Un spectacol de teatru care se joacă zilele acestea în București pune o întrebare cheie: ce vor adolescenții, cum își gestionează emoțiile acute specifice vârstei, cum își setează limitele?

Despre spectacol, dar și sfaturi de la un expert despre ce poți face dacă ești victima unei agresiuni - sau dacă ești părintele unei victime a bullyingului în școală - în rândurile următoare.

„Punk Rock” sau cum a devenit un spectacol de teatru un semnal de alarmă pentru bullying. Ce poți face dacă ești victima unei agresiuni la școală? Ce poate face un părinte al cărui copil e agresat?  

Tineri

04/03/2024

Spectacolul „Punk Rock” pune o problemă reală pe masă: bullyingul din școli.

Nu e o întâmplare că se joacă la Excelsior. „Excelsior e singurul teatru din București dedicat exclusiv adolescenților și tinerilor adulți”, spune Vlad Cristache (36 de ani), regizor și cel mai tânăr director de teatru de la noi din țară.

„Teatrul e un loc de dezbatere despre societatea contemporană. Teatrul pune probleme despre lumea de azi și modelează sufletele tinerilor. Și nu e ceva despre acum 100 de ani, e despre acum”, adaugă el. Iar „Punk Rock este un must-see pentru publicul tânăr”, mai spune regizorul Vlad Cristache. 

În spectacolele pe care le-a regizat până acum, Vlad Cristache pare să aibă ca temă centrală adolescența. Glumește și spune că poate chiar el încă nu s-a maturizat. A început în 2015 cu „The History Boys”, iar în 2017, când a lansat „Deșteptarea primăverii”, numele său a devenit cunoscut în lumea teatrului contemporan românesc. 

„Textul e o tragedie a copiilor care își descoperă sexualitatea într-o societate conservatoare, plină de reguli și norme stricte. Noi am numit spectacolul un poem teatral rock”, descrie Cristache „Deșteptarea primăverii”, piesa scrisă de Frank Wedekind, unde, în varianta de la noi, trupa Firma a compus coloana sonoră și a cântat live pe scenă, la fiecare reprezentație.

„Punk Rock” poate fi interpretat drept un spectacol care extinde și mai mult discuția despre adolescenți, produsul unuia dintre cei mai apreciați dramaturgi britanici contemporani, Simon Stephens. În el, lumea unor elevi deștepți de 17 ani, aflați în ultimul an de liceu, este expusă în cadrul bibliotecii unde aceștia își petrec timpul, în timp ce te face părtaș la diferite scenarii, cu diferite tipuri de personaje, menite să reflecte o variantă stereotipă, dar nu mai puțin credibilă a vieții tinerilor, în general. 

Andreea Tecla a transformat scena într-un spațiu multifuncțional impresionant, iar Vlad Cristache a coordonat o echipă excelentă de actori tineri, ba chiar i-a transformat într-o trupă rock: toți au învățat să cânte cu vocea, dar și la bass, chitară și tobe, special pentru spectacolul ăsta.

Radu Baltasiu, la lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare din 2024, la Arenele Romane din București, 22 iulie 2023. Inquam Photos / George Călin

Studenții de la Sociologie, revoltați de cursurile unui profesor candidat pe listele AUR: „Ne-a spus că femeile cu părul desprins sunt în căutare de bărbați”

Studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială susțin că la cursuri profesorul Baltasiu ar avea o abordare „extremistă” și că vorbește adesea depreciativ despre rolul femeii în societate sau despre minoritățile sexuale. Personalități controversate, precum Mircea Vulcănescu, sunt date des exemplu și încadrate în categoria „eroilor naționali.”

Imigranți în România cu rucsacele de curieri. Posibili angajați pentru Bogan Trading Delivery. Sursa: Facebook Bogdan Poto

Lucrători din Asia și Africa acuză un om de afaceri român că le-ar fi luat banii pentru o viață mai bună și apoi ar fi dispărut . „Pentru noi, 600 de euro sunt foarte mulți bani” 

Un om de afaceri din Timișoara este acuzat de mai mulți lucrători din Asia și Africa de înșelăciune, după ce acesta le-ar fi promis locuri de muncă și permise în România, pe care nu le-a livrat niciodată.

