Rețeaua generalului SRI care l-a propulsat în afaceri pe Sebastian Ghiță

Sebastian Ghiță avea 24 de ani când a fost trimis pentru prima oară în judecată − într-un dosar care a fost plimbat prin instanţe aproape 15 ani, până când faptele s-au prescris.

Dosarul „Tracia-Asesoft”, aşa se numeşte cazul, este o piesă-cheie în transformarea lui Ghiţă dintr-un tânăr pasionat de calculatoare într-un multimilionar dat în urmărire internaţională şi arestat în străinătate.

Pe baza acestui dosar, aflat în Arhiva penală a Curții de Apel București, PressOne vă prezintă începuturile în afaceri ale lui Sebastian Ghiță (acum în vârstă de 38 de ani), precum și conexiunile celor implicați în acest caz penal cu alte dosare îngropate.

„Benzinarii” de la SRI Prahova

Consultarea dosarului „Tracia-Asesoft” sugerează că, la începuturile sale în afaceri, Sebastian Ghiţă ar fi fost victima unui mecanism de sustragere de la plata unei taxe pe carburant. El a colaborat atunci cu procurorii și a dat vina pe un general SRI, inculpat şi el în dosar.

Evoluția sa ulterioară avea să fie radical diferită: legăturile cu ofiţeri din conducerea SRI s-au multiplicat şi consolidat odată cu timpul.

Pentru o reconstituire adecvată a evenimentelor petrecute în dosarul „Tracia-Asesoft”, trebuie să ne întoarcem în 2001.

Ghiţă face 23 de ani și este student la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploiești. Deţine din ’97 propria firmă − Asesoft Com SRL, în care i-a cooptat ca acționari şi pe părinții săi, Maria şi Petre Ghiță, pe fratele său, Alexandru Ghiţă, și pe mătușa sa, Elena Vasile.

În acelaşi an 2001, când se comit infracțiunile din dosarul „Tracia-Asesoft”, Corneliu Păltânea este demis din funcția de șef al SRI Prahova de către directorul Serviciului, Radu Timofte.

Timofte își motivează decizia cu faptul că justiția trebuie să își urmeze cursul.

Supranumit „benzinarul SRI”, Corneliu Păltânea şi un alt ofiţer din conducerea SRI Prahova, Daniel Bucur, sunt acuzați că, în perioada 1993-2001, „au acordat protecție unor grupări infracționale” care făceau comerț cu produse petroliere.

În plus, cei doi sunt acuzaţi că au blocat informațiile strânse de lucrători ai SRI cu privire la activităţile pe care grupările respective le-au desfăşurat la Rafinăria Astra Română.

În relatările presei, atât Păltânea, cât și Bucur sunt prezentați drept oamenii lui Ioan Niculae, ofiţer de informaţii convertit în businessman, care s-a îmbogățit după preluarea în 1997 a Rafinăriei Astra Română.

Legătura lui Sebastian Ghiță cu ofițerii SRI va fi dată în vileag mult mai târziu: el va recunoaşte, într-un interviu pentru HotNews, că l-a cunoscut pe Păltânea când avea 18 ani (deci în 1996).

În dosarul din 2001 al lui Păltânea este inculpat și directorul Rafinăriei Astra Română, Octavian Nan. La acel moment, fratele lui Octavian Nan, Petre Nan, este director al Rafinăriei Petrobrazi, cu care Ghiță, la numai 23 de ani, semnează primul mare contract al carierei sale şi al firmei Asesoft. (Peste ani, Ghiţă va nega că Păltânea ar fi avut vreo legătură cu acest contract).

Generalul Grigoriu, firmele-fantomă și irakienii

Spre finalul anului 2001, Poliția se sesizează că Asesoft Com SRL s-a aprovizionat de la SNP Petrom cu 510.340 de litri de motorină, fără să includă faimoasa, pe atunci, taxă Băsescu.

Asta se întâmpla – va spune Ghiță mai târziu – în contextul în care Asesoft și Rafinăria Petrobrazi încheiaseră acel mare contract, de 38 de miliarde de lei vechi, pentru servicii în domeniul informaticii.

Cum Rafinăria nu îi achită serviciile, Ghiță acceptă să fie plătit în produse petroliere și începe să caute cumpărători pentru acestea, ca să îşi poată recupera banii.

