România s-a aflat anul acesta în situația ingrată de a risca să fi retrogradată de Departamentul de Stat american, alături de țări ca Afganistan, Iran sau Coreea de Nord, în rândul statelor care nu îndeplinesc standardele minime de luptă împotriva traficului de persoane și nu fac mare lucru să schimbe asta. Până la urmă, oficialitățile americane au hotărât să ne scoată din zona de supraveghere.

Sistemul de evaluare a eforturilor unui stat împotriva traficului de persoane folosit de Departamentul de Stat american în raportul internațional privind traficul de persoane are 3 niveluri, pornind de la 1, cel mai bun, pe care se situează, între altele SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Spania.

România a fost pe nivelul următor, 2, până în 2018. În 2019, experții de la Washington au retrogradat România într-un nivel intermediar de supraveghere. După trei ani, metodologia raportului face posibilă doar o retrogradare pe 3 sau o revenire la nivelul 2. Retrogradarea ar fi putut aduce o serie de sancțiuni economice și militare din partea SUA. 

Ce spune noul raport e că România nu a fost coborâtă în clasament pentru că guvernul de la București a făcut eforturi în creștere comparativ cu perioada precedentă, „luând în calcul impactul pandemiei de COVID 19 asupra capacității sale anti-trafic”. Potrivit documentului, autoritățile au investigat mai multe cazuri, mai mulți traficanți au fost trimiși în judecată și condamnați, există un program pilot prin care se pot da finanțări în București pentru ONG-uri care ajută victimele (deși niciun ONG n-a putut accesa bani din program în 2021).

Dar au rămas și multe probleme care apăreau și în rapoartele anterioare, cum ar fi acuzațiile de complicitate în cazuri de trafic, în special în privința exploatării copiilor aflați în grija statului. Mulți traficanți au primit sentințe mici sau cu suspendare, iar per total au fost identificate mai puține victime.

Autoritățile române, în frunte cu ministrul de Interne, Lucian Bode, se laudă acum cu succesul obținut. Bode a scris pe Facebook că nu a vrut să creadă nicio clipă scenariul în care România ar fi fost retrogradată, „deoarece avem structuri, legislație, strategii, planuri de acțiune și linii de finanțare dedicate pe care am început deja să le utilizăm mai eficient și mai aplicat în prevenirea și combaterea acestui fenomen”. 

Foto: Facebook Lucian Bode

Consilierul de stat al premierului, Mădălina Turza, a spus într-o conferință de presă la guvern că România a trecut în ultimii doi ani de la „nu se poate” sau „să se facă” la acțiuni concrete și a enumerat o parte dintre acestea. „În România profesioniștilor care muncesc, rezultatele apar aici și acum și de aceea cred că putem privi cu optimism parcursul nostru în ceea ce privește lupta în domeniul traficului de persoane.

Foto: Mădălina Turza, consilierul de stat al premierului. Captură din conferința de presă de la guvern

Dar din teren lucrurile se văd altfel.

Nu știu cine are de gând să se culce pe lauri, dar face o mare greșeală”, spune pentru PressOne Monica Boseff, de la Fundația Ușa Deschisă.

Monica a înființat în 2012 un adăpost pentru victimele traficului de persoane. Pentru munca sa, a fost și distinsă de Departamentul de Stat american în 2014 cu titlul de „erou al luptei împotriva traficului de persoane”. Spune că situația nu i se pare diferită de cea din urmă cu un an. Amintește că România tot pe locul întâi rămâne în Europa ca țară sursă a victimelor traficului de persoane.

Nu-mi dau seama de ce se vehiculează niște lucruri care nu sunt conforme cu realitatea și anume cum că România ar fi fost lăudată, premiată. […] Nu înseamnă că noi am avansat în eforturile pe care ar fi trebuit să le facem în a proteja victimele traficului de persoane, în a instrumenta cazurile corect, rapid și a da sentințe conforme cu infracțiunile comise.

Monica Boseff. Foto: Ani Sandu

Monica Boseff spune că victima traficului de persoane nu este apărată și protejată de statul român cum ar trebui și dă și exemple. În instanță, traficantul este întrebat dacă vrea să dea declarații, poate spune că astăzi nu se simte în stare, iar procesul se amână.

„Victima nu are dreptul ăsta. Victima este adusă cu mandat de aducere. Și nu există să spună ea că nu se simte în stare să declare.”

