Puneți-vă centurile, pilotează PNL

Sunt un fan al documentarelor despre accidente de avion.

Un lucru pe care l-am învățat după multe ore de ronțăit subiectul este că aproape întotdeauna o prăbușire e provocată de suprapunerea a două probleme, fiecare din ele cu un impact limitat, dar care împreună produc un efect decisiv. De exemplu: o eroare infimă de proiectare nu prăbușește un avion. Dar într-o zi oarecare, într-un hangar anume, o reparație este făcută greșit, iar eroarea de proiectare devine relevantă și fatală.

Extinzând teoria în alte domenii, cam toate nenorocirile au loc conform paradigmei următoare: problemă latentă, strategică, istorică + o criză tactică, temporară, violentă.

Urmează trei ani de crize. Dar pentru a le înțelege trebuie să vedem problema istorică a guvernării actuale, adică terenul pe care aceste crize vor rodi furie și apoi ură.

PNL a ratat un moment crucial din existența României

În 2015 țara părea a se îndrepta spre un sistem bipartit: pe de o parte PSD, pe de altă parte entitatea rezultată din fuziunea PNL cu PDL, entitate impulsionată de victoria la prezidențiale a lui Klaus Iohannis. (Restul scenei politice se lupta cu pragul electoral). Divizarea părea fundamentală: Vechiul Regat sărac, rural, prudent, vârstnic, naționalist, tradiționalist, oricând dispus să împartă tărie cu popa, iar pe de altă parte orașele mari, Transilvania, clasa de mijloc, [inimioară] Uniunea Europeană, optimism, trafic rutier intens, card bancar, Internet, pizza și prosecco.

Cu adaptările de rigoare, e aproape aceeași împărțire ca în antebelic, când și-o asumau conservatorii și liberalii. Sau ca în interbelic: țărăniștii versus liberalii. Sau ca în primul deceniu de după Revoluție: FDSN contra partidelor istorice, devenite apoi CDR. Era linia naturală a societății românești. Dar, datorită integrării în UE și schimbărilor demografice, exista o dinamică favorabilă taberei sincroniste, modernizatoare, în funcție de context – chiar progresistă. Pe această tabără, întotdeauna în istoria țării, o reprezentase PNL.

Dar în acel vital an 2015, la liberali a existat un deficit de viziune. Unirea PDL cu PNL era lentă. În timp ce partidul-în-facere se liniștea cu gândul că rezultatele electorale bune se obțin pe baza primăriilor din rural sau credibilității omului de la Cotroceni, țara intra în metamorfoză. Un spațiu social consistent se încărca cu energie fără ca PNL să-l capteze. Pentru prima dată în existența sa, PNL rata joncțiunea cu clasa de mijloc a marilor orașe. 

Cum lanterna națională a scăpat din mâinile PNL

Primul semnal a fost la mijlocul anului 2016, când Nicușor Dan a depășit candidatul PNL în cursa pentru primăria capitalei; de atunci PNL a pierdut capitala pentru totdeauna. La finele anului 2016 USR a intrat în parlament. Simultan, un imens vad de resurse umane a întors spatele PNL.

Când te uiți și te vei uita la PNL, întrebându-te cum de oameni atât de incapabili ajung să ia decizii în domenii-cheie și cum de au ajuns atât de sus în partid, răspunsul e în 2015-2016. Mii de persoane performante nu sunt în PNL tocmai pentru că s-au dus în USR sau PLUS. (Așa se face că actualul secretar general al PNL e fostul președinte al organizației de tineret a PSD din filiala Gorj).

Fără impulsionarea constantă și benefică a forțelor sincroniste, părți cheie din PNL s-au osificat și dezintelectualizat, s-au birocratizat și au obosit.

Acea clasă de mijloc ratată de PNL sugrumă PNL și-l afundă în mormânt – încet, dar sigur. La locale, după cataclismul de la București din 2016 au urmat în 2020 înfrângerile liberale din Brașov, Alba Iulia și Timișoara. USR-ul de 9% (parlamentarele din 2016) a devenit USRPLUS-ul de 16% (parlamentarele din 2020). PNL-ul cu peste o mie de primari s-a pomenit, la cele mai recente europarlamentare, egalul unei formațiuni politice de hipsteri și amatori inimoși.