Așa ajunge să îl cunoască, prin intermediul unui salariat al Rafinăriei, pe Dan Berendel.

În 2002, procurorul Titu Duță, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întocmește rechizitoriul în acest dosar. El susţine că Sebastian Ghiță și alți opt inculpați s-au sustras de la plata „taxei Băsescu” – o taxă aplicată la preţul carburanţilor, instituită în 1996 şi destinată construirii de drumuri publice.

În schema pusă la cale de inculpaţi, carburanții obținuți de la Petrobrazi au fost trecuți prin firme-fantomă aparținând unor cetățeni de origine irakiană, fiind ulterior comercializați în benzinării.

Potrivit rechizitoriului, societățile implicate au fost: Master Mind Consulting SRL, Giva Prodimpex SRL, Israrom Oil Trading SRL, Asesoft Com, Arpechim – Depozit Oarja, SNP Petrobrazi, Tracia Internațional.

Potrivit actelor de la dosar, capii rețelei sunt generalul SRI Dan Constantin Grigoriu (patronul firmei Tracia Internaţional), Dan Berendel, Romulus Gheorghe și Gheorghe Ioan Lalu.

Ultimii doi, Romulus Gheorghe şi Ioan Lalu, „erau furnizorii produselor către filieră, întrucât desfășurau activități în domeniul desfacerii produselor petroliere de mai mult timp, având relații și cunoștințe, dar mai ales puteau încheia contracte cu rafinăriile pentru importante cantități de produse de gen, fiecare dintre ei având acces special într-o anumită rafinărie” − se arată în rechizitoriu. 

Generalul SRI Dan Constantin Grigoriu „asigura piața de desfacere” prin firma Tracia Internaţional, în timp ce Dan Berendel era principalul „delegat la poarta rafinăriei”, adică omul care „urmărea încărcarea produselor și schimbarea documentelor la ieșirea din rafinării”.

În cursul anchetei, Sebastian Ghiță declară că a fost „forțat” să facă un contract dezavantajos cu Dan Berendel, sub amenințarea că, în caz contrar, acesta nu va mai cumpăra produse de la el.

Cetățenii irakieni care figurează ca administratori ai societăților-fantomă nu vor fi identificați niciodată.

Afacerea Jimbolia. Conexiunile cu Propaganda Due

Înainte de a fi inculpat în dosarul „Tracia-Asesoft”, generalul Dan Grigoriu fusese implicat şi într-una dintre cele mai controversate operațiuni girate de SRI după 1990, rămasă în istoria recentă sub numele de Afacerea Jimbolia.

Operațiunea s-a derulat la mijlocul anilor ’90, după ce, în 1992, ONU instituise embargo asupra livrării de produse petroliere către Iugoslavia.

În perioada 1994-1995, garnituri de carburanţi încărcate la rafinăriile din judeţul Prahova opreau în gara Jimbolia, iar, noaptea, treceau în Serbia.

Încă de la început, presa a relatat că în acest dosar există mai mulţi suspecţi din conducerea SRI, inclusiv primul director al Serviciului, Virgil Măgureanu, care a şi fost chemat la audieri. În articole se menționa şi că „generalul în rezervă Dan Constantin Grigoriu a fost prins în flagrant”, cu „o cisternă fără acte”.

De altfel, Grigoriu și partenerii săi din firma Tracia Internațional SA, Petru Neidoni și Sebastian Telbisz, au fost acuzați de implicare în contrabanda cu produse petroliere.

Printre inculpați s-a numărat și un fost ofițer al Armatei, Ionel Bara, personaj controversat, despre care tot presa a scris că ar fi fost asociat cu doi capi ai lojei masonice Propaganda Due, condusă de misteriosul Licio Gelli.

Revenind la Afacerea Jimbolia, şeful Poliției Române din anii 1995-1997, generalul Ion Pitulescu, l-a acuzat pe Virgil Măgureanu că fusese beneficiar direct al încălcării embargoului impus Iugoslaviei.

Măgureanu a negat, iar ancheta s-a blocat ulterior la Camera Deputaților, după ce procurorii le-au cerut parlamentarilor să aprobe începerea urmăririi penale față de Nicolae Văcăroiu – fost premier, Doru Ioan Tărăcilă – fost ministru de Interne, şi Aurel Novac – fost ministru al Transporturilor.