Deseori se resping cererile ca victima să fie audiată în procesul penal într-o încăpere separată, nu alături de membri ai rețelei de traficanți.

Monica Boseff spune că se fac tot felul de comentarii deplasate în sală, că unii traficanți se apropie amenințători de victimă când face declarații. Când victima primește despăgubiri în instanță, de multe ori nu vede banii respectivi.

Pentru că statul român încă nu a înțeles că este dreptul ei de a primi acea despăgubire care i-a fost acordată și că este de datoria statului român să-l jupoaie pe traficant. Nu este de datoria victimei să găsească un executor judecătoresc, care oricum nu-ți face gratis munca asta, care să constate dacă ăla are sau nu bunuri, să-l execute și așa mai departe.

Consideră că banii ar trebui plătiți de statul român, care poate apoi să-i recupereze de la traficanți.

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Probleme care se repetă

Mădălina Mocan, expert independent în problema traficului de persoane, spune pentru PressOne că raportul de anul acesta remarcă deficiențe care au fost prezente în fiecare raport din ultimii ani. Între acestea: prea puțini polițiști, procurori, investigatori financiari capabili să identifice bunuri rezultate în urma exploatării, lipsa de înțelegere a fenomenului din partea judecătorilor (multe pedepse cu suspendare sau sub limita menționată de Codul Penal) și lipsa unui efort de investigare a complicității autorităților.

Adaugă că inclusiv unele progrese făcute vin cu daune colaterale.

Spre exemplu, finanțările nu pot fi accesate de ONG-uri, pentru că ar trebui să îndeplinească niște „condiții absurde, pe care multe organizații specializate în asistența victimelor traficului de persoane nici nu pot, dar nici nu trebuie să le îndeplinească”.

Experta observă și că raportul privind traficul de persoane din 2022 se încheie cu o formulare similară cu motivarea de când am fost retrogradați acum trei ani: „Corupția guvernamentală în aplicarea legii și în sistemul judiciar continuă să permită infracțiunile de trafic de persoane, iar oficialități au fost investigate pentru presupusa implicare în trafic.” 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În conferința de presă optimistă susținută la guvern, consilierul premierului Mădălina Turza a fost întrebată câte victime ale traficului a ajutat statul român. A spus că 90% dintre cele care au avut parte de un sprijin l-au primit de la stat. Declarația a surprins ONG-urile din domeniu, reunite în platforma ProTECT, care știu cât de frecvent autoritățile direcționează victimele spre organizațiile neguvernamentale.

Au publicat o scrisoare deschisă în care cer explicații. Vor să afle în ce anume a constat ajutorul de la stat și pe ce s-au cheltuit sumele mari menționate în raportul privind traficul de persoane, între acesta 55 de milioane de lei pentru asistența copiilor victime ale traficului de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. „Nu lipsa strategiilor sau incapacitatea de a propune soluții este problema, ci finanțarea acestora, combinată cu voința politică de a le pune în practică eficient”, scriu ONG-urile.

Ce fac Statele Unite privind traficul de persoane

La final de iunie, într-o vizită de documentare în Statele Unite, am stat de vorbă în Washington DC cu directorul Biroului împotriva Traficului de Persoane din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale, Katherine Chon. Este instituția responsabilă în SUA pentru dezvoltarea unor strategii și programe care să prevină traficul și să crească numărul de victime identificate și accesul lor la servicii de sprijin.

Chon spune că și în Statele Unite sunt multe provocări în a identifica victimele, în special în rândul celor care au suferit abuzuri în trecut. S-ar putea să nu-și dea seama că nu e vina lor că sunt exploatate. „S-ar putea învinovăți pe ele însele, în special dacă traficantul le-a învinovățit în fiecare zi. Și s-ar putea să nu-și cunoască drepturile în Statele Unite, mai ales dacă au venit aici fără documente legale.

Le e frică de poliție, de angajații din sănătate, de jurnaliști. „Traficanții sunt foarte pricepuți să distrugă încrederea și să le facă pe victime să le fie foarte greu să aibă încredere în alte persoane pentru a cere ajutor.” 

Katherine Chon declară că, din datele pe care le are, din 2012 au fost cel puțin 14 cetățeni români adulți care au fost traficați în SUA și au cerut documente de la Departamentul de Sănătate și Servicii Sociale care să le permită să aibă statut de refugiat.
Dintre aceștia, jumătate erau copii.

