“Reclaiming the River”: Cum ar fi să iei prânzul pe malul Dâmboviței?

Bucureștiul s-a format în jurul și sub influența celor 22 de km ai râului Dâmbovița.

Istoria orașului este strâns legată de cea a apei care ar fi putut deveni un simbol central și un element generator de activități urbane. Realitatea ultimilor 30 de ani arată însă contrariul, iar Dâmbovița și malurile sale sunt acum doar un element de infrastructură într-un oraș care nu a știut cum să profite de atuurile sale naturale. 

Ba chiar le-a distrus.

În acest context, Primăria Sectorului 3 împreună cu Filiala București a Ordinului Arhitecților din România a organizat un concurs de soluții pentru selectarea celui mai bun proiect de amenajare a Splaiului Unirii, în zona Mărășești – Timpuri Noi – Mihai Bravu. 

Câștigătorii „Reclaiming the River” au fost anunțați pe 24 august, iar PressOne a stat de vorbă cu echipa care a primit premiul I, formată din arh. Oana Moga, arh. Jacqueline Cuzino și arh. Șerban Patrulius, despre ideea care a stat la baza proiectului lor și despre cum poate fi pusă în valoare zona și specificul ei, astfel încât malurile râului Dâmbovița să devină un spațiu viu de interacțiune între oameni și să scape de eticheta de zonă betonată și care, de cele mai multe ori, miroase urât. 

„Cum ar fi să iei prânzul pe pod? Dar să desenezi un șotron?” 

Ce înseamnă o dezvoltare urbană de calitate? Care sunt atuurile zonei pe care le-ați valorificat în proiect?

Oana Moga: Unul dintre atuurile zonei este împletirea funcțiunilor – birouri, învățământ, locuințe, ateliere. Un spațiu urban flexibil, generos – podul, într-un cadru natural – Dâmbovița, cu maluri înverzite care invită la o multitudine de scenarii. Cum ar fi să iei prânzul pe pod? Dar să desenezi un șotron? 

Jacqueline Cuzino: Am căutat moduri de a îmbunătăți concret calitatea vieții de zi cu zi a locuitorilor și a vizitatorilor zonei: trasee pietonale mai scurte și mai multă vegetație de-a lungul malurilor. Cheia unei dezvoltări de calitate se găsește de multe ori în existent. 

„Râul Dâmbovița nu își utilizează în prezent potențialul de generator de activități urbane. Proiectul propune două intervenții concentrate care abordează soluții pentru îmbunătățirea calității urbane. Pentru a crește conexiunile pietonale peste râu și pentru a transforma malurile Dâmboviței într-un ecosistem viu, soluția propune o grădină verticală. 

Podurile sunt amplasate în locuri strategice și dimensionate să întrețină interacțiune socială, funcționând ca scene în aer liber și spații pentru evenimente spontane. Grădina este susținută de jardiniere agățate ce preiau nivelul dinamic al apei. Cele două intervenții luate împreună oferă un cadru pentru interacțiune liberă, mai degrabă decât o intenție definitivă de folosire a spațiului”, a fost analiza juriului care a oferit premiul I echipei formate din cei trei arhitecți.

Prin proiectul vostru de valorificare a zonei, vă propuneți să creșteți conexiunile pietonale peste râu și pentru asta propuneți o „grădină verticală”, cum a numit-o juriul proiectului. Ce presupune asta, mai exact?

Jacqueline Cuzino: Noi nu am numit-o grădină verticală, ci am numit intervenția noastră „înverzirea malului”. Ea presupune un sistem modular de elemente prefabricate cu plante acvatice și iubitoare de apă. Între trotuar și cuva de beton există acum o fâșie verde pe care am hotărât să o valorificăm. Am propus plante perene și mai ales iederă, care, în timp, va acoperi partea superioară a cuvei de beton. Legat de conexiunile peste râu, am identificat locurile cheie unde podurile pietonale leagă străzi existente de-o parte și de alta a râului. 

De exemplu, unul dintre locurile – cheie propuse de noi este în apropierea Camerei de Comerț. Am propus un pod care să lege strada Panait Cerna de strada Între Gârle și unul în continuarea străzii Tăbăcarilor către aleea Apahida. Astfel, creăm o nouă legătură pietonală între cele două maluri cu țesuturi urbane și funcțiuni diferite. Pe de-o parte, avem o zonă de locuire în care predomină blocurile P+8 și, pe de altă parte, o zona eterogenă cu funcțiuni mixte, cu bucăți de țesut istoric și clădiri recente, majoritatea de birouri.

