Foto: Dreamstime

România 4.0. O reamintire a viitorului

A vorbi despre robotică și inteligență artificială în România te duce într-o zonă a schizofreniei sociale.

Pe de o parte, la noi civilizația se măsoară încă, exasperant, în kilometri de asfaltări. Pe de altă parte, în ciuda finanțărilor sezoniere şi a unui sistem care produce analfabeți funcțional în proporţie de aproape 50%, există oameni care înțeleg vremurile și care se bat, vorba Angelei Similea, pentru mileniul trei.
_____

Am putea să ne imaginăm următorul scenariu:

Un cetăţean și-a terminat orele de serviciu și pleacă de la muncă. Când se apropie de ieşire, uşile securizate ale biroului se deschid ca la apariția lui Darth Vader.

Din fața biroului, este preluat de un autoturism electric, pe care l-a comandat printr-o aplicație de pe telefonul mobil și care cunoaște deja adresa destinației.

O proiecție Google: maşina care se conduce singură

Autovehiculul nu are șofer, toate semafoarele din oraș sunt sincronizate, iar o aplicație de pe telefonul mobil îi estimează cu acurateţe ora sosirii.

Când intră în casă, personajul nostru nu trebuie decât să se facă comod. Între timp, computerul a adaptat deja luminozitatea încăperilor, muzica ambientală e în concordanță cu starea de spirit a locatarului, televizorul se deschide pe postul lui preferat, iar frigiderul afișează variantele de meniu cu ingredientele pe care le are la dispoziție.

Pe cât de neverosimilă pare secvenţa de mai sus în România, pe atât de accesibile vor fi, în doar câțiva ani, tehnologiile care vor supune serviciile publice unor roboți capabili să se adapteze în timp record la necesitățile utilizatorilor.

Suntem în pragul celei de-a patra revoluții industriale − spune CEO-ul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab −, o revoluţie care va modifica radical felul în care trăim.

Industrii tradiționale vor dispărea în următorii 10 ani, iar cei care vor controla mașinăriile inteligente vor fi stăpânii lumii. A recunoscut-o recent și Vladimir Putin, în timp ce charismaticul proprietar al companiei Tesla, Elon Musk, sau fizicianul Stephen Hawking s-au arătat îngrijorați de viteza covârșitoare cu care aceste schimbări se petrec în jurul nostru.

În 2015, un manager de top, Udo Gollub, de la 17 Minute Languages, a descris un tablou fascinant, într-o postare pe Facebook care a făcut vâlvă la vremea ei.

Gollub profeţea că, în orizontul anului 2030, mașinăriile vor fi mai inteligente decât oamenii, software-ul va regândi industriile, energia solară va începe să fie folosită pe scară largă, durata de viață a oamenilor va depăși constant 100 de ani, iar până la 80% dintre joburile disponibile acum vor dispărea.

Numai cei ultra-specializaţi vor avea şansa de a nu fi înlocuiţi de roboţei.

Cele patru revoluţii industriale:

Cum arată România în acest peisaj SF?

Aceasta e întrebarea de la care a plecat articolul de faţă. Raportându-ne la predicţiile descrise mai sus, am căutat să aflăm cu ce se ocupă industria inteligenței în România.

Care sunt posibilitățile de printare 3D made in Ro?

Câte mașini electrice circulă pe şoselele noastre?

Ce aplicații de tipul smart city sunt disponibile și funcționale?

Care e nivelul cercetării în inteligență artificială, machine learning și robotică?

Ce soluții de securitate a datelor avem la îndemână?

Urmează, deci, o radiografie a posibilităților tehnico-științifice ale României. România 4.0.

*

Între ţările din Uniunea Europeană, România se clasează pe locul 9 în ceea ce priveşte numărul angajaţilor din industria IT & C şi pe locul 6 după creşterea numărului de IT-işti.

Industriile 4.0 de la noi se bazează în special pe antreprenoriatul privat. Statul nu a formulat nicio viziune care să fie recunoscută şi aplicată.

Decidenții politici defilează cu sloganul vitezei de invidiat a internetului, însă inginerii spun că aceasta e o situație tranzitorie, cauzată de înapoierea tehnologică a României.

Pur și simplu ne-am instalat mai recent reţelele de fibră optică, ceea ce ne-a oferit, pentru un timp, un avantaj în fața țărilor dezvoltate, ale căror infrastructuri de comunicații erau de generație mai veche. În aceeași situație se află Rusia.