A fost un amestec de trafic sexual, în care adulți și copii au fost forțați să intre într-o situație în care trebuia să facă sex pentru a obține ceva de valoare și cazuri de exploatare prin muncă în care ar fi putut fi constrânși să lucreze într-o afacere legitimă sau una informală sau chiar să comită infracțiuni.” Față de totalul de mii de oameni care au cerut astfel de documente în cei zece ani, numărul de români este mic, spune Chon.

Atrage atenția că nu reprezintă numărul total de victime de origine română identificate în SUA. „Asta știm în acest moment, dar deseori este vârful iceberg-ului în privința oamenilor afectați de trafic de persoane.” 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Terry Fitzpatrick este directorul The Alliance to End Slavery and Trafficking (ATEST), o coaliție de ONG-uri care caută soluții anti-trafic și face recomandări pentru autorități. Spune că guvernele trebuie să vadă problema traficului de persoane drept una economică, iar țările riscă embargouri asupra produselor care rezultă din exploatarea muncii, de exemplu.

Dacă într-o țară se constată cazuri de trafic de persoane și muncă forțată pe scară largă în produsele sale de export, alte state vor interzice importul acestor produse în Uniunea Europeană sau în alte părți ale lumii. Acest lucru începe să se întâmple acum și se va întâmpla din ce în ce mai mult. Așadar, este în interesul unui guvern să își protejeze economia de export prin aplicarea propriilor legi împotriva traficului de persoane.

Alianța pe care o conduce militează pentru măsuri și mai dure decât în prezent pentru țările care nu fac suficient împotriva traficului. Spre exemplu, să nu mai poată avea acces la programe de finanțare ale Băncii Mondiale dacă banii merg către domenii cu frecvente cazuri de exploatare prin muncă.

Fitzpatrick spune că nicio țară nu face suficient împotriva traficului, inclusiv SUA. Este motivul pentru care în ultimii doi ani, alianța lui s-a opus plasării SUA la nivelul 1 în raportul privind traficul de persoane. Menționează cazuri din Washington DC și New York unde diplomați au adus muncitori sau bone din țările proprii și i-au tratat ca sclavi.

O altă problemă e sistemul de vize de muncă temporară H2, care îi condiționează pe oameni să lucreze pentru un anumit angajator și astfel îi poate expune la abuzuri din partea acestuia. Cu toate acestea, spune că Statele Unite fac mult mai mult decât orice țară în lupta împotriva traficului de persoane.

Vocea care te ajută la telefon

În privința prevenirii și a depistării victimelor, România încă stă prost. Există o linie verde telefonică deschisă de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) – 0800 800 678 – la care pot fi semnalate situații de trafic, dar aceasta nu duce la mari rezultate.

În 2021, a avut 1.945 de apeluri, cu 100 mai puține decât în anul precedent. Dintre acestea peste 1.600 au fost unele de tip test.

Numărul de potențiale cazuri de trafic identificate? 16, cu unul mai mult față de anul precedent. În 2019, au fost doar 7 posibile cazuri, din aproape 2.900 de apeluri. După ora 16, nu mai există operatori care să răspundă la apeluri, atrag atenția ONG-urile din domeniu.

În Statele Unite, din 2007 există o linie telefonică națională, gestionată de ONG-ul Polaris Project, care primește fonduri și de la stat. Linia funcționează nonstop și are între 180 și 200 de apeluri pe zi. În 2020 au fost inclusiv trei sesizări privind victime care ar fi putut proveni din România. În ultimii cinci ani, cei de la Polaris au deschis și linii de chat și de mesaje, la care în ultima vreme a început să crească numărul de sesizări de la potențiale victime.

Și au tot mai multe sesizări de la an la an. În 2020 au fost aproximativ 51.000. Mirella Beltram, director de parteneriat global la Polaris Project, spune că încă n-au datele pe anul trecut, dar se așteaptă să fie un număr și mai mare ca în 2020. „Am văzut o creștere a apelurilor datorată pandemiei, dar și faptului că linia telefonică națională funcționează de așa de mult timp că am devenit o resursă de încredere în comunitate.” 

Mirella Beltram, director de parteneriat global la Polaris Project, organizație care gestionează o linie telefonică la care pot fi semnalate situații de trafic de persoane. Foto: Octavian Coman

Când sunt apelați de cineva, încearcă să-i stabilească nevoile și să-l pună în legătură cu organizația care poate ajuta. Mirella Beltram spune că numărul de apeluri nu echivalează cu cel al unor potențiale victime. În medie acestea sună de trei-patru ori înainte de a cere ajutor sau ceva concret.

