Renegades / Renegații

În timpul războiului din Bosnia, cinci militari americani care fac parte din aceeași echipă sunt penalizaţi pentru succesul parţial al unei misiuni şi devin astfel suspendaţi timp de câteva zile.

În acest răgaz, ei sunt convinşi de o localnică să îndeplinească o misiune pe cont propriu – recuperarea, de pe fundul unui lac, a mai multe tone de aur rămase acolo din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când nemţii au confiscat lingouri franţuzeşti şi le-au transportat în Iugoslavia.

Atunci, partizanii locali au detonat un baraj, ceea ce a dus la moartea naziştilor prin înec și a lăsat aurul pe fundul lacului rezultat.

După 40 de ani de la acele evenimente, cei cinci militari americani – renegaţi de superiorii lor, care ne sunt prezentați ca birocrați care nu înţeleg războiul de la firul ierbii – caută să se revanşeze în numele Occidentului şi decid că trebuie să o ajute pe această localnică. Cu metalul preţios, ea ar putea pune bazele reconstrucţiei ţării ei.

Povestea din film e una fictivă. Realitatea istorică spune că NATO a trimis trupe de menținere a păcii pentru a limita vărsarea de sânge din fosta Iugoslavie. Alianța nord-atlantică a căutat să fie un martor activ, un fel de arbitru al conflictelor interne din Bosnia.

Din această perspectivă, Renegades lucrează cu preconcepţii care pot naşte o dezbatere interesantă.

Realizatorii filmului caută să livreze un atac mascat la adresa triumfalismului din unele filme occidentale. Această poziţie este topită într-o dublă autoironie, ca mod de a construi accente comice și ca mod de a discuta, uneori critic, despre trecut.

Renegades sugerează că ipocrizia occidentală referitoare la războiul din Bosnia constă în faptul că mulți militari trimiși acolo erau carieriști deciși să nu își pună poziţia în joc, ci mai degrabă să treacă peste evenimente cât mai ușor.

Această părere este împărtăşită de unii localnici. Un proiect precum No Man’s Land – pentru care regizorul bosniac Danis Tanovic a obţinut în 2001 Oscarul pentru film străin – judecă aspru felul cum NATO a ales să se plaseze faţă de război.

Dar istoria ne-a arătat că o politică prea intervenționistă de tipul Vietnam (înainte) sau Orientul Mijlociu (după acest eveniment) are șanse mari să nu funcționeze.

Prin povestea celor cinci soldaţi americani cu intenţii bune, Renegades individualizează momentul Bosnia ’95. Iar prin apelul făcut la povestea de dragoste dintre unul dintre eroi şi această localnică, filmul pune o cărămidă în plus la individualizarea situaţiei.

Suntem părtaşii traumelor şi aspiraţiilor localnicilor, care, deși îşi văd ţara nimicită de un conflict sângeros, nu vor să o părăsească. Originea lor îi face să creadă într-un nou început.

Iar aici intervine aurul ca simbol. El poate fi dătătorul de speranţă. Atitudinea celor cinci soldaţi, proveniţi dintr-o cultură care promovează solidaritatea este omenoasă. Ei îşi riscă viaţa pentru o idee şi pentru o ţară pe care probabil nu o vor mai vedea niciodată.

Povestea, chiar dacă închipuită, funcţionează astfel ca simbol pentru relaţia vest-est.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Co-producţie franco-germană, Renegades îşi păcăleşte publicul atunci când îl face să creadă că priveşte o producţie americană sau, în orice caz, anglo-saxonă.

Este interesant că distribuţia conţine doar doi actori americani – J. K. Simmons (superiorul) şi Joshua Henry (unul dintre cei cinci soldaţi) –, cu toate că filmul localizează în eveniment o divizie militară a Statelor Unite şi îşi asumă o poziţie aparent americană.

Majoritatea actorilor principali sunt vorbitori de limbă engleză: Sullivan Stapleton, şeful grupului, este australian, Diarmaid Murtagh este irlandez, iar Dimitri Leonidas şi Charlie Bewley, englezi.

Această poziţionare, contrastantă şi pe undeva necinstită, adoptă discursul conform căruia Statele Unite trebuie condamnate pentru că s-au amestecat militar pe glob în diferite ocazii.

Dar, dacă privim lucrurile mai atent, putem observa un tipar: SUA s-au implicat doar atunci când democraţia părea că ar avea nevoie de ajutor. Intenţiile au fost, în majoritatea situaţiilor, destul de cinstite.

Aşa că teza filmului pare neîndreptăţită.

În 2008, Mitch Anderson şi Jason J. Tomaric semnau documentarul The World Without Us, în care îşi imaginau felul cum ar fi decurs istoria contemporană dacă Statele Unite nu s-ar fi amestecat în problemele Europei, Orientului Mijlociu sau Asiei. Discuţia pe care o propun autorii este realmente importantă şi încearcă să menţină o logică obiectivă.

Fără intrarea Americii în al Doilea Război Mondial sau, apoi, fără planul Marshall, Europa şi-ar fi revenit mai greu.

În aceste condiţii, o poziţie de forţă de tipul celei pe care o adoptă Renegades – livrată în mod lax pentru a fi mai uşor inoculată spectatorului – pare a fi necinstită, deplasată şi chiar periculoasă.

Renegații

Titlul original: Renegades.

Regia: Steven Quale.

Scenariul: Richard Wenk, Luc Besson.

Cu: Ewen Bremner, J.K. Simmons, Sylvia Hoeks.

★★★☆☆