Firewall: dosarul cu șină

Cea mai mare amenințare actuală la adresa unei societăți pe cale să acceadă în teritoriul 4.0 este atacul cibernetic.

Asta ar însemna ca un malware care infectează un sistem, parte a unui sistem de sisteme, să reuşească să saboteze activități pe scară largă. Căci, în era 4.0, este vorba mai ales despre inter-conectivitate: obiecte inteligente care comunică între ele, administrații care devin funcționale în cloud, munți de date din surse distincte, care creează soluții surprinzătoare.

Cât de vulnerabilă este piața românească la atacuri cibernetice?

Atacurile cu ransomware din acest an (WannaCry și GoldenEye) confirmă că suntem o țintă pentru hackeri de anvergură statală.

„Breșele de date din România sunt aproximativ inexistente. Acest lucru se datorează, în mare parte, dependenței noastre de «dosarul cu șină», ceea ce reduce foarte mult din suprafața de atac.

Pe măsură însă ce migrăm către servicii de e-guvernanță și are loc interconectarea departamentelor din aparatul de stat, problema securității datelor va reveni în prim-plan. 

Preocupare din partea autorităților există, deoarece legislația pentru protecția datelor și informației se aliniază cu directivele europene.

Reglementările legate de protecția datelor personale (GDPR), care intră în vigoare în mai 2018, vor constitui un factor major care va determina instituțiile să întreprindă noi acțiuni în domeniul protejării și stocării informației”, spune Bogdan Botezatu, specialist în amenințări informatice la compania Bitdefender.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), 65% dintre gospodăriile din România au avut, în 2016, acces la internet. În proporție covârșitoare, aceste gospodării se află în mediul urban. 92% dintre utilizatorii de net au vârsta până în 34 de ani. Jumătate din populația României folosește un smartphone.

Educarea pieței

Stelian Brad este, din 2015, președintele Clusterului IT Cluj, o structură ce reunește jucători de pe piața informației și a tehnologiilor inteligente.

De câţiva ani, Clujul se străduieşte să-şi creeze un brand de innovation city, poziţionare care atrage o seamă de startup-uri şi de proiecte în domeniul IT. Chestiunea inovării rămâne însă la fel de aridă ca în restul României.

Iar problema nu este lipsa de idei, ci lipsa capitalului de risc.

Chestiunea referitoare la inovație ţine de ecosistemul care susține punerea în practică a ideii. Ai nevoie de resurse pentru a dezvolta produsul, dar ai nevoie, mai ales, de resurse pentru lansare.

Să spunem că lansarea pe piață a produsului ar fi 100 de lei. Atunci, 60 de lei trebuie alocați pe promovare și lansare. Abia 40 de lei e media pentru dezvoltare.

Bugetele masive care acoperă inovații de succes sunt în zona pregătirii pieței, a lansării produsului, a educării consumatorului pentru a asimila valoarea intrinsecă a produsului, pentru că acest produs trebuie integrat în activitățile sale. Or, pentru treaba asta ai nevoie de capital de investiții de risc semnificativ”, explică Stelian Brad.

România se confruntă acut cu această problemă, a lipsei capitalului de risc, spune Brad.

„În lume există bani foarte mulți, dar multe fonduri de investiții nu sunt dirijate înspre țările mai puțin dezvoltate, cum suntem şi noi, pentru că interesul este ca o idee bună să nu prindă rădăcini aici, ci să fie transferată în ţările dezvoltate”.

Stelian Brad este şi secretarul Societăţii de Robotică, filiala Cluj.

La fel ca în cazul profesioniștilor din sănătate, și cercetarea românească suferă de brain drain − exodul creierelor. De aceea, nu e nimic ieşit din comun când regăsim români angrenați în proiecte internaționale de anvergură.

Dar nu și în țară.

Motivele sunt multiple, iar finanțarea anemică e doar unul dintre ele. Mecanismul de inovare nu ține doar de pregătirea profesională, ci de un întreg ecosistem de susținere, de intrarea pe o piață şi, apoi, de tot ce înseamnă bătălia cu concurența.

Multe reușite în inovație depind de maturitatea pieței locale. Dacă ai o piaţă care să asimileze tehnologii avansate, acolo îți poți face mâna, poți înțelege ce se întâmplă. Și apoi poți merge pe o piață internațională.