Printre tendințele pe care le-au observat recent este o creștere a numărului de potențiale cazuri de trafic în scop de exploatare prin muncă, dar și un număr mai mare de exploatări sexuale în pandemie. „Traficanții sunt deștepți, au mutat totul online.” Iar victimele pe internet sunt în special minore. A crescut și numărul de apeluri pe care le primesc din afara țării, de la două-trei, la patru-cinci pe zi. 

Pentru că nu au încredere în guvern, în oamenii legii, nu se simt confortabili să-și raporteze situația propriilor guverne și forțe de ordine.” Ce pot face pentru aceștia, e să-i pună în legătură cu organizații din țările respective în care au încredere. În România, au o listă cu 26 de organizații și agenții.

Tot pentru prevenție, în Statele Unite sunt diverse inițiative locale, în care voluntari sunt mobilizați pentru a vorbi despre pericolele traficului de persoane.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Anti-Trafficking Internațional, de exemplu, un ONG din Virginia, are un program prin care voluntari merg la diverse evenimente, inclusiv în biserici, pentru a discuta despre trafic. Pregătesc tineri care să le vorbească celor de vârsta lor despre asta. Îi ajută pe părinți să înțeleagă pericolele la care se expun copiii lor online și la ce semne să fie atenți. Au programe special gândite pentru școli în care profesorii să poată detecta eventuale cazuri de trafic și să poată iniția discuții între elevi. Toate axate pe faptul că victima nu trebuie blamată niciodată.

Victimele nu fac alegeri în situații de trafic de persoane pentru că sunt manipulate, sunt păcălite. Nu pot face o alegere logică pe baza unor minciuni”, spune Erin Fisher, directorul executiv al programului Just Ask Prevention.

Erin Fisher, directorul executiv al programului Just Ask Prevention, un program prin care voluntari merg la diverse evenimente, inclusiv în biserici, pentru a discuta despre traficul de persoane. Foto: Octavian Coman

În acest program s-a implicat și mama unei fete care a fost traficată la vârsta de 15 ani. Susan Young a ținut cursuri de pregătire despre trafic pentru mii de oameni – doctori, polițiști, profesori, angajați din diverse companii. Povestea fetei sale a început după ce a cunoscut la cinema un băiat cam de aceeași vârstă și au început să vorbească pe rețelele sociale, doar că s-a dovedit că el făcea parte dintr-o grupare care ademenea fete pentru a le exploata sexual.

Credeam că relația lor e inofensivă. În cât de multe necazuri puteau să intre pe Facebook sau prin mesaje text?

Tânăra, pe nume Courtney, a fost abuzată sexual de mai mulți membri ai grupării, filmată și ulterior șantajată cu acea filmare. Astfel a fost convinsă, timp de câteva luni, să se culce cu mai mulți bărbați pe zi, după ce pleca de la școală.


Părinții și-au dat seama că există o problemă abia după ce fata a început să dispară cu zilele de acasă. „Ca mamă, a fost devastator să aflu durerea prin care a trecut fata mea.” Susan Young spune că e o durere pe care o simte toată familia și acum. „De aceea vorbesc public despre asta, spun povestea familiei noastre, ceea ce i s-a întâmplat fetei noastre pentru ca nicio altă familie, niciun alt copil să nu treacă prin ceea ce a trecut fata noastră la 15 ani.” 

Fondatorul inițiativei Just Ask Prevention este un fost polițist, Bill Woolf. În 2013, când a identificat o fată de 17 ani exploatată sexual timp de trei ani, a întrebat-o cum de nimeni n-a remarcat nimic în toată acea perioadă, deși notele ei la școală scăzuseră și comportamentul i se schimbase.

Nimeni nu m-a întrebat vreodată”, i-a spus fata. De atunci Bill Woolf a început să-și dorească să facă mai mult pe partea de prevenție. A plecat din poliție și s-a dedicat muncii în ONG. A lucrat apoi o perioadă, până în mai anul trecut, și în cadrul Departamentului de Justiție american ca director al programului de trafic de persoane.

Bill Woolf, fost polițist. Foto: Octavian Coman

Fiind implicat inclusiv în politici internaționale, cunoaște și situația României.

