Prima oară la urne: portretul robot al omului politic ideal pe care și l-ar dori tinerii din Generația Z

Ilinca Humelnicu

Alegeri 2024

București

13/05/2024

Unul dintre răspunsuri este acela că tinerii se simt excluși din cercul exclusivist format în jurul partidelor politice. Liderii politici nu se adresează în discursul lor și tinerilor, să le ofere oportunitatea de a vorbi despre nevoile lor. Un limbaj de lemn sau fad formează un zid gros între cele două părți, iar tinerii exclud automat ideea că ei ar fi importanți în orice fel de decizii politice. 

Citește și: „Tinerii conduc atunci când le vine rândul”. Mesaj de la PSD și PNL pentru tinerii din România, în an electoral

Dezamăgirea față de liderii politici, fie că a fost insuflată de părinți sau cultivată de-a lungul timpului, a rezultat într-o indiferență dureroasă. Însă a fi apolitic este o decizie cât se poate de politică. 

De ce au nevoie tinerii?

PressOne a vorbit cu tineri cu vârste între 18 și 25 de ani pentru a afla care sunt nevoile și dorințele lor la momentul actual și cum pot fi acestea integrate de către politicieni pe lista lor de priorități.

Sergiu are 18 ani și învață în Turda. El spune că întotdeauna analizează felul în care un reprezentant politic își construiește discursul, iar în funcție de asta își dă seama dacă este o persoană în care ar putea avea încredere sau nu. De multe ori, spune el, observă că politicienii nu vin cu un plan etapizat, concret, care să arate clar și concis cum se va rezolva o anumită problemă. 

Sergiu spune și că și-ar dori și ca problema corupției să se dizolve treptat, însă consideră că este atât de infiltrată în toate compartimentele statului, încât cu greu va dispărea. El crede că ar trebui să se introducă o lege care să oblige toți cetățenii să meargă la vot, pentru că nu i se pare corect ca numai un mic procent din populație să voteze: „Sunt de acord că uneori nu avem altă opțiune decât să alegem răul cel mic.”

Promovarea transportului alternativ în interiorul orașelor este un alt subiect punctat de Sergiu. În multe cazuri, infrastructura orașelor din România nu este adaptată circulației intensive pe două roți, dar nu există nici obișnuința de a circula pe bicicletă, cu atât mai mult nu există prevederi legislative care să protejeze persoanele care circulă astfel.

Cum sunt ajutați tinerii antreprenori și producătorii locali? Momentan, spune Sergiu, doar li se pun bețe-n roate prin taxe mult prea mari, care de cele mai multe ori nu fac decât să anuleze orice proiect încă din fașă. Sergiu spune că și-ar dori ca statul să sprijine tinerii care vor să-și construiască o afacere, să reducă din costurile de producție, dar și din taxele adiționale cumpărării produselor. Producătorii locali și fermierii ar putea fi încurajați să aducă pe piață produse naturale și să se reducă din importul masiv de alimente.

Minoritățile din România au nevoie de o barcă de salvare

Milo are 21 de ani, este persoană transgen și cu dizabilități, având diagnostic de ADHD și autism. Milo spune că și-ar dori din partea statului o grijă mai mare față de comunitățile vulnerabile, printre care se numără și comunitatea LGBTQ. Milo nu se așteaptă să promoveze cineva tranzițiile către alt gen, dar crede că ar fi util ca statul să ofere niște conduite și legi care să introducă ușor, ușor, o oarecare acceptare: 

În România, Milo spune că persoanele trans au acces mai mult decât limitat la medici care să ajute în tranziția de la un gen la altul, iar de cele mai multe ori, ești singur în asta și „trebuie să găsești metode să supraviețuiești”.

