Mărturiile femeilor din Iran stabilite în România: “Orice femeie poate fi arestată de poliția moravurilor. Te pot bate până la moarte”

În urmă cu o săptămână, moartea tinerei Mahsa Amini, ridicată de poliția moravurilor pentru că nu purta „corespunzător” hijabul, a declanșat o nouă serie de proteste violente în Iran, în urma cărora au murit deja 35 de oameni. 

De la peste 3000 de km distanță, din România, iranienii stabiliți aici trăiesc, îngroziți, teama pentru siguranța celor rămași acasă, pentru familii și prieteni. Iar pentru femei totul este și mai dureros: aici au găsit libertate, dar n-au uitat nicio clipă ce înseamnă o întâlnire cu poliția moravurilor și cât de greu este să fii femeie într-o dictatură teocrată.

O demonstrează mărturiile de mai jos, vocile femeilor din Iran care acum urmăresc neputincioase, de la distanță, noile proteste proteste însângerate din țara lor. 

„A privi nu e suficient” 

De câteva zile, Iranul nu mai are internet – scenariu asemănător cu cel al protestelor din 2019, așa numitul „bloody November” (n.r. Noiembrie Însângerat). Atunci au murit, în ciocnirile cu poliția, între 1.500 și 3.000 de oameni, iar țara a fost deconectată complet de orice acces la informație, timp de o săptămână. Numărul uriaș de victime nu a atras vreo consecință asupra regimului de la Teheran, cu excepția unor sancțiuni pe persoană fizică

Mahsa Amini avea 22 de ani și puțini iranieni cred varianta oficială a evenimentelor – cum că ar fi suferit un infarct sau un atac cerebral. Familia ei susține că a fost bătută până la moarte de polița moravurilor.

 


Vrem să putem relata despre toate evenimentele semnificative care se întâmplă în lume. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

Între timp, iranienii din România își doresc să dea o voce conaționalilor lor, despre care nu mai știu nimic de când țara a rămas, din nou, fără internet. Au încercat organizarea unui protest, dar au renunțat rapid la idee, pentru că, după spusele reprezentanților comunității, în trecut Primăria Municipiului București le-a dat de fiecare dată autorizație doar pentru grupuri foarte restrânse (10-15 oameni), în spații neutre și nicidecum în apropierea ambasadei. „Asta e petrecere, cu 10 persoane”, comentează sardonic membrii comunității, pentru PressOne. 

Mai multe femei din Iran care locuiesc în România ne-au vorbit despre ce înseamnă o întâlnire cu poliția moravurilor, cât de greu e să fii femeie într-o dictatură teocrată și ce înseamnă aceste proteste pentru viitorul țării. 

Niciuna dintre ele nu a dorit să își folosească numele real. Le e teamă că vor fi identificate de autorități și că nu vor mai avea voie să intre în țară, acolo unde majoritatea au încă familii și prieteni. Multe dintre ele – plecate din țară pentru joburi în Europa, dar și pentru libertate – au comparat regimul din Teheran din ultimii 44 de ani cu regimul taliban din Afganistan, în special în ceea ce privește tratamentul femeilor. 

Iranienii se simt singuri, izolați și lipsiți de același sprijin din partea comunității internaționale de care beneficiază, spre exemplu, Ucraina. Au sentimentul că abuzurile regimului de la Teheran sunt condamnate la nivel internațional doar superficial, din vorbe. Iar femeile sunt dezamăgite de faptul că politicienii europeni de sex feminin se conformează regulii de purtare a hijabului la întâlnirile cu oficialii iranieni, ceea ce validează impunerea de către guvern a purtării acestuia pentru toate femeile din Iran.

A privi nu este suficient”, acuză Bahar, de 30 de ani. „Aceste proteste sunt una dintre cele mai importante lupte pentru drepturile omului din lume, dar nu apar în știri.


Bahar, 30 de ani, inginer

„Ultima dată când am avut ocazia să-mi vizitez familia a fost acum 3 săptămâni. Mă simt deprimată să văd cum compatrioții mei sunt uciși pe stradă. Vreau să fac ceva pentru ei, vreau să-i ajut, dar nu știu cum. Sunt deprimată și epuizată. Sunt epuizată de reacția regimului. Ucid oameni fără niciun motiv. După fiecare protest din Iran, taie internetul și apoi ucid. În 2019, au ucis cel puțin 1.500 de persoane în mai puțin de 10 zile. Iar acum se întâmplă din nou. Proteste sunt în toate orașele. Surorile și fratele meu au ieșit în stradă. E atât de greu să văd cum iranienii sunt uciși doar pentru că își cer drepturile.