Cred că există o lipsă de pregătire, în special în țări ca România, pentru cei din sistemul de justiție penală care sunt responsabili de interzicerea traficului de persoane.” Se referă la polițiști, procurori, judecători, dar și în general la toți cei care interacționează cu victimele.

Astfel devine foarte problematic, pentru că nu țin cont de traume, nu au victima în centrul atenției, nu știu cum să recunoască traficul de persoane. Și, de multe ori, cei care sunt traficați sunt criminalizați. Sunt acuzați de infracțiuni precum prostituția.

Fără astfel de cursuri, spune că este perpetuat ciclul de violență și exploatare. Și raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane recomandă României o mai bună pregătire a polițiștilor să recunoască semnele de exploatare.

Mary Graw Leary e profesor de drept la The Catholic University of America, Washington DC. În general, ea recomandă și o mai bună colaborare între autorități și asociații. Urmăriți fișierul video pentru detalii.

Referitor la sprijinul pentru victime, raportul Departamentului de Stat observă că, la fel ca în alți ani, guvernul român nu oferă suficientă finanțare ONG-urilor care au adăposturi sau diverse servicii pentru victime. Acest lucru „lasă cele mai multe victime fără servicii și la risc de a fi retraficate”. În continuare sunt amendate persoanele care fac sex pe bani fără să fie făcute verificări dacă sunt traficate.

Amenzile care ar trebui anulate

Melissa Yao este directorul executiv al National Trafficking Sheltered Alliance din SUA, o rețea de furnizori de servicii pentru victime. De trei ani au un program prin care direcționează victimele către furnizorii de servicii care li se potrivesc cel mai bine nevoilor – poate le trebuie doar de o slujbă, poate un adăpost, poate religia e foarte importantă pentru ele sau să aibă un animal de companie.

În primul an primeau între cinci și zece cazuri pe lună, acum au ajuns și la 20 pe săptămână. 

Melissa Yao a fost și în România. Spune că a surprins-o cel mai mult diferența între cum o persoană exploatată sexual e tratată dacă e identificată drept o victimă sau cineva care se prostituează. Se referă la cazuri în care femei care fac sex pe bani sunt amendate de polițiști, amenzi care se tot strâng în ani de zile în care li se spune că se prostituează, indiferent dacă sunt obligate să facă asta.

Durează luni de zile pentru ca un supraviețuitor să depășească rușinea și autoculpabilizarea pentru ceea ce i s-a întâmplat și să se identifice ca victimă a traficului de persoane.” 

După ce victima ajunge la ONG-uri care o ajută să-și găsească o slujbă, din primul salariu trebuie să plătească amenzile din urmă. Și nu poate scăpa de ele, pentru că în momentul în care s-a întâlnit cu polițistul nu s-a identificat drept o victimă a traficului de persoane.

El o întreabă: «Ești aici de bunăvoie sau nu?». Și ea n-o să dea vina pe prietenul ei, pe care-l iubește, alături de care construiește o familie. A cui e vina? O s-o ia asupra ei ca să nu-i facă probleme iubitului. Iar din acel moment, toată viața ei e o călătorie în care este tratată ca o infractoare.

Yao crede că ar trebui ca victimelor să li se acorde o perioadă de cel puțin doi ani, în care să primească ajutor, după care să poată decide dacă au fost o victimă sau nu a traficului de persoane. Și spune că amenzile ar trebui să i se șteargă odată ce se identifică drept o victimă.

Ce-a mai observat în România e că nu sunt suficiente programe pentru victime, că multe rămân fără ajutor. Anul trecut, două treimi dintre victimele identificate în România au primit ajutor în instituții de stat sau de la ONG-uri, un progres față de mai puțin de 50 la sută în anul precedent. Cu toate acestea și numărul de victime identificate a scăzut de la 596 la 488, potrivit raportului privind traficul de persoane.

Carey Nason, director executiv al Saint Andre Home, o organizație neguvernamentală catolică din statul Maine povestește pentru PressOne despre programul lor de ajutor Courage Lives. Au un adăpost pentru victimele traficului de persoane sau ale violenței domestice și de sprijin pentru rudele lor. Ajută în fiecare an aproximativ 200 de oameni, dintre care jumătate sunt victime.

Adăpostul le e destinat femeilor de peste 18 ani care pot sta acolo timp de doi ani în care încearcă să-și refacă viața. Casa poate găzdui în același timp cel mult cinci femei. 