Milo spune că ar fi util ca în Facultatea de Medicină să fie introduse cursuri, cel puțin ca specializări de gen, pentru medicii care doresc să se specializeze în domeniul ăsta și să poată ajuta oameni. Momentan, pentru medicii care se ocupă cu astfel de cazuri, resursele și informațiile sunt accesibile doar în străinătate, nu și în România. Acesta e și unul dintre motivele pentru care Milo vrea să părăsească țara, pentru că nu simte că are parte de protecție din partea instituțiilor care ar trebui să se ocupe de asta.

Pe cât este de dificil să fii sprijinit în România ca persoană transgen, pe atât de complicat poate fi să fii diagnosticat cu ADHD și autism.

Citește și: Căutarea unui diagnostic, când societatea te consideră „leneș” sau „exemplu negativ”. Cum trăiesc cu ADHD adulții și copiii din România

Milo povestește că sistemul de învățământ este foarte dezorganizat și lipsit de empatie pentru persoanele care au tulburări din spectrul autist sau tulburări comportamentale. Majoritatea cazurilor de autism se descoperă în copilărie, însă există și excepții; atunci când autismul este determinat în faza de adult, atunci nu există conduite medicale bine puse la punct. În aceste cazuri, ar fi de ajutor ca statul să impulsioneze sistemul medical și să contureze conduite concrete de urmat sau să pună la punct anumite programe naționale de sprijin.

Printre lucrurile pe care și le dorește de la liderii politici, Milo spune că taxarea progresivă ar fi o necesitate, pentru că odată cu ea, se descoperă multă vulnerabilitate. Sunt multe cazuri în care abandonul școlar sau universitar își are rădăcinile în lipsa banilor, pentru că toți suntem taxați în aceeași măsură, indiferent de cât câștigăm.

În aceeași notă, pentru ca toți elevii și studenții să aibă un parcurs educațional lin, reprezentanții politici ar putea lupta pentru mărirea bugetului alocat burselor. Sau investirea mai multor resurse pentru a-i sprijini pe cei care studiază - introducerea reducerilor pentru studenți și elevi, în mod obligatoriu, pentru orice servicii sau facilități.

Milo și-ar dori și ca minoritățile de toate felurile să fie susținute de politicieni. În jur putem observa rasismul profund înrădăcinat, spune Milo, care povestește că observă foarte des discriminări față de persoanele de etnie romă din comunitatea din Pata Rât, de lângă Cluj-Napoca.

Citește și: Toxic. Pericolul care mocnește la Pata Rât - locul unde oamenii se îmbolnăvesc trăind peste gunoaiele în putrefacție ale Clujului (1)

Persoanele rome sunt tratate cu inferioritate sau abuzate verbal la ordinea zilei, în timp ce excluziunea socială sapă o groapă tot mai adâncă, din care mulți nu reușesc să iasă.

Cum e să fii femeie în România?

Georgiana are 20 de ani și studiază în Cluj-Napoca. Ea crede că subiectul care lipsește cu desăvârșire din discursurile politicienilor este despre ce înseamnă să fii femeie în România. 

Abuzurile fizice, verbale și psihologice sunt la ordinea zilei, alături de frica datorată faptului că protecția din partea statului nu există aproape deloc, pentru că nu sunt reglementări punctuale pentru toate cazurile de hărțuire.

Citește și: Exclusiv. În fiecare săptămână, o femeie este ucisă în România. Cum eșuează statul să ofere protecție victimelor

Ca să știm cum stăm la capitolul ăsta, în 2023, în România, doar în primele nouă luni ale anului, au fost raportate circa 80.000 de cazuri de violență domestică. Iar 80% dintre cazuri rămân neraportate la poliție.w

Georgiana readuce în discuție subiectul minorităților și spune că în calitate de politician, nu trebuie să faci ceva în mod special pentru acestea, ci măcar să vorbești despre existența lor. Ea crede că un politician care își asumă acest discurs are șanse foarte mari să fie votat de către tineri, pentru că este o problemă la care reprezentanții politici închid ochii, sperând că nimeni nu va observa.