Bahar. Foto: arhiva personală

M-am întâlnit și eu cu poliția moravurilor, când am împlinit 25 de ani și am dat o petrecere, bărbați și femei împreună, în grădina noastră privată. Poliția a venit și a oprit petrecerea, pentru că în Iran e interzis ca bărbații și femeile să se țină de mână sau să danseze. L-au dus pe prietenul meu la închisoare, ca organizator al petrecerii. Apoi a stat prin tribunale timp de nouă luni. 

Este împotriva legii să ai un iubit, este împotriva legii să te ții de mână fără să te căsătorești. Trebuie să porți un hijab, nu este alegerea ta ce porți. În Iran este ilegal să ai un câine și nu e ilegal să te căsătorești cu fete mai tinere de 18 ani (chiar și la 13 ani)! Sunt plină de furie. 

În Iran nu s-a aprins acum, dintr-o dată, un chibrit. Este rezultatul nerespectării drepturilor omului, în special ale femeilor, timp de peste 40 de ani. 

Pentru femeile europene, poate că un hijab e doar o piesă mică de vestimentație sau un lucru minor. Da, e doar un hijab. Dar este și un drept atât de simplu al omului, să poată alege ce să poarte. Abia după ce am venit în România mi-am dat seama cât de diferit este să mergi la mare fără hijab. Să simți soarele pe piele. Vântul prin păr. 

E greu de explicat cât de puțin înseamnă fericirea. Mi-ar fi plăcut să înțeleg asta când aveam 10 ani, pentru că în Iran trebuie să porți hijab de la 7 ani, de când mergi la școală. Dacă nu porți hijab, educația ta se va opri. 

Orice femeie poate fi arestată de poliția moravurilor, iar ce se întâmplă după aceea nu este clar. Te pot bate până la moarte.”

Maryam, 52 de ani, artist grafic

„Aici, în România, pot să ies din casă și la 6 seara, și la 12 noaptea, și să fiu liniștită. Merg pe drumul meu și mă întorc sănătoasă. Dar în Iran, dacă e întuneric, fetele nu au voie să iasă, sunt în pericol. Fetele și băieții nu au voie să se întâlnească și să vorbească. Sunt separați încă de la școala primară, doar la facultate fac cursuri împreună. Fetele care poartă baticul până în pământ sunt privite altfel, pot să se angajeze. 

Iran, septembrie 2022. Video trimis catre Maryam de prieteni. „E ca un razboi”, spun ei.

Eu n-am putut să îmi continui studiile la facultatea de stat, am avut o familie „politică”. Frații mei, după revoluție, au fost împotriva regimului de acum. Unul dintre ei a stat opt ani în pușcărie. Avea 18 ani. Celălalt a stat doi închis și a murit acolo. 

Acum trei ani au murit foarte mulți oameni și nimeni n-a zis nimic. Noi suntem singuri în țara aia. Acum prietena mea care locuiește în Iran mi-a trimis un video de lângă casa ei. A zis că e ca un război. Ambulanța nu putea să intre unde erau oameni împușcați, din cauza polițiștilor. În ce altă țară mai e așa? Mi-a trimis un filmuleț cu un băiat tânăr, a fost împușcat în cap. 

Fotografii primite de Maryam de la familia și prietenii ei din Iran

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Dacă nu-i omoară, îi bagă în pușcărie, acolo le fac multe, pe fete le violează… (plânge).

Am reușit să vorbesc cu sora mea abia acum, trei zile nu a fost internet, dar se auzea slab, abia înțelegeam ce zice. Are doi băieți tineri. Îmi e teamă pentru ei în fiecare minut, în fiecare zi. 

Vrem să îi ajutăm pe cei de acasă pentru că, fără internet, nu mai au o voce. Ne interesează ca vocea noastră să ajungă acum la multă lume.”