Ţările dezvoltate au acest avantaj, de a-și putea testa ideile inițiale, partea de prototip, pe piața locală”, spune Stelian Brad.

Ceea ce România nu are.

„România e o țară a extremelor. Sunt câțiva poli, câteva orașe care pot fi integrate oricând în Europa. Preponderent, sunt orașe din Transilvania, exceptând Bucureștiul. Aici sunt afaceri mai sofisticate, ai interesul să crești productivitatea, și atunci asimilezi și tehnologie mai avansată.

Altfel, spațiul rural nu are activități care să asimileze tehnologia. Exemplul cel mai plastic este să luați un laptop și să îl puneți în fața bunicii de la țară, să vedeți cât din valoarea lui instrinsecă e capabilă să preia și să înțeleagă că este util pentru dânsa. În cazul fericit, după ce i-a explicat cineva în trei pași, ştie să deschidă un Skype ca să vorbească cu fiica ei din Spania sau Italia. Cam la asta se rezumă”.

Stelian Brad

Smart cities

Printre declaraţiile Gabrielei Firea care au oferit materie primă indignării de pe reţelele de socializare, a devenit virală şi aceasta: „Bucureştiul e smart city pentru că cetățenii lui sunt smart„.

Dar ce este, în definitiv, un smart city?

Explică Urbanize Hub, un start-up care adună idei şi proiecte pentru dezvoltare urbană:

„Un oraș inteligent este un loc în care diferite componente sunt conectate folosind tehnologii și senzori din categoria Internet of Things (IoT), pentru a îmbunătăți serviciile pe care oamenii le folosesc zilnic, dar și calitatea resurselor naturale”.

Principalele paliere pe care se intervine pentru a transforma un oraş în smart city sunt:

  • energia inteligentă (înlocuirea reţelelor prezente cu iluminat public de tip LED) şi introducerea de transport electric,
  • transportul inteligent (semafoare care monitorizează traficul în timp real şi care-şi adaptează semnalele, benzi de circulație dedicate transportului în comun, piste de biciclete, parcări inteligente),
  • infrastructura inteligentă,
  • obiecte din categoria Internet of Things.

Să vedem ce există în uz, actualmente, în România.

La București, Primăria Generală a optat chiar în 2007 pentru un sistem inteligent de management al traficului, în care a inclus 170 de intersecții.

În schimb, autobuzele nu au fost echipate cu sisteme GPS şi, ca atare, inteligența sistemului, care a costat 20 de milioane de euro, nu a putut fi exploatată. În 2015, întregul sistem a cedat și nu a mai fost extins sau upgradat.

Cluj-Napoca este orașul românesc considerat a fi cel mai avansat din punct de vedere al tehnologiilor inteligente.

În primăvara lui 2017, Primăria Cluj-Napoca a lansat posibilitatea ca, prin intermediul platformei edirect.e-guvernare.ro, orice cetăţean interesat să solicite certificate de urbanism, prelungirea autorizației de construire ș.a.m.d.. Această facilitate funcționează și la Sibiu, unde taxele și impozitele locale pot fi achitate online.

Tot la Cluj a fost lansată o aplicaţie gratuită prin care clujenii pot sesiza nereguli direct către departamentele Primăriei. Doar că, până la primirea răspunsului, cetăţeanul trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

O aplicație similară este în uz la Oradea și se numește Oradea City Report.

Automat instalat de Compania de Transport Public din Cluj. Foto: Raul Ștef

O altă aplicație dedicată clujenilor monitorizează locurile de parcare disponibile în şase parcări publice.

În teorie, utilizatorul poate să vadă pe telefon dacă are şansa de a prinde liber unul dintre cele 1.309 locuri puse la dispoziţie de municipalitate. În practică, orașul geme de mașini parcate ilegal pe trotuare, fiindcă oferta este copleşită de cerere. Și Timișoara a introdus o aplicație de acest tip.

Din 2015, clujenii își pot achiziționa tichete pentru transportul în comun printr-un sistem automat de ticketing sau trimițând un sms către un număr alocat de compania locală de profil.

Numai că sistemul de ticketing, care ar urma să înlocuiască taxatoarele, se descurcă greu cu banii. De cele mai multe ori, aparatele nu înghit decât monede și au nevoie constantă de service.

