Profesorul Teleormanului

Valentin Șchiopu

Redactor

Supranumit Profesorul din Teleorman, Marian Sandu e muzicant, artist „liber şi profesionist” şi liderul tarafului care-i poartă numele.

E cu „gura”, cu cobza şi cu organizarea. Nu iubeşte politica și dezacordurile. Susţine că muzica e „bucuria sufletului tuturor oamenilor şi că noi suntem un popor petrecăreț, care ne-a plăcut distracția”.

Și continuă să ne placă, „că aşa am fost creați”. Există şi versuri din repertoriul său care atestă această milenară dispoziție sufletească.

Din a țării noastre carte

Scrie de la daci aşa

Că nu se temeau de moarte

Lor le cam plăcea să bea (Fiindcă şprițul le plăcea)

Când e arămie frunza

Hai să bem vin din Moldova

Sau vin din Ardeal

Ca la Sarmizegetusa

Cu viteazul făr’ de moarte, Decebal

Taraful Marian Sandu a cântat la Cluj, în cadrul TIFF, după difuzarea în premieră a unor imagini din Moromeţii 2, film care va avea premiera în noiembrie.

Muzicanții au ajuns la Cluj în preziua evenimentului intitulat „Chef ca-n Teleorman”, după un drum de vreo 9 ore.

„Nici nu poți veni întins. Am mai oprit şi noi la o apă, la o cafea, la o țigară”. Au călătorit într-o maşină cu şapte locuri, cu contrabasul legat deasupra şi țambalul mare între scaune.

VIDEO. Care e antonimul pentru trecut instituțional? Prezent în comunitate

Un serviciu social din Timișoara sprijină oameni cu dizabilități să trăiască în comunitate, după ce mulți dintre ei au locuit doar în instituțiile statului.

„Mulțumesc că mă vezi”. Povestea lui Gilbert Costache, din Rahova la New York și înapoi

Gilbert este rom, vine din Rahova, a ajuns pe podiumuri de modă din Spania și New York, a început o carieră în actorie, iar acum a scris și o carte. Oprește ploaia, aruncă cu sare! este, conform prezentării oficiale, povestea devenirii unui model rom. Dar e mai mult de-atât.

„Suntem cinci oameni plus şoferul, am venit un pic mai înghesuiți, aşa, dar era costisitor să iau o maşină cu locuri mai multe.

Vioara, acordeonul şi cobza sunt instrumente mai mici. Și-au găsit mai uşor locul în maşină. Pe contrabas l-am trimis la mansardă”, spune Marian Sandu.

*

Colegii îi spun Boss. De altfel, lui i-a revenit locul din dreapta șoferului, confort I.

„Taraful îmi poartă numele. Eu sunt în față, cam eu conduc, eu spun ce să facă. Bine, țin cont și de părerile celorlalți colegi ai mei”.

Copil fiind, a pus prima oară mâna pe o chitară. Tatăl său i-a adus într-o zi o cobză, spunându-i că va veni un moment în viață în care acel instrument îi va folosi.

Vreo doi ani l-a privit cu neîncredere, apoi s-a apucat să-i pună la încercare cutia de rezonanță. Un bătrân cobzar l-a învățat câteva trucuri și, uite-așa, sensibilitatea lui artistică e disputată de atunci de chitară și de cobză.

„Într-un taraf e mai greuț cu chitara. Practic, cobza m-a ales pe mine și mi-a oferit un loc în lumea asta a lăutarilor. Nici nu știu câți cobzari mai sunt în România. Să-i numeri pe degetele de la o singură mână, maximum 10?”, spune Sandu.

Ceilalți componenți ai tarafului își duc sacourile în camere. Florin Marin e la vioară, Dorel Mitrea e la acordeon, Ionel Zidaru e un țambalagiu din zona Vlaşca, iar Tiu Zaharia − omul cu contrabasul și cu o colaborare cu Nightlosers.

Pe învelitori scrie Armani, dar la interior sunt costume obișnuite.

„Haide, tată, ce Armani, de ce să vă mint? Astea-s husele, atât, cu astea defilăm. Nici nu mai știu de unde le avem”, râde Profesorul Teleormanului.