Carey Nason, director executiv al Saint Andre Home. Foto: Octavian Coman

Nason spune că statistic victimele pleacă din situații de trafic de șapte ori, la fel cum se întâmplă în relații în care există violență domestică. Cu alte cuvinte, nu e suficient să părăsească o dată situația de abuz în care se află. De aceea e nevoie de sprijin constant.

Eu mă gândesc la lucrurile simple din viața mea cu care m-am luptat și la cât timp mi-a luat să rezolv o problemă simplă. Uneori a durat mai mult decât mulți oameni din jurul meu au crezut că ar trebui să dureze, dar acesta a fost procesul meu. Și vorbim de ceva care îți schimbă viața. Să refaci atât de multe lucruri în viața ta e un proces și durează ceva timp.

Spune că a marcat-o povestea unei tinere care a îndurat abuzuri și violențe multiple și acum merge la facultate, lucrează, are propriul apartament, mașină și permis de conducere. Și vorbește despre ce i s-a întâmplat pentru a-i ajuta pe alții. A impresionat-o că nu s-a lăsat bătută.

Supraviețuitorii povestesc pentru a salva și pe alții

E ceva ce în Statele Unite, dar și în alte țări, se întâmplă tot mai mult. Supraviețuitori ai traficului de persoane vorbesc public despre ce-au trăit și despre cum au reușit să-și refacă viața. Contribuie la stabilirea politicilor de luptă împotriva traficului, fac cursuri pentru polițiști, doctori, avocați, judecători pentru ca aceștia să știe cum să interacționeze mai bine cu victimele. 

Tanya Gould a fost exploatată pentru sex la 18 ani. Termina liceul, voia să meargă la facultate și a întâlnit un bărbat cu zece ani mai în vârstă de care s-a îndrăgostit. Ea venea dintr-o familie cu probleme, iar el a cucerit-o în special prin cum a reacționat când Tanya i-a spus că a fost abuzată sexual în copilărie. „Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta”, i-a spus el.

Iar ea s-a simțit pentru prima dată ascultată, că asta înseamnă să iubești și să fii iubit. Acum își dă seama că bărbatul nu făcea decât s-o manipuleze ca să o poată folosi. Când a invitat-o să i se alăture în afacerea pe care spunea că mama i-a lăsat-o moștenire, una în care vindeau servicii sexuale, nu l-a putut refuza. A fost traficată timp de 18 luni. Încerca să-l mulțumească pentru a se simți din nou iubită, ca la începutul relației. A fost salvată de un polițist care a găsit-o în momentul în care a fost răpită de un client. 

Spune că nu uită cum s-a simțit tratată ca și cum era proprietatea cuiva. Și că traficanții, dar și întreaga societate, fac victimele să se simtă de parcă au ales să trăiască astfel. A reușit să-și refacă viața prin terapie, cursuri de pregătire, a terminat o facultate. A început să sfătuiască diverse organizații despre cum să creeze programe care să țină cont de nevoile adevărate ale victimelor traficului de persoane și s-a implicat în dezvoltarea unor politici în domeniu.

A descoperit că e fix ce-i place să facă. „Oamenii care nu au fost cumpărați și vânduți, nu știu cum te simți în astfel de situații. Nici nu mă aștept să știe. Dar mă aștept la parteneriat. Mă aștept ca cineva să spună: «Cum să fac?» și «Hai să ne gândim la asta împreună!».”

Anul trecut, Tanya a fost premiată de Casa Albă pentru eforturile împotriva traficului de persoane.

Tanya Gould face parte și din Consiliul Consultativ privind Traficul de Persoane din SUA. Membrii consiliului sunt persoane care au fost traficate, iar rolul lor este de a face recomandări autorităților privind politicile anti-trafic. Președintele consiliului este Suleman Masood, un tânăr care a fost exploatat prin muncă și care din 2013 își folosește experiența pentru a ajuta victime și autorități din domeniul traficului de persoane.

Suleman avut un traseu similar cu cel al Tanyei. Traficantul său a fost un bărbat care era într-o relație cu sora lui Suleman și care l-a amăgit că-i găsește un rost în viață, ca angajat al guvernului american. De fapt l-a pus să muncească pentru el și l-a torturat.