Imaginează-ți că intri într-un film, unde fiecare scenă se termină cu o piesă punk rock. Te simți implicat în poveste, dar în același timp și spectator la concertul unui band nou, unde nu-ți pare rău că ai venit.

Ioana Niculae, Ana Udroiu, Teo Dincă, Alex Călin, Alex Popa, Matei Arvunescu, Dan Pughineanu sunt cei șapte fantastici care interpretează personajele variate ale piesei: de la tânăra nou-venită în școală, la băiatul sexy și cool, la geniul tăcut, mereu agresat de bullyul găștii - un individ cu propriile probleme, la prietena agresorului sau puștiul ciudățel ori fata mai mereu veselă, dar care nu se ferește uneori să-și spună punctul de vedere, în fața nedreptății la care este martoră. 

Toți sunt din Stockport, un orășel din Manchester, la ceea ce pare a fi o școală privată. Cadrul e important: un oraș mic, de unde abia aștepți să pleci, și orașul de unde este originar autorul. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Apropo de asta, Stephens și-a bazat scriitura și pe experiența sa de profesor din cadrul Universității din Manchester, dar și pe tragedia din 1999 de la Columbine, un liceu din Colorado, unde doi elevi de clasa a XII-a au împușcat 12 elevi și un profesor, apoi s-au sinucis în biblioteca școlii. 

Pe lângă încercarea de a-și da seama ce vor de la viață și cum să facă față sistemului, într-un context unde adulții lipsesc sau pare că nu există o comunicare directă și onestă cu ei, în scenă apar violența, umilința, disperarea, impulsivitatea, confuzia, tragedia. Așa cum explică și Vlad, chiar dacă în România nu există pistoale în școli, asta nu înseamnă că nu există violență. 

Din dorința de a înțelege mai bine mesajul piesei, am stat de vorbă cu actorii și regizorul spectacolului, dar și cu psihoterapeutul Matei Stănculescu, pentru a vedea cum reacționăm sau cum gestionăm situațiile de bullying.

Fenomenul de bullying este unul extrem de prezent în România, iar conform datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE, date din 2018), țara noastră este una dintre țările europene cu cel mai ridicat nivel de bullying sistematic, adică de hărțuire a copiilor la școală. De fapt, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, România este pe locul 3 în Europa în ceea ce privește bullyingul școlar.

Primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, lansat de Salvați Copiii în 2016, arăta că 73% dintre elevi au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar, 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant din grupul de colegi și 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor. 

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Potrivit datelor Salvați Copiii din 2022, 99% dintre elevi sunt familiarizați cu termenul de bullying și 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situații de bullying în școala în care învață. Aproape jumătate dintre respondenți (49%) afirmă că au fost victime ale bullyingului, în timp ce peste un sfert dintre elevi (27%) admit că s-au aflat în poziția de autor al actelor de bullying.

84% dintre elevi afirmă că, în situații de bullying, au intervenit activ în sprijinul victimei, dar puțin peste o treime (34%) dintre elevi afirmă că s-au aflat - și au și rămas - în poziția de martor pasiv la situații de bullying.

Între aceștia se vor regăsi: directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.

Din experiența lui de lucru cu tinerii și profesorii din școli, psihoterapeutul Matei Stănculescu susține că există două situații des întâlnite care pot determina un tânăr să devină bully.

A doua situație întâlnită frecvent de specialist este atunci când persoanele agresate de un bully l-au nedreptățit pe copil în trecut.

„Am lucrat într-o casă de 42 de elevi de clasa a VII-a, unde șase erau bully și 20 agresați. După ce am ajuns să ne cunoaștem și să avem încredere unii în alții, i-am întrebat pe agresori de ce o fac și de fiecare dată am primit răspunsuri de genul «mi-a dat penarul pe jos în clasa a II-a» sau «mi-a aruncat sandvișul» sau «s-a uitat nu știu cum la mine». O nebunie totală pe care, de cele mai multe ori, cel care e agresat a și uitat-o, dar agresorul o ține bine minte”, adaugă el.

Stănculescu încurajează părinții să intervină în situația în care află despre copilul lor că este bully, mai ales dacă nu ei sunt cei care-l agresează, la rândul lor. Psihoterapeutul crede că judecățile, trasul de urechi, sau pedepsele nu au nicio șansă de reușită într-o situație de această natură, iar părinții ar trebui facă un efort să înțeleagă de unde vine problema. 