Îi sună telefonul. „Da, sigur, orice publicitate e binevenită. Chiar şi cea negativă. Și dacă se vorbește de rău despre tine tot e bine, că măcar se vorbește”.

Contrabasul e pus la rece în sala de conferință a hotelului.

„Ne știm de mici, am copilărit cu instrumentele în casă şi ducem mai departe tradiția unor familii de muzicanți.

Părinții noștri au fost tot muzicanți. Am studiat împreună şi am cântat foarte mult în această formulă. Cu toate că mai avem și colaborări.

Pot fi și eu în altă parte sau anumiți băieți să cânte în alte părți. Că așa e viața făcută. Necesitățile ne fac să mergem și-n alte părți, adică extra. E ok, și așa și trebuie.

Cu cât ai mai multe colaborări, experiența se acumulează. Noi cântăm muzică tradițională lăutărească, dar, la o adică, putem aborda și alte genuri, mai un café-concert sau valsuri, tangouri, înțelegeți?”, spune liderul tarafului.

Marian Sandu, Profesorul Teleormanului, a ajuns pentru prima oară la Cluj. Foto: Raul Ștef

Marian Sandu cântă despre viață și iubire, mai ales despre cea neîmpărtăşită. Nu e un creator de folclor. Și-a propus să ducă mai departe melodiile din bătrâni, cu care a crescut.

„Lumea a început să le cam uite, se consumă prea multă muzică ușoară străină. Grecii sau italienii nu abandonează atât de uşor filonul ăsta.

Încercăm să supraviețuim, să păstrăm linia tradițională. Noi n-am sărit nici p-asta cu manelele. Anumite categorii sociale o cer mult mai mult.

Maneaua te face să te miști mult mai repede, te face să intri în ritmul ei și te acaparează. Nu mai stai să înțelegi substratul cuvintelor sau ce vrea să transmită muzica populară.

De exemplu: «Cine mi-a mâncat viața, mândra de la Slatina/ Foaie verde salbă-moale, Florica-i iubită tare. Ca să-ți mai sărut gura, sara şi dimineața, că tu mi-ai mâncat viața. Asta este Florica, măiiii, moare neica după ea»”.

De la Florica din Slatina, trecem la Viorica și Carmen din Videle.

Prima i-a fost profesoară lui Marian Sandu la finalul anilor ’80, la Liceul Industrial de Petrol. Și-o amintește vag.

„Eu sunt din Videle, ca dânsa. Dacă nu mă înşel eu, mi-a fost profesoară dă d-astea, geologie? Sau ceva de genul ăsta. Maşini şi utilaje, parcă.

Mi-a fost profesoară, nu am avut alte tangenţe să fiu la evenimente unde m-a chemat.

Nu am avut alte întâlniri, ca să spun aşa. Poate că are alte preferințe. Nu suntem singurii lăutari din România.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru ce este şi că ne putem descurca cu familiile noastre”.

După spectacolul de la Cluj, taraful s-a „împachetat”, târziu în noapte, și a făcut drumul de întoarcere. Nu înainte ca profesorul Teleormanului să lase lucrurile în ordine.

„Pentru noi, teleormănenii, adică pentru mine, că vorbesc în numele meu, să ştiți că nu-mi face o mare plăcere când spui că Teleormanul e cel mai rău loc din lume.

Se generalizează chestia asta. Ah, dom’le’, ăla e teleormănean, e jos de tot! Noi nu suntem aşa, nu suntem niște oameni de nimic, cărora nu le pasă.

Suntem oameni foarte ok, încercăm să ne facem meseria cât putem de bine. Suntem conştiincioşi ca oameni, înțelegeți?

N-avem noi nicio legătură cu faptul că anumite persoane din Teleorman sunt în fruntea țării. Suntem persoane ca și celelalte persoane, oameni obișnuiți.

Suntem oameni ca toți ceilălți cetățeni ai României. Cu bune și cu rele, că acum, nah, pădure fără uscătură nu se poate.

Nu mă pricep foarte bine la chestia asta cu politica și cu chestiile de genul ăsta, dar așa văd lucrurile eu.

Ne-am născut în Teleorman și ne face plăcere că suntem de aici, să fie clar. N-avem nicio legătură cu…Viața ne aduce în anumite locuri, ne duce și ne aduce, ne ridică și ne coboară, asta e viața”.