Când a reușit să scape, Suleman și-a găsit salvarea în educație. S-a orientat spre drept, fiind fascinat și de cum decurgea procesul cu traficantul său, de lipsurile pe care le simțea ca victimă. Spre exemplu, faptul că nu primea toate informațiile de care avea nevoie privind cazul său, sau afla de diverse tactici ale avocaților apărării. Și-a dat seama și că dacă el trece prin asta, probabil și alte victime pățesc la fel și ar avea nevoie de ajutor. Ar fi făcut orice în acea perioadă ca să-și țină mintea și corpul ocupate. Spune că li se întâmplă des celor care scapă din exploatarea prin muncă.

Se spune că ziua are 24 de ore, dar când ești supraviețuitor al traficului prin muncă forțată, se simte dublu. Pentru că muncești constant. Nu ai niciun fel de pauză.” 

Cel mai greu moment pentru el a fost când a început să-și refacă viața. Din cauza rănilor, care nu au fost tratate la timp, îi era greu și să meargă. „A trebuit să învăț cum să merg din nou, să am încredere din nou, să iubesc din nou.” Încă lucrează la asta. Și-a dat seama și cât de puțini bărbați victime ale traficului vorbesc despre ce li s-a întâmplat. A simțit că dacă o face el, poate fi util.

Cu cât mai multe conversații avem despre asta, cu atât mai expus este publicul larg la subiect. Și cu cât mai mult purtăm conversația asta și facem subiectul mai cunoscut, cu atât mai mult oamenii din comunitate se vor implica să prevină asta.

Suleman a absolvit facultatea cu o diplomă în criminologie și face cursuri în prezent la University of the District of Columbia. Vrea să devină procuror, pentru a crea schimbări semnificative în sistemul de justiție penală. Unul dintre lucrurile la care ține foarte mult este ca sistemul de despăgubiri pentru victime să funcționeze mai bine. 

Deschiderea primului Centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, luni, 10 mai 2021. Inquam Photos / Ilona Andrei

Tot pentru un mai bun sistem de despăgubiri militează și Evelyn Chumbow, care lucrează la Centrul Legal pentru Trafic de Persoane din Washington DC. ONG-ul le conectează pe victime cu avocați care le pot reprezenta pro bono.

Chumbow a fost adusă din Camerun în Statele Unite la vârsta de nouă ani de un unchi. Spera că va merge la școală și că se va căsători cu Will Smith. Era fascinată de serialele din SUA. În realitate, a fost obligată să muncească zi și noapte într-o casa unei femei. „În Silver Spring, Maryland, chiar aici, nu foarte de parte de Capitoliu”. Avea grijă de doi copii, gătea, făcea curățenie. Asta a fost viața ei până la 17 ani, când a fugit. 

Evelyn Chumbow, fostă victimă a traficului de persoane. Foto: Octavian Coman

Cazul ei a ajuns în instanță, iar femeia în casa căreia muncea a fost condamnată la închisoare și la daune de 100.000 de dolari. Din acești bani, Evelyn a primit doar 4.500. Spune că la început n-o interesau banii, dar acum se gândește că e o sumă pentru care a muncit și care a ajutat-o să-și plătească, de exemplu, creditul pentru studiile făcute ulterior.

Are o diplomă în domeniul securității naționale, pentru că au impresionat-o femeile care i-au investigat cazul mergând pe fir până în Camerun. „Mergând la școală, am ajuns să-mi dau seama că daunele respective sunt dreptul meu.” Vrea să atragă cât mai mult atenția asupra fenomenului. „Îmi spun povestea pentru că povestea mea educă multe persoane. Oameni care au ascultat-o au putut să iasă public să-și spună propriile povești.


În prezentarea raportului privind traficul de persoane din 2022, secretarul de stat american Anthony Blinken a spus, între altele, că avem nevoie ca victimele nu doar să-și spună povestea, ci și să participe activ la formularea de soluții, lucru care se întâmplă în SUA.

Am întrebat-o pe Monica Boseff de la Fundația Ușa Deschisă din București în ce măsură vede asta posibil în România. Spune că se încearcă, dar la nivel restrâns. „Noi ca țară suntem încă la nivelul unei mentalități neanderthaliene. Un patriarhat și o mentalitate misogină.” Ca să poți să implici victima în găsirea de soluții, trebuie să știe întâi că drepturile ei au fost apărate, crede Monica.

Dacă ea știe clar că tu, ca stat, nu te ai luptat pentru drepturile ei, de ce și-ar da interesul pentru tine sau pentru alții?


Vizita de documentare a echipei PressOne în Statele Unite a fost susținută printr-un program al Departamentului de Stat american.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.