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

„Părintele ar trebuie să caute cu multă răbdare și curiozitate de unde i se trage copilului acest comportament - poate fi din cauza familiei, poate din cauza antrenorului de la sport, poate istoricul pe care-l are cu cel agresat sau oricare altă variantă.

Însă părinții trebuie să știe că nu vor afla adevărul dacă nu poartă o discuție liniștită, așezată cu copilul; una fără să-l amenințe sau să-l pună la zid, ci în care să-l ia cu blândețe, ca de la un prieten la altul și să exploreze împreună cu el”, precizează Matei.

Expertul subliniază că părinții „au de lucru” atunci când copilul nu se deschide în fața lor. „Trebuie să te împrietenești cu copilul tău, să-l ajuți să se deschidă, și, încet, încet, să afli cauza rădăcină a comportamentului său. Fă-ți mai bine treaba de părinte, caută să creezi o punte între tine și copil, să-ți răspundă la întrebări fără să-i fie teamă că vor exista repercusiuni.”

În ceea ce-i privește pe cei agresați, Stănculescu vorbește despre cum ei trebuie, în primul și primul rând, să ceară ajutor, deși mulți nu o fac, pentru că le este frică. „Dacă apelez la mama sau la tata și vine și-l trage pe bully de urechi? A doua zi, va fi și mai rău pentru mine”, explică el modul în care poate gândi o victimă a bullyingului. 

Ideal ar fi, completează psihoterapeutul, ca adolescenții care sunt victime ale violenței în școală să apeleze și la cineva care poate să-i apere, un consilier din școală, dacă există, un terapeut, la direcțiunea instituției sau la părinți, dacă simte că poate avea încredere în ei.

Dacă vorbim despre părinții unui bully, terapeutul crede că aceștia ar fi bine să încerce să înțeleagă ce s-a întâmplat și să apeleze ori la un terapeut, ori la un consilier în parenting, cineva care le poate oferi un sfat avizat pe o situație concretă. 

„Poți merge la direcțiunea școlii, la consilierul din instituție, dacă există, sau, dacă-i cunoști pe părinții celui agresat, să iei legătura cu ei și să vă sfătuiți cu toții. Cel mai rău este să te duci la agresor și să-i bagi mințile în cap. Ar trebui să-l privim cu empatie și pe agresor, deoarece el sigur, sigur a fost sau este la rândul lui o victimă. Nu intra cu bocancii peste el și nu veni cu pedepse fără să încerci să vindeci ce se întâmplă cu el”, crede Matei.

Profesorii au un rol important în gestionarea situațiilor de acest tip, iar Stănculescu a fost recent în Dorohoi, unde a purtat un dialog cu peste 30 de profesori dintr-o școală gimnazială din oraș.

Prin discuții oneste care să-i împrietenească cu elevii, sau prin discuții cu părinții pentru a înțelege mai bine contextul copilului, profesorii își pot da seama de ce un copil se poartă într-un anumit mod. Astfel, crede el, la clasă, profesorii pot adresa deschis, fără judecată, diferite situații de conflict, pe care să le medieze cu mult tact. 

„Dacă un profesor nu se simte în stare să facă treaba asta și nu oricine poate face asta, atunci ar fi bine să apeleze la un terapeut sau să le recomande părinților să-și ducă copilul la unul. Un terapeut are tot arsenalul de instrumente necesare pentru a rezolva asta”, mai spune Matei. 

Expertul recomandă profesorilor și ieșirea din mediul școlar: la o plimbare în fața școlii la ora de dirigenție, unde pot avea discuții relevante despre ei ca grup și echipă și pot împărtăși ce probleme și conflicte există, dar și cine s-a ajutat cu cine. „Astfel de discuții îi pot ajuta pe profesori să înțeleagă mai bine contextul și să medieze o situație de bullying”, încheie el.

