cărora le garantează acces nelimitat la resurse publice.

Acești lideri politici au realizat că ființele digitale sunt depolitizate. Nu Facebook, Twitter sau Instagram vor salva politica. Ele par să fie, în cazul nostru, un obstacol serios pentru revenirea la o democratizare bazată pe libertate individuală, pe asociere liberă, pe tot ce reprezintă astăzi democrațiile liberale.

PressOne: În spații occidentale la fel de digitalizate, dacă nu și mai mult, se dezbat teme actuale, precum schimbările climatice sau chiar anumite dileme morale moderne. România pare încă decuplată sau întârziată, tocmai ce confirmați și dvs. Care e explicația pentru acest decalaj?

C.P: Există teme unde mobilizarea, inclusiv pe cale digitală, a produs efecte. O asemenea temă a fost salvarea in extremis a independenței justiției, în perioada 2016-2019. Atunci a existat o mobilizare care a contat pentru societatea românească. 

Mobilizările produse în timpul guvernelor PSD au contat enorm și au redat un soi de speranță multor generații. Pentru că s-au întâlnit în stradă atunci oameni care au fost în Piața Universității în 1990, nu doar tinerii sau foarte tinerii de azi. 

În același timp, sincronizarea cu alte teme politice de astăzi e dificilă, pentru că generațiile care sunt, cum se zice popular, la butoane, generațiile politice care controlează ultimul deceniu, nu sunt generația despre care vorbiți dvs. Sunt oameni aflați mai degrabă aproape de pensie și care tocmai că au fricile de care pomeneați.

Un simbol al acestei generații post-integrare este ministrul Agriculturii, care ne amenință că Uniunea Europeană va veni în casa fiecăruia si ne va sili să mâncăm greieri, muște, șobolani și mai știu eu ce. 

Domnul Daea este simbolul acestei degenerări democratice, acestei de-democratizări, cum i s-a spus. Am avut și actori mai tineri, precum domnii Ponta și Antonescu, iar astăzi a încăput pe mâna unor plagiatori, a unora care se luptă cu cormoranii și care ne păzesc farfuriile de greieri. 

PressOne: Cartelizarea partidelor despre care vorbiți pare însă că înăbușă și posibilitatea apariției unui val extremist real în România. Pare că extremismul e încă ținut sub capac. E o senzație corectă sau una falsă, dată de un anumit confort? 

C.P.: Extremismul s-a întors. S-a întors mai întâi imediat după alegerile din 2012, prin Dan Diaconescu și s-a reîntors în forță, cu energii culese din diverse locuri ale societății, odată cu AUR. Extremismul este din nou în Parlament

A lipsit într-adevăr, în perioada 2016-2020, pentru că atunci PSD a câștigat un scor care îi permitea să facă aproape singur majoritatea și să facă orice. Așa a fost posibil Dragnea. 

Însă extremismul politic s-a întors odată cu această ruptură care s-a produs în 2012, când, la fel ca în perioada interbelică, guvernul a câștigat alegerile cu un scor de 70% și era instaurat după schimbarea majorității în Parlament. După ce traseismul a făcut ca aleșii de pe o listă să treacă în cu totul alte partide și să răstoarne ceea ce doriseră românii la urne. Extremiștii sunt în Parlament și sunt în societate.

PressOne: Cum își fac extremiștii vocea auzită? 

C.P.: Sunt foarte vocali în studiourile de televiziune și pe rețelele de socializare și nu există un consens democratic care să facă un baraj. Nu văd nici în majoritatea de la putere, nici în opoziția democratică reprezentată astăzi de USR, dorința de a încheia un asemenea pact împotriva extremismului politic. 

Și asta înseamnă că suntem iarăși într-o situație precum cele pe care le-am trăit în anii 90, când PUNR (n.r. Partidul Unității Națiunii Române) și PRM cultivau extremismul alimentat de naționalism. 

Acum extremismul este alimentat de ura și disprețul față de Uniunea Europeană. Nu e ceva original: ceea ce în alte părți se numește suveranism e la noi un curent cu numele AUR. 

Este schimbarea de paradigmă a extremismului. Nu mai este un extremism alimentat de ura față de vecini, de inamici istorici, ci de disprețul și ura față de Uniunea Europeană, față de instituții, față de cultura europeană. Vedem că nu există disponibilitatea unui soi de cordon sanitar, pentru ca democrația să fie apărată de această agresivitate aproape fizică pe care o vedem

PressOne: Cum credeți că va arăta România în 2032? 

C.P.: Nu pot să fiu profet, în schimb pot să-mi doresc o Românie care să fie mai degrabă sincronizată cu țările vestice decât alimentată de panicile tipice unor estici posomorâți și pesimiști.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...