Și acum, PNL așteaptă să vină cineva să-i spună ce să facă

Pe o logică socio-politică simplă, bazată pe realitatea pre-2015 și pe traseul istoric chintesențial al României, USRPLUS n-ar fi trebuit să existe. Voturile USRPLUS, liderii USRPLUS, emoțiile USRPLUS trebuiau să fie la PNL, trup din trupul PNL, împingând PNL înainte. Dar nu sunt. Iar PNL plătește pentru indolența sa din 2015-16 cu lacrimi, bani și răgete în microfon.

La cele mai recente două alegeri parlamentare, PNL a luat aproape la fel de multe voturi (1,4 milioane respectiv 1,5 milioane) ca în 2008, când Călin Popescu-Tăriceanu conducea un partid micuț și fără pretenții de talie mare (1,3 milioane). E ca și când fuziunea cu PDL n-a existat. Mai mult, e ca și când Iohannis n-ar fi fost PNL-ist, mărind deci susținerea populară pentru PNL, ci candidatul altui partid la prezidențiale.

Iar asta înseamnă procente puține. De la momentul ratat PNL nu a obținut niciodată, la niciun tip de scrutin național, 26% din voturi sau mai mult. Partidul are primari foarte capabili, care pot câștiga alegeri și din coșciug, a avut un candidat la prezidențiale foarte performant în Klaus Iohannis, dar PNL însuși e slab.

De aceea, PNL-ului poți să-i dictezi ce lider să aibă. Poți să fii președinte de țară la ultimul mandat, deci irelevant în plan electoral, chiar dependent de PNL (pentru că alt partener politic nu ai, după ce ai dat cu USRPLUS de toți pereții) și totuși să te comporți ca un bo$$. Iar majoritatea liderilor locali îți vor pupa fericiți mâna în care ții crosa de golf. Nu au altă opțiune.

În această clipă PNL este un cui, iar România e un ciocan

A guverna România e dificil. Partidul Național Liberal dă nas în nas cu probleme pe care le-au înfruntat și CDR sau PDL în deceniile anterioare. CDR însă a intrat la guvernare cu 31% din voturi. PDL cu 32%. Ambele au dispărut. Guvernarea le-a distrus. Dar Cîțu a intrat la guvernare iarna trecută nu cu 32%, nu cu 31% ci cu 25%. Baza de susținere / legimitatea era slabă din cauza erorii strategice din trecut.

Din nefericire pentru PNL, vine o perioadă fără supape. Următoarele alegeri sunt abia peste doi ani și jumătate. Nu cred că va exista „o” criză, un moment precum ianuarie 2017, deși iluzii în acest sens își vor face apariția. Unele aspecte, precum creșterile de prețuri, se vor așeza amar peste sufletul colectiv, ca ani de muncă fără vacanță peste orizontul psihologic al unei familii obișnuite.

Vor exista și vârfuri emoționale: o echilibrare bugetară care va însemna bani mai puțini în buzunarul tău, valul patru al pandemiei și poate cinci (nu căuta pe Google varianta Mu), un accident groaznic și dureros, o lege trecută la repezeală care înfurie grupul X sau Y din societate (grup din care te poți pomeni că faci parte), certuri și scandaluri interne, gafe, explozii de aroganță, ceva hazos post-plăcuțele-suedeze-dar-precum-plăcuțele-suedeze, scandaluri imense de corupție – unele pe PNRR, altele pe PNDL3, deci pentru toate gusturile – și alte lucruri pe care nici nu mi le pot imagina. 

Premierul de după Cîțu va încerca, probabil, să realizeze câteva schimbări autentice. În acest caz, în partid va exista un referendum arzător și ad-hoc. Pentru fiecare Flutur, care la congres declama un real program de guvernare ignorat de cam toți observatorii, se va descoperi câți fluturi flămânzi, fără poftă de muncă, dar cu multe complicități, vulnerabilități, încuscriri și încrengături vinovate, există în PNL.

Se vor număra Bolojanii care înțeleg administrație și bolovanii care prin „administrație” înțeleg „ultima mea șansă la căpătuială”. Cu această ocazie, liniile de demarcare uzuale din politică pot deveni sinuoase, iar disputele interne acerbe. Referendumul metaforic de mai sus va fi, de fapt, pentru toată lumea.

Sau poate că premierul și premierii post-Cîțu se vor lua cu altele. Nu uita, cine vrea schimbări s-a înscris în ultimii ani în USR sau PLUS, nu în PNL; numirile în funcții, după cum se vede deja, se bazează pe răsplătirea organizațiilor și mestecarea bugetului, nu pe competență.