Dosarul a fost îngropat, deși președintele de atunci, Emil Constantinescu, făcea următoarea declarație:

„În cazul Jimbolia, zeci de mii de tone de petrol au fost transportate noaptea spre Iugoslavia, cu sprijinul poliției vamale, Ministerului Transporturilor și jandarmeriei locale, sub supravegherea SRI. Alături de vagoane cu arme. În contul SRI s-au depistat intrări importante de bani în perioada 1994-1995, rezultate din încălcarea embargoului impus Iugoslaviei”.

Emil Constantinescu a făcut această declaraţie − care astăzi pare din altă lume − abia spre finalul mandatului său, iar Parchetul General a reacționat spunând că este o greșeală.

În strânsă legătură cu Afacerea Jimbolia s-a aflat un alt dosar, de această dată unul în care paguba adusă statului a fost uriașă: devalizarea Bancorex.

Înființată în 1968 sub numele de Banca Română de Comerț Exterior, Bancorex l-a avut printre primii acționari, potrivit unor informații neoficiale, citate de Jurnalul Național din 27 aprilie 2006, pe același Licio Gelli, șeful Propaganda Due.

Bancorex a intrat în faliment din cauza unor credite uriașe, nerambursate, acordate firmelor unor foști ofițeri de Securitate. Printre altele, firma Tracia Internațional, a generalului Dan Grigoriu, figura cu o datorie la Bancorex de 12,5 milioane de dolari.

Un raport din 2006 al Curții de Conturi arată că firma Tracia Internațional a mai primit bani și de la… Guvernul Japoniei.

Fondul de contrapartidă – denumirea dată unui ajutor financiar pe care Japonia s-a angajat în 2000 să îl furnizeze României, pentru dezvoltare economică și socială – consta în 500 de milioane de yeni (astăzi, aproximativ 18 milioane de lei), sumă care urma să fie distribuită de Ministerul Finanțelor pentru diverse proiecte.

În raportul din 2006, inspectorii Curții de Conturi notau că, în anul 2000, înainte ca acordul cu Guvernul Japoniei să devină public, trei firme, printre care și Tracia Internațional SA, trimiseseră deja Ministerului de Finanțe cereri de sprijin financiar.

„Faptul că societățile respective cunoșteau informații despre alocarea acestor facilități care nu erau publice (asistența financiară) constituie indicii că au fost obținute prin încălcarea legii penale”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Același document precizează că cele trei societăți se aflau în dificultate financiară, iar Ministerul Finanţelor le acceptase o serie de garanții penibile, „contrar prevederilor”:

– gaj asupra unor utilaje care s-au dovedit nevandabile la momentul valorificării,

– bilete la ordin fără acoperire,

– contract de garanție mobiliară pentru utilajele aflate în proprietatea altei societăți.

Din această afacere, Tracia a obținut puțin peste 1,2 milioane de lei.

*

Generalul SRI Dan Grigoriu apare și în dosarul în care fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a fost acuzat de Gheorghe Ștefan-„Pinalti” că ar fi încasat o şpagă de 700.000 de euro șpagă. Șpaga i-ar fi fost dată chiar de Grigoriu, potrivit lui „Pinalti”.

În sfârșit, numele lui Grigoriu a apărut în presă după ce el a încasat de la ANRP despăgubiri în valoare de 20 de milioane de euro, în contul unei proprietăți de 10 hectare din Otopeni pentru care cumpărase drepturile litigioase.

Celălalt personaj-cheie din dosarul „Tracia-Asesoft”, Dan Berendel, patronul defunctei Master Mind Consulting SRL, a continuat afacerile cu petrol chiar și după inculparea sa. Firma lui Berendel a avut în 2002, deci la un an de la comiterea faptelor, o cifră de afaceri de 17 ori mai mare decât în anul precedent (52 de milioane de lei).

Mai nou, Berendel operează în numele firmei Master Chem Oil Ltd., alături de un alt membru al familiei, Angel Berendel.

În 2010, el a înființat un ONG cu viață scurtă, The Berendel Foundation, care s-a asociat la mai multe evenimente cu Casa Regală a României.