Georgiana spune că, mai presus de toate, și-ar dori ca situația politică din România să nu mai graviteze în jurul ideii „a furat, dar a și dat.”

Care este portretul primarului pe care tinerii l-ar vota?

Tinerii care au vorbit cu PressOne au construit portretul unui primar pe care l-ar vota în orașul în care locuiesc în prezent sau pentru orașul natal. 

Onur locuiește în Cluj-Napoca de 3 ani și crede că un primar ar trebui în primul rând să dizolve inegalitatea socială din orașul pe care îl conduce. Tinerii sunt un grup vulnerabil din mai multe puncte de vedere - încă își construiesc parcursul profesional și educațional, au venituri limitate (fie de la părinți, fie lucrează, însă cel mai probabil pe minimul pe economie, pentru că nu au experiența la care angajatorii au pretenția). 

Onur spune că acordarea de prime sociale pentru tineri ar fi un real ajutor, care i-ar scuti pe aceștia de foarte multe situații în care ar trebui să accepte o muncă prost plătită, cel mai probabil la gri sau la negru.

Un primar responsabil, spune Onur, ar trebui și să țină sub control piața imobiliarelor din fiecare oraș - în Cluj-Napoca, de exemplu, această piață a explodat în ultimii ani, pentru că oferta vine în întâmpinarea cererii.

În Cluj-Napoca, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, erau înscriși în anul 2022, 39.897 de studenți, dar existau numai 6 500 de locuri în căminele studențești. Restul de 33.397 de studenți au fost nevoiți să se îndrepte spre chirii, a căror prețuri cresc constant.

Citește și: De ce nu-și permit tinerii din România o locuință? Statul nu construiește, iar dezvoltatorii imobiliari și speculanții profită

Situația aceasta este recurentă în fiecare an, iar proprietarii de apartamente profită, pentru că de voie, de nevoie, vor avea chiriași. Onur spune că a analizat campaniile pe care candidații la primăria Cluj-Napoca le desfășoară, dar nimeni nu vorbește despre un subiect așa relevant, care afectează nu doar tinerii, ci și oamenii care au venituri mici spre medii.

În Cluj-Napoca s-a propus la un moment dat un proiect pentru construirea de cămine studențești în Chinteni, o comună aflată la 7 kilometri de centrul orașului, unde sunt majoritatea universităților.  

Pe lista lucrurilor de care ar trebui să aibă grijă un primar se adaugă și grija față de mediu ca prioritate, spune Onur. În legătură aglomerarea urbană, poluarea masivă și defrișarea spațiilor verzi care s-au transformat în beton ar trebui luate măsuri cât de repede.

Reciclarea și curățarea orașului ar trebui să se întâmple la ordinea zilei, sub reglementări bine stabilite, chiar și sancțiuni în cazul în care nu se respectă. Planeta ne arată tot mai clar că lucrurile nu stau bine, de aceea avem nevoie de reprezentanți politici care să prioritizeze implementarea unor măsuri eco-friendly, crede Onur. 

Ce ar mai putea să susțină un primar ideal? Evenimente culturale și recreative, prin care tinerii să fie încurajați să facă voluntariat sau să învețe diverse skill-uri, spune Onur. Investiții care să se orienteze spre săli și echipe de sporturi ar încuraja tinerii să facă mișcare fizică și să se dedice unui sport preferat. Asta vine la pachet cu introducerea orelor sau workshop-urilor obligatorii de nutriție și sănătate fizică și mintală pentru tineri. Lucruri atât de mici, dar așa însemnate ar putea preveni multe boli sau afecțiuni, precum dismorfofobia (sau body dysmorphia).

Onur spune că îl supără că tinerilor li se ia dreptul de a participa la democrație; nu este vorba doar de dreptul la vot, ci de a face politică de-a binelea. El spune că tinerii sunt restrânși dinainte de a încerca să intre în politică, pentru că există praguri mult prea mari pentru a obține semnăturile care îți permit să candidezi pentru o anumită funcție.