Răspunzând unei solicitări a PressOne, Compania de Transport Public (CTP) a comunicat că înregistrează o medie zilnică de 6,5 reclamații. Din septembrie 2015 până în noiembrie 2016, CTP a restituit un total de aproape 18.000 de lei cetăţenilor cărora aparatele instalate în staţii nu le dăduseră rest sau nu le eliberaseră tichetul cerut.

Tot în domeniul transportului, primarul Emil Boc a anunțat în iulie 2017 că a semnat un contract-cadru pentru achiziția în tranșe a 30 de autobuze electrice. În această vară, în centrul oraşului a fost inaugurată o bandă destinată transportului în comun, însă pe o distanţă de numai 1,6 kilometri și pe o arteră care avea, oricum, 4 benzi de circulație.

GPS-ul autobuzelor nu este întotdeauna sincronizat cu traficul, astfel că minutele de așteptare afișate în stații nu corespund cu timpul real. În zonele periferice, contoarele inteligente nu mai afișează nimic.

La Constanța există o parcare inteligentă în zona Sălii Sporturilor, amenajată de municipalitate pe baza unei asocieri cu doi parteneri privaţi. Parcarea are senzori conectați la o platformă online care trimite informații în timp real privind locurile disponibile.

În Timișoara, potrivit primarului Nicolae Robu, traficul auto si pietonal este administrat cu un sistem informatic care cuprinde 230 de camere video şi senzori în asfalt amplasaţi în 134 de intersecții.

Sistemul ar fi proiectat pentru undă verde și pentru a se adapta traficului. Pentru a afla cât de bine funcţionează, este suficient să întrebaţi orice timișorean.

Mașini electrice. Car sharing. Uber.

În prima jumătate a anului 2017, în Romania au fost înmatriculate 33 de maşini 100% electrice și 1.160 de mașini hibrid − spun statistici recente ale Asociației Constructorilor de Automobile din Europa.

Futurologii spun însă că în viitor nu vom mai deține mașini. Oricum, nu în proporția de azi, când fie nevoia, fie imaginea de sine ne împing să cumpărăm cel puţin un autoturism.

Staţie de încărcare a unui automobil electric. Foto: Raul Ștef

Companiile de car sharing au început să facă pui și în România. Acum doi ani, apărea la Cluj prima firmă din țară care oferă servicii de acest tip, Pony Car.

În oraş au fost răspândite circa 50 de maşini inscripţionate cu Get Pony!. O mașină poate fi rezervată prin intermediul unei aplicaţii de mobil și tot pe telefon se face plata (este necesară introducerea datelor unui card bancar). Odată folosită, maşina poate fi lăsată oriunde, cu condiţia să fie parcată regulamentar, căci următorul utilizator o va găsi prin GPS.

În 2016, Pony a atacat și piața din București, cu 15 maşini electrice BMW i3. În septembrie 2017, la Iași s-a lansat un serviciu similar, intitulat Caby.

*

În ceea ce priveşte serviciile Uber, acestea au fost lansate la București în februarie 2015 şi ulterior au fost extinse în Cluj, Timișoara și Brașov, atingând până acum 300.000 de utilizatori.

Oficialii companiei spun că, dacă ritmul de creștere se menține, până în 2020 Bucureștiul ar putea fi primul oraș din Europa Centrală și de Est cu uberPOOL – serviciu care conectează persoanele ce merg în aceeași direcție și le permite să împartă costurile călătoriei.

La nivel mondial, 65 de milioane de oameni folosesc serviciile Uber. Compania are circa 2 milioane de șoferi și 15.000 de angajați.

Imprimante 3D

Imprimantele 3D vor revoluționa industria − spun analiștii −, fiindcă roboții vor fi capabili să cloneze obiecte și componente, de la pantofi la bucăți de avioane, fără să mai existe riscul erorilor.

În ultimii 10 ani, prețul unei astfel de imprimante a scăzut de la 18.000 de dolari la 400 de dolari. Procesul a devenit tot mai rapid, iar următoarele aplicații de 3D printing vor fi pentru telefoanele inteligente.

Symme3D este prima imprimantă pe sistem Delta 100% proiectată și construită în România. A fost lansată în 2015 de o echipă de ingineri timișoreni.

„Absolut toate aspectele de mecanică, geometrie matematică, electronică și software sunt realizate autohton. Piesele componente și subansamblele sunt contractate strict din România, de la Oradea, Cluj, Brașov, Iași, București, Galați, Craiova și Timișoara, de la firme ideal producătoare, dar și de la importatori.