Absolvent al Academiei de Muzică, fost instrumentist al Orchestrei Naționale Radio, proprietarul Master Chem Oil poartă astăzi negocieri privind posibile investiții ale unei companii din Emiratele Arabe Unite în Portul Constanța.

Un alt inculpat, Romulus Gheorghe, pe atunci patron al firmei Giva Prodimpex SRL, apare și în celebrul dosar „Microsoft”. Firma sa, Gremsim Co SRL, a fost una dintre entitățile despre care procurorii au spus că ar fi mascat o șpagă primită de Gheorghe Ștefan-„Pinalti”.

Cel de-al patrulea pion al dosarului „Tracia-Asesoft”, Lalu Ioan Gheorghe, a fost asociat în firma Antares Trading cu fostul ofițer SRI Dumitru Sauer.

Sauer a fost arestat în 2006 într-un scandal de fraudare a băncilor prin credite de 300 de milioane de dolari, garantate cu bilete la ordin emise de o bancă falimentară din Statele Unite.

De la elevul ambiţios la „miliardarul din mansardă”

Revenind la dosarul „Tracia-Asesoft” de la începutul anilor 2000, studentul Ghiţă alege să coopereze cu procurorii. Astfel, urmele acestei inculpări nu îi afectează cariera, mai ales după ce el devine finanţatorul echipei de baschet CSU Asesoft Ploiești.

Relatările din presa vremii sunt prietenoase cu tânărul om de afaceri.  

La câțiva ani de la declanşarea acelei anchete penale , Ghiță poza într-un Bill Gates autohton − îmbogăţit prin muncă și pasiune.

Realitatea era alta, dacă e să-l credem pe fostul său partener de afaceri Iulian Gabriel Stanciu. Cu trei ani mai în vârstă decât Ghiță, Iulian Stanciu povestea următoarele, într-un interviu acordat în 2016 pentru publicaţia profit.ro:

„Cred că avea vreo 12 ani, iar eu aveam 15. Eu aveam experiență, știam să instalez sisteme de operare, calculatoare în rețea, și devenisem administrator al laboratorului de informatică al liceului din Ploiești. Sebastian, la fel ca mulți alți copii, a venit la mine să îl ajut cu diverse lucruri.

L-am văzut foarte ambițios și l-am luat pe lângă mine. De atunci mă tot bătea la cap să facem firmă, să vindem calculatoare, să facem soft… (…)

Când Sebastian a împlinit 18 ani, și-a făcut firmă. Ne-am întâlnit și i-am spus că îmi fac și eu firmă. El a pus niște bani și cam asta a fost tot. Am avut treaba mea, el a fost mereu acționar pasiv. Cred că a venit de vreo două sau trei ori la firmă”.

Potrivit lui Stanciu, au lucrat împreună până când Ghiță a împlinit 29 de ani. La data respectivă, acesta începea să își croiască imaginea de copil-minune al industriei IT. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea la 28 de ani, Ghiță era prezentat drept „miliardarul din mansardă” – un antreprenor sclipitor și modest.

Avea deja o avere estimată la 40 de milioane de dolari şi spunea că „opulența îl scârbește”. 

„Așa am fost crescut. Taică-miu mi-a spus de mic că luxul și prostia se plătesc scump în viață”, declara Ghiţă.

Un dosar plimbat timp de 15 ani prin instanțe

În dosarul „Tracia-Asesoft”, Sebastian Ghiță a fost pus sub urmărire penală în decembrie 2000.

În 2002 a fost trimis în judecată.

În 2004 a fost achitat de două ori – a doua oară la Curtea de Apel București. Procurorii au făcut recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a casat sentința. Practic, dosarul a luat-o de la zero.

Repus pe rolul Tribunalului București în 2006, dosarul a mai fost amânat până în 2011, când, încă o dată, inculpații au fost achitați.

Procurorii au contestat din nou sentința, dar Curtea de Apel și-a declinat competența și l-a trimis încă o dată la ÎCCJ.

Când Sebastian Ghiță a fost ales parlamentar, dosarul a fost retrimis de ÎCCJ la Curtea de Apel. În 2014, faptele s-au prescris, iar Curtea de Apel a încetat judecata.

În cele din urmă, în 2016, magistrații au decis ca inculpații să achite în solidar, pe parte civilă, suma de 1.730.951 de lei.