De exemplu, în cazul europarlamentarilor, un candidat independent trebuie să strângă 100.000 de semnături fizice pentru a candida, iar un partid trebuie să strângă 200.000 de semnături. În cazul alegerilor locale, numărul de semnături diferă de la un județ la altul. Evenimentele targetate pentru tineri, organizate de administrația locală, ar fi un mijloc prin care populația tânără să fie ascultată și înțeleasă de reprezentanții politici.

Maia are 21 de ani și împarte problemele tinerilor în două mari categorii - materiale și emoționale. În ceea ce privește problemele emoționale, 34% din generația Z a afirmat că se confruntă cu probleme mintale, însă foarte multe cazuri nu sunt diagnosticate, deci nu se regăsesc în acest procent. 

Atât la nivel local, cât și la nivel național, ar putea fi implementate programe de terapie gratuite pentru tineri, crede Maia, care să ajute în rezolvarea problemelor mintale ale tinerilor care se refugiază în consumul de droguri, alcool sau jocuri de noroc. 

Maia crede că primul lucru pe care un primar ar trebui să-l facă este să trateze toți oamenii cu egalitate, fie că fac parte din minorități sau comunități defavorizate. În această egalitate intră și animalele, pentru că de cele mai multe ori, ele trec prin foarte multe nedreptăți, tocmai pentru că nu există legi reglementate corespunzător. De cele mai multe ori, de animale se ocupă ONG-uri care nu au surse de venit stabile sau foarte limitate.

Maia spune că nu se așteaptă ca asta să fie o prioritate pentru un primar, dar ar fi important pentru comunitatea fiecărui oraș să existe fonduri alocate pentru aceste ONG-uri care au experiență în îngrijirea animalelor și care pot deveni un sprijin de încredere al administrației locale, având în vedere că în România există pe străzi foarte multe animale fără stăpân.

Anamaria este actriță și activează în sectorul independent. Ea lucrează în regim de colaborator la un teatru independent din București și spune că se întâmplă ca unele spectacole să fie anulate cu o zi înainte pentru că nu se vând suficiente bilete pentru a fi suportate costurile reprezentației. Din lipsa de fonduri, oamenii sunt dați afară, iar colaboratorii nu sunt plătiți. În plus, dacă un actor independent ajunge să depășească pragul de 12 salarii minime pe economie, trebuie să dea jumătate din venit statului.

Un alt plafon introdus recent e că la 6 salarii minime pe economie, trebuie să redirecționezi 10% către stat. Și asta se aplică pentru orice persoană care muncește în regim de freelancer și funcționează legal sub formă de PFA sau SRL. Anamaria spune că este normal să îți plătești impozitele la stat, dar crede că plafoanele stabilite sunt prea mari și nu fac decât să contribuie la distrugerea teatrului independent.

În România, teatrele independente abia fac față tuturor pragurilor impuse, iar nimeni nu face nimic:  „Se încearcă niște proiecte, dar nu funcționează pentru că rădăcina e mucegăită, adică nu sunt alocate fonduri pentru sectorul independent”. 

Anamaria crede că pe plan local, Primăria ar putea crea niște fonduri care să se îndrepte exclusiv către teatrul independent, iar pe plan național ar putea fi introduse niște resurse accesibile pentru teatrele care se află în pragul dispariției, din lipsă de fonduri. Problema se amplifică și pentru că mulți oameni nu și-au format cultura mersului la teatru, care ar trebui implementată încă din școală, dar ar ajuta mult și campanii de promovare  organizate din partea Ministerului Culturii sau din partea administrației locale.

Articolul face parte dintr-o serie jurnalistică realizată în cadrul proiectului Expanding Production of Independent Content (EPIC), coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Internews.

Analiza datelor și vizualizările au fost realizate de Renata Mogîldea.