Costurile au fost strict pentru susținerea cercetării, proiectării și construirii prototipului și au fost suportate în totalitate de mine. Numele este Symme3D, care vine de la «SymmeTHREE» Symmetry, deoarece structura este perfect simetrică”, a declarat CEO-ul companiei, Călin Brandabur, pentru gadget-talk.ro.

Symme3D este capabilă să printeze „orice obiect proiectat în prealabil în diferite programe software de proiectare, piese funcționale, componente mecanice, piese de design arhitectural, haine, pantofi, piese de electrocasnice”.

În 2017, Symme3D a făcut un pas și înspre zona medicală, anunțând produsul Biotech One, o imprimantă 3D care permite printarea „unui număr nelimitat de tumori canceroase, în scopul efectuării de cercetări medicale, fără riscul contaminării sau necrozării culturii vii”.

În căutarea sensului datelor

Compania Recognos este una dintre primele din România care a „simțit” trendul global și a început să lucreze în domeniul machine learning.

Dacă, în SUA sau Australia, mașinăriile care învaţă singure au început să comunice la nivel primar, cercetarea de la noi se află „într-un proces premergător etapei big data”, spune Andrei Roth, directorul de dezvoltare pe Europa al companiei Recognos.

De aproape 8 ani investim în cercetare pe zona de extragere de date. Prin multiple metode, dintre care și machine learning, încercăm să extragem cunoștințe din informațiile existente, dar neaccesibile.

Aici mă refer la texte nestructurate, imagini şi tabele, cu ajutorul unor rețele neuronale pe care le-am dezvoltat într-un parteneriat cu Institutul Român de Știință și Tehnologie.

Practic, noi transformăm informații ascunse în «date inteligente» − date care pot fi folosite în procesele de analytics și în decision-making”, explică Andrei Roth.

Zona de cercetare în domeniul machine learning, socotită a fi „copilăria” Inteligenței Artificiale (AI), este una dintre cele mai active la nivel global.

Dar cercetarea nu poate fi făcută printr-o abordare „insulară”, spune Andrei Roth. Legăturile cu exteriorul, munca în echipe internaționale, partajarea cunoștințelor sunt esențiale.

Şi asta fiindcă „nimeni nu are nevoie de cinci Pitagora, care să descopere simultan teoreme, ci de oameni care construiesc pe ceea ce au dezvoltat cei dinaintea lor”.

Întrebarea rămâne, însă: are România specialiști antrenați în machine learning?

Specialiştii se separă în două categorii: cei care dezvoltă algoritmi de machine learning − și aici există institute de cercetare și universități care fac asta − și cei care folosesc algoritmii și tehnologiile de ML pentru a dezvolta use case-uri, adică să rezolve probleme reale.

Problema datelor nefolosibile este imensă. Estimările cele mai conservatoare pun procentul de date existente și nefolosibile (nestructurate) la 80%, dar unele studii duc acest procent până la 96%”, spune Andrei Roth.

Comoara de informaţii aflate sub ochii noştri, explică el, poate fi descrisă printr-un citat din astrofizicianul Neil deGrasse Tyson: „E ca și când ai lua apă din ocean într-o cană și ai spune că nu există balene, fiindcă nu le vezi în apa din cana ta”.

Așadar, vorba agentului Mulder, the truth is out there. Mai lipseşte să fie decriptat și să primească un sens.

Pe acest palier de cercetare, statul român este absent. Nu are o strategie de dezvoltare şi nici nu finanţează concertat proiecte majore, așa cum se întâmplă în alte țări.

„Anul trecut s-a înființat o Comisie de Inovație cu scopul de a genera o viziune pe termen lung.

Nu era nimic politic, aşa că au venit voluntar oameni cu rezultate dovedite din mediul academic şi din mediul de business, atât din România, cât și din străinătate.

În ianuarie 2017, la o lună după alegerile parlamentare, această comisie a fost închisă, fără niciun fel de comunicare”, îşi aminteşte Andrei Roth.

Roboții inteligenți

Comparativ cu alte țări, ritmul de creștere a automatizării în România este destul de susținut, între 12-15% anual. Asta se datorează, spun specialiștii, deopotrivă rămânerii în urmă, dar și, surprinzător, lipsei de forță de muncă.

Din păcate, România se robotizează accelerat fiindcă nu mai avem școli vocaționale. Pentru că nu mai sunt destui meseriaşi care să facă lucruri de calitate.