Un alt exemplu, este aproape de podul Timpuri Noi, unde am propus un pod pietonal în prelungirea străzii Viorele către noua dezvoltare „Timpuri Noi Square”. Astfel, legăm zona unde se află cele două universități private (n.r. Universitatea Nicolae Titulescu și Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir), stația de metrou și autobuz Timpuri Noi de zona de birouri și locuințe care se află în continuare în dezvoltare. 

Podurile nu au doar un rol practic, de scurtătură peste Dâmbovița, ci oferă pietonilor și perspective noi asupra râului și cartierului. 

Din nou, vrem să subliniem faptul că intervențiile propuse de noi funcționează ca niște catalizatori pentru schimbările puternice pe care toți ni le dorim în oraș. Ele pot fi începutul unei schimbări puternice în direcția unui oraș prietenos cu pietonii. De aceea, suntem pregătiți de provocarea implementării acestui proiect și ne dorim ca el să fie realizat în viitorul apropiat.

Șerban Patrulius: Unul dintre podurile propuse de noi în proiect se suprapune cu un pod care exista înainte de sistematizarea făcută în anii ‘80. Țesutul urban are nevoie de restabilirea unor legături pierdute între cartiere.

Oana Moga: Proiectul presupune și expertizarea cuvei din beton. Alegând plante perene, care nu necesită însămânțare anuală, oferim spațiu naturii să cucerească zona, să se dezvolte în mod natural.

Intervenția voastră s-ar opri înainte de Delta Văcărești. Cum se împacă viziunea voastră de revitalizare a zonei cu aceasta? Ați luat-o în considerare când ați venit cu ideea de „grădină verticală”?

Oana Moga: Am luat în considerare întreg traseul Lacul Morii – Delta Văcărești. Ideal, acesta va deveni, în timp, un culoar ecologic care se va extinde peste limitele trotuarului actual. Proiectul nostru reprezintă sămânța a ceea ce ar putea fi. Bucureștiul are multe de învățat până să devină prietenos cu pietonii. Personal, consider că momentan este bine că nu există foarte multă activitate în Delta Văcărești. Este nevoie de multă educație pentru a prezerva un loc de asemenea valoare. 

Către ce „public” se adresează proiectul? Pietoni, bicicliști, membri ai comunității care deja cunosc zona, turiști?

Șerban Patrulius: Intervențiile urbane nu se realizează pentru un „segment” al populației sau pentru un public „țintă”. Ele se adresează, deopotrivă, locuitorilor de toate vârstele și condițiile sociale, cât și vizitatorilor. Am avut în vedere o îmbunătățire pe termen lung a calităților spațiului râului.

Care este valoarea simbolică pe care o poartă acum Dâmbovița și Splaiul Unirii pentru bucureșteni, în afară de o zonă unde se formează ambuteiaje și se stă mult în trafic?

Jacqueline Cuzino: Asta va trebui să îi întrebați pe bucureșteni. Pentru mulți, probabil nu reprezintă nimic, pentru alții poate este o piedică ce trebuie ocolită, un loc pentru scăldat sau un loc bun de pescuit. Pentru mine, ca bucureșteancă, a reprezentat un traseu bun de plimbare. 

Oana Moga: Eu cred că o plimbare seara, din Izvor până în Eroilor, de exemplu, are foarte mult farmec. Orașul respiră după o zi aglomerată, iar noaptea înțelegi mai bine cât de valoroasă este Dâmbovița pentru București. 

„Traficul este foarte aproape de pieton. Nu te simți în siguranță parcurgând trotuarul îngust de lângă Dâmbovița”

Care a fost impactul lucrărilor din ani ’80, când a a avut loc sistematizarea râului și adâncirea și betonarea albiei? 

Jacqueline Cuzino: Nu am trăit pe viu o plimbare pe lângă Dâmbovița înainte de sistematizare, dar cred că ea a anulat efectul pitoresc pe care îl avea malul natural al râului. Cred că i-a făcut pe oameni să se îndepărteze de apă. A fost, mai ales, o schimbare ireversibilă a traseului râului. Tocmai pentru că nu mai putem „scăpa” de albia de beton, am propus să recreăm imaginea de mal verde prin alte mijloace. 

Oana Moga: Betonarea malurilor a rezolvat problema inundațiilor, având astfel un impact pozitiv, însă rezultatul final este unul negativ. Am îngrădit natura și am pierdut mult din farmecul și caracterul zonei. Mai mult decât atât, traficul este foarte aproape de pieton. Nu te simți în siguranță parcurgând trotuarul îngust de lângă Dâmbovița, mai ales în zonele în care lipsește vegetația de aliniament. Privită astăzi, intervenția pare brutală. 

„Bucureștenii trebuie să înțeleagă, în primul rând, faptul că spațiul public le aparține”

Care sunt perspectivele? Vor putea bucureștenii să vadă în Dâmbovița mai mult decât un element de infrastructură și să considere râul un ecosistem viu care aduce valoare vieții urbane?