Dan Pughineanu, 28 de ani: „Responsabilitate de a lua o decizie cu privire la viitorul tău atunci când ai 19 ani și trebuie să alegi facultatea pe care să o urmezi. A fost o presiune pe care am resimțit-o și eu atunci, și țin minte că mi se părea absurd să știu ce voi vrea să fac de cum termin clasa a XII-a. În prezent, cu experiența pe care am acumulat-o, îmi dau seama că lucrurile nu sunt atât de alb-negru, există o enormă zonă gri; poți începe oricând de la început, cu condiția să îți placă ceea ce faci.”

Matei Arvunescu, 29 de ani: „⁠Faptul că imaginea viitorului acestei societăți este descurajantă.”

Alex Popa, 29 de ani: „Să-și găsească locul în comunitatea din care face parte (școală, familie, prieteni etc.). Suntem, în general, ființe cu nevoie uriașă de a aparține, de a fi validați, iar adolescența este perioada în care poți sacrifica foarte ușor, foarte multe, doar de dragul acestor confirmări.”

Ioana Niculae, 26 de ani: „Nu cred că tinerii primesc suficient ajutor în luarea deciziei cu privire la facultatea pe care vor să o urmeze. Nu cred că școala românească îi ajută cu adevărat să-și descopere pasiunile și interesele până la vârsta la care trebuie să ia această decizie. E ca și cum te aruncă cineva în mare când tu nu știi să înoți.”

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Ana Udroiu, 33 de ani: „Acum, mai mult ca niciodată, mi se pare greu pentru un adolescent să își găsească locul. Opțiuni sunt nenumărate, dar mai grav decât asta este mirajul dinspre social media și ideea că nu trebuie să studiezi ca să ajungi unde vrei, ci poți face bani devenind creator de content. Mi se pare o direcție foarte periculoasă, care îi debusolează complet pe adolescenți.”

Alex Călin, 38 de ani: „Cred ca este greu ca adolescent să-ți faci vocea auzită atât în fața familiei, cât și în fața profesorilor sau, în general, a adulților din jur care-ți demonstrează continuu că ei știu mai bine ce este bine pentru tine. Cred că poate fi extrem de frustrant să fie nevoie să depui eforturi imense pentru a scăpa de etichetele clișeistice despre generația din care faci parte, pe care societatea le pune pentru că pur și simplu nu are răbdarea și empatia necesară să asculte.”

Teo Dincă: „Adolescența cred că pare și chiar este grea, indiferent de epocă sau țara în care trăiești. Nu înțelegi mereu de ce simți ce simți, de ce gândești ce gândești, de ce ești cum ești și încerci constant să îți răspunzi la întrebările astea. Confuzia și descoperirea continuă cred că sunt cele mai grele aspecte, dar și cele mai frumoase. Și nici nu cred că asta se oprește odată ce crești, cred că doar te obișnuiești cu ele și începi să te conformezi.”

Vlad, simți că poți schimba ceva în societate prin teatru?

Omul are nevoie de povești. Pentru că are nevoie de comunitate, de împărtășire, teatrul e un stră-stră-stră-nepot al omului care desena mamuți în peșteri acum 30.000 de ani, pentru că simțea nevoia să împărtășească probleme esențiale cu semenii lui. Ce vreau să zic e că răspunde unei nevoi esențiale a omului.

Ți-ai propus ca Excelsior și spectacolele jucate aici să fie importante pentru tineri. Cum crezi că poți face asta?

Teatrul e un loc de dezbatere despre societatea contemporană. Un grup de oameni vii din sală, împreună cu niște oameni vii de pe scenă, comunică aici și acum despre lumea în care trăim. Despre problemele sociale, umane, metafizice etc. Și asta face ca teatrul să fie de neînlocuit de nicio altă artă. Teatrul pune probleme despre lumea de azi și modelează sufletele tinerilor. Și nu e ceva despre acum 100 de ani, e despre acum.

Tu ești tânăr și ai și o echipă de actori foarte tineri. Ai stat de vorbă cu ei despre problemele pe care le are tânăra generație în România? Care ar fi concluziile?

Teatrul Excelsior e singurul teatru din București dedicat exclusiv adolescenților și tinerilor adulți. Așa că e foarte bine că trupa noastră e formată majoritar din actori tineri. Sunt 28 de actori, majoritatea până în 35 de ani.