Să fim foarte atenți, avertizează Stelian Brad: robotica nu este o componentă a acestei a revoluţii industriale. Robotica inteligentă e cea care ne duce în a patra dimensiune.

Diferențele din viitor nu vor ţine de calitate, cost sau timpul de livrare. Acestea nu vor mai fi avantaje competitive. Va fi nevoie de roboți care să poată răspunde la chestiuni mai complexe, de pildă:

  • cum să păstrezi sub control procesele de producție, fără blocaje;
  • cum să reduci costurile cu x% anul viitor și cu y% peste doi ani;
  • cum poți sincroniza fabrica ta cu alte fabrici din lanțul de furnizori ca să primești produsele în același timp.

Pentru asta, orice echipament va fi plin de senzori şi va furniza date.

Asta înseamnă A Patra Revoluție: conectarea în cloud a datelor preluate în timp real din procesul de producţie şi interpretarea lor de către algoritmi de inteligență artificială.

„Această revoluție despre care tot vorbim e o trecere de la era informațională la era cunoașterii. Acum ajungem în etapa în care nu știm ce să facem cu tehnologia.

În consecință, ne-am trezit în această lume artificială, foarte sofisticată, în care suntem obligați să transferăm decizia la nivel de mase. Dar nu vrem asta, fiindcă s-ar pierde controlul și puterea. Și astfel se creează niște distorsiuni majore.

Stelian Brad

*

Teoria diferențierii în industrie și politică

(un dialog cu cercetătorul Stelian Brad)

− România nu face cercetare de dragul cercetării…

Stelian Brad: Nu prea ne putem permite. Sunt unele țări care au bugete semnificative. Când lucrezi proiecte cu industria, ești obligat să drămuiești fiecare ban. Iar ei nu sunt foarte generoși cu fondurile. În alte țări sunt bugete, granturi publice, își pot permite să facă și multe cercetări de investigație fundamentale.

La noi nu a existat un interes din partea Guvernului, exceptând o perioadă de vreo doi ani, 2006-2007, când a fost un reviriment pe acest sector al cercetării. În rest, nu putem spune că în România a exista o susținere reală din partea Guvernului.

− Nu există nicio viziune asupra viitorului?

E o chestiune alarmantă. Și am încercat să înțeleg care e cauza, iar soluția ar implica o reformă a sistemului politic. Să luăm, spre exemplu, marketingul unui produs sau al unui serviciu. Partidele au un produs politic pentru cetățeni.

Există o teorie interesantă a lui Kenneth Arrow, se numește teorema imposibilității, care spune în felul următor: dacă vei colecta cerinţe de la toate segmentele de piață și vei încerca să realizezi un produs care să medieze cerințele tuturor, există posibilitatea să rezulte un produs care să nemulțumească pe toată lumea. Practic, întotdeauna va rezulta ceva suboptimat.

În consecință, pentru fiecare segment trebuie un produs dedicat. Această teorie se aplică și în politică: sistemele politice nu sunt proiectate de cetățeni și transferate politicului ca să le aplice, ci sunt proiectate de politicieni pentru ei înşişi.

Pe măsură ce aceiași actori își proiectează propriul sistem, îl vor consolida în permanență, ca să îi protejeze. E o chestiune firească în orice domeniu, nu doar în politică. Dar aici e una dintre marile erori ale democrației, că le permite să-și construiască sistemul celor care trebuie să servească binele public.

Dacă îi pui pe cei din instituţiile publice să proiecteze sistemul, vor scădea automat gradul de competitivitate, ca să se protejeze instinctiv.

În politică, polarizarea este simplă: nu contează ce partid vine în campanie. Toți așteptăm să ne spună că e bine să susținem educația, securitatea cetățeanului, sănătatea. Dar asta nu diferențiază, nu reprezintă un diferențiator, cum se spune în marketingul produselor.

În momentul în care vine un partid și spune − vă dau 100 de lei în plus tuturor celor care nu faceți nimic, și ai în zona rurală un segment important care, pentru suta aia, știe că merge și bea încă trei beri, pentru ei asta va conta.

Altora, dacă le spui că reduci impozitul de la 16 la 10%, va conta, iar asta e diferențiatorul. Ceilalți, pentru care nu contează nici suta de lei, nici impozitul, nu se vor prezenta la vot, fiindcă ei nu se regăsesc. Prin mecanismul de marketing politic ei sunt excluși din actul democratic.