Shiler, 40 de ani, contabil

„Am venit la București pentru libertate, pentru că aici există drepturi egale între bărbați și femei. Am doi copii, acum în vârstă de 13 ani, iar Iran nu e un loc bun să-ți crești copiii. Religia este obligatorie și trebuie să fii doar musulman. Oamenii merită să își aleagă religia. Eu nu sunt musulmană, am o altă religie, sunt Yarsani. Poporul nostru a fost supus unei mari presiuni. (Minoritatea Yarsan nu este recunoscută de regimul teocratic din Teheran, n. red.)

M-am „întâlnit” de două ori cu poliția morală. O dată pentru că purtam pantaloni scurți. Ei s-au purtat foarte urât atunci, m-au urcat într-o dubă și m-au obligat să mă îmbrac cu altceva. Abia apoi mi-au dat drumul. 

Shiler. Foto: arhiva personală

A doua oară purtam o cămașă foarte lungă, îmi ajungea până la genunchi, iar ei au spus că nu, nu este lungă, ar trebui să porți altceva. Mi-am chemat colegii și mi-au adus o altă cămașă, una și mai lungă, că să pot pleca. Una dintre colegele mele a fost arestată de poliție și a fost reținută pentru o noapte, pentru că era la volan și și-a dat jos eșarfa. Familia ei a mers acolo și a plătit o garanție pentru ea, ca să-i dea drumul. 

Aici, în România, când cumperi o casă, atât bărbatul, cât și femeia merg la un notar, pentru că jumătate din casă este a femeii și jumătate a bărbatului. În Iran nu avem acest drept. Copilul rămâne doar cu tatăl, mama nu are drepturi. Nimic, nu avem nimic în Iran. Noi femeile, în Iran, suntem ca niște obiecte pentru acest guvern. Nu suntem oameni. 

Tatăl meu îmi spunea mereu să am grijă cu poliția. Te vor ucide, doar din cauza hijabului. Am primit o pedeapsă penală de la poliția rutieră, vă vine să credeți asta? Pentru că atunci când conduceam mi-am dat jos eșarfa. 

Mama mea a spus: Dacă tatăl tău mă lasă, mă duc la protest. Mama mea are 60 de ani.

La protestele din 2019 am fost în București, dar la celelalte am fost în Iran, am participat. Eram însărcinată. Eram 10 oameni care fugeam de poliție, ne urmăreau cu bastoanele, am intrat pe o alee și o casă ne-a deschis ușa și ne-a primit înăuntru. Dacă nu ar fi făcut asta, poate că aș fi fost ucisă.”

Saeedeh, 43 de ani, antreprenor 

„M-am întâlnit și eu cu poliția moravurilor, cum altfel? Majoritatea femeilor iraniene trec prin această experiență. Când e vorba de purtarea hijabului nu există niciun avertisment, pot să ne omoare pe loc pentru asta. 

Eu mergem pe stradă cu soțul meu. Ne-au oprit și ne-au întrebat, e adevărat că sunteți soți? Le-am zis că da, dar a trebuit să aducem contractul de căsătorie. Nu avem nicio siguranță când mergem pe stradă. Am avut rude pe care le-au bătut. 

Iran, 2022. Moarte dictatorului!

Îmi pare rău că trebuie să explic așa ceva despre țara noastră. Acolo nu avem niciun drept, niciunul din  drepturile fundamentale ale omului. Pentru libertate am venit în România. 

Acum nu mai e vorba doar de hijab. Noi vrem să se schimbe guvernul. Ăsta este un regim dictatorial. Multe țări sunt verbal împotriva lui, dar de fapt ajută guvernul Iranului din umbră.”

Sara, 38 de ani, antreprenor

„Sunt tot timpul pe stradă. Sunt pe stradă și vânează oameni. Încearcă să te sperie și te sperie de moarte. Nu e nicio glumă. Ei nu fac conversație cu tine. Te împing și te trag spre dubă, duba se umple de femei, indiferent de vârstă, indiferent de înfățișare. Te sperie de moarte. Nu le place machiajul, hijabul trebuie să fie purtat cum trebuie. 

Dacă nu reușesc să sperie oamenii, îi omoară. S-a mai întâmplat de multe ori înainte, la fiecare doi-trei ani iranienii se revoltă. 

Familia mea nu mi-a restricționat niciodată comportamentul, dar mama obișnuia să-mi spună că dacă ies afară, te va prinde poliția și acolo nu mai am niciun control să te salvez. Îmi spunea că pot să fac ce vreau eu, dar acasă. 