Nu formăm o celulă de elită care își propune să rezolve toate problemele societății. De multe ori, un artist bun simte instinctiv că e ceva în neregulă cu societatea și reușește să transmită asta fără să poată verbaliza neapărat, fără a teoretiza și fără a oferi soluții practice. Ceea ce e bine. Ar fi foarte trist să trăim într-o lume în care baza stă în artiștii care să salveze societatea.

Apropo de asta, ai interacționat și cu alți tineri din România (din școli/licee) să afli ce-și doresc și ce le-ar plăcea să se schimbe în țara noastră? 

Tinerii cu care am interacționat sunt în procesul de a asimila normele sociale, nu le acceptă ca pe un dat, cum facem noi ceilalți. Se întreabă: „dar asta de ce e așa?” Uneori greșesc, alteori nu, dar întrebarea e esențială, cred.

A fost un moment în care ți-ai propus să faci spectacole despre tineri și cu tineri - cum a apărut acest demers?

Cred că sunt eu înca un adolescent, sper să mă maturizez în curând. Momentul ăsta, trecerea de la copilărie la „adulthood”, cred că e cel mai delicat. Nu mai ești un copil, dar nu ești nici om mare. Treci printr-o perioadă confuză.

Felul în care treci de etapa asta te definește pe mai departe, cu bune și cu rele. Cred că de-asta am făcut de-a lungul timpului mai multe spectacole despre adolescenți - „Deșteptarea primăverii”, „The History Boys”, „Chip de foc”, „Povești de familie”, „Romanțioșii” sau „Punk Rock”. Unele vorbesc despre partea luminoasă a adolescenței, altele despre latura mai dark.

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Spune-mi puțin despre „Deșteptarea primăverii” - cum ai ajuns la piesă și ce a însemnat pentru tine punerea ei în scenă?

Textul e o tradegie a copiilor care își descoperă sexualitatea într-o societate conservatoare, plină de reguli și norme stricte. Noi am numit spectacolul un „poem teatral rock”. Mi-am îndeplinit un vis și am lucrat cu trupa mea favorită din copilărie, trupa Firma. Formația a compus muzica special pentru acest spectacol și a fost prezentă live, full electric, la fiecare reprezentație. E poate spectacolul de care mă simt cel mai aproape din cariera mea de până acum. Mi-am și făcut un tatuaj cu „spring awakening”.

Hai să vorbim despre „Punk-Rock.” De ce ți-ai dorit să o pui în scenă?

Dacă „Deșteptarea primăverii” e ca un poem dark și sexualizat despre adolescență, „Punk Rock” e un pumn în gură, direct și nenuanțat. Un spectacol în care tineri confuzi cu care nu știe nimeni cum să comunice, nu știu să gestioneze ce li se întâmplă și descarcă, din păcate, totul în violență.

Cât timp a durat pregătirea spectacolului și cum ai ales echipa?

Am lucrat vreo 3 luni. Mi s-a părut tare să fac la Excelsior spectacolul ăsta, pentru că actorii par foarte „cuminți” și „civilizați” și am vrut să le scot la suprafață latura mai periculoasă.

Știu că fiecare actor a învățat să cânte la diferite instrumente, dar și cu vocea. Cum s-a întâmplat asta?

Când am citit prima oară textul, am simțit cum uneori cuvintele nu mai sunt suficiente ca să exprime ce simt personajele. Așa că, în spectacol, fiecare scenă se termină cu un cântec punk pe care actorii îl cântă, exploziv, zic eu.

E foarte tare că niciunul dintre ei nu știa să cânte la vreun instrument și, în decurs de 3 luni, au învățat toți chitară, bas și tobe. Suficient cât să susțină 7 piese pe parcursul spectacolului. Un playlist format din „rebelii” mei favoriți - Iggy Pop și The Stooges, Joy Division, Dead Kennedys, Buzzcocks.

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

Foto: Andrei Gîndac

De ce consideri această piesă relevantă pentru tinerii români?

Pentru că animalul asta exotic numit „tânăr” trebuie înțeles cumva, pentru că altfel se nasc tragedii.

Unii critici au spus că acțiunea (în special finalul) nu e identificabilă pentru societatea românească - tu cum vezi lucrurile?

Spoiler alert! E vorba de un puști care vine la școală cu un pistol și își împușcă colegii și spectacolul încearcă să te facă să înțelegi ce l-a împins către gestul ăsta.