Oana Moga: Bucureștenii trebuie să înțeleagă, în primul rând, faptul că spațiul public le aparține. Cred că, de cele mai multe ori, pe bună dreptate, plutește în aer un nor de negativism care ne împiedică să luptăm eficient pentru un bine comun. Atunci când o să învățăm, colectiv, să respectăm și să avem grijă de ceea ce este al nostru, vom putea vorbi cu adevărat despre ecosisteme și o viață urbană valoroasă. Până atunci, ne vom minuna de întâmplări precum Delta Văcărești și ne vom ruga să nu o distrugem.

Jacqueline Cuzino: Cred că odată ce Dâmbovița nu va mai fi incomod de privit și de traversat, oamenii vor redescoperi valoarea ei ca element natural. Poate că bucureștenii își vor dori atunci să profite mai mult de această resursă și să aibă grijă de ea, vor apărea tot soiul de inițiative creative. Ne gândeam la începutul proiectului: cum ar fi să mănânci la prânz pe malul apei, să simți cum adie vântul pe pod, să ai o oază de verde în fața biroului? Sperăm că în viitor va fi o realitate. 

„Cheia este să realizăm densitate de bună calitate, în care putem trăi și perioade de carantină sau alte evenimente neplăcute”

Cum vedeți dezvoltarea urbană a României și cum ar trebui ea să se producă? 

Șerban Patrulius: În primul rând, trebuie să ne protejăm cu fermitate patrimoniul natural și patrimoniul istoric construit. Direcția de dezvoltare actuală este, în cea mai mare parte, haotică: se poate constata un proces lent, dar sigur, în care peisaje valoroase sunt infestate cu un fel de „favelas”, care exprimă perfect „lanțul slăbiciunilor” societății românești, pornind de la cadrul legislativ ambiguu, trecând prin administrația publică „înțelegătoare” și oprindu-se la ambiția nefericită de a construi ieftin.

În ceea ce privește fondul construit istoric, principala problemă este degradarea acestuia în ansamblu într-un mod dramatic și din ce în ce mai accentuat, chestiune mult mai gravă decât unele demolări punctuale, care atrag periodic atenția presei sau a societății civile.

În paralel cu restricționarea dezvoltărilor parazitare în zonele cu valoare istorică și peisageră, este nevoie să fie crescut gradul de permisivitate în toate celelalte zone. Există o frică complet nejustificată și ridicolă de a construi clădiri înalte în orașe. Orașul ecologic este un oraș dens. Asta presupune limitarea extinderii perimetrului orașelor. 

Mobilitatea urbană trebuie sa aibă ca punct central pietonul și vehiculele individuale mici, locul doi s-ar cuveni transportului public și sistemelor de sharing, iar autoturismul personal ar trebui să ocupe locul trei în viața de zi cu zi, dar nicidecum să dispară. Este suficient să nu mai abuzăm de el.

Nu în ultimul rând, să nu exagerăm cu ideea de distanțare. Covid 19, ciuma, etc. sunt episoade insignifiante în raport cu durata de viață a unui oraș. Cheia este să realizăm densitate de bună calitate, în care putem trăi și perioade de carantină sau alte evenimente neplăcute, a căror apariție nu poate fi împiedicată.

„Toate soluțiile pentru spații sau clădiri semnificative din România trebuie realizate obligatoriu pe baza de concurs de arhitectură”

Care este diferența dintre un concurs de soluții și intervenția directă a administrației publice locale? Care sunt avantajele concursurilor de arhitectură?  

Șerban Patrulius: Suntem de părere că toate soluțiile pentru spații sau clădiri semnificative din România trebuie realizate obligatoriu pe baza de concurs de arhitectură. Concursul, bineînțeles atunci când este organizat corespunzător, așa cum o face Ordinul Arhitecților din România de exemplu, este o garanție a calității și a transparenței.

Pentru obiectivele de importanță redusă, administrația publică ar trebui să decidă singură ce contracte de proiectare atribuie prin concurs și ce lucrări atribuie prin licitație. În fond, există concurență între orașe și, inevitabil, unele se vor dezvolta mai bine decât altele.

Cum poate fi implicată comunitatea în aceste proiecte de îmbunătățire a calității spațiului urban și, în consecință, a vieții locuitorilor?

Șerban Patrulius: Nepăsarea e mortală. Implicarea poate să se manifeste în diverse planuri, în funcție de disponibilitatea și energia fiecăruia, de la simple opinii exprimate public la inițiative civice. Este important ca oamenii să se informeze în permanență în legătură cu proiectele care au impact asupra vecinătății în care trăiesc și să le pese de modul în care sunt cheltuiți banii publici, dar și de impactul proiectelor private.