Acum însă toate generațiile protestează, sunt cel puțin patru generații în stradă. 

Am participat la protestele din 2019. Eram în vizită la familia mea. Timp de o săptămână întreagă nu am avut internet. Nu am putut să ieșim, pentru că prindeau oamenii, îi băteau, îi împușcau. Trăgeau chiar și în ferestre. 

Pentru că trăiam la București, nu mai eram obișnuită cu așa ceva. Nu puteam să verific dacă zborul meu mai pleacă. Nu aveam internet deloc! Fără telefon, fără internet, fără comunicare. Niciun taxi pe stradă. 

Dar am ajuns la aeroport, mi-am dat seama că zborul meu era ok, am ajuns aici (București, n. red.) și am căzut în aeroport. Au spus că am avut un atac de panică. Aceasta este viața de zi cu zi acolo.”

Melina, 30 de ani inginer

„Eram în oraș, cu hainele mele normale, au arătat cu degetul înspre eșarfa mea, care era peste părul meu, și mi-au spus că nu sunt suficient de acoperită. 

M-au oprit și în aeroport, când am zburat din Iran. După ce ți se verifică pașaportul, ultimul pas este reprezentat de niște femei care îți verifică hainele și hijabul tău. Chiar și atunci când pleci din țară, chiar și în acel moment te verifică. Mi-au spus să mă duc să-mi schimb hijabul. Le-am spus că nu am nimic la mine, că toate hainele mele sunt într-o valiză și că nu pot să mă întorc și să cer valiza înapoi. A trebuit să semnez un angajament scris că nu se va mai repeta. Mi-au spus, acum avem numele tău în sistem. Dacă vei mai avea această problemă data viitoare, nu te vom mai lăsa să pleci. 

Acest protest este uriaș, este ceva ce nu am mai avut până acum. Pentru că nu au limite, ucid oameni cu ușurință, împușcă oameni direct pe străzi. Ne omoară în stradă chiar acum. Acest tip de acțiuni îi fac pe oameni să vrea să iasă și mai mult în stradă și să acționeze pentru drepturile lor.”

Elena, 43 de ani, inginer

„Bineînțeles că m-am întâlnit cu poliția moravurilor. A fost o experiență foarte neplăcută. Dar acum, privind în urmă, a fost un lucru bun că s-a întâmplat. Era acum șase-șapte ani. Era ora trei după-amiaza și am plecat de la birou spre casă. O mașină de poliție a oprit în fața mea și mi-a spus să aștept. Apoi a venit o dubă.

Două femei mi-au spus să urc înăuntru. Au spus că manteau-ul meu (obiect vestimentar asemănător unui cardigan lung, până la genunchi, care se poartă peste haine, n.red.) este foarte scurt. Mai erau și alte femei în dubă. Ne-au dat un telefon și ne-au spus să ne sunăm familiile. Apoi  ne-au cerut să ne închidem telefoanele mobile. Au făcut câte o poză cu fiecare persoană și am semnat o hârtie oficială prin care am promis că nu vom mai comite o astfel de infracțiune. Ne-au cerut să chemăm pe cineva să ne aducă altceva de îmbrăcat pentru a ne da drumul. 

Elena. Foto: arhiva personală

De ce a fost bine pentru mine? Pentru că înainte de asta credeam că atunci când arestau oameni pentru hijab, pentru culoarea eșarfei sau pentru lungimea hainelor – era pentru că oamenii aveau o problemă și erau vinovați. În acea zi am aflat adevărul: nu oamenii sunt problema, ci regimul.  

Mullahii (n.r. clerici musulmani) sunt ca talibanii. Un fel de talibani decorați. Regimul mullahilor din Iran nu este însă reprezentativ pentru societatea iraniană.”


În timp ce la Teheran și în majoritatea orașelor iraniene protestele violente căpătau amploare, președintele iranian Ebrahim Raisi vorbea la Adunarea Generală a ONU de la New York, criticând „dublul standard” al statelor vestice cu privire la drepturile omului. Raisi le-a interzis reporterilor să pună întrebări despre moartea Mahsei Amini, apoi a refuzat un interviu cu Christiane Amanpour de la CNN, pentru că aceasta nu a vrut să poarte vălul. Concluzia președintelui iranian: se va „acționa în mod decisiv” pentru stoparea „actelor de vandalism”.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...