PSD și PSD hardcore (AUR) bat ultimul cui în timida încercare de reformă a statului român. Urmează o notă de plată foarte scumpă

Adrian Mihălțianu

Publisher

Tot dansul făcut de PSD și AUR în ultimii trei ani, în care s-au făcut că nu au legătură unul cu altul, a încetat astăzi, la anunțarea unei moțiuni de cenzură comune.

În fapt, măștile străvezii au căzut în sfârșit: PSD a decis că apărarea intereselor mafiote este mult mai importantă decât orice palmă peste mână dată de la Bruxelles și a oficializat ceea ce știam deja de foarte multă vreme: AUR nu e altceva decât creația scăpată de sub control a unui partid așa-zis social-democrat care dorea să fie „spălat” în fața Europei.

Problema PSD este că acest pui toxic al său s-a făcut mare, sensibil mai mare decât părintele său. Singura modalitate prin care-și poate păstra intact sistemul mafiot prin care a căpușat și sufocat statul român la toate nivelurile este atragerea AUR în același joc de alianță de interese pe care a practicat-o cu brio și cu PNL.

Un joc din care PSD speră să iasă întărit, iar AUR slăbit, așa cum s-a întâmplat cu PNL de fiecare dată când a intrat în această alianță cu urmașii FSN și PCR. Pro-europenismul pe care l-au mimat până acum nu mai este important, pentru că PSD simte că vântul s-a schimbat: uraganul care vine dinspre Statele Unite ale lui Trump este mai puternic decât adierile timide de valori democratice din Europa.

Aș zice chiar că semnalul dat de maghiari, care și-au dărâmat prin vot regimul Orban, este de fapt un semnal mare de alarmă pentru PSD: nu-și pot permite ca un prim-ministru să nu răspundă la comenzi. Iată de ce sunt dispuși să treacă peste absolut orice, numai să înăbușe în fașă orice reformă care le-ar putea amenința privilegiile.

Am scris despre cum premierul Bolojan a făcut practic cadou România către PSD și AUR, pentru că a insistat să facă o reformă strict contabilicească fără să-și asigure sprijinul popular. A tăiat de unde putea fi foarte ușor atacat, dar asta și pentru că nu i s-a lăsat de ales: orice altă tăiere care se suprapunea peste privilegiile politicienilor și fiefurilor (PSD, dar și PNL și UDMR, să fim corecți) a fost blocată sistematic.

Iar acum, când România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR, precum și multe alte miliarde din banii europeni în general, PSD a hotărât: calea pro-europeană nu mai este calea sa, nici măcar declarativ.

Șahul este dat și spre președinte: acesta a hotărât că rolul său este de mediator, dar și că nu va accepta un guvern susținut de AUR. Practic, singura soluție ar fi un guvern Bolojan dat jos cu ajutorul uneltei AUR și o forțare a PNL să vină la raport, umilit și cu pălăria în mâini, bucuros că dă un alt prim-ministru. Eventual un tehnocrat, până se hotărăște Grindeanu că are curajul să-și asume guvernarea.

Acum are de ales: noncombatul său îl va duce fie spre mazilirea lui Bolojan - și a oricărei dorințe de reformă - din PNL, fie spre un pas în spate, în care acceptă, de fapt, un guvern minoritar susținut de AUR. În condițiile în care USR și PNL s-ar ține tari pe poziții, o altă soluție ar fi alegerile anticipate, care însă ar aduce, fără îndoială, un scor excepțional de bun pentru AUR. Deci un scenariu și mai prost pentru calculele președintelui.

Indiferent de scenariu, costurile pentru România vor fi enorme. Peste 10 miliarde de euro vor fi aproape sigur pierdute. O sumă colosal de mare față de care PSD și AUR ridică din umeri - beneficiile lor și ale fiefurilor lor de pe urma acestor bani sunt aproape zero.

Evoluția PIB per capita (PPP) pentru România, Polonia, Ungaria și Grecia în ultimii 20 de ani. Se remarcă deceniul pierdut de Grecia, precum și dinamica inferioară de creștere ulterioară față de România

În ultimii 20 ani, România a depășit cu mult Grecia, la multe capitole. A reușit să aibă o creștere apropiată de cea a Poloniei și a depășit la PIB per capita chiar și Ungaria. O parte importantă a poveștii de succes au reprezentat-o absorbția fondurilor europene și investițiile străine într-o țară tot mai conectată la Vest.

Dar România a crescut și prin așa-numitul wage led growth - creștere bazată pe creșterea artificială a salariilor. Banii au venit din fonduri europene, dar și din împrumuturi externe.

Inflația uriașă și deficitul bugetar colosal pentru o țară europeană pe timp de pace sunt strâns legate de epuizarea acestui sistem artificial de creștere: economia bazată pe consum, în special din import, nu a avut de unde să mai crească.

Acum va veni și nota de plată: dobânzile foarte mari la care s-au împrumutat guvernele Grindeanu, Tudose, Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu pentru a susține această creștere artificială vor drena tot mai mult din bugetul României fără ca investițiile care trebuiau făcute din aceste împrumuturi să ajute prea mult economia.

De ce Ilie Bolojan poate pierde guvernarea pe mâna lui și riscă să ofere România cadou PSD-ului

Jocul PSD este străveziu și deja plictisitor prin predictibilitate. Nu tot atât de predictibilă a fost încăpățânarea premierului Ilie Bolojan de a se apuca de o reformă timidă a statului român fără să-și asigure un minimum de suport popular.

Ce e mai rău decât un război? Un război trăit de un copil

„Tăticul meu a murit la Odesa”, îmi povestea bunica pe vremea când credeam că războiul e o realitate mai îndepărtată ca stelele căzătoare, pe care n-avem cum să le asemăn cu rachetele despre care știam că se duc doar în sus și rămân acolo, în întunericul cerului.

De ce? Pentru că ele s-au dus, în majoritate, în consum.

Ce urmează? Foarte probabil: un scenariu mai rău decât al Greciei, în care România e retrogradată la stadiul de junk pe piețele financiare, miliarde de euro din bani europeni sunt pierdute, capacitatea de a se împrumuta este din ce în ce mai scăzută, leul este devalorizat, iar presiunea din partea unei populații care a fost păcălită cu un trai mai îndestulat decât îi permitea productivitatea sa reală va mări exponențial instabilitatea politică.

Priviți cu atenție graficul de mai sus, care arată evoluția PIB-ului pe capita în Grecia, România, Polonia și Ungaria în ultimii 20 ani. Și veți înțelege ce scenariu devine cel mai probabil pentru România până în 2040.

Doar un miracol mai poate opri această dinamică autodistructivă. Iar un context geopolitic propice pentru astfel de miracole nu este.