Apropo de critici, a fost subliniat și faptul că tinerii se încadrează în niște stereotipuri, iar fetele sunt superficiale. Crezi că tinerii români se pot regăsi în personajele din piesă?

Asta e tare, apropo de ce ziceam mai devreme legat de alegerea distribuției. Actorii sunt foarte relatable, sunt foarte „normali.” E un grup format din tineri perfect normali care, de la un moment dat, încep să facă lucruri foarte anormale. Spectatorii se identifică cu personajele și sunt surprinși, șocați, când văd acțiunile lor și își pun întrebarea - oare de ce tipul ăsta, sau tipa asta, cu care eu mă identific, ajunge să facă asta?

Ce ți-ar plăcea să înțeleagă tinerii din spectacolul ăsta? Dar adulții?

Marea absentă din piesa asta e lumea adulților. Și e absența care generează traume. Să înțeleagă fiecare ce vrea, dar să nu uite că trebuie să comunicăm - părinți cu copii, copii cu profesori etc. 

Piesa trage și un semnal de alarmă împotriva bullyingului, dar și asupra emoțiilor exagerate pe care le poate simți un tânăr. Crezi că societatea românească nu-i înțelege pe tineri?

Nu știu, întreabă societatea românească. Probabil motivul e că nu facem efortul să îl înțelegem pe celălalt, în general. Suntem prea măcinați, în mod foarte egoist, de noi înșine.

Știu că ai lansat și o serie de proiecte prin care aduci teatrul spre ei - poți să-mi spui puțin despre ele și rolul lor?

Cel mai important proiect al nostru este X-FEST, Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Excelsior. Anul trecut a fost prima ediție și am adus în București 18 spectacole din țări precum Germania, Franța, Cehia, Grecia, Bulgaria și România. Marele eveniment al festivalului a fost prezența spectacolului „O istorie a violenței”, în regia lui Thomas Ostermeier, poate cel mai important regizor din lume, în ultimii 30 de ani.

E important să nu trăim doar în bula noastră și să oferim publicului românesc șansă întâlnirii cu spectacole relevante pe plan internațional.

Un alt proiect prin care încercăm să aducem tinerii la teatru este #oradedirigenție, în cadrul căruia am produs două spectacole gândite să fie jucate gratuit în sala de clasă, în timpul orei de dirigenție. Am avut deja peste 50 de reprezentații în liceele bucureștene și vrem ca până la finalul anului să ajungem în toate cele 110 licee ale Capitalei.

Ce alte spectacole pregătești?

Cele mai recente premiere ale Teatrului Excelsior sunt recomandarea mea principală - „Două ore cu pauză”, un spectacol de Gianina Cărbunariu despre nevoia de reformă în educație, „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în Secolul XXI”, în regia lui Radu Nica, care vorbește cu mult umor despre pericolele progresului tehnologic în domeniul AI, „SF (SUPER FRAGIL)”, un spectacol de teatru dans creat de Andrea Gavriliu în care cunoaștem tinerețea prin trupuri, precum și cea mai recentă premieră a teatrului, „Pterodactili”, în regia lui Radu Iacoban - o satiră dură la adresa lipsei de comunicare între părinți și copii. În plus, pregătim o serie de noi premiere super incitante, realizate de cei mai importanți tineri regizori români.

În final, apropo de „Punk Rock” - ai primit și mărturii sau comentarii de la tineri, după ce au văzut spectacolul? 

Sunt mulți care au venit de mai multe ori la spectacol, ceea ce mă emoționează foarte tare. E un spectacol în care am fost foarte sincer și mă bucur că e apreciat.

Tu cum te simți după ce ai reușit să pui în scenă spectacolul ăsta?

Nu mă gândesc prea mult la un spectacol după ce l-am terminat, trec la următorul. Și apropo, următorul pentru mine ca regizor e „Rabbit Hole”, la Teatrul Regina Maria din Oradea, care va avea premiera pe 7 aprilie. E un text foarte sensibil care vorbește despre pierderea unei persoane iubite, despre cum gestionăm asta și cum putem să trecem peste. Și, deși sună sumbru, emană multă speranță - chiar dacă nu totul va fi bine în viață, măcar va fi suportabil. Ceea ce vă doresc și vouă!

Share this