Și atunci, totul depinde cum polarizezi pe un segment sau altul aceste mesaje de diferențiere. În acel moment, nu te mai interesează să investești nici în educație, nici în sănătate, fiindcă ele nu vor reprezenta niciodată un diferențiator în acest sistem de marketing politic.

Dacă noi am proiecta sistemul, probabil că am reuși să schimbăm ceva. Altfel, se va lărgi tot mai mult falia asta între cetățean și decidenții politici. De aceea cercetarea nu are cum să fie susținută, fiindcă nu aduce diferențiere.

− Deci, să ne luăm gândul de la mașini autonome produse vreodată în România?

 Nu produse din bani publici. Există inițiative de startup pentru mașini electrice, avem startup-uri în zona roboticii inteligente, dar toate sunt din zona privată. Și e îmbucurător că în România se întâmplă astfel de lucruri. Că nu vor atinge vreo masă critică, şi asta este adevărat.

Trebuie să gândim niște lucruri în context global și atunci o să vedem cum se pliază pe specificul românesc. Gândiți-vă că industria auto a început să se preocupe tot mai mult de autovehiculul electric și de cel autonom din două considerente: dezvoltarea urbană și mega-orașele vor duce la creșterea poluării într-un asemenea hal, încât, pe considerente de sănătate, oraşele o să fie forțate să impună autoturismul electric, în prima etapă cel puțin.

Acolo unde vor fi mari aglomerări urbane, vor fi o presiune și o justificare. În rest, nu va fi nicio presiune.

A doua chestiune: piețele sofisticate din industria auto sunt legate și de o reducere dramatică a ciclului de viață a acestor autovehicule. Acum 20 și ceva de ani, între două modele exista o perioadă de 10 ani. Acum se scot modele noi la un an jumate. Ne așteptăm în permanență la modele noi.

Consecința este, ca la telefoanele smart, că, dacă o să vezi un model mai vechi de doi ani în aceste piețe sofisticate, nu vei mai vrea să îl cumperi. Efectul este că țările mai mai puțin dezvoltate vor fi un fel de coș de gunoi pentru autoturismele vechi.

Așadar, nu va fi niciun interes de a impune politici publice care să încurajeze trecerea la autovehicule electrice. Mai mult decât atât, trebuie dezvoltată infrastructura de alimentare, care e o inovație de sistem foarte costisitoare. Autovehiculul electric nu se va diferenția foarte mult pe partea mecanică sau de putere, ci vor conta serviciile asociate.

Ca să vorbim de vehicule autonome, trebuie să ai infrastructura de transport foarte bine pusă la punct: să vadă marcaje, să vadă marginea drumului, să aibă tot felul de elemente de poziționare.

Or, pe o infrastructură cum e cea din România, cu drumuri nemarcate, cu hârtoape, ce mai înțelege sistemul ăla? Se duce cu tine într-un stâlp sau într-un copac imediat.

− Aici ar trebui să antreneze mașinile autonome, pe infrastructura românească… 🙂

 Ar putea să le antreneze! Nu vreau să insist, dar au fost niște încercări pe astfel de drumuri, cu rezultate groaznice, și nu sunt publice. Ca să ne așteptăm la autovehicule autonome în România, trebuie să ne așteptăm întâi la o infrastructură capabilă să integreze vehiculul.

Poate că vom găsi experimente la câteva autobuze din câteva orașe, ca reclamă politică, cu scop experimental, dar nu suficient încât să genereze o transformare a sectoarelor.

Deocamdată, interesul este să păstreze țările mai puțin dezvoltate ca pe un debușeu, să nu se ducă industriile în cap dintr-o dată. Cine știe, poate peste 100 de ani vom vedea și pe aici mașini autonome și poate că dincolo deja se va zbura

Chiar dacă noi am face aceste inovații, tot în alte piețe va trebui să le lansăm, și nu în România, din păcate.

− Pentru tehnologiile noastre generate de startup-uri, piața este preponderent afară?

 Sigur. Foarte multe startup-uri de succes românești, ca să rămână pe piață, au trebuit să înființeze un GmbH sau un ltd. pe undeva și să treacă drept englezi, nemți sau americani, ca să poată vinde.

Doar ideea că ești român provoacă un handicap. Întrebați cetățenii de rând, consumatorii din Belgia, Olanda, ce știu despre IT-ul românesc. Nu-i interesează. În aceste piețe există niște șabloane, totul merge pe șabloane.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...