Pandemia se va duce. Cîțu se va duce de asemenea. Nici problema istorică, nici cele isterice – de moment – nu pleacă.

Ce înseamnă asta pentru mine?

Dacă ești membru PNL, nu candida la prezidențiale. Minte că există filmări BDSM cu tine, că ești agent al serviciilor secrete albaneze, că ești ateu, orice ca să scapi. Nu are sens să fii scuipat luni și luni de zile de o țară întreagă pur și simplu pentru că pe tine a căzut măgăreața. Nu fi Dăncila al PNL-ului din 2024.

Dacă nu ești membru PNL, înarmează-te cu un pic de răbdare în plus, când și dacă depinzi de instituții ale statului. Urmează cam o mie de zile în care toată lumea din birouri își va ține răsuflarea, așteptând să vadă dacă guvernul cade au ba, dacă cearta dintre X și Y va avea impact, ce înseamnă arestarea lui Z, declarația lui Q etc. Formează legături personale cu oamenii de-acolo, fii politicoasă sau politicos, încearcă să ai empatie. Pentru tine, soarta PNL e un film haotic. Pentru ei e un cutremur zilnic care le amenință bugetul de familie.

Când vei protesta, fă-o civilizat. De asemenea, fii pregătită sau pregătit pentru evenimente neplăcute și găsește-ți pantofi foarte confortabili – violența împotriva protestatarilor din 1990 și 2018 nu a fost pedepsită cu închisoarea, deci unii oameni din instituțiile statului nu au procesat că ar fi fost ceva rău în asta.

PNL este – nu uita – un partid slab, deci n-o să aibă curajul să acționeze chiar ca FSN/PSD, dar temporar s-ar putea să aibă accese uluitoare de testosteron tocmai pentru a-și compensa slăbiciunea inerentă și strategică (Cîțu e poster boy pentru așa ceva prin stilul lui de comunicare, wow!). Cine-și amintește protestele din ianuarie 2012 va avea un deja vu din acest punct de vedere, și PDL-ul era atunci slab cam ca PNL acum și în anii următori. Întotdeauna (!) cine folosește violența pierde, dacă nu pe termen scurt, atunci pe termen lung. Deci chill.

Nu pierde speranța în ceea ce privește denunțarea activităților de corupție. Cu fiecare moment, susținerea instituțiilor statului pentru PNL e un pic mai slabă. Ca și Ceaușescu, CDR, PDL și PSDragnea, la un moment dat PNL va descoperi cu stupefacție că nu le mai are în barcă. Mulți decidenți nesimțiți în 2021 vor fi mielușei în 2023. Zidul de azi este invitația de mâine sau poimâine la un pahar cu vin. Alianța titanică și trans-instituțională din spatele lui Cîțu nu va mai exista niciodată în aceeași formulă, iar de fiecare dată când va trebui regenerată pentru viitorii cîți, va fi mai slabă.

Construiește para-politic și non-politic. Indiferent cine e la guvernare, la tine în localitate vor fi bătrâni care au nevoie de susținere, comunități sărace care se chinuie, părculețe murdare de care nu are grijă nimeni.

Redu un pic consumul de politică. În mod inevitabil informațiile relevante vor ajunge la tine oricum. Nu uita că fiecare moment dedicat politicii este un moment pe care nu-l petreci cu prietenii, uitându-te la un documentar bun pe YouTube sau făcând sport.

Să nu cazi pe fente anti-democratice. Fără democrație, nu ar fi alegeri. Iar fără alegeri nu ai putea schimba nimic. Nu găsi țapi ispășitori colectivi. De vină nu e nici Uniunea Europeană, nici clasa politică, nici te miri ce grup sau grupuleț, ci suprapunerea nenorocită dintre criza istorică a partidului care guvernează și momentul punctual.

Verifică de două ori orice sursă de informații, întrucât vine o perioadă minată cu emoții artificiale. Învață din greșeli, din momentele când ai fost manipulată sau manipulat.

Ce trebuie să nu mai faci? Sau să eviți? Scrie despre asta pe ‘net. Ajută-i și pe alții să evite gropile în care ai căzut și din care te-ai ridicat.

Nu migra din cauza politicii. Există motive autentice, de la om la om, pentru a lua în calcul plecarea din țară. Printre aceste motive autentice *nu* se numără niște politicieni ale căror nume nu le va mai ști nimeni peste 6 ani. Și nici faptul că, acum 6 ani, o organizație politică a luat în brațe schița propriului destin și a făcut o eroare de proiectare.